CELEX:62023TJ0397: Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 9 aprilie 2025.#Ausnit, Olariu și Asociații SRL împotriva Comisiei Europene.#Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) – Acord de grant – Proiectul „Setup and ITS connectivity of safe and secure truck parking areas in Romania along TEN‑T core network coridors” – Decizie care constituie titlu executoriu – Articolul 299 TFUE – Costuri eligibile – Nerespectarea principiului bunei gestiuni financiare la atribuirea contractelor către terți – Proporționalitate – Încredere legitimă.#Cauza T-397/23.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)

9 aprilie 2025(*)

„ Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) – Acord de grant – Proiectul «Setup and ITS connectivity of safe and secure truck parking areas in Romania along TEN‑T core network coridors» – Decizie care constituie titlu executoriu – Articolul 299 TFUE – Costuri eligibile – Nerespectarea principiului bunei gestiuni financiare la atribuirea contractelor către terți – Proporționalitate – Încredere legitimă ”

În cauza T‑397/23,

Ausnit, Olariu și Asociații SRL, cu sediul în Lugoj (România), reprezentată de F. Irimia, avocat,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de R. Onozó, T. Isacu de Groot, S. Romoli și E. Stamate, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a șasea),

compus din doamnele M. J. Costeira, președintă, M. Kancheva și E. Tichy‑Fisslberger (raportoare), judecătoare,

grefier: domnul V. Di Bucci,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

având în vedere că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de trei săptămâni de la notificarea închiderii fazei scrise a procedurii, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Ausnit, Olariu și Asociații SRL, solicită anularea Deciziei C(2023) 3232 final a Comisiei din 10 mai 2023 referitoare la recuperarea sumei de 4 013 520,16 euro (denumită în continuare „decizia atacată”).

Istoricul litigiului

2        La 19 octombrie 2016, Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA), devenită Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (denumită în continuare „agenția”), acționând în temeiul competențelor delegate de Comisia Europeană, și reclamanta au semnat acordul de grant nr. INEA/CEF/TRAN/M2015/1144643 în temeiul Mecanismului pentru interconectarea Europei (denumit în continuare „acordul de grant”) în vederea implementării proiectului intitulat „Setup and ITS connectivity of safe and secure truck parking areas in Romania along TEN‑T core network coridors” (Instalarea și conectivitatea la sistemul de transport inteligent a unor zone de parcare sigure și securizate pentru camioane în România de‑a lungul coridoarelor rețelei centrale TEN‑T, denumit în continuare „proiectul”). Reclamanta era unicul beneficiar al acestui acord.

3        Acordul de grant prevedea că perioada de punere în aplicare a proiectului era cuprinsă între 17 februarie 2016 și 28 februarie 2018 (articolul 2.2 din acordul de grant). Contribuția financiară maximă a Uniunii Europene la proiect a fost stabilită la 4 250 000 de euro, ceea ce reprezintă 85 % din costurile totale eligibile ale acțiunii, estimate la 5 000 000 de euro (articolul 3 din acordul de grant).

4        La 3 noiembrie 2016, reclamanta a primit o prefinanțare în cuantum total de 1 700 000 de euro.

5        La 24 aprilie 2018, reclamanta a prezentat raportul final și a declarat valoarea totală de 5 017 170,46 euro drept costuri ale proiectului pentru toată durata acestuia.

6        La 16 iulie 2018, agenția a informat reclamanta că valoarea totală a costurilor eligibile ale proiectului se ridica la 4 877 832,97 euro, ceea ce a condus la o contribuție a Uniunii de 4 146 158,02 euro. Acest cuantum a fost compensat prin prefinanțare (a se vedea punctul 4 de mai sus). Soldul restant de 2 446 158,02 euro i‑a fost plătit reclamantei la 18 iulie 2018.

7        Ulterior, agenția a comandat un audit extern care să acopere întreaga perioadă de implementare a proiectului. Auditul a avut loc între 25 și 27 iunie 2019, iar raportul de audit a fost prezentat la 24 aprilie 2020. În acest raport de audit s‑a apreciat, pe de o parte, că reclamanta nu a demonstrat că respectase principiul bunei gestiuni financiare cu ocazia atribuirii de contracte către terți pentru implementarea anumitor aspecte ale proiectului și, pe de altă parte, că nu existau dovezi privind raportul calitate‑preț al acestor contracte. Auditorul a constatat îndeosebi că atribuirea contractelor care au fost auditate nu era conformă cu principiul bunei gestiuni financiare. În special, acesta a arătat că fuseseră atribuite trei contracte unor furnizori preselectați, că atribuirea contractelor nu asigura posibilitatea de participare a unor ofertanți dintr‑o zonă geografică mai extinsă, dat fiind că reclamanta nu adresase invitații de a depune oferte decât unor furnizori locali preidentificați, în loc să publice aceste invitații. În ceea ce privește unele dintre contractele auditate, s‑a mai arătat că nu s‑a asigurat că erau eligibili cel puțin trei ofertanți, că fuseseră aplicate condiții tehnice și financiare minime, că alegerea unor furnizori preselectați a avut loc potrivit unei proceduri care să garanteze cel mai bun raport calitate‑preț și nici faptul că furnizorii potențiali care participaseră la elaborarea bugetului proiectului fuseseră excluși din oficiu din procedura de atribuire a contractelor. Auditorul a formulat de asemenea câteva remarci cu privire la înregistrarea orelor de lucru consacrate implementării proiectului. Prin urmare, acesta a concluzionat că suma de 4 721 788,43 euro constituia costuri neeligibile ale proiectului și că grantul trebuia deci respins până la concurența sumei de 4 013 520,16 euro.

8        La 19 mai 2020, agenția i‑a adresat reclamantei o scrisoare de informare prealabilă prin care a informat‑o cu privire la intenția sa de a recupera suma de 4 013 520,16 euro. Agenția a reiterat concluziile auditului extern care figurează la punctul 7 de mai sus și a invitat reclamanta să prezinte eventualele sale observații.

9        La 23 iunie 2020, reclamanta a prezentat agenției observațiile sale, contestând concluziile auditului.

10      Prin nota de debit nr. 3242011065 transmisă la 7 octombrie 2020 (denumită în continuare „nota de debit”), agenția a invitat reclamanta să plătească suma de 4 013 520,16 euro până la 4 ianuarie 2021.

11      Prin scrisoarea din 23 decembrie 2020, reclamanta a respins cererea de plată invocând faptul că intenția de a recupera suma în cauză era contrară dispozițiilor acordului de grant. În special, reclamanta a susținut că normele sale interne pentru atribuirea contractelor legate de proiect și articolul II.9.1 din acordul de grant erau singurele norme aplicabile în speță și că respectase atât aceste norme interne, cât și această dispoziție, din moment ce atribuise contractele în cauză ofertanților care au oferit cele mai mici prețuri. Ea a concluzionat că recuperarea încălca principiile proporționalității, securității juridice și protecției încrederii legitime.

12      La 20 ianuarie 2021, Comisia i‑a transmis reclamantei o scrisoare de atenționare.

13      La 22 ianuarie 2021, agenția a confirmat primirea scrisorii reclamantei din 23 decembrie 2020 și a informat‑o că îi va răspunde după o evaluare mai aprofundată a situației. Agenția i‑a atras de asemenea atenția reclamantei asupra faptului că procedura de recuperare a notei de debit nu va fi suspendată.

14      La 12 și la 17 februarie 2021, Comisia i‑a adresat reclamantei prin e‑mail și, respectiv, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire o punere în întârziere pentru plata sumei în cauză.

15      La 5 martie 2021, agenția a răspuns la scrisoarea reclamantei din 23 decembrie 2020. Aceasta a recunoscut eforturile reclamantei de a institui norme interne pentru atribuirea contractelor ofertanților care oferă cele mai mici prețuri, în conformitate cu articolul II.9.1 din acordul de grant, dar a constatat că procedurile de atribuire a contractelor desfășurate de reclamantă nu garantaseră transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților, încălcând principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul II.19.1 litera (f) din acest acord. În special, agenția a exprimat îndoieli serioase cu privire la caracterul adecvat al normelor interne menționate în raport cu complexitatea și cu valoarea contractelor încheiate cu terți în cadrul implementării proiectului. Agenția a mai apreciat că principiile proporționalității și securității juridice nu se opuneau în speță recuperării sumei în cauză. Reclamanta a fost invitată să prezinte observații suplimentare.

16      La 1 aprilie 2021, reclamanta a prezentat observațiile sale suplimentare reiterând punctul său de vedere că nota de debit încălca dispozițiile acordului de grant.

17      La 26 aprilie 2021, reclamanta a furnizat linkuri internet care trimit la înregistrări video care demonstrau că lucrările fuseseră executate și că proiectul avusese un rezultat pozitiv.

18      La 3 iunie 2022, Comisia i‑a adresat reclamantei o ultimă atenționare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Reclamanta nu a răspuns la această ultimă scrisoare.

19      La 10 mai 2023, Comisia a adoptat decizia atacată, ale cărei referiri indică drept temei legal articolul 299 TFUE și articolul 100 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1).

20      În considerentul (17) al deciziei atacate, Comisia amintește că procedurile de atribuire a contractelor pe care le‑a desfășurat reclamanta în cadrul proiectului nu au asigurat transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților, încălcând astfel principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant.

21      Potrivit articolului 1 din decizia atacată, „[reclamanta] datorează Comisiei suma de 4 013 520,16 euro […], reprezentând principalul, plus o dobândă penalizatoare de 314 044,21 euro […] la data de 31 martie 2023, reprezentând un total de 4 327 564,37 euro […] la data indicată mai sus, sumă care va fi majorată cu 384,86 euro […] pentru fiecare zi suplimentară de întârziere începând cu 1 aprilie 2023”.

22      Articolul 2 din decizia atacată precizează că sumele menționate la articolul 1 care cuprind principalul și dobânzile acumulate până la data plății trebuie plătite într‑un cont bancar al Comisiei.

23      Potrivit articolului 3 din decizia atacată, în cazul neplății integrale în termen de 15 zile de la primirea deciziei, atestată prin confirmarea de primire, plata va face obiectul unei executări silite în temeiul articolului 299 al treilea paragraf TFUE.

Concluziile părților

24      Reclamanta solicită în esență Tribunalului anularea deciziei atacate sau, cu titlu subsidiar, anularea în parte a acesteia prin reducerea sumei care trebuie recuperată și a dobânzilor corespunzătoare.

25      Comisia solicită Tribunalului:

– respingerea acțiunii;

– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept

26      În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă trei motive.

27      Prin intermediul primului motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată ar fi lipsită de temei juridic, reclamanta invocă în esență faptul că articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant, interpretat în lumina articolului 30 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO 2012, L 298, p. 1), nu permitea Comisiei să considere că costurile pe care le suportase nu respectau principiul bunei gestiuni financiare și că nu constituiau, așadar, costuri eligibile pentru simplul motiv că procedurile de atribuire a contractelor nu garantaseră transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților. Ea consideră că a respectat pe deplin criteriul de atribuire al „celui mai mic preț”, prevăzut la articolul II.9.1 din acordul de grant, și că nu era obligată să respecte alte criterii decât cele prevăzute expres la acest articol.

28      În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că avea o încredere legitimă în faptul că, dacă va organiza o procedură de atribuire a contractelor legate de proiect cu respectarea articolului II.9.1 din acordul de grant, costurile suportate în cadrul acestor contracte ar fi eligibile în temeiul acestui acord.

29      Dat fiind că primul și al treilea motiv se suprapun în mare măsură prin faptul că se referă la interpretarea prevederilor acordului de grant, în special a articolului II.9.1 din acesta, ele vor fi examinate împreună.

30      Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea principiului proporționalității, consacrat la articolul 135 din Regulamentul nr. 966/2012 și la articolul II.27.6 din acordul de grant, a articolului II.25.4 din același acord, a articolului 5 TFUE și a dispozițiilor Protocolului (nr. 2) privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității (JO 2016, C 202, p. 206).

31      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că rezultă din jurisprudență că, atunci când instanța Uniunii este sesizată, în temeiul articolului 263 TFUE, cu o acțiune în anulare împotriva unei decizii a Comisiei care constituie titlu executoriu și care constată în mod oficial o creanță contractuală, această instanță este competentă să examineze respectiva acțiune din perspectiva exercitării prerogativelor de putere publică pe care le implică adoptarea unei astfel de decizii. Cu toate acestea, în cadrul examinării unei astfel de acțiuni, instanța menționată este chemată să statueze nu numai asupra motivelor de anulare întemeiate pe elemente de fapt și de drept care rezultă din acțiunile Comisiei în calitate de autoritate administrativă, ci și asupra motivelor de anulare întemeiate pe elemente de fapt și de drept care rezultă din raporturile contractuale dintre Comisie și reclamant (Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 88).

32      Rezultă că Tribunalul este competent să examineze toate motivele invocate de reclamantă în speță, inclusiv pe cele întemeiate pe elemente de fapt și de drept ce rezultă din raporturile contractuale dintre aceasta și Comisie stabilite prin acordul de grant.

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată ar fi lipsită de temei juridic, precum și cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime

33      În cadrul primului motiv, reclamanta arată că articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant, invocat de Comisie în considerentul (17) al deciziei atacate ca temei al „sancțiunii” care constă în rambursarea întregii finanțări, nu poate servi în realitate drept temei juridic pentru această decizie. Potrivit acestui articol, eligibilitatea costurilor suportate efectiv de reclamantă în calitate de beneficiar al acordului de grant ar fi supusă condiției ca aceste costuri să fie rezonabile, justificate și conforme cu principiul bunei gestiuni financiare. În speță, Comisia nu contestă îndeplinirea cerințelor privind caracterul rezonabil și justificat al costurilor, ci invocă numai nerespectarea cerinței bunei gestiuni financiare având în vedere modul în care au fost organizate procedurile de atribuire a contractelor. Or, din definiția principiului bunei gestiuni financiare ce figurează la articolul 30 din Regulamentul nr. 966/2012, în temeiul căruia a fost acordat grantul pentru proiect, rezultă că acest principiu nu are legătură cu garantarea transparenței, concurenței și egalității de tratament, astfel cum susține în mod greșit Comisia, ci doar cu respectarea principiilor economiei, eficienței și eficacității definite la articolul 30 alineatul (2) din acest regulament.

34      În speță, în opinia reclamantei, costurile pe care ea le‑a suportat efectiv respectă cele trei principii. În primul rând, principiul economiei impune ca „resursele utilizate de instituție pentru desfășurarea activităților sale să fie puse la dispoziție în timp util, în cantitatea și la calitatea adecvate și la cel mai bun preț”. Acesta nu a fost încălcat din moment ce lucrările prevăzute de acordul de grant au fost finalizate cu o lună înainte de data stipulată în acord. Raportul de audit nu ar fi analizat acest principiu și nici nu ar fi dovedit că prețurile plătite efectiv de reclamantă pentru mijloacele necesare realizării proiectului nu erau cele mai bune. Simpla suspiciune că procedurile de atribuire a contractelor nu au asigurat pe deplin transparența, concurența și egalitatea de tratament nu dovedește că ar fi existat alți ofertanți care ar fi putut realiza lucrările care fac obiectul acordului de grant la un preț mai mic. În plus, prețul total pentru care au fost realizate aceste lucrări este inferior prețului estimat de agenție, care figurează în considerentul (3) al deciziei atacate și în analiza de buget anterioară semnării acestui acord. Acest lucru permite să se prezume că prețul lucrărilor a fost cel mai bun. În al doilea rând, principiul eficienței, care vizează „raportul optim între resursele utilizate și rezultatele obținute”, a fost respectat întrucât s‑a stabilit că lucrările au fost finalizate în mod corespunzător, iar costurile totale eligibile acceptate de agenție pentru mijloacele utilizate nu au depășit valoarea estimată prevăzută în acordul de grant. În al treilea rând, principiul eficacității, care vizează „îndeplinirea obiectivelor specifice stabilite și obținerea rezultatelor scontate”, a fost respectat din moment ce proiectul este funcțional, a fost finalizat înainte de termen, răspunde obiectivelor specifice ale acordului de grant și nu s‑a dovedit existența vreunui viciu al lucrărilor.

35      Potrivit reclamantei, Comisia nu putea deci să întemeieze decizia atacată pe articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant. Criticile Comisiei întemeiate pe transparență, pe concurență și pe egalitatea de tratament nu ar fi putut fi invocate decât în temeiul articolului II.9.1 din acest acord. Or, acest ultim articol nu a fost invocat de Comisie ca temei al deciziei atacate.

36      Prin intermediul celui de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime, reclamanta susține că avea o încredere legitimă în faptul că, în cazul în care va organiza o procedură de atribuire a contractelor cu respectarea articolului II.9.1 din acordul de grant, lucru pe care l‑a făcut aplicând criteriul celui mai mic preț, nu se va expune riscului ca cheltuielile sale să fie declarate neeligibile. Reclamanta consideră că este contrară acestui principiu interpretarea Comisiei potrivit căreia, ținând seama de complexitatea contractelor încheiate în cadrul proiectului, ea ar fi trebuit să instituie și alte criterii decât cele prevăzute expres la articolul II.9.1 din acordul de grant, de exemplu un criteriu referitor la cifra de afaceri a ofertanților. Un astfel de criteriu nu ar figura la articolul II.9.1 din acordul de grant și, prin urmare, nu poate constitui temeiul aplicării unei „sancțiuni”. Articolul II.9.1 din acest acord ar trebui interpretat în sensul că reclamanta avea dreptul de a alege oricare dintre criteriile de atribuire prevăzute la acest articol, și anume fie criteriul celui mai bun raport calitate‑preț, fie criteriul celui mai mic preț, fără să poată fi „sancționată” pentru această alegere. În scrisoarea sa din 5 martie 2021, agenția a confirmat că reclamanta respectase articolul II.9.1 din acordul de grant, fapt confirmat implicit și prin aceea că recuperarea întregii finanțări nu se întemeia pe articolul II.9.2 din acordul menționat. În aceste condiții, reclamanta s‑ar fi putut aștepta în mod legitim să nu facă obiectul niciunei „sancțiuni” care să implice rambursarea întregii finanțări. Potrivit reclamantei, acordul de grant ar fi trebuit redactat în termeni suficient de clari și de expliciți pentru a nu lăsa loc niciunui dubiu cu privire la interpretarea obligațiilor pe care ea trebuia să le îndeplinească și la consecințele pe care le‑ar suporta în cazul neexecutării sau al executării necorespunzătoare sau insuficiente a acestor obligații.

37      Comisia contestă argumentele reclamantei.

38      Prin intermediul primului și al celui de al treilea motiv, reclamanta contestă interpretarea reținută de Comisie a prevederilor acordului de grant, în special a articolelor II.9.1 și II.19.1 litera (f).

39      În cadrul primului motiv, reclamanta susține în esență că articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant nu permitea Comisiei să considere că costurile pe care le suportase nu respectau principiul bunei gestiuni financiare și nu constituiau deci costuri eligibile pentru simplul motiv că procedurile de atribuire a contractelor nu garantaseră transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților. Reclamanta consideră că principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul II.19.1 litera (f) din acordul menționat nu stabilește obligația de a garanta transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților în cazul atribuirii unor contracte în cadrul punerii în aplicare a proiectului. Aceasta arată că s‑a conformat pe deplin articolului II.9.1 din acest acord atribuind contractele în funcție de unul dintre cele două criterii prevăzute de acest articol, singurul care ar reglementa contractele legate de proiectul vizat de acordul menționat, și anume criteriul „celui mai mic preț”, și că nu era obligată să respecte alte criterii decât cele prevăzute expres de acest articol.

40      În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține în esență că avea o încredere legitimă în faptul că, în cazul în care organiza o procedură de atribuire a contractelor legate de proiect cu respectarea articolului II.9.1 din acordul de grant, costurile suportate în cadrul acestor contracte vor fi eligibile în temeiul acordului.

41      În această privință, trebuie subliniat, cu titlu introductiv, că reclamanta nu formulează niciun argument prin care să conteste concluziile auditului extern pe care s‑a întemeiat Comisia, în special constatarea că procedurile de atribuire a contractelor pe care le‑a desfășurat nu au garantat transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților. Cu alte cuvinte, reclamanta pune sub semnul întrebării doar încadrarea juridică a faptului că, în cursul procedurilor menționate, nu a garantat transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților. Rezultă că, la examinarea motivelor invocate de reclamantă, Tribunalul se va limita să aprecieze dacă decizia atacată este viciată, astfel cum pretinde reclamanta, de o eroare de drept.

Cu privire la interpretarea articolului II.9.1 din acordul de grant

42      Reclamanta susține în esență că, întrucât a reținut drept criteriu de atribuire cel mai mic preț, s‑a conformat articolului II.9.1 din acordul de grant și că, prin urmare, Comisia nu avea dreptul să declare neeligibile costurile aferente contractelor pe care le‑a atribuit. Ea consideră că articolul II.9.5 primul paragraf prima liniuță din acest acord nu prevede neeligibilitatea totală a costurilor aferente contractului în cauză decât în ipoteza nerespectării obligațiilor care decurg din articolul II.9.1 din acord și subliniază că Comisia nu a invocat articolul II.9.5 primul paragraf prima liniuță din acest acord ca temei juridic al deciziei atacate.

43      Reclamanta invocă în plus că agenția ar fi recunoscut în mod expres că a pus în aplicare o procedură prin care a stabilit reguli de participare la cererile de ofertă în funcție de criteriul celui mai mic preț, în conformitate cu articolul II.9.1 din acordul de grant, și ar fi admis deci că alegerea acestui criteriu nu era contrară acestui articol.

44      În această privință, trebuie să se constate că, contrar celor susținute de reclamantă, agenția, în scrisoarea din 5 martie 2021, nu a apreciat că procedurile de atribuire a contractelor fuseseră organizate în conformitate cu articolul II.9.1 din acordul de grant. În scrisoarea menționată, agenția a recunoscut eforturile reclamantei de a institui norme interne pentru atribuirea contractelor ofertanților care oferă cele mai mici prețuri, potrivit articolului II.9.1 din acordul de grant, dar a constatat că procedurile de atribuire a contractelor desfășurate de reclamantă nu garantaseră transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților, încălcând principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul II.19.1 litera (f) din acest acord (a se vedea punctul 15 de mai sus).

45      Articolul II.9 din acordul de grant, intitulat „Atribuirea contractelor necesare pentru punerea în aplicare a acțiunii”, are următorul cuprins:

„II.9.1 În cazul în care punerea în aplicare a acțiunii presupune achiziționare de bunuri, lucrări sau servicii, beneficiarii atribuie contractul ofertantului care oferă cel mai bun raport calitate/preț sau ofertantului care oferă cel mai mic preț, după caz. […]

II.9.2 Beneficiarii care acționează în calitate de autorități contractante în sensul Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii sau în calitate de entități contractante în sensul Directivei 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale vor respecta normele naționale aplicabile privind contractele de achiziții publice.

II.9.3 Beneficiarii sunt singurii responsabili de punerea în aplicare a acțiunii și de respectarea dispozițiilor acordului de grant. Beneficiarii se asigură că orice contract de achiziții conține dispoziții care prevăd că contractantul nu are niciun drept în raport cu agenția […]

[…]

II.9.5 În cazul în care, în conformitate cu articolul 3 litera (a), grantul ia forma unei rambursări a costurilor eligibile:

– [d]acă un beneficiar nu își îndeplinește una dintre obligațiile sale în conformitate cu articolul II.9.1, costurile aferente contractului în cauză sunt neeligibile;

[…]”

46      În speță, trebuie respinsă teza susținută de reclamantă că, în esență, articolul II.9.5 primul paragraf prima liniuță din acordul de grant este exhaustiv, în sensul că numai în cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la articolul II.9.1 din acest acord costurile aferente contractului în cauză pot fi considerate total neeligibile. Această teză ar echivala cu a afirma că, în măsura în care un beneficiar alege să atribuie un contract fie ofertantului care oferă cel mai bun raport calitate/preț, fie ofertantului care oferă cel mai mic preț, acesta nu mai trebuie să respecte nicio altă condiție cu ocazia încheierii contractelor.

47      Or, simplul fapt că s‑a reținut drept criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate/preț sau, precum în speță, cel mai mic preț nu este în sine suficient pentru a asigura atribuirea efectivă a contractului ofertantului care oferă cel mai bun raport calitate/preț sau celui care oferă cel mai mic preț. Astfel cum subliniază raportul de audit în speță (a se vedea punctul 7 de mai sus), este în plus necesar ca, la atribuirea contractului în funcție de unul dintre aceste criterii, să se respecte anumite principii de bază. Astfel, nu se poate considera că o procedură de atribuire a contractelor care nu este organizată în mod transparent, care nu asigură o concurență suficient de largă între ofertanții interesați și calificați sau care permite ca ofertanții să fie tratați în mod diferit a condus în mod real la cel mai bun raport calitate/preț sau la cel mai mic preț.

48      Așadar, Comisia arată în mod întemeiat că alegerea reclamantei de a atribui contractele pentru punerea în aplicare a acțiunii în funcție de criteriul celui mai mic preț, în temeiul articolului II.9.1 din acordul de grant, nu o exonera de respectarea celorlalte condiții de eligibilitate a costurilor prevăzute de acest acord.

49      Rezultă că pretinsa respectare de către reclamantă a articolului II.9.1 din acordul de grant nu împiedica în principiu Comisia să considere că costurile aferente contractelor încheiate de reclamantă erau neeligibile în temeiul altor dispoziții ale acordului de grant și în special în temeiul articolului II.19.1 litera (f) din acesta.

Cu privire la interpretarea articolului II.19.1 litera (f) din acordul de grant

50      În ceea ce privește articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant, pe care s-a întemeiat Comisia pentru a constata neeligibilitatea costurilor, părțile nu sunt de acord în esență asupra aspectului dacă împrejurarea, necontestată în speță (a se vedea punctul 41 de mai sus), că procedurile de atribuire organizate de reclamantă în cadrul implementării proiectului nu au garantat transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților înseamnă că aceste costuri nu respectă principiul bunei gestiuni financiare și nu sunt deci eligibile potrivit acestei dispoziții.

51      Reclamanta consideră astfel că principiul bunei gestiuni financiare menționat la articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant trebuie înțeles în conformitate cu definiția lui de la articolul 30 din Regulamentul nr. 966/2012. În opinia reclamantei, această definiție nu vizează decât principiile economiei, eficienței și eficacității, pe care le‑a respectat în speță, dar nu transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților.

52      În plus, reclamanta consideră că a respectat principiul economiei din moment ce, în primul rând, lucrările prevăzute de acordul de grant au fost finalizate cu o lună înainte de data stipulată în acest acord, în al doilea rând, Comisia nu a prezentat dovezi, limitându‑se să susțină că transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților nu fuseseră respectate, că prețurile plătite de reclamantă în cadrul contractelor pe care le‑a încheiat nu erau cele mai bune și, în al treilea rând, că prețul total pentru care au fost realizate lucrările care făceau obiectul acordului menționat era sub prețul estimat de agenție și care figura în analiza de buget anterioară semnării acordului.

53      Mai întâi, este necesar să se arate, așa cum a făcut și Comisia, că normele interne pe care reclamanta le‑a adoptat pentru atribuirea contractelor legate de proiect prevăd la articolul 2 alineatul (1) că „la adoptarea oricărei decizii [de selectare a ofertelor] trebuie avute în vedere următoarele principii: a) nediscriminarea; b) egalitatea de tratament; c) recunoașterea reciprocă; d) transparența; e) proporționalitatea; f) eficiența utilizării fondurilor publice [și] g) asumarea răspunderii”. Prin urmare, trebuie să se constate că reclamanta însăși a considerat că anumite principii de bază, și în special transparența și egalitatea de tratament, trebuiau respectate la atribuirea contractelor unor terți.

54      În continuare, trebuie amintit că articolul 310 alineatul (5) TFUE și articolul 317 primul paragraf TFUE prevăd că bugetul Uniunii se execută în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Este, așadar, vorba despre un principiu izvorât din dreptul primar al Uniunii.

55      La nivelul dreptului derivat al Uniunii, articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul nr. 966/2012 prevede, la rândul lui, că creditele se utilizează în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, și anume în conformitate cu principiile economiei, eficienței și eficacității. În plus, potrivit articolului 30 alineatul (2) primul paragraf din acest regulament, principiul economiei prevede ca resursele utilizate de instituție pentru desfășurarea activităților sale să fie puse la dispoziție în timp util, în cantitatea și la calitatea adecvate și la cel mai bun preț.

56      În sfârșit, articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant prevede următoarele:

„«Costurile eligibile» ale acțiunii sunt costuri suportate efectiv de beneficiar care îndeplinesc următoarele criterii:

[…]

(f) sunt rezonabile, justificate și respectă principiul bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența.”

57      Așa cum arată în mod întemeiat Comisia, sarcina probei cu privire la respectarea condițiilor de eligibilitate a costurilor și implicit, în speță, cu privire la respectarea principiului bunei gestiuni financiare revine reclamantei. Astfel, potrivit jurisprudenței, în prezența unor indicii concrete legate de existența unui risc de a nu fi îndeplinite condițiile de eligibilitate a costurilor, sarcina de a dovedi că respectivele condiții sunt efectiv îndeplinite revine beneficiarului acordului de grant (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 22 octombrie 2020, EKETA/Comisia, C‑273/19 P, nepublicată, EU:C:2020:852, punctul 74). Aceasta este situația în speță, deoarece auditul extern a identificat un număr de aspecte concrete în privința cărora procedurile de achiziții publice organizate de reclamantă pentru implementarea proiectului păreau contrare principiului bunei gestiuni financiare. După cum rezultă din cuprinsul punctului 7 de mai sus, auditorul a subliniat cu precădere că procedurile de atribuire a contractelor nu asigurau posibilitatea de participare a unor ofertanți dintr‑o zonă geografică mai extinsă, ci, dimpotrivă, că, în anumite cazuri, invitațiile de a depune oferte nu fuseseră adresate decât unor furnizori locali preidentificați. În plus, în ceea ce privește unele dintre contractele auditate, nu s‑a asigurat că erau eligibili cel puțin trei ofertanți, că fuseseră aplicate condiții tehnice și financiare minime, că alegerea unor furnizori preselectați a avut loc potrivit unei proceduri care să garanteze cel mai bun raport calitate‑preț și nici faptul că furnizorii potențiali care participaseră la elaborarea bugetului proiectului fuseseră excluși din oficiu de la procedura de atribuire a contractelor.

58      Or, astfel cum s‑a arătat la punctul 47 de mai sus, nu se poate considera că o procedură de atribuire a contractelor care nu este organizată în mod transparent, care nu asigură o concurență suficient de largă între ofertanții interesați și calificați sau care permite ca ofertanții să fie tratați în mod diferit a condus în mod real la cel mai bun raport calitate‑preț sau la cel mai mic preț. Drept urmare, este îndreptățită aprecierea Comisiei că printr‑o astfel de procedură de atribuire a contractelor, în care transparența, concurența și egalitatea de tratament nu sunt garantate, nu se poate ajunge la cel mai bun preț, în sensul articolului 30 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 966/2012, și nici la raportul optim între resursele utilizate și rezultatele obținute, în sensul celui de al doilea paragraf al acestui alineat (2).

59      Trebuie respins, așadar, argumentul reclamantei că principiul bunei gestiuni financiare menționat la articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant nu impunea, la momentul atribuirii contractelor de achiziții în cadrul implementării proiectului, respectarea anumitor principii de bază precum transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților pentru a se asigura în special că resursele utilizate sunt puse la dispoziție la cel mai bun preț.

60      Întrucât sarcina probei privind respectarea principiului bunei gestiuni financiare revine în speță reclamantei (a se vedea punctul 57 de mai sus), trebuie constatat că ea nu prezintă argumente concrete care să răstoarne concluziile auditului extern pe care s‑a întemeiat Comisia, în special constatarea că procedurile de atribuire a contractelor desfășurate de reclamantă nu au garantat transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților (a se vedea punctul 41 de mai sus).

61      În ceea ce privește cele trei argumente concrete invocate de reclamantă pentru a demonstra că a respectat principiul economiei (a se vedea punctul 34 de mai sus), trebuie luate în considerare cele ce urmează.

62      În primul rând, faptul că lucrările prevăzute în acordul de grant au fost finalizate cu o lună înainte de data stipulată în acest acord nu este nicidecum o garanție că reclamanta a încheiat contractele pentru realizarea acestor lucrări la cel mai bun preț.

63      În al doilea rând, contrar celor susținute de reclamantă, ea avea sarcina de a dovedi (a se vedea punctele 57 și 60 de mai sus) că prețurile reținute în contractele pe care ea le‑a încheiat în urma procedurilor de atribuire organizate cu ocazia implementării proiectului erau efectiv cele mai bune. Or, dat fiind că printr‑o procedură de atribuire a contractelor în care transparența, concurența și egalitatea de tratament nu sunt garantate nu se poate ajunge la cel mai bun preț, în sensul articolului 30 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 966/2012 (a se vedea punctele 47 și 58 de mai sus), și în lipsa unor argumente concrete în sens contrar (a se vedea punctele 41 și 60 de mai sus), reclamanta nu a făcut o astfel de dovadă.

64      În al treilea rând, așa cum arată în mod întemeiat Comisia, estimarea bugetului pentru acțiune este în răspunderea exclusivă a reclamantei. Agenția s‑a limitat să preia în acordul de grant această estimare de buget elaborată de reclamantă.

65      Întrucât nici aceste trei argumente concrete invocate de reclamantă pentru a demonstra că a respectat principiul economiei nu sunt, așadar, de natură să demonstreze că a respectat principiul bunei gestiuni financiare, este necesar să se concluzioneze că ea nu a reușit să facă dovada că valoarea grantului, a cărei rambursare este solicitată de Comisie, corespunde unor costuri eligibile, în sensul acordului de grant, în special al articolului II.19.1 litera (f) din acesta.

Principiul protecției încrederii legitime

66      În ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, acest principiu se înscrie printre principiile fundamentale ale Uniunii. Dreptul de a se prevala de acest principiu aparține oricărui justițiabil care a fost determinat de o instituție a Uniunii să nutrească speranțe întemeiate. Constituie asigurări de natură să dea naștere unor asemenea speranțe, indiferent de forma în care sunt comunicate, informații precise, necondiționate, concordante și emise de surse autorizate și de încredere. În schimb, nu se poate invoca încălcarea acestui principiu în cazul în care administrația nu a furnizat asigurări precise (a se vedea Hotărârea din 14 martie 2013, Agrargenossenschaft Neuzelle, C‑545/11, EU:C:2013:169, punctele 23-25 și jurisprudența citată).

67      În această privință, este suficient să se constate că, în speță, nicio informație precisă, necondiționată și concordantă, în sensul invocat de reclamantă, nu a fost furnizată de o sursă autorizată și fiabilă, respectiv agenția sau Comisia. Simplul fapt de a fi semnat un contract precum acordul de grant în speță nu poate constitui, în principiu, o astfel de informație, potrivit căreia acest contract ar fi aplicat într‑un sens care nu decurge din el însuși, și cu atât mai puțin dacă o astfel de interpretare a contractului ar fi contrară dispozițiilor sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 1988, Krücken, 316/86, EU:C:1988:201, punctul 23 și jurisprudența citată).

68      În plus, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, nici scrisoarea agenției din 16 iulie 2018, prin care a informat‑o pe reclamantă că considera cuantumul total de 4 877 832,97 euro drept costuri eligibile ale proiectului, ce justificau plata unei contribuții din partea Uniunii de 4 146 158,02 euro, nici plata soldului acestei contribuții către reclamantă (a se vedea punctul 6 de mai sus) nu pot fi interpretate ca fiind o confirmare irevocabilă a eligibilității respectivelor costuri. Articolul II.27.6 primul paragraf din acordul de grant prevede astfel că, pe baza constatărilor finale ale unui audit comandat de Comisie sau de agenție, acestea pot lua orice măsură considerată necesară, inclusiv recuperarea integrală sau parțială, după plata soldului, a plăților efectuate, în conformitate cu articolul II.26 din acest acord. Întrucât acordul de grant prevedea, așadar, în mod expres posibilitatea Comisiei sau a agenției de a proceda la o recuperare chiar și după plata soldului grantului în urma aprecierii eligibilității costurilor declarate, scrisoarea agenției din 16 iulie 2018 și plata soldului nu îi puteau da reclamantei speranțe întemeiate.

69      În sfârșit, întrucât ministerul român care gestionează fondurile Uniunii nu este o sursă autorizată, în sensul jurisprudenței citate la punctul 66 de mai sus, deoarece nu este o administrație a Uniunii (Hotărârea din 16 octombrie 2019, Palo/Comisia, T‑432/18, EU:T:2019:749, punctul 50), o informație oarecare din partea acestuia nu poate sta, în orice caz, la baza vreunei încrederi legitime în raport cu Uniunea și cu instituțiile și organele sale.

70      În consecință, primul și al treilea motiv trebuie respinse.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

71      Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta invocă o încălcare a principiului proporționalității. În opinia sa, din articolul II.27.6 din acordul de grant reiese că, în cazul proiectelor finalizate la termen și într‑un mod adecvat, este posibil să nu se recupereze în totalitate cuantumul acordat, ci numai o parte a acestuia, cu respectarea principiului proporționalității. Reclamanta deduce din al doilea paragraf al acestei prevederi că, în cazul în care auditul este ulterior finalizării proiectului și plății soldului, recuperarea sumei finanțate nu poate fi decât parțială. Articolul 135 alineatul (4) din Regulamentul nr. 966/2012 ar confirma această interpretare și ar face în mod expres referire la obligația de a respecta principiul proporționalității cu ocazia reducerii cuantumului unui grant sau al recuperării unor sume plătite în mod necuvenit.

72      Recuperarea întregii finanțări decisă de Comisie ar fi de natură să aducă atingere în mod disproporționat drepturilor și intereselor legitime ale reclamantei, care ar fi obligată să suporte personal, din propriul patrimoniu, toate costurile unui proiect de interes european care nu ar privi‑o în mod direct, ci ar servi interesului public al Uniunii. În plus, deși proiectul a fost implementat în mod corespunzător și a fost finalizat cu o lună înainte de termenul stabilit în acordul de grant, au fost în mod eronat declarate neeligibile toate costurile și s‑a dispus recuperarea întregii finanțări. Această recuperare ar constitui o sarcină excesivă pentru reclamantă, care, deși a realizat proiectul, este obligată să ramburseze întreaga finanțare, ceea ce ar constitui o „sancțiune” nerezonabilă din perspectiva principiului proporționalității. Ar fi contrar acestui principiu, dar și principiului echității ca un operator economic privat să suporte integral costul unui proiect de interes european care nu servește intereselor acestui operator, ci, înainte de toate, intereselor Uniunii.

73      Chiar dacă Tribunalul ar considera că reclamanta a încălcat unele dintre obligațiile prevăzute în acordul de grant, ar fi necesar să se anuleze în parte decizia atacată și să se reducă cuantumul ce trebuie recuperat și dobânzile corespunzătoare.

74      Reclamanta consideră totodată că Comisia ar fi trebuit să analizeze, în temeiul principiului proporționalității consacrat inclusiv prin contract la articolul II.25.4 din acordul de grant, în ce măsură punerea în aplicare a acțiunii era inadecvată, mai precis în ce măsură procedura de atribuire pusă în aplicare de beneficiar a afectat buna gestiune financiară a fiecărei acțiuni pentru care au fost încheiate contracte cu terți și în ce măsură au fost încălcate obligațiile în cauză. Or, Comisia nu ar fi analizat aceste aspecte legate de proporționalitate, ci ar fi decis pur și simplu recuperarea întregii sume care face obiectul acordului de grant.

75      Reclamanta adaugă „alte circumstanțe ce ar mai trebui avute în vedere de Tribunal și care au o deosebită relevanță în ce privește proporționalitatea măsurii de recuperare a întregii finanțări”. Aceasta susține că proiectul era primul care viza o zonă de parcare securizată în Europa de Est, fiind recunoscută calitatea acestei zone de parcare realizate datorită finanțării prevăzute în acordul de grant. În timpul pandemiei de COVID‑19, respectiva zonă de staționare ar fi jucat un rol important, la fel ca în contextul războiului din Ucraina, dat fiind că este singurul loc pe o șosea care face parte din rețeaua transeuropeană de transport (TEN‑T) în care convoaiele de echipamente militare și de transport de muniții ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) s‑ar putea opri. Executarea silită a deciziei atacate ar conduce la insolvența și chiar la falimentul reclamantei. Rezultatul ar fi închiderea totală a acestei zone de parcare, care este totuși pe deplin funcțională, precum și pierderea locului de muncă de către cei 50 de angajați ai reclamantei.

76      Comisia contestă argumentele reclamantei.

77      Principiul proporționalității constituie un principiu general al dreptului Uniunii, care este consacrat la articolul 5 alineatul (4) TUE. Acest principiu impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului urmărit. Acesta are vocația de a reglementa toate modurile de acțiune ale Uniunii, fie contractuale, fie extracontractuale (a se vedea Hotărârea din 18 noiembrie 2015, Synergy Hellas/Comisia, T‑106/13, EU:T:2015:860, punctele 88 și 89 și jurisprudența citată).

78      Astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta contestă în esență suma pe care Comisia urmărește să o recupereze de la ea și consideră că Comisia nu ar fi trebuit să recupereze decât o parte.

79      În schimb, reclamanta nu prezintă argumente prin care să conteste în mod specific faptul că Comisia și‑a formalizat cererea de rambursare în decizia atacată, mai exact într‑o decizie de stabilire a unei obligații pecuniare care constituie titlu executoriu în sensul articolului 299 TFUE.

80      Prin urmare, este necesar să se verifice dacă argumentele invocate de reclamantă demonstrează efectiv încălcarea de către Comisie a principiului proporționalității prin solicitarea rambursării integrale a grantului până la concurența costurilor pe care le‑a considerat neeligibile, potrivit acordului de grant, pentru nerespectarea principiului bunei gestiuni financiare.

81      În această privință, trebuie arătat că Comisia are obligația, potrivit articolului 317 TFUE, să respecte principiul bunei gestiuni financiare. Aceasta veghează de asemenea la protecția intereselor financiare ale Uniunii în execuția bugetului acesteia. Același lucru este valabil în materie contractuală, întrucât subvențiile acordate de Comisie provin din budgetul Uniunii. Potrivit unui principiu fundamental care guvernează ajutoarele acordate de Uniune, aceasta nu poate subvenționa decât cheltuielile care au fost într‑adevăr efectuate (Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia, C‑14/18 P, EU:C:2019:159, punctul 65, și Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 100).

82      În consecință, Comisia nu poate, fără a aduce atingere respectivelor principii stabilite de Tratatul FUE, să aprobe o cheltuială suportată din bugetul Uniunii fără temei juridic. Or, în contextul unui grant, tocmai acordul referitor la acest grant este cel care reglementează condițiile de acordare și de utilizare a acestuia și în special clauzele referitoare la stabilirea valorii acestui grant în funcție de costurile declarate de cocontractantul Comisiei (Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia, C‑14/18 P, EU:C:2019:159, punctul 66, și Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 101).

83      Așadar, în cazul în care costurile declarate de beneficiar nu sunt eligibile în temeiul acordului de grant respectiv, în special întrucât au fost considerate neverificabile și/sau nefiabile, Comisia nu are altă opțiune decât să procedeze la recuperarea grantului în limita valorilor nejustificate, din moment ce, pe baza temeiului juridic reprezentat de acest acord de grant, instituția menționată nu este autorizată să plătească, din budgetul Uniunii, decât sume legal justificate (Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia, C‑14/18 P, EU:C:2019:159, punctul 67, și Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 102).

84      Din această jurisprudență rezultă că, atunci când se dovedește că, în conformitate cu acordul de grant în discuție, unele costuri trebuie considerate neeligibile, cererea de rambursare a grantului până la concurența acestor costuri reprezintă o măsură adecvată și necesară, aceasta fiind singura pe care Comisia o poate adopta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia, C‑14/18 P, EU:C:2019:159, punctul 70).

85      Prin urmare, din moment ce reclamanta nu a reușit să demonstreze în speță că costurile până la concurența cărora Comisia solicită rambursarea grantului constituie costuri eligibile în sensul acordului de grant (a se vedea punctul 65 de mai sus), decizia atacată constituie o măsură adecvată și necesară, care nu încalcă, așadar, principiul proporționalității.

86      Argumentele prezentate de reclamantă nu pun la îndoială această concluzie.

87      În primul rând, reclamanta contestă aplicabilitatea în speță a Hotărârii din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia (C‑14/18 P, EU:C:2019:159), invocată de Comisie în memoriul în apărare. Reclamanta consideră că această hotărâre nu privește decât noțiunea de „cheltuielile care au fost într‑adevăr efectuate” și nu se aplică decât cheltuielilor neverificabile sau nejustificate.

88      Rezultă, desigur, din cuprinsul punctului 67 din Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia (C‑14/18 P, EU:C:2019:159), citată la punctul 83 de mai sus, că situația în discuție în acea cauză privea „costurile declarate de beneficiar [care] nu sunt eligibile în temeiul convenției de subvenționare respective, întrucât au fost considerate neverificabile și/sau nefiabile”.

89      Cu toate acestea, nu se poate deduce din această formulare precisă că situațiile în care costurile au fost considerate neverificabile și/sau nefiabile sunt singurele în care Comisia ar fi obligată, în temeiul principiului bunei gestiuni financiare consacrat la articolul 317 TFUE, să procedeze la recuperarea grantului.

90      Primo, rezultă din cuprinsul punctului 66 din Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia (C‑14/18 P, EU:C:2019:159), citată la punctul 82 de mai sus, că Comisia nu poate aproba cheltuieli din bugetul Uniunii fără a avea un temei juridic care, în contextul unui grant, se găsește în acordul referitor la grantul în discuție. Dispozițiile unui astfel de acord de grant reglementează condițiile de acordare și de utilizare a acestuia. Nu există niciun motiv în această privință pentru a trata în alt mod diferitele tipuri de condiții de acordare și de utilizare a unui grant care sunt determinate prin acordul de grant în cauză.

91      Secundo, trebuie amintit că articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant în cauză este cel care prevede că, pentru a fi eligibile, costurile trebuie să fie „rezonabile, justificate și [să] respect[e] principiul bunei gestiuni financiare”. În plus, articolul II.19.1 litera (d) din acordul amintit impune ca costurile să fie „identificabile și verificabile”. Rezultă că respectarea principiului bunei gestiuni financiare este impusă în același articol din acordul de grant care prevede și condiția referitoare la caracterul verificabil și justificat al costurilor, ceea ce pledează mai curând în favoarea tratării în același mod a acestui principiu și a acestei condiții.

92      Tertio, trebuie arătat că s‑a aplicat deja Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia (C‑14/18 P, EU:C:2019:159), într‑un mod mai general „costurilor declarate de un beneficiar [care] nu sunt eligibile în temeiul convenției de subvenționare în cauză” (Hotărârea din 19 septembrie 2019, BTC/Comisia, T‑786/17, nepublicată, EU:T:2019:630, punctul 98).

93      Quarto, ar fi paradoxal să se considere, astfel cum preconizează reclamanta, că principiul bunei gestiuni financiare impune Comisiei să solicite rambursarea unui grant în cazul în care cheltuielile se dovedesc a fi neverificabile sau nejustificate, dar nu și în cazul cheltuielilor care se dovedesc contrare acestui principiu.

94      În al doilea rând, reclamanta invocă articolul II.27.6 din acordul de grant, intitulat „Efectele constatărilor auditului”, care are următorul cuprins:

„Pe baza constatărilor finale ale auditului, Comisia sau agenția poate lua orice măsură considerată necesară, inclusiv recuperarea integrală sau parțială, la momentul plății soldului sau după plata acestuia, a plăților efectuate de aceasta, în conformitate cu articolul II.26.

În cazul unor constatări finale ale unui audit efectuat după plata soldului, suma de recuperat corespunde diferenței dintre cuantumul final revizuit al grantului către beneficiarul în cauză, determinat în conformitate cu articolul II.25, și cuantumul total plătit beneficiarului în cauză în limitele acordului pentru implementarea activităților sale.”

95      Reclamanta consideră că din acest articol rezultă că, în cazul proiectelor finalizate în termenele prevăzute și în mod adecvat, este posibil să nu se recupereze întreaga sumă acordată în temeiul acordului de grant, ci numai o parte din aceasta, pentru a se respecta principiul proporționalității. În opinia sa, în conformitate cu al doilea paragraf al articolului II.27.6 din acordul de grant, recuperarea parțială a cuantumului finanțat ar fi regula atunci când auditul este ulterior finalizării proiectului și plății soldului.

96      Argumentul reclamantei provine dintr‑o interpretare eronată a articolului II.27.6 din acordul de grant. Acest articol precizează modul în care Comisia poate efectua o recuperare, dacă aceasta se dovedește a fi necesară, în cazul în care valoarea finală a grantului datorat beneficiarului, în conformitate cu acest acord, a fost revizuită.

97      Al doilea paragraf al articolului II.27.6 din acordul de grant, pe care se întemeiază reclamanta, prevede astfel un mod de calcul precis pentru cazurile în care constatările finale ale unui audit nu intervin decât după plata soldului. Acesta prevede că suma care trebuie recuperată corespunde diferenței dintre suma deja plătită beneficiarului și valoarea finală revizuită a grantului în urma auditului. Totuși, el nu menționează nimic în legătură cu modul în care trebuie determinată această valoare finală revizuită a grantului.

98      Primul paragraf al articolului II.27.6 din acordul de grant, care stabilește regula generală potrivit căreia Comisia sau agenția, în urma constatărilor finale ale unui audit, poate lua orice măsură considerată necesară, inclusiv recuperarea integrală sau parțială (la momentul plății soldului sau după plata acestuia) a plăților efectuate de aceasta, nu mai precizează altceva cu privire la modul în care trebuie determinată valoarea revizuită a grantului ulterior auditului.

99      Argumentele reclamantei întemeiate pe articolul II.27.6 din acordul de grant trebuie, așadar, înlăturate.

100    În al treilea rând, reclamanta susține că articolul 135 alineatul (4) din Regulamentul nr. 966/2012 face în mod expres referire la obligația respectării principiului proporționalității cu ocazia reducerii valorii grantului sau a recuperării sumelor plătite în mod necuvenit. Cu toate acestea, reclamanta se limitează să invoce această dispoziție pentru a demonstra că există obligația de a respecta principiul proporționalității cu ocazia reducerii valorii grantului sau a recuperării sumelor plătite în mod necuvenit, fără a prezenta însă un argument mai specific prin care să susțină că acest principiu ar fi obligat Comisia să adopte în speță o decizie diferită. Or, Comisia nu neagă că trebuia să respecte acest principiu la momentul adoptării deciziei atacate.

101    În al patrulea rând, reclamanta se referă la articolul II.25.4 din acord, care este intitulat „Reducere din cauza punerii în aplicare necorespunzătoare, parțiale ori tardive sau din cauza încălcării obligațiilor contractuale”, al cărui prim paragraf are următorul cuprins:

„În cazul în care acțiunea nu este corect pusă în aplicare conform anexei I sau în cazul în care beneficiarul nu îndeplinește alte obligații care decurg din prezentul contract, agenția poate reduce valoarea grantului menționată la articolul 3 proporțional cu punerea în aplicare inadecvată a acțiunii sau cu gravitatea încălcării acestor obligații.”

102    Contrar celor susținute de Comisie, articolul II.25.4 primul paragraf din acordul de grant este aplicabil în speță. Este cert că în prezentul caz recuperarea în cauză intervine după plata soldului grantului. După cum mai susține reclamanta, acest caz este vizat la articolul II.27.6 al doilea paragraf din acordul menționat, care face trimitere în mod expres la articolul II.25 din același acord (a se vedea punctul 94 de mai sus). Deși este adevărat că articolul II.25.4 din acordul de grant nu constituie temeiul juridic al recuperării în litigiu, astfel cum consideră Comisia, trebuie totuși să se constate că articolul II.27.6 din acest acord, care constituie, în opinia Comisiei, temeiul juridic al acestei recuperări, se referă în mod expres la articolul II.25 din acordul de grant în ceea ce privește determinarea valorii finale revizuite a grantului în urma unui audit care a fost efectuat, precum în speță, după plata soldului grantului.

103    Cu toate acestea, nerespectarea condițiilor de eligibilitate a costurilor care este în discuție în prezenta cauză nu poate fi considerată o punere în aplicare necorespunzătoare, parțială sau tardivă a acțiunii și nici o „încălcare” a unor obligații contractuale, în sensul articolului II.25.4 din acordul de grant, a căror „gravitate” ar putea fi apreciată de agenție. În definitiv, nerespectarea condițiilor de eligibilitate a costurilor are drept consecință doar ineligibilitatea acestora.

104    În orice caz, chiar dacă ar trebui să se deducă din articolul II.25.4 din acordul de grant că reducerea valorii unui grant din cauza nerespectării condițiilor de eligibilitate a costurilor trebuie să fie „proporțională” cu această nerespectare, Comisia susține în mod întemeiat că în speță este imposibil să se stabilească existența unui anumit grad de conformitate a atribuirii contractelor în cauză cu principiul bunei gestiuni financiare. Astfel, faptul, necontestat de reclamantă, că procedurile de atribuire a contractelor în cauză nu au fost organizate garantând transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților și, ca atare, respectarea principiului bunei gestiuni financiare afectează obligatoriu toate costurile aferente și atrage, prin urmare, ineligibilitatea acestora. Prin urmare, contrar celor susținute de reclamantă, reducerea valorii grantului în cauză până la concurența costurilor totale suportate de reclamantă în cadrul contractelor care nu au respectat principiul bunei gestiuni financiare este, în orice caz, proporțională cu nerespectarea condițiilor de eligibilitate întemeiate pe acest principiu.

105    În al cincilea rând, reclamanta insistă asupra faptului că proiectul ar fi fost implementat și finalizat înainte de termenul stabilit în acordul de grant.

106    În această privință, trebuie amintit că grantul nu reprezintă contraprestația realizării proiectului care face obiectul acordului de grant. Sumele plătite de Comisie în temeiul acestuia au drept unic scop să îi permită beneficiarului să facă față costurilor generate de respectiva realizare. Din moment ce o parte din aceste costuri a fost considerată neeligibilă, grantul trebuie să facă obiectul unei recuperări de către Comisie în valoare corespunzătoare a costurilor menționate, faptul că beneficiarul a finalizat între timp cu bine proiectul care face obiectul acordului de grant nefiind de natură să influențeze condițiile de eligibilitate ale acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia, C‑14/18 P, EU:C:2019:159, punctul 68, și Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 107).

107    Prin urmare, faptul că proiectul a fost implementat nu o scutește pe reclamantă de respectarea condițiilor de eligibilitate stabilite prin acordul de grant pentru a putea solicita rambursarea costurilor pe care le‑a efectuat în acest cadru.

108    În al șaselea rând, în măsura în care reclamanta arată că proiectul nu o privește în mod direct, ci servește interesului public al Uniunii, este suficient să se constate că, potrivit articolului II.8.1 din acordul de grant, drepturile de proprietate asupra rezultatelor proiectului, în special asupra zonelor de parcare securizate, aparțin reclamantei. Astfel, realizarea proiectului o privește pe reclamantă în mod direct și deci nu se poate considera că acest proiect servește înainte de toate intereselor Uniunii.

109    În al șaptelea rând, în același context, reclamanta face referire la un pretins principiu al echității. Cu toate acestea, referirile la acest pretins principiu sunt menționate în mod invariabil împreună cu principiul proporționalității, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 39 și 40 din cererea introductivă și din cuprinsul punctului 18 din replică.

110    Așadar, reclamanta nu distinge în mod clar principiul proporționalității de principiul echității și omite să explice limitele legale ale acestui concept, precum și motivele specifice pentru care consideră că acesta a fost încălcat în speță. Dat fiind, în plus, că reiese din jurisprudență că echitatea nu permite să se deroge de la aplicarea dispozițiilor de drept al Uniunii în afara cazurilor prevăzute de reglementare (a se vedea Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Grecia/Comisia, T‑632/11, nepublicată, EU:T:2014:934, punctul 33 și jurisprudența citată), argumentele reclamantei întemeiate pe un pretins principiu al echității trebuie înlăturate pentru aceleași motive pe care ea le‑a invocat, în același context, în temeiul principiului proporționalității (a se vedea punctul 108 de mai sus).

111    În al optulea rând, reclamanta abordează posibilitatea ca recuperarea integrală a finanțării să poată conduce la falimentul său și, prin urmare, la pierderea de locuri de muncă, precum și la închiderea zonelor de parcare securizate. Astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, reclamanta nu a evidențiat elemente de probă susceptibile să demonstreze că falimentul său ar fi rezultatul inevitabil și direct al recuperării silite și că, eventual, el ar decurge din decizia atacată. În orice caz, Regulamentul 2018/1046 nu condiționează executarea silită de neatragerea falimentului debitorului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2023, CIMV/Comisia, T‑26/22, nepublicată, EU:T:2023:172, punctul 126). Așadar, și acest argument trebuie respins.

112    Rezultă că, la fel ca primul și al treilea motiv, al doilea motiv trebuie respins, astfel încât acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

113    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

114    În speță, întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea)

declară și hotărăște:

1) Respinge acțiunea.

2) Obligă societatea Ausnit, Olariu și Asociații SRL la plata cheltuielilor de judecată.

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 9 aprilie 2025.

*      Limba de procedură: româna.