CELEX:62024CJ0271: Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 13 martie 2025.#Igor Shuvalov împotriva Consiliului Uniunii Europene.#Recurs – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Includerea numelui recurentului – Sprijinirea unor acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei sau stabilitatea ori securitatea Ucrainei sau care obstrucționează activitatea organizațiilor internaționale în Ucraina.#Cauza C-271/24 P.

1

Prin recursul formulat, domnul Igor Shuvalov solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 7 februarie 2024, Shuvalov/Consiliul (T‑289/22, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2024:57), prin care acesta i‑a respins acțiunea prin care solicita anularea, în primul rând, a Deciziei (PESC) 2022/265 a Consiliului din 23 februarie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 42 I, p. 98) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/260 al Consiliului din 23 februarie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 42 I, p. 3) (denumite în continuare împreună „actele inițiale în litigiu”), în al doilea rând, a Deciziei (PESC) 2022/1530 a Consiliului din 14 septembrie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 239, p. 149) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 239, p. 1) (denumite în continuare împreună „primul set de acte de menținere în litigiu”) și, în al treilea rând, a Deciziei (PESC) 2023/572 a Consiliului din 13 martie 2023 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 75 I, p. 134) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/571 al Consiliului din 13 martie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 75 I, p. 1) (denumite în continuare împreună „al doilea set de acte de menținere în litigiu”) în măsura în care aceste acte (denumite în continuare împreună „actele în litigiu”) îl privesc.

2

Contextul factual și juridic al cauzei este expus la punctele 2-13 din hotărârea atacată și poate fi rezumat și completat după cum urmează.

3

Între anii 2008 și 2018, recurentul a fost viceprim‑ministru al guvernului Federației Ruse, iar ulterior a devenit, la 24 mai 2018, președinte al Vnesheconombank (VEB.RF) (Banca pentru Dezvoltare și Comerț Exterior, Rusia).

4

Ca urmare a anexării Crimeei de Federația Rusă, Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la 17 martie 2014, în temeiul articolului 29 TUE, Decizia 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2014, L 78, p. 16).

5

Articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2014/658/PESC a Consiliului din 8 septembrie 2014 (JO 2014, L 271, p. 47) (denumită în continuare „Decizia 2014/145 inițială”), interzice intrarea pe teritoriul statelor membre sau tranzitarea acestuia de către persoanele fizice care îndeplinesc criteriile prevăzute printre altele la literele (a) și (b), iar articolul 2 alineatul (1) din această decizie prevede înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale persoanelor fizice care îndeplinesc criteriile prevăzute printre altele la literele (a) și (d) ale acestuia, acestea din urmă fiind în esență identice cu cele prevăzute la literele (a) și (b) ale articolului 1 alineatul (1) din decizia menționată [denumite în continuare împreună „criteriile a) și d)”].

6

La 23 februarie 2022, articolul 2 din Decizia 2014/145 inițială avea următorul cuprins:

„(1) Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin […]:

[…]

7

În urma invadării Ucrainei de către forțele armate ale Federației Ruse la 24 februarie 2022, Consiliul a adoptat, la 25 februarie 2022, Decizia (PESC) 2022/329 de modificare a Deciziei 2014/145 (JO 2022, L 50, p. 1).

8

Criteriile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) și la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (d) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329 (denumită în continuare „Decizia 2014/145 modificată”), sunt analoage celor care erau prevăzute la articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) și la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (d) din Decizia 2014/145 inițială, cu excepția, pe de o parte, a faptului că locuțiunea adverbială „în mod activ” a fost eliminată atât din criteriul legat de sprijinirea acțiunilor sau a politicilor care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, cât și din cel referitor la sprijinul material sau financiar acordat factorilor de decizie ruși și, pe de altă parte, a faptului că referirea făcută la estul Ucrainei a fost extinsă la ansamblul acestui stat [criteriul prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (b) și la articolul 2 alineatul (1) litera (d) din Decizia 2014/145 modificată fiind denumit în continuare tot „criteriul d)”].

9

La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat, în temeiul articolului 215 alineatul (2) TFUE, Regulamentul (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2014, L 78, p. 6).

10

La 23 februarie 2022, articolul 3 alineatul (1) literele (a) și (d) din Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 811/2014 al Consiliului din 25 iulie 2014 (JO 2014, L 221, p. 11) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 269/2014 inițial”), conținea dispoziții în esență analoage celor prevăzute la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (d) din Decizia 2014/145 inițială, așa cum au fost reproduse la punctul 6 din prezenta hotărâre, în special în ceea ce privește criteriul prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 269/2014 inițial [denumit în continuare tot „criteriul d)”].

11

În urma invadării Ucrainei de către forțele armate ale Federației Ruse la 24 februarie 2022, Consiliul a adoptat, la 25 februarie 2022, Regulamentul (UE) 2022/330 de modificare a Regulamentului nr. 269/2014 (JO 2022, L 51, p. 1). Criteriile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (a) și (d) din Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2022/330 (denumit în continuare „Regulamentul nr. 269/2014 modificat”), au suferit aceleași modificări ca cele la care au fost supuse criteriile menționate la punctul 8 din prezenta hotărâre [criteriul prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 269/2014 modificat fiind denumit în continuare tot „criteriul d)”].

12

La 23 februarie 2022, Consiliul a adoptat actele inițiale în litigiu și a inclus numele recurentului pe lista măsurilor restrictive care figurează în anexa la fiecare dintre cele două acte la poziția 227, după cum urmează:

„[Domnul] Igor Ivanovich Shuvalov este președintele Corporației pentru dezvoltare de stat VEB.RF și membru al Consiliului Comisiei Economice Eurasiatice. Anterior, a fost prim‑viceprim‑ministru al [Federației Ruse]. În această funcție, a făcut declarații în care a afirmat că [Federația Rusă] ar modifica normele bugetare pentru a ține seama de populația suplimentară de două milioane de locuitori după anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă. Prin urmare, sprijină acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.”

13

La 14 septembrie 2022, Consiliul a adoptat primul set de acte de menținere în litigiu și a menținut numele recurentului la poziția 227 pe lista care figurează în anexa la fiecare dintre aceste două acte, pentru aceleași motive ca cele care figurează la punctul anterior.

14

La 13 martie 2023, Consiliul a adoptat al doilea set de acte de menținere în litigiu și a menținut numele recurentului la poziția 227 pe lista care figurează în anexa la fiecare dintre aceste două acte, pentru următoarele motive:

„[Domnul] Igor Ivanovich Shuvalov este președintele Corporației pentru dezvoltare de stat VEB.RF. Anterior a fost prim‑viceprim‑ministru al [Federației Ruse] și membru al Consiliului Comisiei Economice Eurasiatice. În calitatea sa de prim‑viceprim‑ministru, a făcut declarații în care a afirmat că [Federația Rusă] va modifica normele bugetare pentru a ține seama de populația suplimentară de două milioane de locuitori după anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă. Prin urmare, sprijină acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.”

15

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 mai 2022, recurentul a solicitat Tribunalului anularea actelor în litigiu în măsura în care îl privesc. În susținerea acțiunii formulate, el invoca șapte motive care erau întemeiate, primul, pe o eroare vădită de apreciere a faptelor săvârșită de Consiliu, al doilea, pe încălcarea obligației de motivare care incumbă Consiliului, al treilea, pe încălcarea dreptului fundamental la libertatea de exprimare, al patrulea, pe încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, al cincilea, pe încălcarea dreptului de proprietate din perspectiva principiului proporționalității, al șaselea, pe încălcarea principiului egalității de tratament și, al șaptelea, pe un abuz de putere.

16

În ceea ce privește al doilea motiv, care era întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, Tribunalul a considerat, la punctele 38 și 39 din hotărârea atacată, că motivarea actelor în litigiu se întemeia pe rațiuni suficient de individuale, specifice și concrete pentru a‑i permite recurentului să se apere, precum și să înțeleagă criteriul și motivele care stau la baza acestor acte, astfel încât acest motiv a fost înlăturat.

17

În ceea ce privește primul motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere a faptelor, Tribunalul a statuat, la punctul 65 din hotărârea atacată, că este posibil să se ia în considerare, așa cum a procedat Consiliul, fapte intervenite într‑un timp relativ îndepărtat de data adoptării unei măsuri restrictive, în măsura în care, pe de o parte, aceste fapte susțin unul dintre criteriile care justifică includerea numelui persoanei interesate în lista măsurilor restrictive și, pe de altă parte, este stabilit că, la momentul adoptării măsurilor restrictive, această persoană nu pusese definitiv capăt oricărei activități de natură să justifice o asemenea includere. În speță, Tribunalul a arătat la punctele 81-87 din această hotărâre că o serie de indicii suficient de precise, concrete și concordante permit să se considere că, în calitate de membru al guvernului Federației Ruse, iar ulterior de președinte al VEB.RF, o instituție publică care sprijină politica economică stabilită de președintele Federației Ruse și condusă de guvernul acestei federații și care a participat în mod continuu la dezvoltarea economică a Crimeei de la invadarea acesteia de Federația Rusă, recurentul îndeplinește condițiile prevăzute de criteriul a).

18

În ceea ce privește al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate din perspectiva principiului proporționalității, Tribunalul a considerat la punctele 96-116 din hotărârea atacată că măsurile restrictive aplicate recurentului sunt de natură conservatorie, temporară și reversibilă, autoritățile naționale având posibilitatea de a autoriza utilizarea anumitor bunuri înghețate, astfel încât ele nu îl privează de dreptul său de proprietate, că condițiile prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) pentru ca acest drept să fie limitat în mod legal sunt îndeplinite, că proporționalitatea măsurilor este justificată de caracterul lor adecvat pentru obiectivul urmărit și că este suficient ca recurentul să înceteze acțiunile care au justificat măsurile menționate pentru ca ele să fie ridicate.

19

La punctele 123 și 124 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat, ca răspuns la al treilea motiv al recurentului, că măsurile restrictive adoptate împotriva lui nu îi afectează nicidecum libertatea de exprimare și că afirmațiile făcute de recurent și reluate în motivarea actelor în litigiu constituie numai unele dintre elemente, care sunt confirmate în mod corespunzător de dosarul de probe și sunt destinate să susțină constatarea că condițiile prevăzute de criteriul a) sunt îndeplinite. La punctul 126 din această hotărâre, Tribunalul a considerat de asemenea că, întrucât Consiliul nu a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că acest criteriu este întrunit în privința recurentului, al șaselea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului egalității de tratament, trebuia respins.

20

În sfârșit, Tribunalul a înlăturat, la punctele 131-133 din hotărârea menționată, al patrulea și al șaptelea motiv, întemeiate pe încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și, respectiv, pe un abuz de putere.

21

În aceste condiții, întrucât niciunul dintre motivele acțiunii nu a fost admis, Tribunalul a respins, prin hotărârea atacată, acțiunea menționată.

22

Prin recursul formulat, recurentul solicită Curții:

23

Consiliul solicită Curții:

24

În susținerea recursului formulat, recurentul invocă șase motive. Aceste șase motive sunt întemeiate pe erori de drept pe care Tribunalul le‑ar fi săvârșit atunci când a statuat că Consiliul nu a săvârșit o eroare de apreciere (primul motiv), că Consiliul și‑a respectat obligația de motivare (al doilea motiv), că actele în litigiu nu încalcă dreptul recurentului la libertatea de exprimare (al treilea motiv), că dreptul său de proprietate nu a fost încălcat din perspectiva principiului proporționalității (al patrulea motiv), că principiul egalității de tratament nu a fost încălcat (al cincilea motiv) și că dreptul la protecție jurisdicțională efectivă a fost respectat, iar Consiliul nu a săvârșit un abuz de putere (al șaselea motiv).

25

Prin intermediul primului motiv, recurentul reproșează Tribunalului că, din cauza unei denaturări vădite a faptelor, a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat la punctele 58-87 din hotărârea atacată că Consiliul nu a săvârșit o eroare de apreciere cu ocazia aplicării criteriului a) în cazul său.

26

Astfel, la punctul 65 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi statuat, fără a menționa vreo jurisprudență în această privință, că, în vederea adoptării unor măsuri restrictive, este posibil să se ia în considerare fapte intervenite într‑un timp relativ îndepărtat de data adoptării acestor măsuri. Cu toate acestea, din mai multe hotărâri ale Tribunalului ar reieși că motivele invocate de Consiliu trebuie să îndeplinească criteriul de actualitate la data adoptării de către acesta din urmă a unor măsuri restrictive în privința persoanei vizate. În special, ar trebui să se țină seama de evoluția situației persoanei în cauză fără a se putea prezuma că, din cauza funcțiilor ocupate anterior și a declarațiilor publice anterioare, această persoană ar fi menținut sau ar fi fost susceptibilă să mențină, la data adoptării măsurilor restrictive în cauză, sprijinul pentru regimul din țara terță respectivă sau pentru situația vizată de măsuri.

27

Recurentul contestă și punctul 82 din hotărârea atacată în măsura în care Tribunalul ar fi statuat în mod eronat că faptul că acest recurent și‑a asumat, după ce a încetat să își exercite funcția guvernamentală, președinția VEB.RF înseamnă că el continuă să sprijine acțiunile și politicile care amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. Astfel, motivarea actelor în litigiu nu ar face referire la activitățile VEB.RF și nu ar conține nicio critică specifică în privința recurentului, deși acesta este cel vizat de măsurile restrictive în cauză. Or, ocupând funcția de președinte al VEB.RF, recurentul ar fi exercitat, contrar celor considerate de Tribunal, funcții profesionale de administrare a unei întreprinderi care nu ar fi nicidecum legate de acțiunile și de politicile desfășurate de guvernul rus.

28

În apărare, Consiliul subliniază că el a fost expus – ca urmare a afirmațiilor largi ale recurentului și a faptului că acesta din urmă nu se referă în mod specific decât la punctele 65 și 82 din hotărârea atacată – unor dificultăți în a le combate și în a înțelege în special în ce ar consta denaturarea vădită a faptelor. Pe fond, această instituție contestă argumentele recurentului.

29

În memoriul în replică, recurentul apreciază printre altele că primul său motiv este admisibil întrucât menționează în mod clar punctele contestate din hotărârea atacată, și anume punctele 58-87. În plus, chiar dacă este adevărat că primul motiv vizează cu precădere punctele 65 și 82 din această hotărâre, ar trebui să se țină seama de faptul că aceste două puncte conțin concluziile raționamentului juridic dezvoltat la celelalte puncte contestate din hotărârea menționată.

30

În memoriul în duplică, Consiliul arată printre altele că nu a făcut decât să își exprime dificultățile de a înțelege primul motiv și că, în orice caz, a solicitat respingerea pe fond a recursului, iar nu inadmisibilitatea acestuia.

31

Prin intermediul primului motiv, recurentul reproșează în esență Tribunalului că, din cauza unei denaturări vădite a faptelor, a considerat la punctele 58-87 în special la punctele 65 și 82 din hotărârea atacată, că Consiliul nu a săvârșit o eroare de apreciere. Astfel, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat că Consiliul se putea întemeia, pentru a motiva actele în litigiu, pe funcții și pe declarații publice anterioare adoptării acestor acte. Recurentul reproșează în egală măsură Tribunalului că a dedus din faptul că ocupă postul de președinte al VEB.RF existența unui sprijin, în sensul criteriului a), în condițiile în care el nu ar exercita, în cadrul acestui post, decât funcția de administrator de întreprindere, care nu ar fi nicidecum legată de acțiunile și de politicile desfășurate de guvernul rus în legătură cu Ucraina.

32

Este necesar să se arate că, fără a invoca în mod formal inadmisibilitatea primului motiv, Consiliul își exprimă – ținând seama de numărul important de puncte contestate în bloc de recurent – dificultățile întâmpinate în înțelegerea întinderii acestui motiv, în particular în ceea ce privește denaturarea vădită a faptelor care a fost invocată.

33

În această privință, trebuie amintit că din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 25 ianuarie 2022, Comisia/European Food ș.a., C‑638/19 P, EU:C:2022:50, punctul 75, precum și jurisprudența citată), și că revine Curții sarcina de a verifica, dacă este necesar din oficiu, dacă această cerință de precizie este îndeplinită (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 1961, Fives Lille Cail ș.a./Înalta Autoritate, 19/60, 21/60, 2/61 și 3/61, EU:C:1961:30, p. 588, precum și Hotărârea din 25 iunie 2020, HF/Parlamentul, C‑570/18 P, EU:C:2020:490, punctul 30 și jurisprudența citată).

34

În plus, atunci când invocă o denaturare a elementelor de probă de către Tribunal, recurentul trebuie, în temeiul articolului 256 TFUE, al articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură, să indice în mod precis elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în opinia sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare. Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 6 iunie 2024, Ryanair/Comisia, C‑441/21 P, EU:C:2024:477, punctul 55 și jurisprudența citată).

35

În speță, în ceea ce privește afirmația referitoare la denaturarea vădită a faptelor, trebuie să se constate că recurentul nu indică în mod precis, în recursul formulat, elementele de fapt care ar fi fost denaturate și cu atât mai mult nu demonstrează erorile de analiză pe care le‑ar fi săvârșit Tribunalul. În aceste condiții, această afirmație trebuie declarată inadmisibilă.

36

În schimb, deși este adevărat că recurentul contestă în bloc punctele 58-87 din hotărârea atacată, concentrându‑și totodată raționamentul doar pe punctele 65 și 82 din această hotărâre, trebuie arătat că, așa cum susține recurentul în mod întemeiat în memoriul său în replică, punctul 82 din hotărârea menționată conține concluziile raționamentului juridic dezvoltat la celelalte puncte contestate din aceeași hotărâre, la care acest punct 82 face referire în mod explicit, astfel încât primul motiv îndeplinește cerințele amintite la punctul 33 din prezenta hotărâre și este, ținând seama de considerațiile expuse la punctul precedent din prezenta hotărâre, admisibil în parte.

37

Prin argumentația sa, recurentul contestă în esență, pe de o parte, considerațiile cuprinse la punctul 65 din hotărârea atacată și, pe de altă parte, concluzia la care a ajuns Tribunalul la punctul 82 din această hotărâre.

38

Reiese din jurisprudența Curții că orice decizie prin care se impun sau se mențin măsuri restrictive împotriva unei persoane trebuie să se întemeieze pe o bază factuală suficient de solidă, instanța Uniunii trebuind să verifice exactitatea materială a faptelor invocate prin prisma informațiilor sau a elementelor de probă furnizate și să aprecieze forța probantă a acestora din urmă în funcție de împrejurările speței și în lumina eventualelor observații prezentate în legătură cu acestea în special de persoana vizată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia ș.a./Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctele 119 și 124).

39

Așa cum a amintit Tribunalul la punctul 61 din hotărârea atacată, autoritatea competentă a Uniunii este cea care are sarcina să demonstreze, în caz de contestare, temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei vizate, aceasta din urmă neavând obligația să facă dovada negativă a netemeiniciei motivelor menționate. Deși nu este necesar ca această autoritate să prezinte instanței Uniunii toate informațiile și toate elementele de probă inerente motivelor invocate, trebuie totuși ca informațiile sau elementele pe care le prezintă să susțină motivele reținute împotriva persoanei vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia ș.a./Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctele 120 și 121).

40

În ceea ce privește, în primul rând, punctul 65 din hotărârea atacată, trebuie să se constate că, contrar celor pretinse de recurent, jurisprudența citată la cele două puncte precedente din prezenta hotărâre nu se opune ca, într‑un caz precum cel din speță, Consiliul să poată ține seama, pentru a aprecia dacă o persoană îndeplinește un criteriu de includere precum criteriul a) sau criteriul d), de informații sau de elemente de probă referitoare la împrejurări anterioare datei adoptării actului prin care se impun sau se mențin măsuri restrictive, în măsura în care aceste informații sau elemente susțin motivele care stau la baza acestui act și contribuie la stabilirea faptului că, în pofida trecerii timpului și ținând seama de ansamblul împrejurărilor relevante proprii fiecărui caz, persoana vizată îndeplinește criteriul de includere în cauză (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 iunie 2019, K.P., C‑458/15, EU:C:2019:522, punctul 57). În particular, nu se poate exclude ca asemenea informații și elemente de probă să poată fi luate în considerare pentru a stabili, în raport cu criteriul de includere în cauză, o continuitate între, pe de o parte, situația anterioară a persoanei vizate și, pe de altă parte, situația sa actuală.

41

În al doilea rând, pentru a concluziona că, în speță, Consiliul nu săvârșise o eroare de apreciere, Tribunalul a constatat la punctele 62-64, 66, 68, 69, 72, 76 și 80 din hotărârea atacată că, pe de o parte, la data adoptării actelor în litigiu, recurentul sprijinea în mod activ acțiunile sau politicile vizate de criteriul a), cu precădere dezvoltarea economică a Crimeei, ca urmare a faptului că, în calitatea sa de președinte al VEB.RF, el acționa, împreună cu toți liderii și administratorii sociali numiți sau revocați direct sau indirect de șeful de stat al Federației Rusiei sau de guvernul rus, în conformitate cu politica economică determinată de acest șef de stat și condusă de acest guvern. Pe de altă parte, Tribunalul a arătat că recurentul oferise deja un astfel de sprijin cu ani în urmă prin faptul că ocupase, până la numirea sa la președinția VEB.RF în cursul anului 2018, funcția de viceprim‑ministru și prin faptul că făcuse în acea calitate, în cursul anului 2014, declarații publice în favoarea dezvoltării economice a Crimeei.

42

Reținând astfel în esență că sprijinul activ furnizat de recurent în calitatea sa de președinte al VEB.RF la data adoptării actelor în litigiu se înscria în continuarea celui deja manifestat în cursul anului 2014 în funcția sa de viceprim‑ministru, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat, la punctul 82 din hotărârea atacată, că Consiliul a prezentat o serie de indicii suficient de precise, concrete și concordante care demonstrau că, din anul 2014 și până la data adoptării actelor inițiale în litigiu, recurentul se făcuse în mod continuu responsabil de un asemenea sprijin, în sensul criteriului a).

43

În ceea ce privește critica potrivit căreia Tribunalul ar fi concluzionat în mod eronat la punctul 82 din hotărârea atacată că, în calitate de președinte al VEB.RF, recurentul furniza un sprijin activ, în sensul criteriului a), deși el nu ar fi exercitat decât o funcție profesională de administrare a unei întreprinderi care nu ar fi nicidecum legată de acțiunile și politicile desfășurate de guvernul rus, este suficient să se amintească faptul că, în temeiul articolului 256 TFUE și al articolului 58 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, recursul se limitează la chestiuni de drept. Tribunalul este singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente, precum și să aprecieze elementele de probă. Aprecierea acestor fapte și elemente de probă nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării lor, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs (Hotărârea din 29 februarie 2024, Euranimi/Comisia, C‑95/23 P, EU:C:2024:177, punctul 84 și jurisprudența citată).

44

Or, printr‑o asemenea critică, recurentul urmărește să repună în discuție aprecierea faptelor și a elementelor de probă efectuată de Tribunal, precizându‑se că, deși invocă în mod formal o denaturare a faptelor, el nu a indicat în mod precis, după cum rezultă din cuprinsul punctului 35 din prezenta hotărâre, elementele de fapt care ar fi fost denaturate și nu a demonstrat erorile de analiză pe care Tribunalul le‑ar fi săvârșit.

45

Pe de altă parte, în măsura în care recurentul reproșează Tribunalului că a reținut la punctul 82 din hotărârea atacată un raționament care nu apare în mod detaliat în expunerea de motive a actelor în litigiu, această expunere limitându‑se să explice că recurentul este „președinte al VEB.RF”, fără referire nici la activitățile acestei entități, nici la vreo informație privind rolul recurentului în această funcție de președinte, trebuie amintit că chestiunea motivării, care privește o normă fundamentală de procedură, este distinctă de cea a dovedirii comportamentului invocat, care ține de legalitatea pe fond a actului în cauză și implică, astfel cum reiese din jurisprudența menționată la punctul 38 din prezenta hotărâre, verificarea existenței faptelor menționate în acest act, precum și calificarea acestor fapte drept elemente care justifică aplicarea de măsuri restrictive împotriva persoanei vizate (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 60 și jurisprudența citată).

46

În această privință, așa cum s‑a amintit la punctele 38 și 39 din prezenta hotărâre, autoritatea competentă a Uniunii este cea care are sarcina să demonstreze, în caz de contestare, temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei vizate, iar instanța Uniunii este cea care are sarcina să verifice exactitatea materială a faptelor invocate în raport cu informațiile sau cu elementele de probă furnizate.

47

În speță, din cuprinsul punctelor 62, 69, 76, 81 și 82 din hotărârea atacată reiese că, în conformitate cu această jurisprudență, Tribunalul, primo, a constatat că elementele de probă furnizate în dosarul Consiliului prezintă o legătură suficientă cu motivarea potrivit căreia recurentul este președintele VEB.RF, secundo, a verificat exactitatea materială a faptelor care stau la baza acestei motivări în raport cu aceste elemente de probă și, tertio, a constatat în esență că recurentul, ca urmare a funcției sale de președinte al VEB.RF, pune în aplicare politica economică a guvernului rus și participă în acest fel la dezvoltarea economică a Crimeei, astfel încât se poate concluziona că el furnizează în mod activ un sprijin, în sensul criteriului a).

48

În ceea ce privește, în sfârșit, afirmația recurentului potrivit căreia Tribunalul ar fi afirmat în mod eronat, la punctul 18 din hotărârea atacată, că lectura înscrisurilor acestui recurent evidențiază că el nu solicita anularea Deciziei 2014/145 și a Regulamentului 269/2014, este suficient să se constate că recurentul menționat nu contestă, așa cum se arată la același punct 18 din hotărârea atacată, că a confirmat, în ședința în fața Tribunalului, că nu solicita anularea acestor două acte ca atare. În plus, recurentul se limitează să menționeze pretinse „afirmații false” ale Tribunalului în această privință, fără a pretinde că acesta din urmă ar fi omis să examineze argumentele prezentate de acesta în primă instanță cu privire la legalitatea Deciziei 2014/145 și a Regulamentului 269/2014 ca atare și în special cu privire la legalitatea criteriilor prevăzute de acestea, precum criteriile a) și d).

49

Având în vedere considerațiile care precedă, primul motiv trebuie respins.

50

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurentul reproșează Tribunalului că a considerat în mod eronat la punctele 36, 38 și 39 din hotărârea atacată că Consiliul și‑a respectat obligația de motivare. În plus, la punctul 33 din această hotărâre, Tribunalul ar fi recunoscut el însuși că criteriul în temeiul căruia recurentul a făcut obiectul unor măsuri restrictive nu reieșea în mod clar din lectura motivelor. Deși, la același punct, Tribunalul a concluzionat în cele din urmă că motivarea actelor în litigiu se referă numai la criteriul a), iar nu la criteriul d), această afirmație nu ar fi coerentă cu comportamentul Consiliului în cursul procedurii în fața Tribunalului, întrucât Consiliul ar fi invocat în mod sistematic cele două criterii împotriva recurentului.

51

La punctul 35 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi fost, în plus, indus în eroare de motivarea actelor în litigiu în măsura în care ar fi arătat că recurentul a ocupat concomitent funcțiile de membru al Consiliului Comisiei Economice Eurasiatice și de președinte al VEB.RF, în condițiile în care, așa cum recurentul ar fi dovedit în fața Tribunalului, le‑ar fi ocupat în mod succesiv. Acest lucru ar demonstra în mod irefutabil insuficiența motivării actelor în litigiu.

52

În ceea ce privește motivele Tribunalului care figurează la punctul 36 din hotărârea atacată, potrivit cărora funcția de președinte al VEB.RF, vizată de motivarea actelor în litigiu, trebuie luată în considerare ținând seama de contextul în care această funcție i‑a fost încredințată persoanei interesate și în care este exercitată, în special de funcția de viceprim‑ministru pe care o ocupase anterior, recurentul consideră că acest context face întocmai inexplicabilă rațiunea pentru care a făcut obiectul unor măsuri restrictive, întrucât faptul că a încetat să ocupe funcții politice importante pentru a deveni președintele unui organism public implică o diminuare clară a capacității sale de a influența politica țării sale și de a sprijini acțiunile guvernului rus împotriva Ucrainei.

53

Consiliul contestă argumentele recurentului.

54

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurentul susține în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat la punctele 33, 35, 36, 38 și 39 din hotărârea atacată că Consiliul și‑a îndeplinit obligația de motivare.

55

În această privință, trebuie subliniat că, în ceea ce privește punctul 33 din hotărârea atacată, Tribunalul a reținut, fără ca acest lucru să fie contestat de recurent, că motivarea actelor în litigiu se referă numai la criteriul a), astfel încât motivarea acestor acte este de natură să excludă identificarea de către recurent a unui alt criteriu de includere, cum ar fi criteriul d). Prin urmare, invocarea criteriului d) de către Consiliu în cursul procedurii în fața Tribunalului nu are nicio incidență asupra aspectului dacă, așa cum a statuat Tribunalul, Consiliul a motivat în mod corect actele în litigiu în raport cu criteriul a).

56

În ceea ce privește pretinsa insuficiență a motivării actelor inițiale în litigiu, pe care Tribunalul nu ar fi evidențiat‑o la punctul 35 din hotărârea atacată, trebuie amintit că, după cum s‑a arătat la punctul 45 din prezenta hotărâre, chestiunea motivării, care privește o normă fundamentală de procedură, este distinctă de cea a dovedirii comportamentului invocat, care ține de legalitatea pe fond a actului în cauză.

57

La punctul 35 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat în mod corect că lectura motivării actelor inițiale în litigiu și a primului set de acte de menținere în litigiu evidențiază că Consiliul a reținut printre altele, pentru a impune și a menține măsurile restrictive în privința recurentului, că acesta din urmă era, la data adoptării acestor acte, președinte al VEB.RF și membru al Consiliului Comisiei Economice Eurasiatice. Tribunalul a considerat atunci, la acest punct, precum și la punctele 38 și 39 din hotărârea atacată, că recurentul a putut înțelege rațiunile pentru care a făcut obiectul unor măsuri restrictive și că i s‑a dat astfel posibilitatea de a se apăra. În plus, contrar celor pretinse în esență de recurent, Tribunalul i‑a luat în considerare în mod corespunzător afirmația potrivit căreia, la data adoptării actelor inițiale în litigiu și a primului set de acte de menținere în litigiu, nu mai era membru al Consiliului Comisiei Economice Eurasiatice. Astfel, Tribunalul a afirmat la punctul 82 din hotărârea atacată că recurentul îndeplinea criteriile în discuție în speță independent de faptul că nu mai era membru al acestei comisii.

58

În ceea ce privește punctul 36 din hotărârea atacată, trebuie amintit, așa cum însuși Tribunalul a procedat la punctul 29 din această hotărâre, că un act cauzator de prejudicii este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa (Hotărârea din 25 iunie 2020, Vnesheconombank/Consiliul, C‑731/18 P, nepublicată, EU:C:2020:500, punctul 37 și jurisprudența citată). Tribunalul a aplicat în mod corect această jurisprudență la punctul 36 din hotărârea atacată, considerând că, ținând seama de contextul în care funcția de președinte al VEB.RF i‑a fost încredințată și în care este exercitată și ținând seama și de faptul că anterior fusese viceprim‑ministru, simpla menționare a exercitării acestor funcții trebuie considerată ca fiind, în raport cu obligația de motivare, un element suficient care i‑a permis recurentului să se apere și să înțeleagă criteriul și motivele care au stat la baza măsurilor restrictive adoptate în privința sa.

59

Având în vedere considerațiile care precedă, al doilea motiv trebuie respins.

60

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentul susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat la punctele 122-124 din hotărârea atacată că actele în litigiu nu îi încalcă dreptul fundamental la libertatea de exprimare. Recurentul amintește că a fost sancționat de Consiliu ca urmare printre altele a unor declarații publice anterioare făcute în calitatea sa de viceprim‑ministru. Validând o astfel de legătură de cauzalitate între aceste declarații și măsurile restrictive, Tribunalul i‑ar fi încălcat dreptul la libertatea de exprimare. Faptul că aceste măsuri nu îi afectează libertatea de exprimare nu ar însemna că nu se aduce atingere acesteia, cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar fi recunoscut, în Hotărârea din 15 martie 2011, Otegi Mondragón împotriva Spaniei (CE:ECHR:2011:0315JUD000203407), că politicienii, în exercitarea funcțiilor lor, beneficiază de un drept la libertatea de exprimare aproape nelimitat și superior celui de care beneficiază alte persoane.

61

Consiliul contestă argumentele recurentului.

62

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentul susține în esență că, la punctele 122-124 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept validând abordarea Consiliului potrivit căreia acesta a făcut obiectul unor măsuri restrictive ca urmare printre altele a unor declarații publice anterioare făcute în calitatea sa de viceprim‑ministru și încălcându‑i astfel dreptul fundamental la libertatea de exprimare.

63

În această privință, din cuprinsul punctelor 64-66, 82 și 124 din hotărârea atacată reiese că declarațiile publice menționate la punctul precedent din prezenta hotărâre constituie unul dintre elementele care i‑au permis Consiliului să stabilească o serie de indicii suficient de precise, concrete și concordante pentru a considera că, la data adoptării actelor în litigiu, recurentul era responsabil de furnizarea unui sprijin activ, în sensul criteriului a), în continuarea sprijinului deja manifestat prin aceste declarații în cursul anului 2014.

64

Din moment ce declarațiile menționate au fost utilizate ca element de probă pentru a confirma că condițiile criteriului a) erau îndeplinite în privința recurentului, trebuie să se considere că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat la punctele 122-124 din hotărârea atacată că libertatea de exprimare a recurentului nu a fost încălcată, în sine, prin adoptarea actelor în litigiu. Mai precis, este necesar să se considere, așa cum a procedat și Tribunalul, că o persoană precum recurentul nu poate invoca acest drept pentru a se proteja anticipat împotriva utilizării unor astfel de declarații ca element de probă și că măsurile restrictive precum înghețarea fondurilor și interdicția de intrare, de călătorie și de tranzit pe teritoriul Uniunii nu afectează nicidecum libertatea de exprimare a unei asemenea persoane.

65

Spre deosebire de cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Curții EDO din 15 martie 2011, Otegi Mondragón împotriva Spaniei (CE:ECHR:2011:0315JUD000203407), care privea afirmații făcute de un politician ce au condus, cu încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare, la pronunțarea unei sancțiuni penală împotriva sa, este necesar să se arate că, așa cum amintește și Tribunalul la punctele 122 și 123 din hotărârea atacată, măsurile restrictive care îl vizează pe reclamant, pe de o parte, sunt de natură conservatorie și, pe de altă parte, nu au ca efect afectarea liberei exercitări a libertății sale de exprimare.

66

Având în vedere considerațiile care precedă, al treilea motiv trebuie respins.

67

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurentul reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, în special la punctele 100-113 din hotărârea atacată, că dreptul său de proprietate nu a fost încălcat din perspectiva principiului proporționalității.

68

Astfel, faptul că, după cum ar rezulta din cuprinsul punctelor 102 și 109 din hotărârea atacată, măsurile restrictive sunt măsuri conservatorii de natură temporară și reversibilă și, în plus, sunt supuse unor reexaminări periodice ar fi lipsit de orice temei în realitate, în măsura în care, pe de o parte, aceste măsuri s‑ar prelungi frecvent pentru mult timp și, pe de altă parte, reexaminarea lor nu ar fi adesea decât una formală sau chiar ar fi imposibil de realizat. Astfel, recurentul ar face în continuare obiectul unor măsuri restrictive pentru declarații făcute cu mai mult de zece ani în urmă și chiar dacă funcția sa de președinte al VEB.RF nu ar fi decât o funcție profesională tehnică. Aceasta arată că Consiliul nu ar fi ținut seama de schimbarea intervenită în situația sa personală. În sfârșit, recurentul ar fi fost victima unei exproprieri, astfel încât măsurile restrictive adoptate în privința sa nu ar respecta substanța dreptului de proprietate.

69

Pe de altă parte, faptul, arătat la punctele 103 și 109 din hotărârea atacată, că autoritățile naționale ale statelor membre pot autoriza utilizarea anumitor fonduri înghețate nu ar implica că dreptul de proprietate al recurentului ar fi respectat, întrucât ar exista tot atâtea practici de autorizare câte state membre există.

70

Recurentul consideră de asemenea că măsurile restrictive adoptate în privința sa sunt contrare principiului proporționalității în măsura în care, contrar celor statuate de Tribunal, ele nu ar permite atingerea obiectivului legitim urmărit de actele în litigiu și nu ar răspunde efectiv unui obiectiv de interes general, recurentul nemaiavând în realitate capacitatea de a sprijini politicile și acțiunile vizate de criteriul a) și nici de a influența autoritățile ruse.

71

În sfârșit, recurentul reproșează Tribunalului că a statuat la punctul 113 din hotărârea atacată că ar fi suficient ca el să înceteze acțiunile care justifică adoptarea unor măsuri restrictive în privința sa pentru a se pune capăt acestor măsuri, în condițiile în care funcția sa de președinte al VEB.RF ar constitui singurul său mijloc de subzistență.

72

Consiliul contestă argumentele recurentului.

73

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurentul reproșează în esență Tribunalului că a săvârșit la punctele 100-113 din hotărârea atacată mai multe erori de drept în analiza condițiilor prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din cartă în raport cu dreptul de proprietate, în special în ceea ce privește chestiunea respectării principiului proporționalității.

74

În această privință, trebuie amintit că dreptul de proprietate prevăzut la articolul 17 din cartă nu este o prerogativă absolută, astfel încât măsuri restrictive precum cele în discuție în speță pot determina restrângeri ale acestui drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2019, HX/Consiliul, C‑540/18 P, EU:C:2019:707, punctul 57 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 21 martie 2024, Landeshauptstadt Wiesbaden, C‑61/22, EU:C:2024:251, punctul 75 și jurisprudența citată).

75

Prin urmare, pot fi impuse restrângeri ale dreptului menționat, cu condiția ca, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) prima teză din cartă, ele să fie prevăzute de lege și să respecte substanța acestor drepturi. În plus, potrivit articolului 52 alineatul (1) a doua teză din cartă, prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

76

Pe de altă parte, în materie de măsuri restrictive, Curtea a statuat că trebuie să se recunoască o largă putere de apreciere legiuitorului Uniunii în domenii care implică din partea acestuia din urmă alegeri de natură politică, economică și socială și în care este chemat să efectueze aprecieri complexe. Curtea a dedus de aici că numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în aceste domenii în raport cu obiectivul pe care instituția competentă urmărește să îl atingă poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri (Hotărârea din 31 ianuarie 2019, Islamic Republic of Iran Shipping Lines ș.a./Consiliul, C‑225/17 P, EU:C:2019:82, punctul 103, precum și Hotărârea din 17 septembrie 2020, Rosneft ș.a./Consiliul, C‑732/18 P, EU:C:2020:727, punctul 105).

77

În primul rând, recurentul susține în esență că Tribunalul a statuat în mod eronat la punctele 102, 103 și 109 din hotărârea atacată că actele în litigiu nu aduc atingere substanței dreptului de proprietate și că restrângerea adusă prin aceste acte exercitării dreptului său de proprietate nu este, din perspectiva principiului proporționalității, vădit inadecvată în raport cu obiectivul urmărit. În opinia lui și după cum ar atesta cazul său, măsurile restrictive nu ar fi, în realitate, măsuri conservatorii de natură temporară și reversibilă, ci s‑ar prelungi în mod frecvent pentru o perioadă îndelungată. De asemenea, adeseori reexaminarea lor nu ar fi decât una formală sau chiar ar fi imposibil de realizat, iar autorizațiile de deblocare a fondurilor înghețate ar face obiectul unor practici foarte disparate din partea autorităților naționale ale statelor membre.

78

Trebuie subliniat în această privință că recurentul nu contestă, în sine, că, în conformitate cu dispozițiile dreptului Uniunii amintite de Tribunal la punctele 102, 103 și 109 din hotărârea atacată, măsurile restrictive sunt măsuri conservatorii de natură temporară și reversibilă, că sunt supuse în mod periodic unei reexaminări și că autoritățile naționale pot autoriza utilizarea unor fonduri înghețate sau pot acorda autorizații specifice care să permită dezghețarea fondurilor.

79

În aceste condiții, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat în esență, la punctele 102 și 103, precum și la punctele 107-109 din această hotărâre, că din aceste dispoziții ale dreptului Uniunii reiese că actele în litigiu nu aduc atingere substanței dreptului de proprietate și că restrângerea adusă prin aceste acte exercitării dreptului de proprietate al recurentului nu este, din perspectiva principiului proporționalității, vădit inadecvată în raport cu obiectivul urmărit, și anume, așa cum reiese din cuprinsul punctului 104 din hotărârea menționată, acela de a exercita o presiune directă sau indirectă asupra guvernului Federației Ruse și asupra conducerii sale pentru a pune capăt acțiunilor și politicilor lor de destabilizare a Ucrainei. Aceasta este situația cu atât mai mult cu cât argumentele recurentului nu constituie decât un ansamblu de afirmații generale care urmăresc, fără nicio demonstrație, să repună în discuție caracterul adecvat al punerii în aplicare a dispozițiilor menționate.

80

În plus, din considerațiile prezentate la punctele 41 și 43 din prezenta hotărâre reiese că Tribunalul a statuat în mod corect că Consiliul nu a săvârșit o eroare de apreciere cu ocazia adoptării actelor în litigiu, astfel încât adoptarea și ulterior menținerea măsurilor restrictive împotriva recurentului erau justificate în raport cu faptele și cu criteriul de includere în cauză. În aceste condiții, faptul că măsurile restrictive al căror obiect l‑a făcut recurentul au fost reînnoite de două ori nu poate invalida considerațiile expuse de Tribunal la punctele 102, 103 și 109 din hotărârea atacată și nici nu poate presupune că măsurile restrictive ar avea un caracter permanent și ireversibil și că recurentul nu ar putea obține ulterior retragerea numelui său de pe listă sau o autorizație de deblocare a fondurilor sale.

81

În al doilea rând, recurentul consideră că măsurile restrictive adoptate în privința sa sunt contrare principiului proporționalității în măsura în care, contrar celor statuate de Tribunal, ele nu ar permite atingerea obiectivului legitim urmărit de actele în litigiu și nu ar răspunde efectiv unui obiectiv de interes general.

82

În această privință, este necesar să se arate că singura argumentație juridică prin care se urmărește să se demonstreze că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept în această privință se referă la imposibilitatea în care s‑ar afla recurentul ca, în calitatea sa de președinte al VEB.RF, să sprijine politicile și acțiunile vizate de criteriul a) sau să influențeze autoritățile ruse. Or, din cuprinsul punctelor 41 și 43 din prezenta hotărâre reiese că Tribunalul a statuat fără a săvârși o eroare de drept că Consiliul nu a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că, din cauza funcției sale de președinte al VEB.RF, criteriul a) este întrunit în privința sa.

83

În al treilea rând, recurentul reproșează Tribunalului că a statuat, la punctul 113 din hotărârea atacată, că ar fi suficient ca el să înceteze acțiunile care justifică adoptarea unor măsuri restrictive în privința sa pentru a se pune capăt acestor măsuri, în condițiile în care funcția sa de președinte al VEB.RF ar constitui singurul său mijloc de subzistență.

84

În această privință, este necesar să se arate că motivele astfel enunțate de Tribunal la punctul 113 din hotărârea atacată urmăreau să răspundă unui argument al recurentului referitor nu la mijloacele sale de subzistență, ci la consecințele măsurilor restrictive pe planul imaginii sale publice. Or, nu se poate reproșa Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept în raport cu un argument care nu era avut în vedere la acel punct.

85

Având în vedere considerațiile care precedă, al patrulea motiv trebuie respins.

86

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, recurentul consideră că Tribunalul a statuat în mod eronat la punctul 126 din hotărârea atacată că principiul egalității de tratament nu a fost încălcat pentru motivul că Consiliul nu a săvârșit o eroare de apreciere. Potrivit recurentului, acest raționament este afectat de o eroare de drept, dat fiind că, așa cum a arătat în cadrul primului motiv, Tribunalul a statuat în mod eronat că Consiliul nu a săvârșit o eroare de apreciere.

87

Consiliul contestă argumentele recurentului.

88

Ținând seama de faptul că admiterea celui de al cincilea motiv depinde de admiterea primului motiv și că acesta din urmă a fost respins la punctul 49 din prezenta hotărâre, al cincilea motiv trebuie respins.

89

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, recurentul reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept la punctele 131-133 din hotărârea atacată atunci când a statuat că dreptul la protecție jurisdicțională efectivă a fost respectat și că Consiliul nu a săvârșit un abuz de putere. În opinia sa, actele în litigiu încalcă dreptul la protecție jurisdicțională efectivă și sunt afectate de un abuz de putere întrucât nu se întemeiază pe o motivare suficientă, nu sunt susținute de elemente de probă suficiente și încalcă libertatea de exprimare și dreptul de proprietate. Recurentul face trimitere în această privință la argumentele prezentate în primă instanță.

90

Consiliul contestă argumentele recurentului.

91

În această privință, este necesar să se arate că, contrar celor impuse de jurisprudența menționată la punctul 33 din prezenta hotărâre, al șaselea motiv nu cuprinde nicio argumentație juridică prin care să se demonstreze că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept. Mai precis, recurentul se limitează să conteste punctele 131-133 din hotărârea atacată și să facă trimitere la argumentele pe care le‑a prezentat în fața Tribunalului fără a le explicita mai mult și fără a evidenția elementele din hotărârea atacată pe care intenționează să le critice. Astfel, acest motiv constituie o simplă cerere de reexaminare a cererii introductive formulate în primă instanță, cu încălcarea cerințelor impuse atât de Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și de Regulamentul de procedură (Hotărârea din 13 septembrie 2007, Il Ponte Finanziaria/OAPI, C‑234/06 P, EU:C:2007:514, punctele 45 și 46).

92

În consecință, se impune respingerea celui de al șaselea motiv și, prin urmare, a recursului în totalitate.

93

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Articolul 138 alineatele (1) și (2) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

94

Întrucât Consiliul a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea recurentului să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Consiliu.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară și hotărăște: