CELEX:62025CN0522: Cauza C-522/25 P: Recurs introdus la 31 iulie 2025 de Krone Commercial Vehicle SE ș.a. împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a treia) din 22 mai 2025 în cauza T-456/24, Krone Commercial Vehicle ș.a./Parlamentul și Consiliul

Redacția Lex24
Publicat in CJUE: Decizii, 08/10/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria CC/2025/52086.10.2025Recurs introdus la 31 iulie 2025 de Krone Commercial Vehicle SE ș.a. împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a treia) din 22 mai 2025 în cauza T-456/24, Krone Commercial Vehicle ș.a./Parlamentul și Consiliul(Cauza C-522/25 P)(C/2025/5208)Limba de procedură:...

Informatii

Data documentului: 31/07/2025
Emitent: CJCE
Formă: CJUE: Decizii
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2025/5208

6.10.2025

Recurs introdus la 31 iulie 2025 de Krone Commercial Vehicle SE ș.a. împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a treia) din 22 mai 2025 în cauza T-456/24, Krone Commercial Vehicle ș.a./Parlamentul și Consiliul

(Cauza C-522/25 P)

(C/2025/5208)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurente: Krone Commercial Vehicle SE, Schmitz Cargobull AG, Kögel Trailer GmbH, System Trailers Fahrzeugbau GmbH, Wecon GmbH, Schwarzmüller Deutschland GmbH, Langendorf GmbH, Fliegl Fahrzeugbau GmbH (reprezentanți: E. Macher, Rechtsanwältin, și M. Soppe și A. Dlouhy, Rechtsanwälte)

Celelalte părți din procedură: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene

Concluziile recurentelor

Recurentele solicită:

1.

anularea Ordonanței Tribunalului din 22 mai 2025, Krone Commercial Vehicle ș.a./Parlamentul și Consiliul (T-456/24);

2.

anularea următoarelor norme din Regulamentul (UE) 2024/1610 (1):

articolul 1 punctul 2, în măsura în care privește articolul 2 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Regulamentul (UE) 2019/1242 (2);

articolul 1 punctul 2, în măsura în care privește articolul 2 alineatul (1) al doilea paragraf prima teză din Regulamentul 2019/1242, în cazul în care se referă la alineatul (1) litera (c);

articolul 1 punctul 3 litera (g), în măsura în care privește articolul 3 punctul 11 litera (c) din Regulamentul 2019/1242;

articolul 1 punctul 4, în măsura în care privește articolul 3a alineatul (3) din Regulamentul 2019/1242;

articolul 1 punctul 10, în măsura în care privește articolul 7a litera (c) din Regulamentul 2019/1242;

articolul 1 punctul 17, în măsura în care în articolul 14 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul 2019/1242 se face trimitere la punctul 2.6.3 din anexa I;

punctul 1 din anexa I, în măsura în care face trimitere la anexa I la Regulamentul 2019/1242 și la punctele 1.1.3, 2.1.3, 2.5.3 și 2.6.3 din aceasta din urmă;

punctul 1 din anexa I, în măsura în care face trimitere la anexa I la Regulamentul 2019/1242 și la punctele 2.2.1, 2.5, 2.6, 2.7.2, 3.1, 3.1.2, 4.1.2, 4.2, 5.1.2.3, 5.2, 5.3, 5.4 și 6 din aceasta din urmă, în cazul în care se referă la vehiculele din categoria O;

punctul 1 din anexa I, în măsura în care face trimitere la anexa I la Regulamentul 2019/1242 și la punctul 4.3.1 din aceasta din urmă, în cazul în care tabelul din aceasta se referă la remorci și la semiremorci;

punctele 1, 2 și 4 din anexa II (introducerea noii anexe III la Regulamentul 2019/1242), în măsura în care se referă la vehiculele din categoria O;

partea B din anexa IV, în măsura în care se referă la vehiculele din categoria O;

3.

cu titlu subsidiar în raport cu al doilea capăt de cerere, trimiterea cauzei T-456/24 Tribunalului pentru adoptarea oricărei decizii necesare;

4.

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariilor avocațiale suportate de reclamantele din procedura T-456/24.

Motivele și principalele argumente

Recurentele contestă respingerea acțiunii lor în primă instanță ca inadmisibilă, invocând patru motive.

În primul rând, recurentele reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept în aplicarea și în aprecierea criteriului afectării individuale în sensul articolului 263 al patrulea paragraf a doua ipoteză TFUE. Tribunalul nu a luat în considerare că Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1362 (3) devine aplicabil doar ca urmare a dispozițiilor atacate.

În al doilea rând, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a aplicat și a apreciat criteriul afectării individuale în sensul articolului 263 al patrulea paragraf a doua ipoteză TFUE, în sensul că a interpretat și a apreciat în mod eronat situația de fapt, și anume efectul dispozițiilor atacate ca fiind decizii individuale.

În al treilea rând, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a aplicat și a apreciat criteriul afectării individuale în sensul articolului 263 al patrulea paragraf a doua ipoteză TFUE. În opinia acestora, aprecierea împrejurării, în mod contrar principiului „poluatorul plătește” și în lipsa unui temei juridic, că recurentelor li se impun obligații de sancționare („prelevare specială de conducere”) este eronată, ceea ce justifică afectarea lor individuală.

În sfârșit, în al patrulea rând, Tribunalul a încălcat dreptul recurentelor de a fi ascultate, în special din cauza unei aprecieri juridice eronate a cerințelor referitoare la afectarea individuală în sensul articolului 263 al patrulea paragraf a doua ipoteză TFUE și a neluării în considerare a lipsei altor căi de atac.


(1)  Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 14 mai 2024 de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1242 în ceea ce privește consolidarea standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi și integrarea obligațiilor de raportare, de modificare a Regulamentului (UE) 2018/858 și de abrogare a Regulamentului (UE) 2018/956 (JO L 2024/1610, 6.6.2024).

(2)  Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 595/2009 și (UE) 2018/956 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Directivei 96/53/CE a Consiliului (JO 2019, L 198, p. 202).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei din 1 august 2022 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește performanțele remorcilor grele în ceea ce privește influența acestora asupra emisiilor de CO2, asupra consumului de combustibil și de energie și asupra autonomiei fără emisii a autovehiculelor și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/683 (JO 2022, L 205, p. 145).


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/5208/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters