Informatii Document
Publicat în: www.scj.ro
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Nr. de înregistrare a sesizării: 190/1/2019<!–>Data înregistrării sesizării: 18.01.2019–>
Conținutul sesizării:<!–>–>Pronunțarea unei hotărâri prin care să se stabilească competența soluționării cererii prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza Legii nr. 169/2017 privind restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și cumulat cu pedeapsa în a cărei executare se află, respectiv dacă aceasta revine judecătorului de supraveghere a privării de libertate, potrivit prevederilor art. 56 alin. (9) și (12) din Legea nr. 254/2013 sau instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere, potrivit prevederilor art. 254 și art. 598 C. proc. pen.<!–>
Minuta deciziei nr. 8 din 11 martie 2019–><!–>Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara.–>În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată prin Legea nr. 169/2017, stabilește următoarele:<!–>Competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află, revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.–>Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.<!–>–>