DECIZIA nr. 140 din 27 martie 2018

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:–>4.<!–>Prin Încheierea din 13 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 859/86/2016/a1, Tribunalul Suceava – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1 și ale art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968. Excepția a fost ridicată de Dumitru Ștefan cu ocazia soluționării unei cauze penale. … 5.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile criticate din Codul de procedură penală din 1968 încalcă prevederile constituționale privind statul de drept – în componenta sa referitoare la garantarea drepturilor cetățenilor -, principiul legalității, accesul liber la justiție, dreptul la apărare, viața intimă, familială și privată, secretul corespondenței, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, desfășurarea activității procurorilor potrivit principiului legalității și imparțialității, rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, precum și prevederile privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care actele de interceptare și înregistrare a convorbirilor, efectuate în baza autorizării date de judecător, pot fi realizate și în afara cadrului unui proces penal, respectiv pot fi puse în aplicare și de către alte organe decât procurorul și organul de cercetare penală. Astfel, consideră că interpretarea normelor criticate este compatibilă cu Legea fundamentală numai atunci când măsurile de supraveghere tehnică (procedeele probatorii constând în interceptări și înregistrări) „sunt dispuse în cursul unui proces penal și executate în mod nemijlocit de procuror sau de organul de cercetare penală, fără intervenție sau sprijin tehnic din partea unor organe care nu au atribuții stabilite prin lege pentru activități de cercetare penală“. Arată că instanța de contencios constituțional este competentă să confere textelor criticate interpretarea care le face compatibile cu Legea fundamentală și Convenția. Asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor și a supremației Constituției impune înlăturarea oricărui viciu de neconstituționalitate, inclusiv în situațiile în care există o deturnare a reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printro sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, ceea ce poate determina neconstituționalitatea acelor reglementări. Invocă, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 224 din 13 martie 2012, nr. 448 din 29 octombrie 2013 și nr. 336 din 30 aprilie 2015, paragraful 30. Consideră că o astfel de deturnare există și în cazul dispozițiilor de lege criticate, în condițiile în care interpretarea și aplicarea acestora de către organele de urmărire penală este contrară atât spiritului Constituției, cât și normelor Convenției. Astfel, chiar dacă supravegherea tehnică prezintă o serie de garanții – cum sunt cele privind justificarea emiterii autorizației și limitarea în timp a măsurii -, acestea sunt, în realitate, insuficiente, nefiind dublate de niște norme clare, precise și previzibile, care să confere și o certitudine privind respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru instituirea lor. Deși, teoretic, sunt impuse anumite restricții și limitări pentru a exclude eventualele abuzuri ale autorităților, în sensul că activitățile privind interceptările și înregistrările trebuie desfășurate numai de procuror sau de organul de cercetare penală, în realitate, aceste activități sunt apanajul Serviciului Român de Informații, care „realizează supravegherea doar din punct de vedere tehnic“, fapt învederat, recent, atât de Tribunalul București – Secția I penală în opinia sa, cât și de Avocatul Poporului în punctul său de vedere, așa cum au fost acestea reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 (paragrafele 15 și 17). Chiar și atunci când există autorizația prevăzută de lege și cerințele dreptului intern în materie de interceptări și înregistrări sunt respectate, consideră că rămâne de analizat dacă legea însăși – în redactarea în vigoare la data faptelor – era în măsură să protejeze împotriva arbitrariului autorităților, prevăzând garanții suficiente într-un domeniu atât de sensibil cum este dreptul la respectarea vieții private, sens în care invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2). De asemenea, menționează și jurisprudența Curții de la Strasbourg referitoare la calitatea legii, de exemplu, hotărârile din 5 ianuarie 2000, 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007 și 24 mai 2007, pronunțate în cauzele Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66) și Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34). Totodată, invocă și Hotărârea din 2 august 1984, pronunțată în Cauza Malone împotriva Regatului Unit, paragraful 64, și hotărârile din 24 aprilie 1990, pronunțate în cauzele Kruslin împotriva Franței și Huvig împotriva Franței, în materia art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În fine, consideră că faptul că organele de urmărire penală au nesocotit condițiile impuse de dispozițiile Codului de procedură penală din 1968 cu privire la modalitatea de punere în executare a autorizațiilor emise de judecător, prin „sprijinul tehnic“ obținut din partea unor organe care nu au competență legală de cercetare penală, echivalează cu desfășurarea măsurilor de supraveghere tehnică fără autorizație. Apreciază că această modalitate arbitrară de aplicare a dispozițiilor de lege criticate face posibilă administrarea de către acuzare a unei părți importante din materialul probator, încălcându-se, astfel, și principiul legalității și imparțialității care guvernează activitatea procurorilor, ce impune respectarea principiului loialității administrării probelor și a dreptului la apărare. Arată că loialitatea decurge din dreptul la un proces echitabil și implică o anumită „moralitate procedurală“ a organelor de urmărire penală în activitatea de strângere a probelor, de natură a asigura credibilitatea actului de justiție și aflarea adevărului. Așadar, organele judiciare nu trebuie să pună în balanță eficacitatea procedurilor și loialitatea procesuală – pentru a decide care dintre acestea urmează a fi sacrificată în scopul aflării adevărului -, oricare ar fi natura și gravitatea infracțiunii investigate. … 6.<!–>Tribunalul Suceava – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată. Astfel, cu privire la critica de neconstituționalitate ce vizează o presupusă posibilitate conferită de Codul de procedură penală din 1968 de autorizare a interceptărilor convorbirilor telefonice în afara cadrului unui proces penal, și anume înainte de începerea urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară observă că această critică a fost analizată de Curtea Constituțională, de exemplu prin Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009, fiind respinsă ca neîntemeiată. În ceea ce privește critica referitoare la organele care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, consideră că argumentele invocate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 nu sunt aplicabile în cazul punerii în aplicare a autorizațiilor de interceptare emise conform dispozițiilor art. 91^1 și ale art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968, întrucât soluția legislativă cuprinsă în textele supuse controlului de constituționalitate în prezenta cauză este diferită de cea conținută în prevederile art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală. Astfel, arată că dispozițiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 nu permiteau efectuarea interceptărilor și înregistrărilor decât de către procuror și organul de cercetare penală, fără ca textul de lege criticat să prevadă posibilitatea realizării interceptărilor și înregistrărilor de „alte organe specializate ale statului“, sintagmă constatată ca fiind neconstituțională prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016. Apreciază că autorul excepției este nemulțumit, în realitate, de aplicarea textelor de lege criticate, aspect care excedează controlului de constituționalitate, verificarea modului în care au fost aplicate dispozițiile de lege în cursul urmăririi penale fiind atributul judecătorului de cameră preliminară. … 7.–>Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.<!–>Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 962 din 25 iunie 2009, nr. 1.017 din 29 noiembrie 2012, nr. 92 din 27 februarie 2014 și nr. 51 din 16 februarie 2016. … 9.–>Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 91^1 și ale art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituționale, întrucât prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a interceptărilor și înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ce excedează competenței Curții Constituționale. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată […]“. Invocă, totodată, și considerentele Hotărârii din 26 aprilie 2007, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2). Concluzionează că dispozițiile de lege criticate oferă protecție împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înțeles univoc. … 10.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–>11.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 91^1 și ale art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968. Deși au fost abrogate, la 1 februarie 2014, prin art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, dispozițiile de lege criticate produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, deoarece, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, „Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege“. Ca atare, în acord cu jurisprudența sa, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea se va pronunța asupra prevederilor criticate din Codul de procedură penală din 1968. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese că excepția de neconstituționalitate privește, în realitate, numai dispozițiile art. 91^1 și ale art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968. Așadar, Curtea se va pronunța numai asupra acestor texte de lege, care au următorul cuprins:– Art. 91^1 (modificat prin art. I pct. 47 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006; alin. 3 al art. 91^1 fiind modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006): „Interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.Interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracțiunilor contra siguranței naționale prevăzute de Codul penal și de alte legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în cazul unor alte infracțiuni grave ori al infracțiunilor care se săvârșesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispozițiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător. … 24.<!–>În același sens sunt și deciziile nr. 779 din 28 noiembrie 2017** și nr. 820 din 12 decembrie 2017***, nepublicate în Monitorul Oficial al României la data pronunțării prezentei decizii, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.^**Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018.–>^***Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Ștefan în Dosarul nr. 859/86/2016/a1 al Tribunalului Suceava – Secția penală și constată că dispozițiile art. 91^1 și ale art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește