DECIZIA nr. 157 din 27 martie 2018

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:<!–>5.–>Prin Încheierea din 9 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 461/111/2015, Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Moiș în dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale în apel. … 6.<!–>În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece instanța de judecată se antepronunță cu privire la valoarea utilității probei, motiv pentru care admiterea sau respingerea probatoriului devine o simplă formalitate pe baza căreia judecătorul, în lipsa unor argumente rezonabile, dispune aleatoriu, respectiv respinge apelul fără să stabilească adevărul în cauză. Prin termenul „poate“ se creează o reprezentare neclară, lacunară și dubitativă în ceea ce privește judecarea apelului. … 7.–>Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, nefiind încălcate dispozițiile constituționale enunțate și nici principiile rezultate din convențiile internaționale, posibilitatea conferită instanțelor de a aprecia asupra probelor solicitate, fiind expresia rolului constituțional și legal conferit acestora în soluționarea cauzelor deduse judecății. … 8.<!–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 9.–>Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, un aspect important al unui proces penal echitabil este acela ca probele în cauză să fie administrate nemijlocit în prezența judecătorului care, în cele din urmă, se pronunță asupra cauzei. În calea de atac a apelului nu este obligatorie readministrarea probelor din judecata în fond decât dacă judecătorul consideră că e utilă pentru aflarea adevărului, că prima instanță nu a epuizat probatoriul relevant sau a apărut necesitatea administrării unor probe noi. … 10.<!–>Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie evidențiază acest aspect. În Hotărârea din 15 septembrie 2015, pronunțată în Cauza Moinescu împotriva României, instanța europeană a reamintit că modalitățile de aplicare a art. 6 din Convenție în cadrul procesului dintr-o cale de atac depind de caracteristicile procedurii, fiind necesar să se țină cont de ansamblul procedurii interne. … 11.–>Admisibilitatea probelor intră, în primul rând, sub incidența normelor de drept intern potrivit cărora, de principiu, instanțele naționale sunt cele care trebuie să evalueze probele administrate în fața lor. … 12.<!–>Totodată, în Hotărârea din 18 martie 2014, pronunțată în Cauza Beraru împotriva României, s-a arătat că reaudierea se impune atunci când observațiile instanței cu privire la conduita și credibilitatea unui martor pot avea consecințe asupra acuzatului. Mijloacele de probă esențiale în cauză nu sunt declarațiile martorilor, ci înscrisurile aflate la dosarul cauzei, sesizările și rapoartele organelor de urmărire penală sau a altor instituții abilitate, rapoartele de constatare sau expertiză. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 4 iunie 2013, pronunțată în Cauza Costin Ursu împotriva României, a statuat expres că, în măsura în care instanța de judecată a dispus condamnarea inculpatului bazându-se în mod determinant pe cuprinsul actelor aflate la dosarul cauzei, acte ce au putut fi cunoscute și contestate de inculpat, rigorile art. 6 din Convenție sunt deplin respectate, nefiind necesară readministrarea de probe testimoniale. … 13.–>Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, temerea autorului excepției cu privire la subiectivitatea instanței de judecată în aprecierea necesității administrării ori readministrării unor probe nu este justificată de conținutul textelor de lege criticate. Acestea menționează fără echivoc că toate probele administrate în cauză vor fi evaluate, obiectivul instanței fiind de aflare a adevărului, condamnarea putând fi dispusă doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Legea nu conține prevederi care ar da posibilitatea utilizării unor criterii subiective de apreciere a probelor. În acest sens, textele de lege criticate sunt corelate cu principiul aplicării legii procesual penale, consacrat de art. 5 din Codul de procedură penală privind aflarea adevărului, care instituie obligația organelor judiciare de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Totodată, instituie obligația organelor de urmărire penală de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform dispozițiilor Codului de procedură penală. Ca urmare, legea procesual penală conține norme de natură să asigure și să garanteze aflarea adevărului prin aprecierea obiectivă a probelor. … 14.<!–>Prin Decizia nr. 778 din 17 noiembrie 2015, paragraful 32, Curtea Constituțională a statuat că convingerea ce stă la baza hotărârilor pe care un judecător le pronunță are drept fundament o conștiință juridică ce se formează numai după epuizarea duelului judiciar. Pentru a ajunge însă la o anumită convingere, judecătorul va face o analiză logică, științifică și riguroasă a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar. Așa fiind, câtă vreme convingerea magistratului respectă principiul constituțional al independenței judecătorului care se supune numai legii, atunci ea nu poate fi privită ca un impediment în înfăptuirea actului de justiție, ci, dimpotrivă, ca o garanție a lui. Că aceasta a fost viziunea legiuitorului stă dovadă însuși dreptul judecătorului dintr-un complet de judecată de a formula, potrivit propriei convingeri, o opinie separată [a se vedea în acest sens prevederile art. 394 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală]. … 15.–>În plus, dispozițiile legale criticate nu contravin art. 1 alin. (3) ori art. 124 din Constituție, ci, dimpotrivă, constituie o reflectare a acestora, constituind garanția constituțională a „nesupunerii“ judecătorului unei alte puteri, unor altor persoane sau interese, din interiorul sau din afara sistemului judiciar, și a „supunerii“ sale doar legii, astfel încât orice structură de subordonare sau de comandă asupra acestuia să nu îi afecteze independența. … 16.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–>17.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 18.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 420 alin. (5) cu denumirea marginală Judecarea apelului din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: „(5) Instanța de apel poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile art. 100.“. … 19.<!–>Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la România ca stat de drept, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. d) referitor la drepturile oricărui acuzat din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiile art. 48 alin. (2) referitor la garantarea respectării dreptului la apărare din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. … 20.–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate dispun cu privire la posibilitatea conferită instanței de apel de readministrare a probelor administrate la prima instanță și de administrare a unor noi probe, în condițiile art. 100 din Codul de procedură penală. … 21.<!–>Autorul excepției apreciază că textul de lege criticat încalcă dispozițiile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și principiul referitor la unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției, prin faptul că este lăsată la „discreția“ instanței de apel dispunerea readministării unor probe ori dispunerea administrării altora noi. … 22.–>O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece dispozițiile art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul inculpatului sau al oricărui participant în procesul penal de a propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, ci conferă instanței de apel competența de a aprecia asupra utilității administrării/ readministrării unor probe. … 23.<!–>Totodată, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală – la care face trimitere art. 420 alin. (5) din același cod – „cererea privitoare la administrarea unor probe formulată […] în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune numai atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu, când proba este imposibil de obținut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită și atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. … 24.–>Așa fiind, instanța de apel nu are obligația de a-și însuși aprecierea probelor dată de instanța de fond, întrucât, potrivit art. 420 alin. (9) din Codul de procedură penală, aceasta, „motivat, poate da o nouă apreciere probelor“, iar conform art. 103 alin. (1) din același cod, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. … 25.<!–>Prin urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia instanța de apel se pronunță în mod discreționar asupra necesității readministrării unor probe sau administrării altora noi, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, dispunerea condamnării putându-se realiza doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure un echilibru suficient între acuzare și apărare. În acest sens, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, paragraful 29, Curtea de la Strasbourg a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenție este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale și succesului pretențiilor sale, ci și de a lua cunoștință și de a discuta toate dovezile sau observațiile prezentate judecătorului, în scopul de a influența decizia instanței (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, și Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunțată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveției, paragraful 24). … 26.–>Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin aceeași hotărâre, paragraful 30, a subliniat că este de competența instanțelor naționale să evalueze dovezile pe care le-au obținut și pertinența celor pe care părțile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Cu toate acestea, sarcina Curții este de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probe, a respectat caracterul echitabil impus de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunțată în Cauza Schenk împotriva Elveției, paragraful 46). Ca atare, Curtea a afirmat (paragraful 30) că principiul contradictorialității, ca și celelalte garanții procedurale prevăzute la art. 6 paragraful 1, are ca scop o procedură în fața unei instanțe. Esențial este faptul că părțile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în fața instanței (a se vedea, mutatis mutandis, și Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunțată în Cauza Kerojarvi împotriva Finlandei, paragraful 42 – final). … 27.<!–>Or, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, persoana vătămată și partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale/civile a cauzei, precum și dreptul de a adresa întrebări experților, iar partea responsabilă civilmente își exercită drepturile în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile (a se vedea art. 81 și următoarele din Codul de procedură penală). … 28.–>Tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părțile interesate pot formula cereri și excepții privitoare la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. … 29.<!–>Mai mult, în acord cu art. 374 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești – a se vedea art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală – iar probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, instanța putând totodată să dispună din oficiu și administrarea de probe noi, justificat de același deziderat pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei – a se vedea art. 374 alin. (8) și (10) din Codul de procedură penală. De asemenea, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente se procedează la administrarea probelor încuviințate [a se vedea art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. … 30.–>Aceasta întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, „în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea și art. 103 alin. (2) din același cod]. … 31.<!–>Drept urmare, Curtea constată că, în acord cu art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală, la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond mai sus arătate, sens în care instanța competentă să soluționeze apelul îl va judeca, conform art. 417 din Codul de procedură penală, cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, fiind totodată obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Totodată, instanța de apel va proceda la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond și va verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, putând da, așa cum s-a arătat anterior, o nouă apreciere probelor. … 32.–>Așa fiind, prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil. Totodată, nu este afectat nici dreptul la apărare, întrucât dispozițiile legale criticate nu conțin norme care prin natura lor ar îngrădi dreptul autorului de a se apăra și de a se prevala de toate garanțiile dreptului la apărare, în cadrul unui proces echitabil, în condiții de contradictorialitate. … 33.<!–>În concluzie, instanța de apel, deși nu este obligată să dispună readministrarea probelor ori administrarea altora noi, are însă obligația să se pronunțe motivat cu privire la astfel de cereri. Toate acestea au ca scop, pe de o parte, asigurarea dreptului la un proces echitabil iar, pe de altă parte, soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării acesteia printr-o simplă cerere de readministrare/administrare a probelor, cu toate că dispunerea lor nu este utilă cauzei. … 34.–>În sfârșit, dispozițiile legale criticate dau expresie prevederilor constituționale care consacră înfăptuirea justiției, sens în care, potrivit art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, judecătorii, indiferent de faza procesuală în care sunt implicați, sunt independenți și se supun numai legii. … 35.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–>Definitivă și general obligatorie.<!–>Decizia se comunică Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.–>Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2018.<!–>
PREȘEDINTE–>
PETRE LĂZĂROIU<!–>
Magistrat-asistent,–>
Afrodita Laura Tutunaru<!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește