| Valer Dorneanu<!–> |
– președinte–> |
| Marian Enache<!–> |
– judecător–> |
| Petre Lăzăroiu<!–> |
– judecător–> |
| Mircea Ștefan Minea<!–> |
– judecător–> |
| Daniel Marius Morar<!–> |
– judecător–> |
| Mona-Maria Pivniceru<!–> |
– judecător–> |
| Livia Doina Stanciu<!–> |
– judecător–> |
| Simona-Maya Teodoroiu<!–> |
– judecător–> |
| Varga Attila<!–> |
– judecător–> |
| Andreea Costin<!–> |
– magistrat-asistent –> |
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.<!–>1.–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140-142 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Antonie Popescu în Dosarul nr. 2.135/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.540D/2016. … 2.<!–>La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că există precedent constituțional în această materie. …
CURTEA,<!–>–>având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:<!–>4.–>Prin Încheierea nr. 1.717 din 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.135/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140-142 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Antonie Popescu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de strămutare a unei cereri de strămutare aflate în competența de soluționare a Curții de Apel București. … 5.<!–>În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care ar înlătura de la analiza și competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de strămutare a cauzei de la o curte de apel care este și ea supusă acelorași bănuieli legitime și îndoieli date de circumstanțele locale, calitatea locală a părților, relațiile conflictuale sau nerespectarea competenței teritoriale. … 6.–>Se arată că sintagma „relații conflictuale locale“ înlocuiește vechea sintagmă „vrăjmășii locale“, având un sens mai larg, intenția legiuitorului fiind aceea de a da o sferă mai largă de acțiune pe tărâmul protecției dreptului la un proces echitabil. Se susține că motivul de siguranță publică îl constituie împrejurările excepționale care presupun că judecata procesului la instanța competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice. Prin urmare, se face o trimitere la conflicte locale mai extinse, care depășesc sfera conflictelor interpersonale, interfamiliale, rudenia sau afinitățile. … 7.<!–>Se mai arată că strămutarea întemeiată pe motiv de bănuială legitimă sau siguranță publică se poate cere în orice fază a procesului, de către partea interesată sau, după caz, de procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin urmare, se susține că nimic nu se opune ca printr-o cerere principală să se ceară strămutarea unei cereri de strămutare aflate în competența de soluționare a unei curți de apel, instanță asupra căreia există îndoieli cu privire la imparțialitate, întemeiate pe aceleași motive de bănuială legitimă și vrăjmășie locală pe care s-a întemeiat prima cerere de strămutare. Așadar, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale având în vedere că, în practică, unele instanțe invocă excepția inadmisibilității unor astfel de cereri de strămutare a unei cereri de strămutare. … 8.–>Se mai apreciază că s-ar impune ca toate cererile de strămutare să revină competenței de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță unică de nivel constituțional. … 9.<!–>Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Dispozițiile legale criticate reglementează procedura de soluționare a cererii de strămutare și nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu instituie discriminări și nu contravin principiului egalității de tratament între subiectele de drept, în condițiile în care Curtea Constituțională a statuat că este de competența legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. … 10.–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 11.<!–>Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile legale criticate fiind reglementate din considerente vizând buna administrare a justiției. … 12.–>Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. … 13.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–><!–>examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:–>14.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 140-142 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: +
Articolul 140Temeiul strămutării:<!–>(1)–>Strămutarea procesului poate fi cerută pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică.(2)<!–>Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparțialitatea judecătorilor din cauza circumstanțelor procesului, calității părților ori unor relații conflictuale locale.(3)–>Constituie motiv de siguranță publică împrejurările excepționale care presupun că judecata procesului la instanța competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice. +
Articolul 141Cererea de strămutare:<!–>(1)–>Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă sau de siguranță publică se poate cere în orice fază a procesului.(2)Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă poate fi cerută de către partea interesată, iar cea întemeiată pe motiv de siguranță publică, numai de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. +
Articolul 142Instanța competentă:<!–>(1)–>Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de strămutare se depune la instanța competentă să o soluționeze, care va înștiința de îndată instanța de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.(2)<!–>Cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care va înștiința, de îndată, despre depunerea cererii instanța de la care se cere strămutarea.(3)–>La primirea cererii de strămutare, instanța competentă să o soluționeze va putea să solicite dosarul cauzei. … 16.<!–>În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 privind statul de drept, art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 din Constituție și prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 126 privind instanțele judecătorești. … 17.–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate statuează cu privire la temeiul strămutării, formularea cererii de strămutare și instanța competentă să soluționeze această cerere. Astfel, temeiurile pentru care se poate solicita strămutarea procesului sunt reprezentate de bănuiala legitimă sau de siguranță publică. În primul caz, cererea de strămutare este generată de calitatea părților ori de relațiile conflictuale locale și poate fi făcută de orice persoană interesată. În cel de-al doilea caz, cererea de strămutare vizează împrejurări excepționale, care ar putea conduce la tulburarea liniștii publice prin judecarea procesului la instanța competentă teritorial, și poate fi cerută numai de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Strămutarea poate fi cerută în orice fază a procesului, iar instanțele competente să soluționeze cererea de strămutare sunt curtea de apel, dacă strămutarea se cere de la judecătorie sau tribunal, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă strămutarea se cere de la curtea de apel. … 18.<!–>Așadar, dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor, în virtutea mandatului constituțional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituție. Legiuitorul poate adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații. Principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege, nicio lege neputând exclude vreo categorie sau vreun grup social de la exercițiul drepturilor procesuale astfel instituite. Or, sub acest aspect, textele de lege criticate sunt în deplină concordanță cu prevederile Legii fundamentale. … 19.–>În ceea ce privește strămutarea, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că aceasta este un incident procedural cu privire la instanța sesizată, care urmărește asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea activității de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de părtinirea și lipsa de obiectivitate în soluționarea cauzelor deduse judecății. Ca atare, pronunțarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluționării aspectelor ce privesc drepturile și obligațiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecății, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implică judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, cu citarea părților, dând expresie în acest fel principiului contradictorialității și al respectării dreptului la apărare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 65 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 29 aprilie 2014, sau Decizia nr. 617 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017, paragraful 14). … 20.<!–>Astfel, hotărârea asupra strămutării rezolvă un incident procedural cu privire la instanța sesizată, iar nu fondul cauzei. Faptele asupra cărora este chemată să se pronunțe instanța competentă să judece cererea de strămutare nu țin de pricina însăși, ci de asigurarea condițiilor pe care le implică art. 140 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea și obiectivitatea în soluționarea pricinii. … 21.–>Strămutarea se definește ca fiind acea instituție procesuală prin care o instanță competentă potrivit regulilor generale de competență va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanțe de același grad, pentru motive care pun la îndoială imparțialitatea ei (Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 16). Totodată, Curtea a reținut că strămutarea reprezintă un remediu excepțional pentru situații în care deplina imparțialitate – îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparența de imparțialitate în ochii unui observator obiectiv și rezonabil, iar nu insinuant și tendențios – a instanței, în întregul său, nu poate fi asigurată (Decizia nr. 98 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 15). … 22.<!–>Așadar, Curtea apreciază că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil. De altfel, Curtea a reținut că un element esențial al dreptului la un proces echitabil îl constituie independența și imparțialitatea instanței, aceasta din urmă definindu-se, de regulă, prin lipsa oricărei prejudecăți sau atitudini părtinitoare (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 18). … 23.–>În acest context, Curtea observă că, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, imparțialitatea magistratului poate fi apreciată într-un sens dublu: din perspectiva unui demers subiectiv – imparțialitatea subiectivă și din perspectiva unui demers obiectiv – imparțialitatea obiectivă. În acest sens, Curtea a reținut că demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așanumita imparțialitate subiectivă, iar demersul obiectiv are scopul de a determina dacă există garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă (Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 19). … 24.<!–>Cu privire la imparțialitatea obiectivă, analizând dispozițiile procesual civile referitoare la temeiurile strămutării, Curtea a constatat că, în unele cazuri, există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței. Astfel, Curtea a constatat că strămutarea la altă instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că ele vor exista la orice instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel (Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 23, și Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 21). Cu acele prilejuri, Curtea a identificat drept element pe care se fundamentează bănuiala legitimă și care trebuie să determine în toate cazurile strămutarea o anumită calitate a părților din proces. Astfel, Curtea a admis excepțiile de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile criticate din Codul de procedură civilă sunt constituționale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți și la calitatea de parte a curții de apel în raza căreia funcționează instanța învestită cu judecarea litigiului. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că bănuiala legitimă fundamentată pe anumite elemente va afecta întotdeauna imparțialitatea obiectivă a tuturor instanțelor judecătorești din circumscripția unei curți de apel. Astfel, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că, per se, calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți și calitatea de parte a curții de apel în raza căreia funcționează instanța învestită cu judecarea litigiului reprezintă elemente ce afectează imparțialitatea obiectivă a tuturor instanțelor aflate în circumscripția acelei curți de apel. … 25.–>În prezenta cauză, autorul excepției nu critică dispozițiile art. 140-142 din Codul de procedură civilă din perspectiva reținută de instanța constituțională prin Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, și Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitate. Aprecierea că motivele de bănuială legitimă pe care sa fundamentat prima cerere de strămutare ar putea subzista și în cazul instanței competente să soluționeze cererea de strămutare nu poate constitui prin ea însăși motiv determinant al suspiciunii de parțialitate a judecătorilor învestiți cu soluționarea cererii de strămutare. În aceste condiții, nu se poate identifica vreun motiv care să permită constatarea că normele procesual civile criticate contravin dispozițiilor constituționale invocate și pot conduce la înfrângerea principiului înfăptuirii în numele legii și al unicității, imparțialității și al egalității justiției pentru toți, de vreme ce hotărârea asupra strămutării rezolvă un incident procedural cu privire la instanța sesizată, iar nu fondul cauzei. … 26.<!–>De asemenea, susținerea că toate cererile de strămutare ar trebui să intre în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție tinde la modificarea normelor legale criticate, ceea ce intră în sfera competenței de legiferare a legiuitorului. … 27.–>Așadar, având în vedere cele anterior expuse, Curtea apreciază că aspectele invocate de autorul excepției vizează chestiuni ce țin de soluționarea cererii de strămutare de către instanța învestită cu soluționarea prezentei cauze și a cererii a cărei strămutare se solicită de autorul excepției. Aceste critici vizează interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești, și nu constituționalitatea dispozițiilor legale criticate, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excedează competenței instanței constituționale. … 28.<!–>În analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, în prezenta cauză, se critică ceea ce nu reglementează expres dispozițiile legale, iar problema de drept ridicată de autorul acesteia vizează concilierea conținutului normativ al art. 140-142 din Codul de procedură civilă cu art. 97 pct. 4 din același act normativ, or, potrivit jurisprudenței Curții, revine instanței de judecată competența de a interpreta textele legale. Prin urmare, posibilitatea formulării unei cereri de strămutare la Înalta Curte de Casație și Justiție a cererii de strămutare judecate de curtea de apel este o problemă de interpretare a legii, revenind instanței de judecată competența de a soluționa o astfel de cerere prin interpretarea textelor de lege antereferite. Așadar, problematica ridicată reprezintă o contrarietate între norme legale din același domeniu, coordonarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 75 din 28 februarie 2017). … 29.–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ<!–>
În numele legii–>
DECIDE:<!–>–>Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140-142 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Antonie Popescu în Dosarul nr. 2.135/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă.<!–>Definitivă și general obligatorie.–>Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.<!–>Pronunțată în ședința din data de 19 aprilie 2018.–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE<!–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU–>
Magistrat-asistent,<!–>
Andreea Costin–>––<!–>–>
