DECIZIA nr. 251 din 23 aprilie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.<!–>1.–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 375 și art. 377 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Brătilă în Dosarul nr. 3.140/114/2015 al Tribunalului Buzău – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.943D/2017. … 2.<!–>La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, domnul avocat Dragoș-Mihai Ciob din cadrul Baroului Buzău, cu delegație la dosar, și lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.–>Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției de neconstituționalitate a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia. … 4.<!–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat, care, cu titlu preliminar, depune concluziile scrise în original și un set de documente pe care le consideră utile soluționării excepției. … 5.–>Solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 375 și art. 377 din Codul de procedură penală, care sunt neconstituționale în măsura în care permit instanțelor de judecată să aplice procedura simplificată în cazul în care nu toți inculpații solicită acest lucru. În acest sens face o scurtă prezentare a cauzei pe fond și arată că unul dintre argumentele pentru care autorul excepției a fost condamnat a constat în împrejurarea că celălalt coinculpat a recunoscut săvârșirea faptelor. Așa fiind, reglementarea legală criticată este neconstituțională, deoarece orice probă administrată din momentul admiterii cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii abreviate nu face altceva decât să producă o amânare/prelungire a stabilirii condamnării, care nu mai poate fi răsturnată. O soluție justă din punct de vedere constituțional ar fi aceea ca instanțele fie să respingă cererile de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul infracțiunilor corelative, fie, eventual, să disjungă cauza. … 6.<!–>Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, deoarece prin admiterea cererii de judecare a procedurii abreviate nu sunt afectate dispozițiile constituționale invocate. În cazurile de indivizibilitate este evident că este dificil să se dispună disjungerea cauzei cu privire la unii dintre inculpați, însă măsura dispusă de către instanță este una justă, întrucât aceasta s-a pronunțat asupra vinovăției inculpaților în același moment, respectiv acela al finalizării cercetării judecătorești pentru toți inculpații. Așa fiind, nu se poate susține că judecătorul a încălcat obligația de a fi imparțial. De altfel, într-un caz contrar, acesta ar fi incompatibil să judece cauza. În măsura în care ar face aprecieri cu privire la vinovăția inculpaților înainte de momentul pronunțării hotărârii, relevantă în acest sens este și Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii. …
CURTEA,–><!–>având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:–>7.<!–>Prin Încheierea din 6 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.140/114/2015, Tribunalul Buzău – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 375 și art. 377 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Brătilă într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare și luare de mită comise de autorul excepției, precum și de alți patru coinculpați persoane fizice, dintre care doi au fost condamnați urmând procedura simplificată, iar ceilalți trei – printre care și autorul excepției – au fost condamnați urmând procedura obișnuită. … 8.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece, în situația în care unul sau unii dintre inculpați solicită ca judecata să aibă loc în baza procedurii abreviate, în timp ce celălalt sau ceilalți dintre inculpați solicită ca judecata să aibă loc în baza procedurii de drept comun, se creează o situație nefavorabilă celor din urmă prin admiterea cererii celor dintâi și se încalcă grav prezumția de nevinovăție a celui/celor care nu recunosc faptele, dându-se naștere unei puteri de lucru judecat cu privire la situația de fapt dedusă judecății. … 9.<!–>În opinia sa, cea mai echitabilă soluție ar fi aceea ca, în cazul în care poziția procesuală a inculpaților este divergentă cu privire la aplicarea procedurii abreviate sau comune, instanța să se pronunțe asupra cererilor odată cu soluționarea cauzei pe fond sau să respingă cererile urmând a proceda la efectuarea cercetării judecătorești potrivit procedurii obișnuite. … 10.–>De asemenea, hotărârea judecătorească pronunțată în baza procedurii simplificate nu este doar una prin care este condamnat inculpatul, ci una prin care instanța validează deplin actul de sesizare, inclusiv în privința situației de fapt, fiind practic imposibil să se revină asupra acesteia printr-o altă hotărâre dată după finalizarea cercetării judecătorești ce îi vizează pe ceilalți inculpați. … 11.<!–>Altfel spus, o nouă hotărâre, diferită de cea pronunțată anterior, este a priori supusă revizuirii, efectul fiind desființarea ambelor hotărâri și reluarea judecății. … 12.–>O asemenea posibilitate are un profund caracter injust, deoarece nu permite celorlalți inculpați care nu solicită judecata în procedura simplificată să fie judecați de o instanță independentă și imparțială. … 13.<!–>În aceste condiții, inculpații ce nu au recunoscut faptele sunt lipsiți de dreptul la apărare astfel cum acesta este garantat de art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.–>În final precizează că, spre deosebire de acordul de recunoaștere a vinovăției, unde, în cadrul art. 478 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată în mod expres că acordul încheiat cu unul dintre inculpați nu poate aduce atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților pentru care nu s-a încheiat acord, în cazul procedurii de recunoaștere a învinuirii, o atare dispoziție nu este prevăzută. … 15.<!–>Tribunalul Buzău – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile legale criticate întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. … 16.–>Simpla recunoaștere a vinovăției nu este determinantă pentru o eficientă asigurare a dreptului la un proces echitabil, ci corecta stabilire a vinovăției, și, în acest scop, instanța de judecată are posibilitatea de a respinge cererea de recunoaștere a vinovăției formulată de către inculpat, în absența unei convingeri temeinice cu privire la sinceritatea declarațiilor acestuia. … 17.<!–>Accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar recunoașterea învinuirii este, de asemenea, o procedură la care inculpatul are dreptul. Or, acest drept, ca orice alt drept fundamental, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale tuturor subiectelor de drept, inclusiv ale inculpatului. … 18.–>Stabilirea de către legiuitor a procedurii în cazul recunoașterii învinuirii nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept. … 19.<!–>În consecință, nu simpla recunoaștere a învinuirii, chiar și integrală, este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa. … 20.–>Nu se poate susține că inculpații care nu solicită să fie judecați în baza procedurii speciale a recunoașterii vinovăției ar fi defavorizați în raport cu ceilalți coinculpați care solicită aplicarea acestei proceduri speciale, întrucât încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă. Or, inculpatul care nu recunoaște faptele reținute în sarcina sa nu se află în aceeași situație cu cel care recunoaște integral învinuirea, motiv pentru care instanța, care are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și cu privire la persoana inculpatului, în primul caz, va soluționa cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferențiat instituit prin dispozițiile de lege criticate este, prin urmare, justificat și nu se poate vorbi de existența unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiții, potrivit politicii sale penale. … 21.<!–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 22.–>Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, simpla recunoaștere a învinuirii, chiar și integrală, nu este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa. Judecătorul nu este obligat, în absența convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului – chiar dacă acesta recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. … 23.<!–>Prin urmare, instanța are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor reținute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun. … 24.–>În sensul celor de mai sus, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr. 726 din 29 octombrie 2015 și nr. 107 din 25 februarie 2016. … 25.<!–>De asemenea, art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri indiferent de natura lor (deciziile nr. 53 din 19 februarie 2002 și nr. 1.615 din 20 decembrie 2011). Or, inculpatul care nu recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa nu se află în aceeași situație juridică cu cel care recunoaște integral învinuirea, motiv pentru care instanța, care are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și cu privire la persoana inculpatului, în primul caz, va soluționa cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferențiat este justificat fără a se converti într-o discriminare, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiții, potrivit politicii sale penale (a se vedea Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015). … 26.–>Totodată, stabilirea de către legiuitor a procedurii în cazul recunoașterii învinuirii nu aduce nicio îngrădire accesului liber la justiție în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept. Instanța se pronunță asupra cererii inculpatului după examinarea concluziilor procurorului și a celorlalte părți. Totodată, dacă admite cererea, instanța întreabă părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri. Ca urmare, normele legale criticate sunt în măsură să asigure accesul liber la justiție al tuturor părților participante la procesul penal, fără a afecta unicitatea, imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției și fără a pune în discuție prezumția de nevinovăție. … 27.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–><!–>examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise și documentele depuse, susținerile reprezentantului legal al autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:–>28.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 29.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 375 cu denumirea marginală Procedura în cazul recunoașterii învinuirii și ale art. 377 cu denumirea marginală Cercetarea judecătorească în cazul recunoașterii învinuirii, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: – Art. 375 din Codul de procedură penală:(1)<!–>Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.(1^1)–>Inculpatul poate recunoaște faptele și solicita judecarea cauzei în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4) și prin înscris autentic.(1^2)<!–>În cazurile prevăzute la alin. (1) și (1^1), dacă inculpatul este minor, este necesară și încuviințarea reprezentantului său legal.(2)–>Dacă admite cererea, instanța întreabă părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri. (3)<!–>Dacă respinge cererea, instanța procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10). … – Art. 377 din Codul de procedură penală:(1)–>Dacă a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 375 alin. (1), instanța administrează proba cu înscrisurile încuviințate.(2)<!–>Înscrisurile pot fi prezentate la termenul la care instanța se pronunță asupra cererii prevăzute la art. 375 alin. (1) sau la un termen ulterior, acordat în acest scop. Pentru prezentarea de înscrisuri instanța nu poate acorda decât un singur termen.(3)–>Dispozițiile art. 383 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.(4)<!–>Dacă instanța constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părților, că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă. Dispozițiile art. 386 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.(5)–>Dacă pentru stabilirea încadrării juridice, precum și dacă, după schimbarea încadrării juridice, este necesară administrarea altor probe, instanța, luând concluziile procurorului și ale părților, dispune efectuarea cercetării judecătorești, dispozițiile art. 374 alin. (5)-(10) aplicându-se în mod corespunzător. … … 30.<!–>Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 23 alin. (11) și (12) referitor la prezumția de nevinovăție și principul legalității pedepsei, precum și dispozițiile art. 6 – Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 – Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție, precum și dispozițiile art. 7 și art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. … 31.–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției a criticat prevederile art. 375 și art. 377 din Codul de procedură penală, deoarece hotărârea judecătorească pronunțată în baza procedurii simplificate nu este doar una prin care este condamnat inculpatul, ci una prin care instanța validează deplin actul de sesizare, inclusiv în privința situației de fapt reținute prin rechizitoriu și recunoscute ca atare prin depozițiile inculpaților care au solicitat aplicarea acestei proceduri. O astfel de posibilitate are un profund caracter injust, deoarece, prin admiterea cererii celor ce solicită ca judecata să aibă loc în baza procedurii simplificate, se dă naștere unei puteri de lucru judecat cu privire la situația de fapt dedusă judecății de natură să creeze o situație nefavorabilă inculpaților care solicită ca judecata să aibă loc în baza procedurii de drept comun și se încalcă grav prezumția de nevinovăție a celui/celor care nu recunoaște/recunosc faptele. O asemenea posibilitate are un profund caracter injust, deoarece nu permite celorlalți inculpați care nu solicită judecata în procedura simplificată să fie judecați de o instanță independentă și imparțială. … 32.<!–>O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece adevărul judiciar nu poate fi decât unul singur, iar împrejurarea că unul dintre inculpați nu-l recunoaște ca atare nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci, mai degrabă, îmbracă aspecte deficitare de înțelegere a anumitor fapte antisociale ce intră în sfera ilicitului penal. … 33.–>Astfel, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, Curtea a reținut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispozițiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală – introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, și presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului. … 34.<!–>Așa fiind, uzul procedurii în cazul recunoașterii învinuirii nu este un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care se numără și recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în sarcina inculpatului. De aceea, tocmai caracterul integral al recunoașterii învinuirii este cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătorești, așa cum este reglementată aceasta de dispozițiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală. … 35.–>Nu poate fi primită critica autorului potrivit căreia instanța, admițând cererea prin care se solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, va putea pronunța o hotărâre în dezacord cu realitatea faptică ce rezultă/poate rezulta în cursul cercetării judecătorești obișnuite. Instanța nu este obligată să admită cererea inculpatului nici măcar în situația în care recunoașterea învinuirii este totală, deoarece determinantă pentru respectarea dreptului la un proces echitabil în limitele legalității și imparțialității este stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa, și nu simpla recunoaștere a acestei învinuiri. De aceea, judecătorul nu este obligat, în absența convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului – chiar dacă acesta recunoaște sau nu în totalitate faptele reținute în sarcina sa -, să admită cererea formulată, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești în acord cu dreptul la un proces echitabil și cu principiul legalității pedepsei și al prezumției de nevinovăție. Prin urmare, instanța are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor reținute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun, după cum, chiar dacă este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei, poate respinge o astfel de cerere în situația în care recunoașterea este condiționată (așa cum s-a întâmplat în prezenta speță), întrucât o astfel de procedură este incidentă nu numai dacă probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, ci și dacă inculpatul recunoaște în totalitate faptele (acestea fiind condiții cumulative, a se vedea art. 349 din Codul de procedură penală). În sensul celor de mai sus, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr. 726 din 29 octombrie 2015 și nr. 107 din 25 februarie 2016. … 36.<!–>Pe de altă parte, nu se poate susține că inculpații care nu solicită să fie judecați în baza procedurii speciale a recunoașterii vinovăției ar fi defavorizați în raport cu ceilalți coinculpați care solicită aplicarea acestei proceduri speciale, întrucât încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă. … 37.–>Or, inculpatul care nu recunoaște faptele reținute în sarcina sa nu se află în aceeași situație cu cel care recunoaște integral învinuirea, motiv pentru care instanța, care are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și cu privire la persoana inculpatului, în primul caz, va soluționa cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. … 38.<!–>Tratamentul juridic diferențiat instituit prin dispozițiile de lege criticate este justificat și nu creează vreo discriminare, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiții, potrivit politicii sale penale. … 39.–>În plus, nu poate fi primită susținerea referitoare la încălcarea principiului egalității în fața legii, deoarece, în măsura în care instanța respinge cererea formulată, va judeca cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual care respectă principiile constituționale invocate și în care pot fi lămurite toate împrejurările. De asemenea, art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri indiferent de natura lor (deciziile nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, și nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012). Or, inculpatul care nu recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa nu se află în aceeași situație juridică cu cel care recunoaște integral învinuirea, motiv pentru care instanța, care are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și cu privire la persoana inculpatului, în primul caz, va soluționa cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege. … 40.<!–>De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, deoarece accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar recunoașterea învinuirii este, de asemenea, o procedură la care inculpatul are dreptul. Or, acest drept, ca orice alt drept fundamental, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale tuturor subiectelor de drept, inclusiv ale inculpatului. … 41.–>Stabilirea de către legiuitor a procedurii în cazul recunoașterii învinuirii nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept. … 42.<!–>Așa fiind, Curtea constată că, deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 43.–>În sfârșit, Curtea mai constată că, în prezenta cauză, autorul excepției pretinde neconstituționalitatea normelor procesual penale criticate și din compararea acestora cu normele ce reglementează procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, respectiv art. 478 alin. (5) din Codul de procedură penală. Or, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi ori a mai multor dispoziții legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Prin urmare, în privința acestor susțineri, nu ne aflăm în prezența unei chestiuni privind constituționalitatea unor texte de lege. … 44.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–><!–>Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Brătilă în Dosarul nr. 3.140/114/2015 al Tribunalului Buzău – Secția penală și constată că dispozițiile art. 375 și art. 377 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.–>Definitivă și general obligatorie.<!–>Decizia se comunică Tribunalului Buzău – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.–>Pronunțată în ședința din data de 23 aprilie 2019.<!–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU<!–>
Magistrat-asistent,–>
Afrodita Laura Tutunaru<!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește