DECIZIA nr. 299 din 4 mai 2017

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:<!–>5.–>Prin Încheierea nr. 236/CP din 18 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 17.896/4/2016, Tribunalul București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Alexander Simionescu cu ocazia soluționării contestației formulate, în temeiul dispozițiilor art. 549^1 alin. (6) din Codul de procedură penală, împotriva Încheierii de ședință din data de 21 septembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București – judecătorul de cameră preliminară, în Dosarul nr. 17.896/4/2016, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 549^1 din Codul de procedură penală, cererea formulată de către autorul excepției de neconstituționalitate, având ca obiect desființare înscrisuri. … 6.<!–>În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții, autorul susține, în esență, că prevederile criticate sunt discriminatorii și, totodată, îngrădesc accesul la justiție, întrucât recunosc numai procurorului dreptul de a sesiza judecătorul de cameră preliminară cu o cerere de desființare a unor înscrisuri, nu și persoanei vătămate sau părții civile. Susține că, în acest fel, garantarea liberului acces la justiție devine un drept iluzoriu dacă partea interesată în desființarea înscrisului falsificat nu are ea însăși calitatea de a formula o cerere la judecătorul de cameră preliminară. … 7.–>Tribunalul București – Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că stabilirea cadrului legal, în contextul procedurilor judiciare derulate în fața judecătorului de cameră preliminară, este de competența exclusivă a legiuitorului, acesta reglementând competența judecătorului de cameră preliminară, calitatea persoanelor care se pot adresa acestuia și termenele în care pot fi formulate cererile. Reține că persoana care justifică un interes legitim poate sesiza instanța civilă, fiind necesar să i se garanteze acesteia dreptul de a administra probe în cadrul unei proceduri contradictorii, pentru a dovedi că înscrisul este falsificat, aceasta constituind o contestație asupra drepturilor cu caracter civil, fiind aplicabile dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Apreciază că modul în care persoana care justifică un interes legitim și calea procedurală în care trebuie să se adreseze aceasta instanțelor judecătorești nu pot fi calificate ca fiind o chestiune de neconstituționalitate, ci ca o problemă de aplicare a legii procesuale. Dispozițiile art. 16 și art. 21 din Legea fundamentală nu pot conferi legitimare procesuală activă oricărei persoane interesate în promovarea cererii de competența judecătorului de cameră preliminară. Face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 19 ianuarie 2016, paragraful 32, în care Curtea a reținut că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. … 8.<!–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 9.–>Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. În temeiul acestor dispoziții ale Legii fundamentale, legiuitorul Codului de procedură penală a stabilit competența judecătorului de cameră preliminară de a soluționa propunerea procurorului de desființare a înscrisului – obiect material al unei infracțiuni, în acele cazuri în care instanța fondului nu s-ar putea pronunța pe acest aspect, întrucât acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu mai poate fi exercitată. Reține că dispozițiile art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc competența procurorului de a sesiza judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală sau parțială a unui înscris în acele situații în care prin ordonanță a dispus clasarea cauzei, soluție legislativă în deplin acord cu dispozițiile art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală. Reține că, dacă procurorul apreciază că nu este cazul să sesizeze judecătorul de cameră preliminară, acest fapt nu împiedică persoana vătămată sau, după caz, partea civilă să se adreseze instanței civile cu o acțiune în anularea actului juridic constatat prin înscrisul respectiv. Într-o asemenea situație, cercetarea falsului urmează să se facă de către instanța civilă, în condițiile art. 308 din Codul de procedură civilă. … 10.<!–>Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Reține că exercitarea unei asemenea competențe de către procuror este conformă prevederilor Legii fundamentale care stabilesc, în art. 133, rolul Ministerului Public, de reprezentant al intereselor generale ale societății și de apărător al ordinii de drept, precum și al drepturilor și libertăților cetățenilor. Arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității, prevăzut de Legea fundamentală pentru cetățeni, nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice. Invocă în acest sens Decizia Curții nr. 454 din 20 septembrie 2005. Reține că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, a căror stabilire este de competența exclusivă a legiuitorului, așa cum reiese din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe. Apreciază că motivele de neconstituționalitate vizează, în esență, opțiunea legiuitorului de a da în competența exclusivă a procurorului posibilitatea sesizării judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris, critică ce tinde la modificarea cadrului legislativ în vigoare. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. … 11.–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,<!–>–>examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile apărătorului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexander Simionescu în Dosarul nr. 17.896/4/2016 al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește