DECIZIA nr. 32 din 30 ianuarie 2025

<!–>Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.–>1.<!–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Ioan Sava și Ana Daniela Sava în Dosarul nr. 198/35/2018 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 357D/2020. … 2.–>La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.<!–>Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 712D/2020, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 alin. (7) și ale art. 47 alin. (5) din aceeași lege, excepție ridicată de aceiași autori în Dosarul nr. 173/35/2018 al aceleiași instanțe. … 4.–>La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 5.<!–>Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate din dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea acestora. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura propusă. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 712D/2020 la Dosarul nr. 357D/2020, care a fost primul înregistrat. … 6.–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că în jurisprudența sa Curtea Constituțională a constatat conformitatea cu dispozițiile Constituției a prevederilor de lege criticate în cauza de față, prin raportare la susțineri similare celor formulate și de autorii prezentei excepții de neconstituționalitate. Menționează, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 566 din 16 septembrie 2021 și nr. 816 din 9 decembrie 2021. …
CURTEA,<!–>–>având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:<!–>7.–>Prin Sentința civilă nr. 814 din 5 martie 2019 și prin Sentința nr. 1.551 din 22 aprilie 2019, pronunțate în Dosarul nr. 198/35/2018 și, respectiv, nr. 173/35/2018, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv a prevederilor art. 46 alin. (7) și ale art. 47 alin. (5) din aceeași lege. … 8.<!–>Excepția a fost ridicată de Ioan Sava și Ana Daniela Sava în cauze având ca obiect anularea unor rezoluții de clasare emise de Inspecția Judiciară și obligarea acesteia la reluarea verificărilor prealabile cu privire la activitatea unui judecător, respectiv a unui procuror. … 9.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, referitoare la intervenția prescrierii acțiunii disciplinare, sunt neconstituționale atât timp cât nu sunt luate în considerare cauzele de întrerupere a termenului de prescripție sau suspendare a răspunderii disciplinare prevăzute de Codul de procedură civilă și de Codul de procedură penală, deși Legea nr. 317/2004 se completează cu dispozițiile acestora. … 10.<!–>În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 se arată că, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „rezoluția de clasare este definitivă“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională, astfel că s-a permis accesul la o instanță judecătorească în vederea contestării rezoluției de clasare. Din anul 2014, textul legal menționat nu a fost modificat pentru a fi pus în acord cu cele statuate de Curtea Constituțională, existând un vid legislativ cu privire la căile de atac și instanța competentă în situația plângerilor împotriva soluțiilor de clasare. Cu privire la prevederile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, se arată că Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a adoptat, în data de 13 februarie 2017, o soluție de principiu, hotărând că rezoluția de clasare în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 poate fi contestată în fața instanței de contencios administrativ și fiscal, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Autorii excepției susțin că această intervenție a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în contradicție cu dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere că, atunci când nu există o reglementare specială privitoare la căile de atac și instanța competentă, sunt aplicabile dispozițiile generale în materie, respectiv cele ale art. 10 din Legea nr. 554/2004. Se susține că prevederile art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu pot constitui temei al soluției Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât pricina dedusă judecății poate fi soluționată în baza cadrului general, respectiv Legea nr. 554/2004, și doar în absența unei legi care să reglementeze o anume situație devin aplicabile dispozițiile acestui articol. Deci se observă că, prin soluția adoptată, Înalta Curte a încălcat înseși considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 589 din 13 septembrie 2016, prin care se arată că partea interesată poate ataca în fața instanței de judecată rezoluția de clasare pentru motivul prevăzut de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, după confirmarea acesteia de către inspectorul-șef. Având în vedere folosirea, în soluția de principiu din 13 februarie 2017, a sintagmei „poate fi contestată la instanța de contencios fără îndeplinirea unei proceduri prealabile“, rezultă că reclamantul are posibilitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, respectiv plângerea la inspectorul-șef, acesta putând desființa rezoluția de clasare și rezolva favorabil petiția reclamantului, fără a se ajunge în fața instanței judecătorești. Ca atare, apreciază că reclamantul nu poate fi obligat să renunțe la procedura prealabilă și să sesizeze instanța de contencios administrativ și fiscal. … 11.–>Autorii excepției mai susțin că prevederile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, care consacră competența exclusivă a Curții de Apel București și termenul de 15 zile, sunt în contradicție cu dispozițiile constituționale ale art. 16, întrucât, prin stabilirea unei singure instanțe, se încalcă prevederile cadrului general, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, deși există curți de apel teritoriale care au competență de soluționare a cauzelor de contencios administrativ și fiscal. … 12.<!–>Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în privința art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și întemeiată în privința art. 47 alin. (5) din aceeași lege, arătând, în acest sens, că nu se justifică instituirea unei competențe speciale în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, această prevedere fiind de natură să supună justițiabilii la cheltuieli suplimentare excesive pentru a-și realiza dreptul la apărare în toate formele permise de lege, inclusiv prin susținerea cauzei în fața instanței competente, încălcându-se astfel dreptul acestora la un proces echitabil. … 13.–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 14.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–><!–>examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:–>15.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 16.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 46 alin. (7) și ale art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. Ulterior sesizării Curții Constituționale, Legea nr. 317/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022; textele de lege criticate cuprinse în Legea nr. 317/2004 pot forma însă obiect al controlului de constituționalitate, fiind aplicabile în cauzele aflate pe rolul Curții de Apel București, ținând seama de cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, cu referire la sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sintagmă care este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. De altfel, soluțiile legislative criticate din Legea nr. 317/2004 se regăsesc, în prezent, într-o redactare identică, în art. 47 alin. (7), respectiv art. 48 alin. (3) din Legea nr. 305/2022. … 17.<!–>În consecință, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 46 alin. (7) și ale art. 47 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu următorul conținut normativ: – Art. 46 alin. (7): „(7) Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare prealabile, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită.“; … – Art. 47 alin. (5) teza întâi: „(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. b) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. (…)“ … … 18.–>Art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, la care face trimitere textul anterior citat [art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018], prevede că, în cazul sesizării Inspecției Judiciare, din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. … 19.<!–>Art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, la care, de asemenea, se face referire în art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, stabilește că rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una dintre soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c), adică admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, sau respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. … 20.–>În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, art. 5 alin. (1) privind cetățenia română, art. 16 alin. (2) privind preeminența legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 73 alin. (3) lit. l) privind domeniile de reglementare ale legii organice, art. 126 alin. (1) și (4) privind instanțele judecătorești, art. 147 alin. (4) privind caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale și în art. 148 alin. (2) și (4) referitoare la prioritatea reglementărilor europene cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin raportare la art. 11 – Dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 – Tratatele internaționale privind drepturile omului din Constituție. … 21.<!–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, care reglementează termenul în care poate fi exercitată acțiunea disciplinară împotriva judecătorilor și procurorilor, că autorii acesteia sunt nemulțumiți de caracterul special al normei, care conține o altă soluție legislativă decât cea din legea generală, invocând încălcarea principiului egalității în fața legii. Or, în critica pe care o formulează, aceștia compară regimul aplicabil răspunderii disciplinare a magistraților cu regimul răspunderii penale (aplicabil, desigur, inclusiv magistraților) prevăzut de Codul de procedură penală. Curtea constată că, deși este vizată aceeași categorie de persoane, respectiv magistrații, în discuție sunt totuși două materii distincte, ce reclamă reguli procedurale diferite, finalitatea angajării răspunderii disciplinare fiind cu totul alta decât în cazul răspunderii penale. Curtea a stabilit în mod constant că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă, ipoteză ce nu corespunde situației în discuție în cauza de față. De altfel, în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a observat că stabilirea unei diferențe de tratament juridic care să conducă la concluzia existenței unei inegalități nu poate fi analizată prin compararea unor situații fundamental diferite, așa cum sunt și cele la care fac referire autorii prezentei excepții, respectiv ipoteza angajării răspunderii disciplinare, pe de o parte, și cea a tragerii la răspundere penală, pe de altă parte. … 22.–>În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 317/2004, Curtea s-a mai pronunțat, prin prisma unor critici similare, formulate de aceiași autori ai excepției, referitoare la absența unei proceduri prealabile la care să se poată recurge înainte să fie sesizată instanța judecătorească în vederea contestării rezoluției de clasare emise în ipoteza în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Astfel, prin Decizia nr. 566 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 23 noiembrie 2021, paragrafele 20-26, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția, reținând că, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, a recunoscut dreptul de acces la instanță al persoanelor interesate în contestarea rezoluției de clasare întemeiată pe lipsa indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare. În absența intervenției ulterioare a legiuitorului, care să reglementeze expres o anumită procedură pentru contestarea acestui tip de rezoluție de clasare, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat, la 13 februarie 2017, o soluție de principiu, potrivit căreia, pentru contestarea rezoluției de clasare menționate nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile, această rezoluție putând fi contestată în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. În pronunțarea acestei soluții, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a ținut seama de principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), adică, în speță, regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării [art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată]. … 23.<!–>Prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, au fost reglementate expres condițiile de exercitare a dreptului de acces la justiție pentru contestarea rezoluției de clasare a sesizării pentru lipsa indiciilor săvârșirii abaterii disciplinare pretinse, fiind introdus în acest sens un nou articol, art. 45^1, prin care au fost detaliate toate etapele procedurale necesar a fi parcurse, incluzând și o procedură prealabilă care constă în plângerea adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicarea rezoluției de clasare în discuție. … 24.–>De la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care Curtea Constituțională a recunoscut accesul la justiție împotriva rezoluției de clasare a sesizării pentru ipoteza în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2018 s-au aplicat, prin analogie, tot dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 – referitoare la atacarea rezoluției de respingere a sesizării fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. … 25.<!–>Curtea Constituțională a observat (paragraful 24 din Decizia nr. 566 din 16 septembrie 2021, precitată) că, în realitate, criticile autorilor excepției vizau, la fel ca în cauza de față, o problemă de aplicare concretă a legii. Or, este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești să determine legea incidentă în situații determinate, Curtea Constituțională neavând competența să se pronunțe asupra aspectelor referitoare la determinarea normelor legale incidente în fiecare cauză și la modul de aplicare efectivă a acestora la situațiile existente în fiecare proces. De asemenea, Curtea a reținut că autorii excepției au criticat, de fapt, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că dispozițiile art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu ar fi putut constitui temei al acesteia, pentru că pricina dedusă judecății putea fi soluționată în baza cadrului general, respectiv Legea nr. 554/2004, și numai în lipsa unei legi care să reglementeze o anume situație ar fi fost aplicabile dispozițiile acestui articol. Nemulțumirile determinate de stabilirea legii aplicabile nu pot fi însă examinate de Curtea Constituțională, competența acesteia fiind circumscrisă controlului de constituționalitate exercitat potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală. … 26.–>În același sens, Curtea a mai reținut (prin Decizia nr. 566 din 16 septembrie 2021, paragraful 25) că, odată consacrat – prin Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014 – dreptul de acces la justiție al persoanelor interesate să conteste rezoluția de clasare dată în situația în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, ar fi trebuit reglementată la nivel legal o procedură corespunzătoare. În absența unei astfel de intervenții a legiuitorului, instanța supremă a pronunțat soluția de principiu de la care a pornit nemulțumirea autorilor excepției. În concepția acestora, ar fi trebuit să fie parcursă mai întâi o procedură premergătoare introducerii acțiunii în instanță. Dar aceasta reprezintă o omisiune de reglementare, care excedează competenței Curții Constituționale, atâta vreme cât nu se constituie într-un viciu de neconstituționalitate. Întrucât este însă posibil accesul la o instanță judecătorească, în concordanță cu art. 21 din Constituție, reglementarea sau nereglementarea unei proceduri prealabile sesizării instanței nu reprezintă o chestiune care să pună în discuție constituționalitatea normei. Ca atare, instituirea unei astfel de etape premergătoare ține strict de opțiunea legiuitorului. … 27.<!–>În ceea ce privește critica referitoare la competența de soluționare a contestației împotriva rezoluției de clasare în discuție, care ar trebui să aparțină curții de apel de la domiciliul reclamantului, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar nu Curții de Apel București, Curtea Constituțională a precizat (paragraful 27 din Decizia nr. 566 din 16 septembrie 2021, precitată) că, în jurisprudența sa, a constatat că stabilirea unei competențe materiale speciale a unei anumite instanțe nu este de natură să afecteze accesul liber la justiție al reclamanților, deoarece, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească anumite competențe speciale, fără ca prin aceasta să încalce, de plano, dreptul la un proces echitabil (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 146 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 17 mai 2017, paragrafele 2023, prin care Curtea Constituțională a constatat că prin atribuirea competenței exclusive a Curții de Apel București pentru soluționarea acțiunilor împotriva ordinelor și deciziilor emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție). … 28.–>De altfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță nu este unul absolut. Astfel, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că instituirea unor condiții procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanței nu echivalează cu încălcarea art. 21 din Legea fundamentală referitor la accesul liber la justiție. Stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiție, iar accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța dreptului. … 29.<!–>Prin Decizia nr. 146 din 14 martie 2017, precitată, analizându-se o critică similară celei formulate în cauza de față, în care autorii excepției au invocat faptul că pentru reclamanții care au domiciliul în altă localitate este îngrădit accesul la justiție prin stabilirea competenței speciale în favoarea Curții de Apel București, Curtea a constatat că este neîntemeiată, deoarece normele de procedură oferă garanții pentru exercitarea accesului la justiție prin instituirea, de exemplu, a posibilității depunerii cererii de chemare în judecată prin poștă, curier, fax sau prin poștă electronică, prin comunicarea către reclamant a întâmpinării, prin posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă, prin posibilitatea de a solicita efectuarea sau expedierea prin poștă de copii de pe actele din dosar etc. Astfel, Curtea constată că instituirea competenței materiale speciale în favoarea Curții de Apel București nu poate fi considerată o negare a efectivității dreptului de acces la justiție, ci aceasta constituie o expresie a obligativității exercitării drepturilor și libertăților cu bună-credință, în limitele instituite de lege. … 30.–>Totodată, Curtea a observat că legiuitorul a instituit și în alte materii competența materială specială a Curții de Apel București, de exemplu, prin dispozițiile art. 19 alin. (7) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, care prevăd că deciziile adoptate de Consiliul Concurenței în plen vor putea fi atacate în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel București, sau prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, potrivit cărora „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de ai rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București“. … 31.<!–>În ceea ce privește invocarea în cauză a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Constituție, referitoare la dobândirea, păstrarea și pierderea cetățeniei române, Curtea a constatat că nu au incidență în soluționarea excepției de neconstituționalitate. … 32.–>Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, își menține valabilitatea soluția pronunțată prin Decizia nr. 566 din 16 septembrie 2021, mai sus citată, precum și considerentele care au stat la baza pronunțării acesteia. … 33.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–><!–>Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Sava și Ana Daniela Sava în dosarele nr. 198/35/2018 și nr. 173/35/2018 ale Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 46 alin. (7) și ale art. 47 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale în raport cu criticile formulate. –>Definitivă și general obligatorie.<!–>Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.–>Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2025.<!–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE–>
MARIAN ENACHE<!–>
Magistrat-asistent,–>
Valentina Bărbățeanu<!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește