DECIZIA nr. 388 din 4 iunie 2019

1.<!–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici și ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Șerban Alexandru Brădișteanu în Dosarul nr. 3.934/2/2017 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.139D/2018. … 2.–>Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 aprilie 2019, în prezența doamnei avocat Miruna Preda din cadrul Baroului București, în calitate de reprezentant al autorului excepției, și a domnului consilier juridic Dragoș Vaida, în calitate de reprezentant al Agenției Naționale de Integritate, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea Constituțională, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea dezbaterilor pentru data de 7 mai 2019. Ulterior, în temeiul dispozițiilor art. 220 din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat dezbaterile pentru data de 4 iunie 2019, când a pronunțat prezenta decizie. …
CURTEA,<!–>–>având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:<!–>3.–>Prin Decizia nr. 839 din 1 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.934/2/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, excepție ridicată de Șerban Alexandru Brădișteanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs formulat de autorul excepției împotriva unei decizii civile pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de autorul excepției împotriva unei ordonanțe a comisiei de cercetare a averilor, prin care aceasta din urmă a sesizat Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal cu propunerea de confiscare a unor sume de bani aparținând recurentului Șerban Alexandru Brădișteanu. Prin Decizia civilă nr. 89 din 4 iulie 2017, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate anterior menționată. Împotriva Deciziei civile nr. 89 din 4 iulie 2017 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal, autorul excepției de neconstituționalitate, dl Șerban Alexandru Brădișteanu, a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, conform prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, recurs soluționat prin Decizia nr. 839 din 1 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.934/2/2017, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu prezenta excepție de neconstituționalitate. … 4.<!–>În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că asupra instituțiilor și a întregii proceduri reglementate de dispozițiile Legii nr. 115/1996 planează incertitudinea și echivocul și că operațiunile legislative succesive realizate asupra dispozițiilor legii criticate au condus la o încălcare gravă de către aceasta a principiului securității raporturilor juridice, cu atât mai mult cu cât una dintre părțile raporturilor juridice reglementate este o autoritate publică. Se arată că legea criticată nu prevede natura și regimul juridic ale comisiei de cercetare a averilor și nici ale actelor emise de această comisie, respectiv ale ordonanțelor de clasare sau de trimitere, și, de asemenea, că dispozițiile legii criticate nu prevăd căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acestor acte și persoanele care au dreptul să le promoveze. Se susține că Legea nr. 115/1996 are un caracter special, care obligă legiuitorul la reglementarea în cuprinsul său a unor norme clare și previzibile, lipsite de echivoc, care să nu comporte interpretări multiple, în vederea evitării aplicării contradictorii. Se arată că prevederile Legii nr. 115/1996 reprezintă o reminiscență a ceea ce s-a dorit inițial a fi o reglementare a unei proceduri de cercetare a averilor și că motivul abrogării în proporție mai mare de jumătate a prevederilor acestei legi a fost tocmai caracterul abuziv al procedurii și gradul excesiv în care au fost încălcate, prin aceste dispoziții legale, drepturile constituționale ale persoanelor care dețin o funcție publică și garanțiile ce se impun a fi asigurate în cadrul unor astfel de proceduri. … 5.–>Se afirmă că acest caracter lacunar și neclar al prevederilor Legii nr. 115/1996 determină încălcarea prezumției de nevinovăție și a prezumției dobândirii licite a averii, legea criticată încălcând, totodată, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, inclusiv prin nereglementarea unei căi de atac împotriva ordonanțelor de trimitere emise de comisia de cercetare a averilor, ordonanțe care propun măsuri grave, similare sancțiunilor penale, precum confiscarea averilor unor persoane care dețin funcții publice. … 6.<!–>Se arată că prevederile art. 10-10^4 și art. 15 din Legea nr. 115/1996 sunt neconstituționale, întrucât reglementează o procedură contencioasă contradictorie, ce se desfășoară în fața unui organ al statului, respectiv comisia de cercetare a averilor, care nu îndeplinește criteriile unui tribunal, în sensul prevăzut de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție. Se arată că membrii acestui organ sunt judecători din cadrul curții de apel ce urmează a fi sesizată pentru soluționarea cauzei și procurori de la parchetul de pe lângă aceasta, numiți de instanțele și parchetele în cadrul cărora își desfășoară activitatea. Se susține că acest organ administrează probe, conduce dezbaterile în fond ale părților, care pot fi reprezentate, deliberează și pronunță o ordonanță, prin care pot fi dispuse măsuri precum clasarea sau confiscarea averii persoanei cu privire la care se efectuează cercetarea. Se susține că această procedură reprezintă o veritabilă judecată, făcută de reprezentanți ai puterii judecătorești, cu unica diferență că aceasta nu se concretizează într-o hotărâre judecătorească. … 7.–>Se susține că procedura astfel reglementată încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, dând naștere abuzurilor de drept, întrucât comisia de cercetare a averilor este un organ ce nu poate fi încadrat din punct de vedere juridic nici în categoria organelor administrative, nici în cea a organelor judecătorești și nici în categoria organelor de urmărire penală. Se susține, prin urmare, că, prin dispozițiile Legii nr. 115/1996, a fost înființată o comisie care acționează similar organelor de urmărire penală, fără asigurarea garanțiilor specifice procesului penal. Se subliniază, în acest sens, că, prin conduita membrilor comisiei și prin consecințele pe care aceasta le poate avea, procedura în fața comisiei de cercetare a averilor reprezintă o procedură penală, conform dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenție, care se impun statului român prin prisma prevederilor art. 20 din Constituție. De asemenea, se arată că dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 – conform cărora hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă prin care se constată că dobândirea unei cote-părți din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a – prevăd o sancțiune similară celei reglementate la art. 70 din Codul penal referitor la publicarea hotărârii definitive de condamnare a persoanei juridice. Făcându-se trimitere la considerentele Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010, se susține că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 115/1996 determină o expunere nejustificată în mod obiectiv și rațional a datelor referitoare la averea persoanelor care au, potrivit legii, obligația de a depune declarații de avere, de natură a încălca prevederile art. 26 din Constituție și ale art. 8 din Convenție. … 8.<!–>De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate realizează o comparație între atribuțiile Agenției Naționale de Integritate, reglementate la art. 46 din Legea nr. 144/2005, anterior pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010, și atribuțiile comisiei de verificare a averilor prevăzute la art. 10^4 din Legea nr. 115/1996, arătând că singura diferență între acestea constă în faptul că trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel, realizată de către comisia de cercetare a averilor, nu este însoțită și de o propunere de confiscare. Se susține că, deși pare că viciul de neconstituționalitate constatat de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a fost astfel remediat, în realitate, prin dispozitivul din cuprinsul său, ordonanța de trimitere emisă de comisia de cercetare a averilor este similară unui rechizitoriu, aspect ce contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4),art. 23 alin. (11) și art. 20 alin. (2), prin raportare la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție referitor la principiul ne bis in idem. Se susține că, în contradicție cu cele statuate prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, comisia de cercetare a averilor pronunță o ordonanță de confiscare prin care se stabilește existența unei vinovății a persoanei cercetate, răsturnând totodată sarcina probei, în sensul obligării acesteia din urmă să își dovedească nevinovăția. Se face trimitere la opinia separată formulată la decizia mai sus invocată. Se susține că magistrații nu au dreptul să soluționeze cauze decât în cadrul instanțelor judecătorești, or, în calitate de membri ai comisiei de cercetare a averilor, aceștia acționează ca reprezentanți ai statului și, în raportul de subordonare de drept public, soluționează cauza, urmând ca asupra propunerii de confiscare să se pronunțe alți judecători. Se susține că această manieră de reglementare contravine Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 18 februarie 2008, prin care s-a reținut că „magistrații își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voință (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii“. Se mai arată că prezența procurorilor în cadrul comisiei de cercetare a averii constituie o imixiune în procesul de luare de deciziei de către restul membrilor comisiei. … 9.–>Se arată că, potrivit prevederilor art. 16-20 din Legea nr. 115/1996, dosarele în care comisia de cercetare a averilor sesizează curtea de apel, prin ordonanță, sunt soluționate de judecători ai aceleiași instanțe, în cadrul căreia activează și membrii comisiei, pe baza probelor administrate de aceștia din urmă. Se susține că, în acest fel, membrii completului sunt chemați să valideze sau să invalideze probele administrate de colegi ai lor, în calitate de membri ai comisiei. Se conchide că dispozițiile legii criticate nu garantează imparțialitatea judecătorilor care participă la soluționarea cauzelor în care sunt aplicabile prevederile Legii nr. 115/1996. Se face trimitere la art. 17 din Legea nr. 115/1996 și se subliniază faptul că probele administrate de comisia de cercetare a averilor pot fi unicele probe administrate în procedura în fața curții de apel. Se susține că, dacă persoana cercetată de către comisia de cercetare a averilor ar beneficia de garanțiile procesuale specifice procesului penal, această procedură ar prezenta o aparență de constituționalitate, impunându-se însă analiza acesteia din perspectiva principiului ne bis in idem. … 10.<!–>Referitor la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 115/1996, se arată că acesta permite curții de apel să dispună indisponibilizarea bunurilor, dacă această măsură nu a fost luată în condițiile art. 13 din Legea nr. 115/1996, articol care însă a fost abrogat. Cu privire la aceeași dispoziție legală, se susține că aceasta este neconstituțională, întrucât, conform art. 972 din Codul de procedură civilă, indisponibilizarea bunurilor nu poate fi dispusă în lipsa unei cereri de sechestru judiciar, iar art. 17 mai sus menționat nu reglementează o derogare de la dreptul comun în materie. Se susține că indisponibilizarea bunurilor astfel reglementată seamănă, mai degrabă, cu cea reglementată la art. 249 din Codul de procedură penală, reprezentând o intruziune nejustificată în dreptul de proprietate privată al persoanei cercetate. … 11.–>Se susține că neconstituționalitatea vădită a dispozițiilor legale criticate este determinată și de încălcarea dreptului la apărare și a accesului liber la justiție, prin faptul că persoana cercetată se poate apăra doar după trimiterea sa în judecată, în fața curții de apel, în cadrul dezbaterilor contradictorii. Aceasta, întrucât dispozițiile legale criticate nu reglementează o cale de atac împotriva ordonanțelor de confiscare ale comisiei de cercetare a averilor, ci doar o cale de atac, cea a recursului, ce poate fi exercitată împotriva sentințelor pronunțate de curtea de apel. Se arată că astfel nu există o cale de atac integral devolutivă împotriva ordonanțelor comisiei de cercetare a averilor care să asigure aplicarea principiului dublului grad de jurisdicție. În acest sens se susține că abrogarea art. 19 din Legea nr. 115/1996 – care prevedea că ordonanța de trimitere a cauzei spre soluționare curții de apel nu poate fi atacată cu recurs decât odată cu sentința pronunțată asupra fondului – a denotat intenția legiuitorului de a permite atacarea ordonanțelor printr-o acțiune separată; se arată însă că această interpretare a operațiunii de abrogare nu poate înlocui o dispoziție legală expresă referitoare la existența unei căi de atac. … 12.<!–>Cu privire la natura comisiei de cercetare a averilor, se mai arată că, prin modul în care este alcătuită, aceasta reprezintă un organ jurisdicțional, compus din judecători și procurori, care face parte din puterea executivă, aspect ce contravine principiului separației puterilor în stat, prevăzut în art. 1 alin. (4) din Constituție, prevederilor art. 126 din Constituție referitoare la instanțele judecătorești și celor ale art. 132 alin. (2) din Legea fundamentală referitoare la statutul procurorilor. Se face trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 18 februarie 2008 și se susține că Legea nr. 115/1996 reglementează, de fapt, o dezicere de funcție a magistraților, prin consacrarea unei modalități de soluționare a litigiilor anterior sesizării instanțelor judecătorești. … 13.–>Se mai susține că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 115/1996 – conform cărora averea Președintelui României va putea fi cercetată numai după încetarea exercitării mandatului, iar pe durata acestuia, numai la solicitarea sa sau pe baza hotărârii Parlamentului României, adoptată cu votul majorității deputaților și senatorilor – sunt discriminatorii, întrucât Președintele României este un cetățean român care îndeplinește o funcție publică. … 14.<!–>Se susține, de asemenea, că dispozițiile art. 28 din Legea nr. 115/1996 sunt neconstituționale, întrucât prevăd posibilitatea cercetării moștenitorilor persoanelor care au deținut funcții publice și au înregistrat diferențe pretins nejustificate între venituri și cheltuieli, în condițiile în care o astfel de procedură, similară celei penale, nu poate fi decât intuitu personae. Se precizează că o astfel de reglementare încalcă întregul sistem de principii referitoare la răspunderea juridică. … 15.–>Se susține că restul dispozițiilor legale din cuprinsul Legii nr. 115/1996 sunt neconstituționale, întrucât reprezintă un corolar al prevederilor mai sus criticate. … 16.<!–>Se indică, de asemenea, că prevederile Legii nr. 115/1996 încalcă prezumția de nevinovăție, deoarece, deși comisia de cercetare a averilor nu este un organ de urmărire penală, soluționarea cauzei de către curtea de apel se face pe baza probelor administrate de această comisie. Se susține, totodată, încălcarea, prin dispozițiile Legii nr. 115/1996, a prezumției de dobândire licită a averii, reglementată la art. 44 alin. (8) din Constituție, întrucât confiscarea averii poate fi dispusă doar printr-o hotărâre judecătorească definitivă. … 17.–>Se mai arată că, în urma abrogării prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 115/1996, există o diferență discriminatorie între tratamentul procesual aplicabil ordonanțelor de clasare și cel aplicabil ordonanțelor de trimitere pronunțate de comisia de cercetare a averilor. Se arată că, atâta vreme cât în locul normei abrogate legiuitorul nu a reglementat o dispoziție legală expresă care să prevadă imposibilitatea atacării ordonanței de trimitere, prin acțiune separată sau odată cu fondul, restrângerea acestui drept reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, a dreptului de acces liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, precum și a prevederilor constituționale ale art. 53 referitoare la restrângerea exercitării unor drepturi sau a unor libertăți. … 18.<!–>Se susține, totodată, că prevederile Legii nr. 115/1996 încalcă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, impuse atât de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și de jurisprudența Curții Constituționale, prin faptul că, în urma intervențiilor legislative succesive, acestea au devenit echivoce, creând confuzii la nivel logico-juridic și rațional. Sunt invocate prevederile art. 13 și 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și considerentele Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010. Se susține că procedura de cercetare a averilor nu reprezintă, per se, o activitate contrară normelor constituționale, însă, în măsura în care un stat alege să reglementeze o astfel de procedură, trebuie să se asigure că legislația corespunzătoare acesteia respectă cerințele de calitate a legii și garanțiile constituționale oferite persoanelor cercetate. Se susține că intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, care cuprinde reguli de natură procedurală și, prin urmare, de aplicare imediată, a condus la menținerea fragmentării legislației în materia cercetării averilor și a echivocului care gravitează în jurul acesteia, echivoc care vizează inclusiv soluțiile ce pot fi pronunțate în astfel de cauze și căile de atac ce pot fi exercitate împotriva lor. Se arată că materia analizată este reglementată în prezent prin Legea nr. 115/1996 și Legea nr. 176/2010. Se mai susține că prevederile Legii nr. 144/2007, constatate neconstituționale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, au fost preluate integral prin art. 35 din Legea nr. 176/2010 în Legea nr. 115/1996. … 19.–>Se face trimitere la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 321 din 29 martie 2007, nr. 307 din 5 iunie 2014 și nr. 604 din 4 noiembrie 2014, despre care se afirmă că nu îmbunătățesc calitatea legii și nu oferă garanții pe care persoana cercetată să le poată invoca în apărarea sa. Se mai susține că sintagma „organ intermediar“ este o creație ad hoc și că se impune clarificarea naturii juridice a comisiei, a ordonanțelor emise de aceasta și a căii de atac ce poate fi exercitată împotriva lor. … 20.<!–>În fine, autorul excepției de neconstituționalitate formulează critici referitoare la prevederile art. 18 din Legea nr. 176/2010, criticând sintagma „diferențe semnificative“ despre care se afirmă că este similară cu expresia „diferențe vădite“ care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010. Se susține că dispozițiile Legii nr. 176/2010 operează cu noțiuni nedefinite legal și diferite de cele consacrate la nivel constituțional, respectiv „avere“, „venituri realizate“, „modificări intervenite în avere“ „avere justificată/nejustificată“, „diferențe semnificative/nesemnificative“, „diferențe nejustificate“, și că, în contextul acestei reglementări, precizarea din cuprinsul textului criticat referitoare la faptul că trebuie să existe o „diferență mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă“ este nesemnificativă. Se susține că, astfel reglementate, prevederile art. 18 din Legea nr. 176/2010 încalcă prezumția de dobândire licită a averii și răstoarnă sarcina probei în defavoarea persoanei cercetate. … 21.–>Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției. Se susține că, prin actul normativ a cărui neconstituționalitate este invocată, legiuitorul a reglementat comisia de cercetare a averilor sub forma unui organ de cercetare și de sesizare a instanței de judecată care efectuează o activitate de cercetare prealabilă cu rol de filtrare. Se arată că, din totalitatea sesizărilor primite de la Agenția Națională de Integritate, comisia de cercetare a averilor selectează doar acele cauze care se impune a fi înaintate instanței competente spre soluționare definitivă. Se susține că actele comisiei sunt supuse controlului instanței de judecată, în condițiile art. 16-20 din Legea nr. 115/1996, aspect ce conferă părților garanțiile exercitării dreptului la un proces echitabil. … 22.<!–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 23.–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,<!–>–>examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Șerban Alexandru Brădișteanu în Dosarul nr. 3.934/2/2017 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile Legii nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici și ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește