DECIZIA nr. 40 din 4 februarie 2020

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:–>6.<!–>Prin Sentința nr. 1.388 din 13 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 8.246/2/2016, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Șerban Dumitru Daniel într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri formulate împotriva deciziei Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care autorul excepției a fost sancționat cu amendă contravențională pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 2 alin. (5) coroborat cu art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. … 7.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul criticat este lipsit de coerență și precizie, întrucât, deși art. 20 din ordonanță prevede că hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării produce efecte juridice de la data comunicării, totuși ea produce efecte juridice prin declanșarea curgerii termenului de prescripție de la data soluționării petiției. Se susține că data de la care curge termenul de prescripție este una incertă, întrucât persoana vătămată are la dispoziție un termen de 1 an de la data săvârșirii faptei să sesizeze Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care, la rândul său, are la dispoziție un termen de recomandare de 90 de zile pentru soluționarea petiției și un altul de 30 de zile pentru comunicare. Astfel, se critică faptul că termenul de prescripție nu curge de la data săvârșirii faptei, ci de la data incertă a soluționării petiției de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Se menționează că, anterior acestei soluții legislative criticate, aplicarea sancțiunilor contravenționale se prescria în termen de 6 luni de la data sesizării Consiliului, astfel că în maximum 1 an și 6 luni intervenea prescripția aplicării sancțiunii. … 8.<!–>În argumentarea susținerii referitoare la caracterul lipsit de claritate, precizie, previzibilitate și echitate a normei juridice criticate este invocată jurisprudența de principiu a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în privința calității legii și a dreptului la un proces echitabil. Totodată, este menționată și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la securitatea juridică. … 9.–>Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. … 10.<!–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 11.–>Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens motivele care au stat la baza adoptării acestei soluții legislative prin Legea nr. 189/2013, cu referire mai ales la Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 25 aprilie 2013, pronunțată în Cauza C-81/12 Asociația Accept împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. … 12.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–>13.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 26 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, care au următorul cuprins: „(4) Aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute la alin. (1) se prescrie în termen de 6 luni de la data soluționării petiției de către Consiliu.“ … 15.<!–>În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. … 16.–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că principala critică de neconstituționalitate vizează faptul că momentul de la care curge termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 este unul incert, întrucât nu se raportează la un moment temporal fix, spre exemplu, data săvârșirii faptei sau data sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ci la unul esențialmente mobil, respectiv data soluționării petiției de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție. … 17.<!–>Analizând art. 26 alin. (4) al Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, Curtea reține că, în funcție de opțiunea procedurală a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la soluționarea petiției, se deschid două ipoteze de lucru, și anume: (i) ipoteza în care printr-o hotărâre a Colegiului director se soluționează petiția în sensul că se constată săvârșirea unei contravenții, iar, ulterior, printr-o altă hotărâre se aplică sancțiunea contravențională din moment ce aceasta se poate aplica într-un termen de 6 luni de la data soluționării petiției; (ii) ipoteza în care printr-o singură hotărâre a Colegiului director se soluționează petiția, constatându-se săvârșirea contravenției, și se aplică și sancțiunea contravențională corespunzătoare. În consecință, în primul caz termenul de prescripție a început să curgă, pe când în cel de-al doilea caz, acesta nici măcar nu a început să curgă. … 18.–>Potrivit art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, regula generală în materie de prescripție este aceea că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. În ipoteza art. 26 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, aplicarea sancțiunilor contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data soluționării petiției de către Consiliu, fiind, așadar, evident că această din urmă reglementare este derogatorie de la dreptul comun. … 19.<!–>Potrivit art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, iar hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării [art. 20 alin. (7)]. Dacă prin hotărârea de soluționare a petiției s-a aplicat și sancțiunea contravențională, înseamnă că termenul de prescripție nu a început și nici nu va începe să curgă. … 20.–>În schimb, în măsura în care prin hotărârea de soluționare a petiției nu a fost aplicată și sancțiunea contravențională, termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 curge de la data soluționării petiției. Prin urmare, din punct de vedere normativ, rezultă că pentru ipoteza mai sus descrisă există un reper temporal fix în raport cu care se determină data de la care curge termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. Așadar, curgerea termenului de prescripție este legată de o dată previzibilă ce nu poate depăși 1 an și 90 de zile de la data săvârșirii faptei. Această dată de la care curge termenul de prescripție a fost însă relativizată, în sensul că termenul în care se pronunță Colegiul director asupra sesizării este unul de recomandare, astfel că data de la care curge termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunii contravenționale pare că devine unul incert. … 21.<!–>Cu privire la data de la care curge termenul de prescripție pentru contravențiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, Curtea observă că, în forma inițială a ordonanței, similar reglementării generale în materie de prescripție în domeniul contravențiilor, aceasta era reprezentată de data săvârșirii faptei în perioada 2 septembrie 2000-1 aprilie 2013, iar termenul de prescripție era cel general de 3 luni în perioada 2 septembrie 2000-23 august 2001 și de 6 luni în perioada 24 august 2001-1 aprilie 2013. Ulterior, după adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 2 aprilie 2013, și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 189/2013, de aprobare a acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 27 iunie 2013, și anume în perioada 2 aprilie 2013-29 iunie 2013, termenul de prescripție curgea de la data sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar durata acestuia era de 6 luni. După intrarea în vigoare a Legii nr. 189/2013, și anume din 30 iunie 2013, termenul de prescripție curge de la data soluționării sesizării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar durata acestuia este de 6 luni. … 22.–>Cu privire la termenul în care poate fi sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a se pronunța asupra faptei de discriminare, se constată că în perioada 2 septembrie 2000-22 iulie 2006 acesta se subsuma termenului de prescripție existent, care curgea de la data săvârșirii faptei, însă, începând cu 23 iulie 2006 (Legea nr. 324/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006), termenul de sesizare a devenit de 1 an și curgea de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana care se considera discriminată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. … 23.<!–>Astfel, a existat o perioadă de timp cuprinsă între 23 iulie 2006 și 1 aprilie 2013, când persoana care se considera discriminată putea sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în condițiile în care aplicarea sancțiunii contravenționale era prescrisă, și anume în situația în care sesiza Consiliul pentru Combaterea Discriminării după o perioadă de 6 luni de la data săvârșirii faptei, dar în interiorul termenului de sesizare de 1 an. Mai mult, dacă a luat cunoștință de săvârșirea faptei după data împlinirii termenului de prescripție de 6 luni, însemna că cererea sa adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării era în termenul de sesizare, dar termenul de prescripție era deja împlinit. La 2 aprilie 2013, modificându-se data curgerii termenului de prescripție, a dispărut și antinomia intralegală existentă, în sensul că termenul de prescripție nu se poate împlini înainte de sesizarea realizată în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, Curtea constată că după 2 aprilie 2013 termenul de decădere de 1 an pentru sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost corelat cu data la care începe să curgă termenul de prescripție. … 24.–>Din cele de mai sus rezultă că, în prezent, indiferent de durata procedurii în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, termenul de prescripție nu va curge până când sesizarea nu este soluționată. Mai mult, dat fiind că prin hotărârea de soluționare a sesizării se poate aplica și sancțiunea contravențională, înseamnă că, în realitate, prescripția nu poate fi invocată decât dacă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării aplică sancțiunea contravențională printr-o hotărâre subsecventă celei de constatare a contravenției. … 25.<!–>Curtea a decis în materia prescripției răspunderii penale că instituția prescripției răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă perspectivă, întrucât aceasta instituie, pe de o parte, un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni, iar, pe de altă parte, un termen apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârșite și efectele acestora, ca urmare a diminuării treptate a impactului lor asupra relațiilor sociale. Astfel, prescripția răspunderii penale este, din punctul de vedere al naturii sale juridice, o cauză de stingere a răspunderii penale și, prin urmare, a acțiunii de tragere la răspundere penală, cauză determinată și justificată de efectele trecerii timpului asupra nevoii societății de tragere la răspundere penală. Aceasta, întrucât, după trecerea unui anumit interval de timp de la momentul săvârșirii infracțiunii, aplicarea unei pedepse penale nu mai contribuie la realizarea scopului legii penale, nemaiexistând necesitatea social-politică ce determină mecanismul juridic al angajării răspunderii penale (Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, paragraful 22). Totodată, pentru a nu lăsa nesoluționate sine die raporturi juridice de conflict, legiuitorul a reglementat prescripția răspunderii penale drept cauză de înlăturare a răspunderii penale (Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 24 octombrie 2017, paragraful 20). … 26.–>Prin Hotărârea din 25 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-81/12 Asociația Accept împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „Articolul 17 din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, în cazul constatării unei discriminări pe motive de orientare sexuală, în sensul acestei directive, nu este posibil să se aplice decât un avertisment, precum cel în discuție în litigiul principal, atunci când o asemenea constatare intervine după expirarea unui termen de prescripție de șase luni de la data săvârșirii faptei dacă, în temeiul aceleiași reglementări, o asemenea discriminare nu este sancționată în condiții de fond și de procedură care conferă sancțiunii un caracter efectiv, proporțional și disuasiv. Instanța de trimitere are sarcina să aprecieze dacă aceasta este situația reglementării în discuție în litigiul principal și, dacă este cazul, să interpreteze dreptul național, în cea mai mare măsură posibilă, în lumina textului și a finalității directivei menționate pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta“. … 27.<!–>Curtea de Justiție a Uniunii Europene a mai statuat că regimul de sancțiuni instituit pentru transpunerea articolului 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului în ordinea juridică a unui stat membru trebuie în special să asigure, în paralel cu măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 9 din aceeași directivă, o protecție juridică efectivă și eficientă a drepturilor pe care aceasta le prevede. Rigoarea sancțiunilor trebuie să fie adecvată gravității încălcărilor pe care le reprimă, în special prin asigurarea unui efect realmente disuasiv, respectându-se în același timp principiul general al proporționalității (paragraful 63). … 28.–>Este de observat că înainte de pronunțarea acestei hotărâri, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2013, ordonanță în accepțiunea căreia termenul de prescripție se putea împlini în cazul în care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu aplica sancțiunea contravențională în decurs de 6 luni de la sesizarea sa. Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene stabilește însă că art. 17 din Directiva 2000/78/CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, în cazul constatării unei discriminări pe motive de orientare sexuală, nu este posibilă decât aplicarea unui avertisment atunci când o asemenea constatare intervine după expirarea unui termen de prescripție; prin urmare, din hotărârea antereferită rezultă că neaplicarea unei sancțiuni contravenționale pentru motivul intervenirii prescripției are loc în condiții foarte restrictive. De aceea, legiuitorul național a adoptat Legea nr. 189/2013 imediat după hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene și a stabilit prin art. 26 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, contestat în prezenta cauză, condiții foarte restrictive pentru intervenirea prescripției în domeniul contravențiilor ce privesc faptele de discriminare având în vedere natura relațiilor sociale protejate de Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, aflate în legătură directă cu demnitatea umană. … 29.<!–>Astfel, dacă în accepțiunea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2013 exista posibilitatea împlinirii termenului de prescripție în cazul în care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu se pronunța în termen de 6 luni de la data sesizării, după adoptarea Legii nr. 189/2013 – de aprobare a acesteia – împlinirea termenului de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale poate avea loc doar într-o situație marginală, și anume atunci când Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ar adopta o hotărâre de constatare a contravenției și, ulterior, la un interval de timp mai mare de 6 luni ar adopta hotărârea de aplicare a sancțiunii contravenționale. În consecință, Curtea constată că este de competența legiuitorului să reglementeze prescripția drept cauză de înlăturare a răspunderii penale sau contravenționale și, în consecință, să stabilească termene de prescripție atât în domeniul penal, cât și în cel contravențional. … 30.–>În materie contravențională, având în vedere gradul de pericol social mai redus al faptelor contravenționale în raport cu cele penale, nu se poate accepta că sancționarea contravențională poate fi dispusă sine die. În caz contrar, s-ar deschide posibilitatea sancționării contravenționale a persoanelor pentru fapte săvârșite într-o perioadă de timp foarte îndepărtată, ceea ce afectează securitatea juridică a acesteia. De aceea, în principiu, legiuitorul trebuie să reglementeze instituția prescripției în ceea ce privește aplicarea sancțiunii contravenționale, însă, dacă optează în sensul ca aplicarea sancțiunii contravenționale să nu se prescrie, el trebuie să reglementeze termene specifice de decădere pentru constatarea contravenției tocmai pentru a nu se genera o insecuritate juridică permanentă. În cauza de față, Curtea reține că legiuitorul a reglementat un astfel de termen de decădere de 1 an în care poate fi promovată cererea de constatare a discriminării, ceea ce constituie o garanție a securității juridice, lăsând posibilitatea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să constate și să sancționeze fapta contravențională prin una și aceeași hotărâre, fără riscul intervenirii prescripției în cursul procedurii administrative; în schimb, legiuitorul a stabilit intervenția prescripției numai în situația în care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării doar constată săvârșirea contravenției în hotărârea prin care soluționează sesizarea și nu dispune aplicarea sancțiunii contravenționale într-un termen de 6 luni de la data adoptării hotărârii antemenționate, tocmai pentru a nu plasa persoana în cauză într-o situație de incertitudine juridică determinată de existența hotărârii de constatare a săvârșirii faptei contravenționale. … 31.<!–>Având în vedere cele de mai sus, Curtea reține că textul criticat este clar, precis și previzibil din moment ce reglementează termenul de prescripție tocmai într-o ipoteză normativă în care riscul unei conduite instituționale arbitrare față de cetățean se putea materializa. Astfel, Curtea constată că, în realitate, legiuitorul a reglementat o garanție asociată securității juridice pentru a preîntâmpina riscul unei insecurități juridice permanente determinate de existența unei hotărâri de constatare a contravenției care încă nu a generat o sancțiune contravențională propriu-zisă. De asemenea, se constată că este obligația legiuitorului să stabilească un cadru legislativ coerent de natură a transpune Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și de a respecta deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, textul criticat nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție. … 32.–>În ceea ce privește invocarea dreptului la un proces echitabil, Curtea reține că sfera de aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție nu vizează procedurile administrative. Or, în cauza de față, procedura desfășurată în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și, totodată, garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte, este una administrativă, astfel că art. 21 alin. (3) din Constituție nu are incidență în cauză. … 33.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–>Definitivă și general obligatorie.<!–>Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.–>Pronunțată în ședința din data de 4 februarie 2020.<!–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU<!–>
Magistrat-asistent-șef,–>
Benke Karoly<!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește