DECIZIA nr. 497 din 3 octombrie 2023

examinând obiecția de neconstituționalitate, punctul de vedere al Președintelui Camerei Deputaților, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:36.–>Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuție, precum și a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, și dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.203 din 14 decembrie 2022. Dispozițiile criticate în mod punctual sunt cele cuprinse în art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022, care au următorul cuprins: +
Articolul 1Obiectivele de investiții prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, declarate ca fiind proiecte de interes public major care utilizează energia regenerabilă, sunt considerate situații excepționale, în sensul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, și sunt proiecte de interes național/importanță/ securitate națională, pentru a căror realizare sunt permise scoaterea terenurilor din circuitul agricol în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și, după caz, scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier național în condițiile art. 36 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3)<!–>Analiza criticilor de neconstituționalitate3.1.–>Criticile de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și componenta calității legii sub aspectul modalității alese de legiuitorul delegat pentru stabilirea situațiilor excepționale, în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/201849.<!–>Autorul obiecției de neconstituționalitate critică art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022 și legea de aprobare a acesteia din perspectiva faptului că, stabilindu-se care sunt situațiile excepționale în sensul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, Guvernul a încălcat competența de reglementare a autorității publice centrale pentru protecția mediului, respectiv a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, care, în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, era cea care putea excepta un anumit proiect de la aplicarea prevederilor acestui act normativ, ceea ce încalcă cerințele constituționale privind calitatea legii, întrucât „nu este clar ce autoritate a statului român urmează să ducă la îndeplinire celelalte obligații stabilite prin lege“. … 50.–>Examinând critica de neconstituționalitate, Curtea constată, în prealabil, că, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 175/2022, elaborat de Guvern, actul normativ a fost emis ca urmare a necesității de dezvoltare de noi capacități de producție a energiei electrice, în contextul crizei energetice generate de presiunea geopolitică și de situația conflictuală din Ucraina, care au determinat lansarea planului de măsuri REPowerEU al Comisiei Europene, având ca scop asigurarea independenței Europei față de importurile de combustibili fosili din Rusia. În acest context, astfel cum se menționează în expunerea de motive, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a adoptat Hotărârea nr. 169 din 25 octombrie 2022 privind îmbunătățirea rezilienței energetice a României pentru asigurarea securității în domeniu prin adaptarea operativă și dezvoltarea de noi capacități de producție energetice, hotărâre prin care, inter alia, s-a dispus adoptarea măsurilor necesare pentru punerea sa în aplicare și au fost identificate proiectele de investiții necesare pentru asigurarea rezilienței energetice, aspect invocat și în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 175/2022. Aceste proiecte au fost exceptate de la aplicarea prevederilor Legii nr. 292/2018 prin dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022 și se regăsesc în anexa la ordonanța de urgență menționată. … 51.<!–>Curtea amintește că, în acord cu jurisprudența sa constantă, nu are competența de a controla modul de redactare a expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate, iar expunerea de motive și cu atât mai puțin modul său de redactare nu au consacrare constituțională. Însă, expunerea de motive este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor și, odată adoptată legea, rolul său se reduce la facilitarea înțelegerii acesteia. Prin urmare, expunerea de motive a legii este un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate – metoda de interpretare teleologică, ce presupune stabilirea sensului unei dispoziții legale ținându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziție, având o funcție de suport în interpretarea normei adoptate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragrafele 36-38). … 52.–>Analizând susținerile autorului obiecției de neconstituționalitate și actele normative incidente, Curtea observă că art. 5 din Legea nr. 292/2018 prevede două cazuri în care nu sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ: (a) pentru proiectele sau părțile proiectelor care au ca obiectiv unic apărarea și securitatea națională ori reacția la situații de urgență [art. 5 alin. (1)]; (b) în situații excepționale, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018. Or, art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022 se referă la două caracteristici ale obiectivelor de investiții pe care le exceptează de la aplicarea prevederilor Legii nr. 292/2018: pe de o parte, sunt situații excepționale în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, iar, pe de altă parte, sunt proiecte de interes național/importanță/securitate națională. Ca atare, examinând sistematic dispozițiile de lege criticate în prezenta cauză, faptul că Guvernul, și nu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, califică anumite obiective de investiții ca fiind situații excepționale nu poate fi privit singular, ci trebuie coroborat cu ansamblul reglementării stabilit de Legea nr. 292/2018, precum și cu finalitatea urmărită de legiuitorul delegat, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 175/2022, respectiv aceea de exceptare a lor de la aplicarea prevederilor acestui act normativ. … 53.<!–>Or, tocmai această exceptare, și nu instituirea de situații excepționale per se, a fost elementul determinant care, pentru a se asigura promovarea investițiilor și impulsionarea proiectelor energetice aflate în stadiu avansat de execuție, a impus adoptarea unui instrument de reglementare mai energic, respectiv a unui act normativ cu putere de lege în locul unuia care să provină de la autoritatea publică centrală pentru protecția mediului. … 54.–>Cu privire la competența Guvernului de a adopta acte cu caracter normativ cu putere de lege, Curtea s-a pronunțat în jurisprudența sa, exemplu fiind Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, în care instanța constituțională a statuat că prevederile art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a țării, iar, în virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică ce adoptă legi. În esență, sub aspectul competenței de legiferare, Curtea a reținut că relația dintre puterea legislativă și cea executivă se desăvârșește prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție. Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Regimul particular al ordonanței de urgență este prevăzut în art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție și se referă la: cazurile în care poate fi emisă – situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acesteia; intrarea în vigoare – numai după depunerea spre dezbatere în procedură de urgență la Camera inițial sesizată și convocarea obligatorie a Parlamentului, dacă nu se află în sesiune; domeniul de reglementare – acesta poate fi și de natura legilor organice, caz în care legea de aprobare se adoptă cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituție; ordonanța de urgență nu poate fi însă adoptată în domeniul legilor constituționale, nu poate afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu poate viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică. Având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut că, pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituția, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple [art. 115 alin. (1)-(3)] sau ordonanțe de urgență [art. 115 alin. (4)-(6)]. Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori, pe cale constituțională, în situații extraordinare, și numai sub control parlamentar (a se vedea paragrafele 89-93 din Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017). … 55.<!–>Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituție, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată și urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței (a se vedea Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). Situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun și au un caracter obiectiv, în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, „Inexistența sau neexplicarea urgenței reglementării situațiilor extraordinare […] constituie în mod evident o barieră constituțională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență […]. A decide altfel înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 115 din Constituție privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgență acte normative cu putere de lege, oricând și – ținând seama de împrejurarea că prin ordonanță de urgență se poate reglementa și în materii care fac obiectul legilor organice – în orice domeniu“ (a se vedea Decizia nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, și Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Așa fiind, pentru emiterea unei ordonanțe de urgență este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Curtea a mai reținut că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiție de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficiență contributivă determinantă a urgenței, ceea ce, implicit, îl convertește în situație extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi […]“ (a se vedea Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). … 56.–>Din analiza jurisprudenței menționate rezultă că numai existența unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, poate determina apariția unei situații a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenția sa în preambulul actului normativ adoptat. Or, Curtea observă că intervenția Guvernului în prezenta cauză s-a realizat în contextul situației conflictuale din Ucraina, care a impus adoptarea de măsuri adecvate la nivelul Uniunii Europene și la nivel național. … 57.<!–>Referitor la standardele de calitate a legii, Curtea reține că, pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de precizie, claritate și previzibilitate, astfel încât acești destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, și Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, și Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015). … 58.–>De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, previzibilitatea legii presupune ca cetățeanul să dispună de informații suficiente și prealabile asupra normelor juridice aplicabile unei situații concrete, iar, prin raportare la cerința previzibilității, redactarea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, din cauza caracterului de generalitate al normelor juridice (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49). Conform aceleiași jurisprudențe, imprecizia termenilor legali poate fi acoperită de o interpretare constantă realizată de instanțele naționale (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragrafele 56-62), iar persoana trebuie să poată prevedea, într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele concrete ale cauzei, consecințele unui act determinat de conduită (Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. Editions Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). … 59.<!–>Din jurisprudența mai sus indicată se desprinde concluzia potrivit căreia, pentru relevanța constituțională a principiului legalității, esențial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerințele clarității, preciziei, previzibilității și accesibilității normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăți sau principii de rang constituțional. De asemenea, lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a dispozițiilor legale a fost asociată, atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu nevoia de asigurare a securității raporturilor juridice. Astfel, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 570 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 18 iunie 2012, și Decizia nr. 615 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 6 iulie 2012, Curtea Constituțională a statuat că, deși nu este în mod expres consacrat în Constituție, principiul securității raporturilor juridice se deduce din prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), conform cărora România este stat de drept, democratic și social, și că existența unor soluții legislative contradictorii și anularea unor dispoziții legale prin intermediul altor prevederi cuprinse în același act normativ conduc la încălcarea securității raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate și previzibilitate a normei, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat prin art. 1 alin. (3) din Constituție. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia principiul securității raporturilor juridice decurge implicit din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și constituie unul dintre principiile fundamentale ale statului de drept (Hotărârea din 2 iulie 2009, pronunțată în Cauza Iordanov și alții împotriva Bulgariei, paragraful 47, Hotărârea din 10 octombrie 2011, pronunțată în Cauza Nejdet Șahin și Perihan Șahin împotriva Turciei, paragraful 56, și Hotărârea din 16 iulie 2013, pronunțată în Cauza Remuszko împotriva Poloniei, paragraful 92). … 60.–>Având în vedere aceste repere jurisprudențiale, Curtea constată că textul de lege criticat este clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce care să-l împiedice în a fi aplicat. Curtea subliniază faptul că decizia Guvernului de a adopta Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022 nu poate fi calificată ca o modalitate de arogare a unor competențe care ar aparține unui minister, întrucât Guvernul exercită o competență proprie prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 115 din Legea fundamentală. Mai mult, contrar susținerilor autorului obiecției de neconstituționalitate, nimic nu împiedică autoritatea publică centrală pentru protecția mediului să își îndeplinească obligațiile reglementate prin art. 5 alin. (3) din Legea nr. 292/2018, între care se află și aceea de informare a Comisiei Europene, având în vedere faptul că, din economia textului de lege antereferit, reiese cu evidență că decizia de exceptare de la aplicarea prevederilor Legii nr. 292/2018 nu depinde de aprobarea Comisiei Europene. Modalitatea în care se ia o astfel de decizie, respectiv faptul că este adoptată de Guvern, prin ordonanță de urgență, și nu de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, nu reprezintă un element care să o împiedice pe aceasta din urmă să își îndeplinească obligațiile care îi incumbă potrivit legii. … 61.<!–>În acest context, Curtea observă că autorul obiecției de neconstituționalitate invocă și nerespectarea prevederilor Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 26 din 28 ianuarie 2012, ale cărei prevederi au fost transpuse în legislația națională prin Legea nr. 292/2018. Curtea reține că nu are competența de a efectua un control de conformitate între o directivă și legislația națională, iar o eventuală neconformitate a actului național cu cel european nu atrage, în mod implicit, și neconstituționalitatea actului național (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 415 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011). Totodată, Curtea nu are nici competența de a verifica dacă toate dispozițiile dintr-o directivă au fost sau nu transpuse, aceasta fiind o chestiune care ține de legiferare, și nu de controlul de constituționalitate (a se vedea Decizia nr. 390 din 13 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 25 iulie 2022). … 62.–>În consecință, Curtea constată că art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022 nu încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. … … 3.2.<!–>Criticile de neconstituționalitate privind încălcarea art. 21 și a art. 115 alin. (6) din Constituție sub aspectul eliminării posibilității de a ataca în instanță ordonanța de urgență criticată63.–>Autorul obiecției de neconstituționalitate afirmă, în esență, că, prin intervenția Guvernului, în calitatea sa de legiuitor delegat, pe calea ordonanței de urgență, pentru declararea situațiilor excepționale în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, se elimină posibilitatea de a ataca în instanță ordonanța de urgență, aceasta fiind un act administrativ normativ cu caracter legislativ, ceea ce echivalează cu nesocotirea accesului liber la justiție. … 64.<!–>Examinând critica de neconstituționalitate, din analiza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 175/2022, pe de o parte, și a motivării obiecției de neconstituționalitate, pe de altă parte, Curtea observă că ceea ce se critică în realitate este faptul că, întrucât Guvernul este cel care reglementează situațiile excepționale în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 prin ordonanță de urgență, și nu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, prin hotărâre a Guvernului, pentru valorificarea în instanță a dreptului de acces la justiție de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim devin incidente prevederile art. 9 (acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, și nu cele ale art. 8 alin. (1) din același act normativ. Ca urmare, se apreciază că „se anulează orice posibilitate pe care o are persoana vătămată de a se adresa instanței de judecată“. … 65.–>Curtea constată că, potrivit art. 21 din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime. Prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituție. Totodată, în jurisprudența sa (Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea a reținut că liberul acces la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o singură dată unei instanțe naționale. … 66.<!–>Pe de altă parte, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în fața unei instanțe orice pretenție referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36, și Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunțată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35). De asemenea, în Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. … 67.–>România este un stat de drept în care, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituție, „respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“. În condițiile în care art. 20 alin. (1) din Constituție prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar art. 21 din Constituție consacră liberul acces la justiție, a cărui exercitare, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, nicio lege nu o poate îngrădi, legiuitorul are îndatorirea de a edicta norme corespunzătoare pentru asigurarea reală a respectării acestui drept, în lipsa căruia nu se poate concepe existența statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituție. Fără îndeplinirea acestei îndatoriri, normele constituționale menționate ar avea un caracter pur declarativ, situație inadmisibilă pentru un stat ce împărtășește valorile democratice care fac parte din ordinea publică europeană, așa cum este prefigurat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (în acest sens este și Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 17 mai 2011). … 68.<!–>Având în vedere aceste considerente de principiu, Curtea reține că principiul accesului liber la justiție implică, inter alia, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În ceea ce privește înțelesul dispozițiilor art. 21 din Constituție, în mod constant Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că principiul accesului liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări (Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005, sau Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). … 69.–>Textul de lege criticat în prezenta cauză nu presupune negarea accesului la o instanță al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, ci implică stabilirea unei alte căi procedurale decât cea dorită de autorul obiecției de neconstituționalitate pentru exercitarea dreptului de acces liber la justiție, respectiv aceea a introducerii unei acțiuni la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. Așadar, nu se poate susține încălcarea prevederilor constituționale care garantează dreptul de acces liber la justiție, existând reglementată posibilitatea legală de a accede la o instanță judecătorească pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative [conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004] și, mai mult, de a supune hotărârea pronunțată de aceasta controlului unei instanțe ierarhic superioare (potrivit regulilor generale ale Codului de procedură civilă). Or, în accepțiunea Legii fundamentale, dreptul de acces liber la justiție este conceput ca drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, garantându-se că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nicio lege. Faptul că exercitarea acțiunii antereferite este posibilă cu condiția sesizării instanței de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate nu poate echivala cu o îngrădire a accesului liber la justiție, întrucât declararea textului sau a ordonanței ca neconstituțional/neconstituțională este doar o cerință prealabilă de admisibilitate a cererii în contencios administrativ. Considerentul major al acestei soluții este dat de caracterul de lege al ordonanței, care va primi aplicare obligatorie ca orice lege, nefiind acceptabilă ipoteza în care însăși legea produce vătămări ale unor drepturi subiective, obligând la emiterea unor acte administrative. … 70.<!–>În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat în mod constant că accesul liber la justiție nu presupune dreptul de acces la toate structurile judecătorești – judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție – și nici la toate căile de atac prevăzute de lege – apel, recurs, contestație în anulare, revizuire. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligativitatea legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii (a se vedea, de exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, Decizia nr. 1.137 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 5 octombrie 2011, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012). … 71.–>Acest mod de reglementare a accesului la justiție este în acord cu accepțiunea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul de acces la justiție presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, prin garantarea unei proceduri judiciare în vederea realizării efective a acestui drept. În acest sens, Curtea Europeană a statuat că dreptul de acces la justiție nu este absolut; el poate permite restricții admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens (a se vedea Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Hotărârea din 6 decembrie 2001, pronunțată în Cauza Yagtzilar și alții împotriva Greciei, paragraful 26, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, sau Hotărârea din 17 ianuarie 2012, pronunțată în Cauza Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230). … 72.<!–>De asemenea, reglementările internaționale în materie nu impun nici măcar un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. … 73.–>Toate cele de mai sus prezentate se circumscriu dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Astfel, în virtutea acestei învestiri constituționale, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea drepturilor constituționale și legale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 189 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 7 septembrie 2022). … 74.<!–>În consecință, Curtea constată că art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022 nu încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 21 din Legea fundamentală. … 75.–>În ceea ce privește neconstituționalitatea textului de lege criticat prin raportare la dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, Curtea observă că prevederile constituționale invocate reglementează cu privire la regimul particular al ordonanțelor de urgență ale Guvernului, respectiv cu privire la domeniul acestora. Astfel, așa cum s-a arătat în precedent, în ceea ce privește domeniul în care ordonanța de urgență poate reglementa, Curtea constată că Guvernul este ținut de dispozițiile constituționale ale art. 115 alin. (6), în sensul că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică (Decizia nr. 154 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 3 mai 2011). … 76.<!–>Curtea reține că Avocatul Poporului critică maniera de legiferare aleasă de legiuitorul delegat, respectiv emiterea unei ordonanțe de urgență, care ar fi putut determina încălcarea dreptului fundamental prevăzut de art. 21 din Constituție. Analizând motivarea obiecției de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia critică, de fapt, oportunitatea adoptării unei ordonanțe de urgență a Guvernului în materia obiectivelor de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuție, precum și a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă. Or, așa cum a constatat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de Legea fundamentală, respectiv doar pe calea controlului parlamentar exercitat potrivit art. 115 alin. (5) din Constituție. Așadar, doar Parlamentul poate decide soarta actului normativ emis de Guvern, adoptând o lege de aprobare sau de respingere. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare, forul legislativ suprem are competența de a cenzura ordonanța de urgență a Guvernului, atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul oportunității, dispozițiile art. 115 alin. (8) din Constituție statuând că prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței. Ca atare, în acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea constată că nicio altă autoritate publică, aparținând altei puteri decât cea legislativă, nu poate controla actul normativ emis de Guvern din perspectiva oportunității actului de legiferare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017). … 77.–>Totodată, Curtea mai reține că, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, acesta poate adopta orice soluție pe care o consideră oportună și necesară, iar, în prezenta cauză, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 175/2022 a fost adoptată atât de prima Cameră sesizată, cât și de Camera decizională, fără modificări și/sau completări față de forma propusă de inițiator. Cu alte cuvinte, legea antereferită aprobă pur și simplu ordonanța de urgență a Guvernului, ceea ce reprezintă o soluție legislativă ce corespunde unei opțiuni politice care ține de competența legiuitorului și care, implicit, consfințește maniera de reglementare aleasă de legiuitorul delegat, cu privire la modalitatea de stabilire a obiectivelor de investiții declarate ca fiind proiecte de interes public major ce utilizează energia regenerabilă, drept situații excepționale în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, fiind dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege. Ulterior aprobării sale prin lege, ordonanța de urgență a Guvernului încetează să mai fie un act normativ de sine stătător și devine, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, un act normativ cu caracter de lege, chiar dacă, din rațiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare conservă și elementele de identificare atribuite la adoptarea sa de către Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, precitată). Curtea subliniază că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanța de contencios constituțional se pronunță asupra constituționalității unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, ceea ce înseamnă o analiză în raport cu prevederile Constituției, aceasta fiind o analiză de drept, Curtea neavând posibilitatea de a sancționa oportunitatea politicii adoptate de stat (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 16 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 18 martie 2015). … 78.<!–>În consecință, Curtea constată că art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022 și Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 175/2022 nu încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală. … 79.–>Totodată, Curtea observă că jurisprudența constantă a Curții Constituționale este în sensul că viciul de neconstituționalitate al unei ordonanțe sau ordonanțe de urgență emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanței respective, iar legea care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională este ea însăși neconstituțională. Or, având în vedere faptul că nu s-a constatat neconstituționalitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 175/2022 prin raportare la criticile formulate, iar Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 175/2022 nu aduce modificări și/sau completări ordonanței de urgență, ci conține doar norma de aprobare a acesteia, Curtea va constata constituționalitatea legii antereferite. … … … 80.<!–>Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce privește pct. 1 din dispozitiv și cu majoritate de voturi în ceea ce privește pct. 2 din dispozitiv, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–>1.–>Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și constată că Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuție, precum și a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative este constituțională în raport cu criticile de neconstituționalitate formulate. … 2.<!–>Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și constată că dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuție, precum și a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile de neconstituționalitate formulate. … Definitivă și general obligatorie.–>Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.<!–>Pronunțată în ședința din data de 3 octombrie 2023.–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE<!–>
MARIAN ENACHE–>
Magistrat-asistent,<!–>
Cristina Titirișcă–> +
OPINIE SEPARATĂ<!–>În dezacord cu pct. 2 din dispozitivul deciziei pronunțate de Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, de respingere a obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022 formulăm prezenta opinie separată, considerând că art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022 este neconstituțional pentru următoarele motive:–>Guvernul a acționat cu exces de putere atunci când printr-un act cu putere de lege s-a subrogat în atribuțiile legale de natură administrativă ale unei autorități administrative autonome, încălcând prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) din Constituție referitoare la statul de drept, ale art. 1 alin. (5) referitoare la respectarea legii și supremația Constituției și ale art. 148 alin. (2) referitoare la prioritatea de aplicare a dreptului UE.

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește