DECIZIA nr. 5 din 14 ianuarie 2020

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 11/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 15 aprilie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 3REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 4REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 6REFERIRE LAHOTARARE 25/01/2007
ART. 6REFERIRE LAHOTARARE 04/05/2000
ART. 7REFERIRE LALEGE 190 26/06/2013
ART. 7REFERIRE LAOUG 7 02/02/2011
ART. 8REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 11REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 12REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 14REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001
ART. 14REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 50 29/07/1991
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 286 22/05/2014
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 1491 18/11/2010
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 409 14/07/2005
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 77 14/03/2002
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 18REFERIRE LALEGE 190 26/06/2013
ART. 18REFERIRE LAOUG 7 02/02/2011
ART. 18REFERIRE LAOUG 7 02/02/2011 ART. 1
ART. 18REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 18REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 286 22/05/2014
ART. 20REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 20REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 20REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948 ART. 7
ART. 20REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948 ART. 1
ART. 20REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948 ART. 17
ART. 21REFERIRE LAOUG 7 02/02/2011
ART. 21REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 22REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 22REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 23REFERIRE LAOUG 7 02/02/2011
ART. 23REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001
ART. 23REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 25REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 9
ART. 25REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 1
ART. 26REFERIRE LALEGE (R) 50 29/07/1991 ART. 2
ART. 27REFERIRE LALEGE 350 06/07/2001 ART. 56
ART. 27REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 27REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 29REFERIRE LADECIZIE 19 08/04/1993
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 30REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 314 19/05/2022





Valer Dorneanu<!–> – președinte–>
Marian Enache<!–> – judecător–>
Daniel Marius Morar<!–> – judecător–>
Mona-Maria Pivniceru<!–> – judecător–>
Gheorghe Stan<!–> – judecător–>
Livia-Doina Stanciu<!–> – judecător–>
Elena-Simina Tănăsescu<!–> – judecător–>
Varga Attila<!–> – judecător–>
Claudia-Margareta Krupenschi<!–> – magistrat-asistent-șef–>

<!–>Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu.–>1.<!–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, excepție ridicată de societatea Persepolis Development – S.R.L. din București în Dosarul nr. 56.297/299/2012 al Tribunalului București – Secția a V-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.736D/2017. 2.–>La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3.<!–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției, în principal, ca inadmisibilă, deoarece autorul acesteia critică, în realitate, aspecte legate de interpretarea și aplicarea prevederilor art. 56^1 din Legea nr. 350/2001, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece acest text nu contravine normelor constituționale invocate.
CURTEA,–><!–>
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:–>4.<!–>Prin Încheierea din 27 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 56.297/299/2012, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de societatea Persepolis Development – S.R.L. din București întro cauză aflată în apel având ca obiect obligația de a face – desființare construcții. 5.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că textul de lege criticat, prin faptul că instituie o interdicție absolută cu privire la intrarea în legalitate a unei construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire, nu corespunde criteriilor de calitate a legii instituite în temeiul art. 1 alin. (5) din Constituție – în special cele privind claritatea și previzibilitatea – și afectează garanțiile oferite titularilor dreptului de proprietate de art. 44 din Legea fundamentală.6.<!–>Cu privire la prima critică de neconstituționalitate, se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat faptul că, pentru a fi previzibilă, legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).7.–>În concret, se arată că, la secțiunea a 5-a din expunerea de motive la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011 (PL-x nr. 187/2011), finalizat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 190/2013, se apreciază că „actul normativ contribuie la corecta aplicare a Directivei 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului și Directiva 85/337/CEE a Consiliului privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, prin eliminarea posibilităților de elaborare a planurilor de urbanism de intrare în legalitate pentru care nu mai este posibilă evaluarea de mediu“. Directiva 85/337/CEE a Consiliului privește obligația statelor membre de a „adopta toate măsurile necesare, înaintea autorizării, pentru a se asigura că proiectele care pot avea efecte importante asupra mediului, prin natura, mărimea sau localizarea lor, inter alia, constituie obiectul unei evaluări a efectelor lor“. Conform anexelor la Directivă, proiectele vizate de aceasta sunt proiecte majore de industrie sau infrastructură, ce pot avea un puternic impact asupra mediului (de exemplu rafinării, termocentrale, uzine, instalații chimice, autostrăzi, porturi comerciale etc. – anexa I, sau proiecte din sectoarele agricultură, industria extractivă, industria energetică, prelucrarea metalelor, fabricarea sticlei etc. -anexa II), ceea ce justifică o eventuală măsură a legiuitorului român de a menține în afara sferei legalității autorizării astfel de proiecte care nu au beneficiat de o evaluare de mediu la nivelul impus de această directivă.8.<!–>Autoarea excepției susține că dispozițiile art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 nu particularizează, însă, obiectul interdicției de intrare în legalitate numai la aceste proiecte enumerate de Directiva 85/337/CEE a Consiliului, ci, în interpretarea curentă, interzic în mod discriminatoriu intrarea în legalitate cu privire la orice tip de proiect sau construcție, nu numai cu privire la cele ce prezintă probleme din punctul de vedere al compatibilității cu mediul. 9.–>Totodată, textul criticat este insuficient de clar și previzibil în măsura în care se interpretează în sensul că nu prevede posibilitatea ca autoritatea publică competentă să aprobe intrarea în legalitate sau instanța de judecată să aprecieze în concret, de la caz la caz, asupra situației fiecărei construcții în parte, a necesității inițierii unor documentații de urbanism și a posibilității de încadrare a construcției respective în peisajul urbanistic existent în zonă. 10.<!–>În ceea ce privește a doua critică de neconstituționalitate, se susține că dispozițiile art. 44 din Constituție sunt încălcate prin faptul că textul atacat nu prevede posibilitatea aprecierii în concret de către autoritățile publice competente a situației fiecărui caz în parte, rezultatul invariabil constând în demolarea totală sau parțială a respectivei clădiri, fără a se putea examina necesitatea inițierii unor documentații de urbanism sau încadrarea de facto a construcției respective în peisajul urbanistic existent în zonă. Soluția demolării unei construcții care îndeplinește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent rezidă automat în textul criticat și este una neeconomică și lipsită de oportunitate. 11.–>În concluzie, autoarea excepției apreciază că textul art. 56^1 este compatibil cu garanțiile oferite de art. 44 din Constituție titularilor dreptului de proprietate numai dacă s-ar interpreta în sensul aplicării acestuia construcțiilor care niciodată nu s-ar putea încadra în cadrul construit preexistent într-o anumită zonă, nu și celor care îndeplinesc condițiile necesare în acest sens, și numai în măsura în care ar permite autorităților competente să aprobe intrarea în legalitate sau instanței judecătorești să aprecieze în concret cu privire la acest aspect. 12.<!–>Tribunalul București – Secția a V-a civilă opinează în sensul că excepția este neîntemeiată, deoarece critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 56^1 din Legea nr. 350/2001, raportată la art. 1 alin. (5) din Constituție, nu vizează chestiuni de constituționalitate, ci aspecte legate de aplicarea legii și de soluționarea conflictului de legi în timp. Cu privire la invocarea art. 44 din Legea fundamentală, se arată că statele pot adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. 13.–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14.<!–>Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Dispozițiile Legii nr. 350/2001 fac parte din ansamblul legislației specifice privind disciplina și calitatea în construcții, amenajarea teritoriului și urbanismul, astfel că trebuie corelate inclusiv cu normele cuprinse în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Astfel, din coroborarea acestor prevederi legale rezultă că documentațiile aferente, inclusiv documentațiile privind amenajarea teritoriului și urbanismul întocmite/aprobate în condițiile Legii nr. 350/2001 sunt prealabile autorizării și realizării investițiilor/lucrărilor de construcții conform Legii nr. 50/1991, iar nu ulterioare acestora, pentru asigurarea informării aferente, respectării și aplicării întocmai a regimului disciplinei/calității în construcții. Așa fiind, art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 conține dispoziții clare, concise și previzibile, adoptate în corelare cu ansamblul legislației în vigoare în domeniu, aplicabilă în toate etapele procedurale necesare/aferente obținerii autorizației de construcții ca act final, în baza și în limitele căreia se poate proceda la executarea de construcții, persoanele interesate neputând invoca necunoașterea obligațiilor legale (nemo legem ignorare censetur). Prin urmare, nu se poate susține încălcarea principiului legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. 15.–>În măsura în care persoanele fizice/juridice procedează la executarea construcțiilor în alte condiții decât cu respectarea ansamblului legislației în vigoare în acest domeniu – indiferent de natura/amploarea lucrărilor de construcții/investiții -, acestea își asumă toate consecințele aferente. Acestea pot conduce până la desființarea unor construcții nelegal edificate, precum și la răspunderea juridică aferentă, după caz, fără a se putea invoca, de către persoanele responsabile, încălcarea dreptului de proprietate, aspect reflectat și în jurisprudența Curții Constituționale, de pildă prin deciziile nr. 286 din 22 mai 2014, nr. 1.491 din 18 noiembrie 2010, nr. 409 din 14 iulie 2005 sau nr. 77 din 14 martie 2002. Așa fiind, nici critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la art. 44 din Constituție nu este întemeiată. 16.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,–><!–>
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:–>17.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 18.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, introduse prin art. I pct. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 190/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 10 iulie 2013. Dispozițiile legale criticate au următorul conținut: +
Articolul 56^1Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire.<!–>
19.–>Prevederile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 1 alin. (5), cu privire la exigențele de calitate a legii, și ale art. 44 – Dreptul de proprietate privată. 20.<!–>Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 286 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 31 iulie 2014, a examinat constituționalitatea dispozițiilor art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 din perspectiva respectării prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, precum și a următoarelor prevederi din Declarația Universală a Drepturilor Omului: art. 1 care proclamă egalitatea în demnitate și în drepturi a tuturor ființelor umane, art. 7 referitor la egalitatea în fața legii a tuturor oamenilor și art. 17 privind dreptul la proprietate de care se poate bucura orice persoană.21.–>Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut, cu acel prilej, că prevederile art. 56^1 au fost introduse în Legea nr. 350/2001 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2011, în preambulul căreia legiuitorul delegat a precizat că modificarea a fost impusă, printre altele, de necesitatea „reducerii drastice a practicilor urbanismului derogatoriu, practici care au dus la un proces de transformare internă incoerentă a localităților și de extindere necontrolată ce a determinat disfuncții și costuri uneori imposibil de suportat pentru comunitățile locale, ocupări și desființări ale spațiilor verzi, ce au generat probleme grave de mediu, precum și o avalanșă de situații litigioase care au afectat securitatea juridică a investițiilor“. De asemenea, un alt motiv ce a determinat legiuitorul să adopte o astfel de reglementare a constat în „descurajarea și eliminarea practicilor de modificare a reglementărilor urbanistice existente pentru intrarea în legalitate a unor construcții ilegale, executate fără autorizație de construire sau fără respectarea prevederilor acesteia“.22.<!–>Prin aceeași decizie, Curtea a învederat dispozițiile art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora statele semnatare ale Convenției pot „adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general […]“ și în lumina cărora Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții împotriva Austriei (paragraful 45), că astfel de legi sunt „necesare și obișnuite în domeniul proprietăților, care, în societățile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice și sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce privește stabilirea existenței unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât și în alegerea unor modalități de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate“.23.–>În prezenta cauză, autoarea excepției consideră că art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 este neconstituțional deoarece, în lipsa oricărei precizări, acesta extinde interdicția intrării în legalitate a unei construcții edificate fără respectarea prevederilor legale la orice construcție, cu depășirea cadrului prestabilit de Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iulie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, prin eliminarea posibilităților de elaborare a planurilor de urbanism de intrare în legalitate pentru care nu mai este posibilă evaluarea de mediu, act normativ invocat în expunerea de motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011, prin care respectiva interdicție a fost introdusă în corpul Legii nr. 350/2001.24.<!–>Având în vedere cele de mai sus, Curtea reține că aceste critici de neconstituționalitate nu sunt întemeiate, întrucât textul de lege examinat nu poate fi considerat neconstituțional în condițiile în care instituie o sancțiune – constând în imposibilitatea intrării ulterioare în legalitate – pentru nerespectarea regimului juridic specific construcțiilor, în vigoare la momentul edificării acelei construcții. Directiva 85/337/CEE are în vedere, cu titlu exemplificativ, anumite proiecte majore de industrie sau infrastructură ce pot avea un impact semnificativ asupra mediului, cu privire la care se elimină posibilitățile de elaborare a planurilor de urbanism de intrare în legalitate întrucât nu mai este posibilă evaluarea de mediu, însă invocarea acesteia în expunerea de motive a actului normativ prin care legiuitorul delegat român a implementat o atare interdicție nu îl obligă pe acesta din urmă să se limiteze la respectivul cadru, deoarece directiva nu este un act normativ cu aplicabilitate directă, ci necesită transpunere în legislația internă a fiecărui stat membru al Uniunii Europene, acesta având propria libertate de apreciere a măsurilor, mecanismelor și modalităților specifice prin care urmărește atingerea scopului declarat în respectiva directivă.25.–>Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 350/2001, statul, prin intermediul autorităților publice, are dreptul și datoria de a asigura, prin activitatea de urbanism și de amenajare a teritoriului, condițiile de dezvoltare durabilă și respectarea interesului general, potrivit legii. Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt, conform art. 9 din aceeași lege: a) dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunilor și zonelor, cu respectarea specificului acestora; b) îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane; c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului; d) gestionarea în spiritul dezvoltării durabile a peisajului, componentă de bază a patrimoniului natural și cultural și a resurselor naturale; e) utilizarea rațională a teritoriului, prin limitarea extinderii necontrolate a localităților și conservarea terenurilor agricole fertile; f) conservarea și dezvoltarea diversității culturale. 26.<!–>Pentru atingerea acestor obiective sunt necesare atât reglementarea, cât și respectarea disciplinei în construcții, în amenajarea teritoriului și urbanism, iar pentru fiecare proiect imobiliar trebuie să fie solicitată, obținută și respectată întocmai autorizația de construire, care, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, reprezintă actul de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor.27.–>Derogarea de la aceste norme și complinirea rigorilor legii ulterior realizării unei construcții nu pot reprezenta o soluție pentru atingerea obiectivelor mai sus amintite, ce configurează interesul general al comunității. Având în vedere marja sa de apreciere cu privire la folosința bunurilor conform interesului general, consacrată de art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legiuitorul român a prevăzut, la art. 56^1 din Legea nr. 350/2001, că nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire. Prin această măsură s-au urmărit, pe de o parte, descurajarea și eliminarea practicilor de modificare ulterioară a reglementărilor urbanistice existente pentru intrarea în legalitate a unor construcții ilegale, executate fără autorizație de construire sau fără respectarea prevederilor acesteia, și, pe de altă parte, aplicarea prevederilor Directivei 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului și Directivei 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului. 28.<!–>Inexistența unor excepții de la această interdicție nu poate avea semnificația imprevizibilității normei juridice criticate sau a lipsei sale de claritate, așa cum susține autorul excepției, ci exprimă fără echivoc voința legiuitorului român de a elimina în mod imperativ orice posibilitate de derogare de la regimul legal al executării construcțiilor, asigurând, astfel, o egalitate absolută de tratament juridic între toți destinatarii legii. Aprecierile cazuistice, pe fondul unei reglementări cu caracter derogatoriu sau condițional, ar crea, în realitate, posibilitatea eludării normelor incidente în acest domeniu și ar afecta, astfel, scopul legii de protejare a intereselor generale ale comunității. 29.–>În atare condiții, nu poate fi pretinsă încălcarea dreptului de proprietate, care este garantat de art. 44 din Constituție, dar care nu este un drept absolut, conținutul și limitele sale fiind stabilite de lege. În acest sens, prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Curtea a statuat, de principiu, că, în conformitate cu art. 44 din Constituție, prin lege pot fi stabilite anumite limite, îngrădiri, fie în privința obiectului dreptului de proprietate, fie în privința unor atribute ale dreptului de proprietate, pentru apărarea intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane, esențial fiind ca prin aceste restricții să nu se anihileze complet dreptul de proprietate.30.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–><!–>
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de societatea Persepolis Development – S.R.L. din București în Dosarul nr. 56.297/299/2012 al Tribunalului București – Secția a V-a civilă și constată că prevederile art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul sunt constituționale în raport cu criticile formulate. –>Definitivă și general obligatorie.<!–>Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.–>Pronunțată în ședința din data de 14 ianuarie 2020. <!–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU <!–>
Magistrat-asistent-șef,–>
Claudia-Margareta Krupenschi<!–>
–>

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters