DECIZIA nr. 61 din 24 februarie 2022

–>Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.<!–>1.–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal, excepție ridicată de Ioan Neculaie în Dosarul nr. 415/197/2018 al Tribunalului Brașov – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.269D/2018. …

2.<!–>La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 441 din 22 iunie 2017 și se susține că în cauza a quo nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă, până la momentul invocării acestei excepții. Or, anterior momentului pronunțării unei hotărâri definitive, concursul de infracțiuni nu poate fi decât ipotetic, motiv pentru care criticile de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză sunt neîntemeiate. …
CURTEA,<!–>–>având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:<!–>4.–>Prin Încheierea din 10 august 2018, pronunțată în Dosarul nr. 415/197/2018, Tribunalul Brașov – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal, excepție ridicată de Ioan Neculaie întro cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate de autorul excepției împotriva unei sentințe penale prin care, în baza art. 597 din Codul de procedură penală raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, a fost respinsă contestația la executare promovată. Prin contestația anterior menționată, autorul excepției a solicitat instanței deducerea din pedeapsa închisorii dispuse în privința sa a duratei măsurii arestului preventiv pe care acesta a executat-o în cursul urmăririi penale desfășurate într-un alt dosar. … 5.<!–>În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dacă o persoană condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni este urmărită penal sau judecată pentru o infracțiune concurentă, dar existența concursului de infracțiuni nu a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, dispozițiile art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal nu pot fi aplicate, persoana în cauză neputând beneficia de computarea duratei măsurii preventive privative de libertate executate ca urmare a săvârșirii unei fapte concurente în privința căreia nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească. Pentru acest motiv, se susține că textul criticat contravine dispozițiilor art. 16 din Constituție. … 6.–>Se arată că, în ceea ce privește fapta penală pentru care s-a dispus arestul preventiv, instanța de judecată, la momentul soluționării cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Pentru a fi îndeplinită cerința concursului de infracțiuni este necesar ca instanța de judecată să pronunțe o soluție de condamnare pentru infracțiunea concurentă ce a determinat arestarea preventivă, stabilindu-se astfel concursul de infracțiuni. În această situație, prin hotărârea de condamnare instanța de judecată va contopi pedeapsa aplicată cu pedeapsa ce se execută, iar din pedeapsa rezultantă va deduce perioada arestului preventiv executat. Se susține că argumentele anterior menționate sunt pe deplin aplicabile și în ceea ce privește pronunțarea unor soluții de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât și în aceste cazuri fapta concurentă comisă reprezintă o infracțiune. … 7.<!–>Se susține însă că, în ipoteza pronunțării unei soluții de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal pentru fapta care a determinat dispunerea măsurii arestului preventiv, deducerea duratei acesteia din urmă nu este posibilă. Se arată că achitarea se dispune în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, iar soluția încetării procesului penal poate fi dispusă în cazurile reglementate la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din Codul de procedură penală. Dacă instanța de judecată constată existența unor astfel de cazuri și pronunță o soluție de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal pentru fapta care a determinat arestarea preventivă, această faptă nu constituie o infracțiune și, drept urmare, nu există nici concurs de infracțiuni. Or, neexistând un concurs de infracțiuni, dispozițiile art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal nu sunt aplicabile, neputând fi dedusă din pedeapsa închisorii perioada arestului preventiv executat pentru o faptă penală concurentă. Se susține că diferența de regim juridic, sub aspectul dreptului de a beneficia de computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, între persoanele condamnate pentru infracțiuni concurente și cele în privința cărora s-au dispus o soluție de condamnare și o soluție de achitare sau de încetare a procesului penal este contrară dispozițiilor art. 16 din Constituție. … 8.–>Totodată, se susține că și în ipoteza în care textul criticat ar impune existența unei hotărâri judecătorești pentru fapta ce a determinat dispunerea măsurii arestării, acest text ar fi contrar prevederilor art. 16 din Constituție, în situația în care persoana condamnată ar termina de executat pedeapsa închisorii ce a fost pronunțată și în a cărei executare s-a aflat, iar, ulterior acestui moment, în dosarul în care a fost dispusă măsura arestării preventive s-ar pronunța o soluție de achitare sau de încetare a procesului penal. Se arată că în această ipoteză, în care s-ar putea afla și autorul excepției ulterior invocării excepției de neconstituționalitate, nu este posibilă deducerea duratei arestării preventive executate. Se arată că, într-o asemenea împrejurare, persoana condamnată ar fi pusă în situația absurdă în care a executat măsura arestării preventive într-un dosar ce a fost soluționat favorabil ei, fără posibilitatea deducerii duratei acesteia din pedeapsa închisorii. Se susține că situația anterior menționată nu este acoperită de dispozițiile art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, motiv pentru care textul criticat creează pentru persoana aflată în ipoteza analizată un tratament discriminatoriu în raport cu persoanele în favoarea cărora sunt dispuse soluții de achitare sau încetare a procesului penal pentru fapta ce a determinat aplicarea măsurii arestului preventiv, dar pentru care computarea duratei arestului preventiv este posibilă, întrucât hotărârea de achitare sau încetare a procesului penal intervine la o dată anterioară executării în întregime a pedepsei închisorii. … 9.<!–>Tribunalul Brașov – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. … 10.–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 11.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–><!–>examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:–>12.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal, care au următorul cuprins: „Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.“ … 14.<!–>Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 cu privire la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea incriminării, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare, ale art. 147 referitoare la deciziile Curții Constituționale și ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. … 15.–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens, Decizia nr. 138 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 19 mai 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția astfel invocată. … 16.<!–>Prin Decizia nr. 138 din 10 martie 2015, paragrafele 11-25, Curtea a reținut că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul penal reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, respectiv scăderea perioadei în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate din durata pedepsei închisorii pronunțate. Totodată, teza a doua a aceluiași alineat prevede faptul că scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. … 17.–>În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză a normei de la art. 72 alin. (1) din Codul penal, Curtea a constatat faptul că măsura computării duratei măsurilor preventive privative de libertate are ca scop protecția libertății individuale a persoanei, drept fundamental prevăzut la art. 23 din Constituție. Din această perspectivă, Curtea a reținut că, deși inculpatul care execută o măsură preventivă privativă de libertate nu este supus regimului de executare a pedepselor privative de libertate, el este, totuși, privat, în acest fel, de libertate pentru o perioadă consistentă de timp, în funcție de împrejurările și complexitatea cauzei, prin prelungirea măsurii preventive dispuse sau prin înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă privativă de libertate. … 18.<!–>Pentru aceleași considerente, legiuitorul a reglementat, la art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal, ipoteza particulară a concursului de infracțiuni, potrivit căreia durata măsurilor preventive privative de libertate la care persoana condamnată a fost supusă în timpul urmăririi penale sau al judecății este dedusă din durata pedepsei închisorii pronunțate în cauză și în situația în care condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. … 19.–>Curtea a reținut că săvârșirea unor infracțiuni concurente, potrivit art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal, poate fi stabilită prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Anterior datei pronunțării unei astfel de hotărâri, concursul de infracțiuni este unul ipotetic, existența sa, stabilită prin acte ale procurorului sau dedusă din acte procesuale specifice desfășurării procedurii judecății în primă instanță anterioare pronunțării unei hotărâri de soluționare a acțiunii penale, conform art. 405 din Codul de procedură penală, fiind afectată de cauza suspensivă a constatării sale printr-un astfel de act. Prin urmare, din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 72 alin. (1) din Codul penal, Curtea reține că o persoană condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni și urmărită penal sau judecată pentru o infracțiune concurentă, fapte al căror concurs nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, nu se încadrează în ipoteza normei de la art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal și nu poate beneficia de computarea duratei măsurii preventive privative de libertate executate ca urmare a săvârșirii infracțiunii în privința căreia nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească. Această concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a textului legal criticat, care este cuprins în titlul III – Pedepsele al Părții generale a Codului penal, la capitolul IV – Calculul duratei pedepselor. … 20.<!–>Cu prilejul soluționării cauzei penale referitoare la infracțiunea aflată în concurs cu infracțiunea în privința căreia există o hotărâre definitivă, instanța de judecată poate pronunța, conform prevederilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, una dintre următoarele soluții: condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. … 21.–>Potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, condamnarea se pronunță atunci când instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, că aceasta constituie infracțiune și că a fost săvârșită de inculpat. În cazul condamnării inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni concurente, instanța va proceda la contopirea pedepselor, aplicând dispozițiile art. 39 din Codul penal, în cazul în care niciuna dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu a fost judecată definitiv, și, respectiv, prevederile art. 40 din Codul penal, în situația în care infractorul a fost condamnat definitiv înainte de a fi fost judecat pentru infracțiunea concurentă. După stabilirea pedepsei rezultante, din cuantumul acesteia se va computa durata măsurii preventive privative de libertate, potrivit prevederilor art. 72 alin. (1) din Codul penal coroborate cu cele ale art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. … 22.<!–>Renunțarea la aplicarea pedepsei se pronunță, conform art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat în condițiile art. 80-82 din Codul penal. În această situație, având în vedere condițiile prevăzute la art. 80 alin. (2) lit. a) și alin. (3) din Codul penal, operațiunea de individualizare a pedepsei pentru infracțiunea săvârșită și de determinare a pedepsei aplicabile se face doar în condițiile aplicării prevederilor art. 82 alin. (3) din Codul penal ce reglementează anularea renunțării la aplicarea pedepsei. Cu ocazia pronunțării pedepsei pentru infracțiunea care a determinat anularea, instanța de judecată, pentru a stabili pedeapsa ce urmează a fi executată, va proceda la computarea duratei măsurii preventive privative de libertate din pedeapsa cu închisoarea pronunțată, potrivit acelorași dispoziții ale art. 72 alin. (1) din Codul penal coroborate cu cele ale art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. … 23.–>Amânarea aplicării pedepsei se poate dispune, potrivit art. 396 alin. (4) din Codul de procedură penală, dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat în condițiile art. 83-90 din Codul penal. Având în vedere condiția prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal, individualizarea pedepsei și stabilirea pedepsei aplicabile prezintă relevanță în ipoteza aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 88 sau ale art. 89 din Codul penal, referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei și, respectiv, la anularea amânării aplicării pedepsei. În acest sens, din pedeapsa penală privativă de libertate aflată în curs de executare, instanța, potrivit art. 72 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, va computa durata măsurii preventive privative de libertate executată de inculpat în timpul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. … 24.<!–>Achitarea și încetarea procesului penal sunt soluții pronunțate de instanța de judecată în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală și, respectiv, la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din Codul de procedură penală. În condițiile pronunțării uneia dintre cele două soluții, respectiv achitarea și încetarea procesului penal, cu privire la săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus luarea unei măsuri preventive privative de libertate, concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă penală privativă de libertate, instanța de judecată va computa durata măsurii preventive privative de libertate din pedeapsa închisorii pronunțată, în baza art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal. Curtea a reținut însă că această computare nu poate avea loc decât în ipoteza în care toate cauzele în care o persoană este cercetată separat pentru infracțiuni concurente sunt soluționate definitiv. … 25.–>De asemenea, în sensul celor de mai sus, Curtea a reținut și un argument de text cuprins în art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal, aceasta făcând referire implicită la existența unei hotărâri judecătorești atunci când stabilește că scăderea, în ipoteza textului, se realizează „chiar dacă [condamnatul – s.n.] a fost condamnat pentru o altă faptă (…)“. În acest context, Curtea constată că textul analizat se referă, în mod evident, la situația infracțiunilor concurente în raport cu care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, chiar și de achitare sau de încetare a procesului penal, și nu la cele care se află încă în curs de soluționare la momentul realizării operațiunii de computare. … 26.<!–>Pentru motivele arătate, Curtea a constatat că situația juridică a persoanelor condamnate la pedepse penale este diferită de cea a persoanelor care au calitatea de inculpați în dosare penale nesoluționate prin hotărâri judecătorești, fiind consecință judecării acestora din urmă în mod separat pentru infracțiuni concurente. Acest aspect justifică tratamentul juridic diferențiat instituit de legiuitor sub aspectul dreptului de a beneficia sau de a solicita computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, măsura computării, împreună cu aspectele anterior arătate, fiind aplicabilă în mod egal doar persoanelor condamnate care se încadrează în ipoteza normei de la art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal. … 27.–>Pentru argumentele arătate, Curtea nu a putut reține că textul criticat contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât principiul constituțional al egalității în drepturi presupune asigurarea unui tratament juridic egal tuturor persoanelor aflate în situații juridice similare, iar încălcarea lui are loc numai atunci când unor persoane aflate în situații juridice identice li se aplică un tratament juridic diferit, tratament ce nu este justificat de un scop legitim și în reglementarea căruia legiuitorul nu asigură un just echilibru între scopul urmărit și mijloacele juridice folosite. … 28.<!–>Curtea a reținut că, în ipoteza neaplicării de către instanța competentă a dispozițiilor legale referitoare la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate din pedeapsa închisorii, persoana în cauză are dreptul de a formula contestație la executare, conform prevederilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, invocând situația în care se află ca și cauză de micșorare a pedepsei. De asemenea, în situația în care durata măsurii preventive privative de libertate depășește durata pedepsei închisorii, persoana condamnată are dreptul de a solicita repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate, conform prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală. … 29.–>Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziei mai sus analizate sunt aplicabile și în prezenta cauză. … 30.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–><!–>Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Neculaie în Dosarul nr. 415/197/2018 al Tribunalului Brașov – Secția penală și constată că dispozițiile art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.–>Definitivă și general obligatorie.<!–>Decizia se comunică Tribunalului Brașov – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.–>Pronunțată în ședința din data de 24 februarie 2022.<!–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU<!–>
Magistrat-asistent,–>
Cristina Teodora Pop<!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește