DECIZIA nr. 651 din 29 septembrie 2020

<!–>Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.–>1.<!–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Vasile Dan Popovici în Dosarul nr. 6/739/2017 al Curții Militare de Apel București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 370D/2018. … 2.–>La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.<!–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Se arată că textul criticat instituie în sarcina conducătorilor auto efectuarea manevrelor în condiții de siguranță, iar critica noțiunii de manevră este inadmisibilă, întrucât se solicită interpretarea textului într-o manieră ce nu poate fi făcută. Cu privire la invocarea prevederilor constituționale ale art. 21 și art. 24 se arată că acestea nu au legătură cu cauza. …
CURTEA,–><!–>având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:–>4.<!–>Prin Încheierea din 28 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6/739/2017, Curtea Militară de Apel București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Vasile Dan Popovici în calea de atac a apelului formulat împotriva Sentinței nr. 63 din 24 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Militar Iași, într-o cauză penală, în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 din Codul penal. … 5.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia afirmă că unul din aspectele ce se cer rezolvate în demersul interpretării acestui text de lege este corecta descifrare a sensului noțiunii de „manevre“ utilizată în text. Astfel, se susține, în esență, că, deși legislația rutieră nu clarifică această noțiune, realitatea practică arată existența a două categorii de manevre. În prima categorie sunt incluse manevrele forțate, incerte, nedeterminate în spațiu, spontane și au drept scop exclusiv înlăturarea unei stări de pericol, iar din a doua categorie de manevre fac parte cele benevole, certe, determinate și pregătite din timp și au drept scop realizarea unui obiectiv personal al conducătorului auto. … 6.<!–>Se apreciază că adaptarea vitezei la condițiile de drum, așa cum o cere art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, este o exigență destul de severă a legii, întrucât înseamnă o obligație nelimitată de a reduce viteza oricât de mult este necesar. Așadar, printr-o interpretare literală/gramaticală a textului, prin folosirea pronumelui nehotărât „orice“ s-ar putea deduce că legiuitorul a avut în vedere ambele categorii de manevre, situație care, în opinia sa, determină neconstituționalitatea textului criticat. … 7.–>Autorul afirmă că, interpretând gramatical/literal, logic, sistemic/sistematic și istoric dispozițiile legale criticate, art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 se referă doar la manevrele benevole, certe, determinate și pregătite din timp și au drept scop realizarea unui obiectiv personal al conducătorului auto, întrucât legiuitorul nu se arată preocupat de eficacitatea manevrei, textul criticat cerând doar realizarea ei în condiții de siguranță. Doar în ipoteza în care dispozițiile art. 48 din ordonanța de urgență s-ar interpreta în sens extensiv, respectiv că ar viza și manevrele forțate, incerte, nedeterminate în spațiu, spontane cu scopul exclusiv al înlăturării unei stări de pericol, doar în această ipoteză sunt lipsite de claritate și previzibilitate, nu sunt corelate cu art. 123 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. … 8.<!–>Se arată că cele două elemente – claritatea și previzibilitatea legii – sunt menite să ofere garanția respectării dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil. Însă, odată cu dispariția clarității și previzibilității legii dispare și această garanție, întrucât lipsa celor două elemente poate determina interpretări discutabile și subiective ale legii din partea organelor judiciare. … 9.–>Se apreciază că lipsa unei corelări legislative încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât destinatarul normei nu știe ce normă îi va fi aplicată, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 care cuprinde norme defavorabile inculpatului sau Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 care cuprinde norme favorabile. Așadar, în prezența unei norme lipsite de claritate și previzibilitate, instanța nu poate refuza să judece și atunci, pentru a-și îndeplini atribuțiile, se vede obligată să adauge la lege, reținând situații neprevăzute de lege, ajungând astfel în situația de a încălca dispozițiile art. 1 alin. (4) și art. 61 alin. (1) din Constituție. … 10.<!–>Curtea Militară de Apel București apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă, întrucât „instanța de contencios constituțional nu interpretează dispozițiile în vederea soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, ci doar pentru a verifica dacă dispozițiile legale sunt în concordanță cu Constituția“. De asemenea, este inadmisibilă și susținerea potrivit căreia există o lipsă de corelare a dispozițiilor legale criticate cu art. 123 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002. Totodată, instanța apreciază că dispozițiile legale criticate sunt suficient de previzibile, precise și accesibile oricărei persoane care conduce un autovehicul pe drumurile publice cu un nivel minim de instruire, fără să fie necesară apelarea la opinia unui expert. În final, se arată că rămâne în competența instanțelor judecătorești să stabilească, în baza probelor administrate, dacă vehiculul era condus în condiții de drum de natură a atrage incidența art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. … 11.–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 12.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–><!–>examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:–>13.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins: „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.“ … 15.<!–>În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la previzibilitatea și accesibilitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și art. 61 alin. (1) privind rolul și structura Parlamentului. … 16.–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate fac parte din capitolul V „Reguli de circulație“, secțiunea „Reguli pentru circulația vehiculelor“, subsecțiunea „Viteza și distanța dintre vehicule“ și stabilesc în sarcina conducătorului de vehicul respectarea regimului legal de viteză și adaptarea acesteia în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. … 17.<!–>Referitor la regimul legal de viteză, Curtea observă că, potrivit art. 49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B, și limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. De asemenea, limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliției rutiere, iar pe anumite sectoare de drum, ținând seama de împrejurări și de intensitatea circulației, administratorul drumului, cu avizul poliției rutiere, poate stabili și limite de viteză inferioare, dar nu mai puțin de 10 km/h pentru tramvaie și de 30 km/h pentru toate autovehiculele. Limitele maxime de viteză în afara localităților sunt: a) pe autostrăzi – 130 km/h; b) pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) – 100 km/h; c) pe celelalte categorii de drumuri – 90 km/h. … 18.–>Potrivit art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, vitezele maxime admise în afara localităților pentru categoriile și subcategoriile de autovehicule prevăzute la art. 15 alin. (2) sunt următoarele: a) 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A și B; b) 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D și subcategoria D1; c) 90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din subcategoriile A1, B1 și C1; d) 45 km/h, pentru tractoare și mopede. Alineatele (2) și (3) ale art. 50 stabilesc că viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele care tractează remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care face parte autovehiculul trăgător, iar viteza maximă admisă pentru autovehicule cu mase și/sau gabarite depășite ori care transportă produse periculoase este de 40 km/h în localități, iar în afara localităților de 70 km/h. Totodată, potrivit alin. (4) al art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puțin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse. … 19.<!–>Cu privire la pretinsa lipsă de claritate a textului legal criticat, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea reține jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care a statuat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă; or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu principiul clarității și previzibilității legii au fost înglobate de instanța de contencios constituțional în propria jurisprudență, ilustrative fiind, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016 și Decizia nr. 122 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 6 iunie 2019. … 20.–>Având în vedere considerentele de principiu redate mai sus, Curtea va analiza dacă noțiunea de „manevră“, criticată de autorul excepției, respectă criteriile de accesibilitate, claritate și previzibilitate ale normei juridice, astfel cum au fost subliniate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în cea a Curții Constituționale. … 21.<!–>Astfel, Curtea reține că, potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor“, iar potrivit art. 36 alin. (1) din același act normativ, „actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie“. Ca atare, în elaborarea actelor normative, organul legislativ trebuie să se asigure că folosirea termenilor se realizează într-un mod riguros, într-un limbaj și stil juridic, care este prin excelență un limbaj specializat și instituționalizat. În doctrină s-a arătat că precizia și claritatea limbajului folosit în domeniul juridic se obțin din analizarea și utilizarea cât mai adecvată a termenilor și expresiilor, ținând seama de semnificația lor în mod curent, precum și de respectarea cerințelor gramaticale și de ortografie, realizându-se asigurarea unității terminologice a stilului juridic. Astfel, deși legiuitorul, în cadrul procedurii de legiferare, poate opera cu termeni de drept comun, aceștia trebuie folosiți adecvat domeniului respectiv, numai în acest mod putându-se ajunge la respectarea unei unități terminologice a stilului juridic. … 22.–>Curtea observă că noțiunea de „manevră“ utilizată în cuprinsul art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 reprezintă, conform Dicționarului explicativ al limbii române, „mișcare, acționare manuală a unui mecanism“, „manipularea unui aparat, a unui dispozitiv tehnic“. Curtea reține că în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și a Regulamentului din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, termenul de manevră este folosit în corelare cu alți termeni. Astfel, spre exemplu, „manevra de depășire“ [potrivit art. 45 alin. (1) din ordonanța de urgență, este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial], „manevra de schimbare a direcției de mers“, „manevra de întoarcere“ sau „de mers înapoi“ [potrivit art. 116 alin. (2) din Regulament, intenția conducătorilor de autovehicule și tramvaie de a schimba direcția de mers, de a ieși dintr-un rând de vehicule staționate ori de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulație sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau a celor care urmează să efectueze întoarcere, depășire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcțiune a luminilor indicatoare de direcție cu cel puțin 50 m în localități și 100 m în afara localităților înainte de începerea efectuării manevrelor] etc. … 23.<!–>Ca atare, analizând, în ansamblul reglementării, normele legale criticate, reiese cu claritate înțelesul noțiunii de „manevră“ utilizată în cuprinsul dispozițiilor art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, conducătorul de vehicul având obligația să o efectueze în condiții de siguranță și respectând regimul legal de viteză, în concordanță cu art. 35 alin. (1), potrivit căruia participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private. … 24.–>Având în vedere că nu s-au putut reține criticile referitoare la lipsa de claritate și previzibilitate a legii, Curtea nu poate reține nici susținerea potrivit căreia dispozițiile de lege criticate contravin dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, normele supuse controlului neînlăturând posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. … 25.<!–>În final, Curtea reține că în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 822 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 1 martie 2019, și Decizia nr. 521 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 5 februarie 2014, a statuat cu valoare de principiu că stabilirea unor reguli în ceea ce privește circulația pe drumurile publice are ca scop, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, „asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“, considerente care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 26.–>Pentru toate aceste argumente, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 este neîntemeiată. … 27.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–><!–>Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Dan Popovici în Dosarul nr. 6/739/2017 al Curții Militare de Apel București și constată că dispozițiile art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.–>Definitivă și general obligatorie.<!–>Decizia se comunică Curții Militare de Apel București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.–>Pronunțată în ședința din data de 29 septembrie 2020.<!–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU<!–>
Magistrat-asistent,–>
Bianca Drăghici<!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește