DECIZIA nr. 698 din 6 octombrie 2020

<!–>Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.–>1.<!–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale – Complet A1 în Dosarul nr. 3.229/117/2017 și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 646D/2018. Excepția a fost însușită și de partea Compania Indiilor Orientale Prod – S.R.L. din Pantelimon, județul Ilfov. … 2.–>La apelul nominal lipsesc părțile Compania Indiilor Orientale Prod – S.R.L. din Pantelimon, județul Ilfov și Cosmin Ioan Socaciu. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.<!–>Cauza fiind în stare de judecată, Președintele acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 318 din 29 martie 2007. …
CURTEA,–><!–>având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:–>4.<!–>Prin Încheierea din 12 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.229/117/2017, Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale – Complet A1 a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de instanța de judecată, cu prilejul soluționării apelului declarat de Compania Indiilor Orientale Prod – S.R.L. din Pantelimon, județul Ilfov împotriva Sentinței civile nr. 6.030 din 30 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 3.229/117/2017, având ca obiect contestația formulată de Ioan Socaciu Cosmin împotriva deciziei de concediere. Excepția a fost însușită și de partea Compania Indiilor Orientale Prod – S.R.L. din Pantelimon, județul Ilfov. … 5.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care împiedică instanța de judecată să stabilească despăgubiri prin raportare la veniturile obținute între data concedierii și data pronunțării hotărârii. … 6.<!–>Astfel, Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale – Complet A1 susține că dispozițiile art. 80 alin. (1) din Codul muncii sunt neconstituționale, întrucât încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (2), art. 45,art. 57,art. 124 alin. (1), art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) din Constituție. Consideră că, în raport cu jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, în care s-a constatat constituționalitatea textului de lege criticat, în practică se conturează noi aspecte ale aplicării art. 80 alin. (1) din Codul muncii, care nu au fost analizate de instanța de contencios constituțional. … 7.–>Astfel, arată că, prin aplicarea dispozițiilor legale vizate, este reglementată o prezumție legală absolută că prejudiciul pe care un angajat concediat nelegal îl suportă este cuantificat în mod necesar la nivelul salariilor indexate, majorate și reactualizate și al celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Or, acest prejudiciu nu poate fi cuantificat în mod egal și imperativ la același nivel pentru toate situațiile de concediere nelegală. În acest sens, invocă situația angajatului concediat nelegal care s-a încadrat ulterior la un alt angajator și în cazul căruia nu e just să solicite salariul de la primul angajator pentru o muncă pe care nu a prestat-o și nici nu ar fi putut să o presteze. … 8.<!–>Instanța de judecată consideră că este afectat dreptul de acces la justiție al angajatorului, acesta fiind pus în situația de a plăti un prejudiciu eventual inexistent și de a nu se putea apăra în instanță prin invocarea acestui aspect. … 9.–>De asemenea, instanța de judecată arată că despăgubirile pe care angajatorul este obligat să le plătească angajatului în caz de concediere netemeinică sau nelegală constituie o formă de daune punitive, care este improprie în situațiile în care culpa contractuală a angajatului este cel puțin egală cu a angajatorului, cum este cazul concedierilor disciplinare care sunt anulate de instanță doar parțial, pentru a fi înlocuite cu o altă sancțiune disciplinară. Tot astfel este cazul concedierilor anulate pe motive formale, dar care, fundamental, se prefigurează a fi măsuri disciplinare corecte față de un salariat, situație în care nu se justifică acordarea de daune punitive. … 10.<!–>Consideră că nu este susținută teoria conform căreia rolul acestei despăgubiri prestabilite în mod imperativ și într-o extensie precisă ar include și o intenție sancționatorie față de angajatorul care a emis o decizie de concediere nelegală, deoarece specificul raporturilor dintre angajat și angajator nu justifică o îndepărtare atât de mare de principiile generale ale răspunderii contractuale, care impun, ca regulă, echivalența dintre prejudiciu și reparația acestuia. O sancțiune care să dubleze, eventual, veniturile angajatului nu își are un fundament rațional. … 11.–>Instanța de judecată care a formulat excepția de neconstituționalitate apreciază că o aplicare riguroasă a textului analizat ar trebui să determine și inadmisibilitatea solicitării de către angajatul concediat nelegal a unei despăgubiri care să exceadă nivelul fixat de aceste dispoziții legale; or, în măsura în care angajatul ar putea să solicite plata de daune morale aferentă unei concedieri nelegale, putând ca atare să afirme și să probeze că daunele sale sunt superioare nivelului dat de salariile pe care le-ar fi realizat dacă nu ar fi fost concediat, similar, ar trebui acceptat ca și angajatorul să poată proba un prejudiciu mai mic de acest nivel prestabilit de legiuitor. Tot astfel, pot fi situații în care angajatul să fi înregistrat un prejudiciu material ca urmare a concedierii, mai mare decât cel reglementat în textul art. 80 alin. (1) (de exemplu, lipsirea de mijloacele necesare plății unui credit) și pe care să solicite a fi obligat să îl repare angajatorul, ceea ce nu poate fi analizat ca inadmisibil. Or, în aceeași măsură, și angajatorul trebuie să fie lăsat să dovedească existența unui prejudiciu mai mic decât limita propusă de textul de lege criticat. … 12.<!–>De asemenea, autorul excepției susține că dispozițiile legale analizate limitează nejustificat accesul la o reală cercetare judecătorească a situațiilor litigioase, permițând o utilizare speculativă a legii. Astfel, angajatul concediat nelegal, chiar dacă se desistează din chiar momentul concedierii de fostul angajator și nu mai dorește reluarea raporturilor de muncă, solicită plata unor daune consistente, deși lucrează în altă parte și, pentru munca pe care o prestează la un alt angajator obține un salariu egal cu cel obținut la vechiul angajator, astfel încât, practic, nu înregistrează niciun prejudiciu, sau cel puțin nu la nivelul prezumat absolut de legiuitor. Or, chiar și în această situație, angajatorul nu va putea proba în instanță un cuantum mai redus al prejudiciului decât cel legal impus. Tot astfel, există litigii în care, profitând de faptul că a fost viciată comunicarea deciziei de concediere, chiar dacă au trecut mai mulți ani de la încetarea în fapt a colaborării dintre părțile contractului individual de muncă, perioadă în care a lucrat în altă parte, fostul angajat pretinde despăgubiri ca o consecință a anulării deciziei de concediere, promovând un litigiu în mod evident formal și speculativ, la finele căruia nu urmărește reintegrarea în muncă, ci doar obținerea unor foloase materiale. … 13.–>Totodată, arată că apar situații în care judecătorul este limitat în exercitarea atributului său de a soluționa cauza în baza intimei convingeri, fiind silit, tocmai de gravitatea consecințelor pe care anularea concedierii o poate avea pentru situația financiară a angajatorului, la finalul unui proces care a durat eventual mai mulți ani, să aibă în vedere ca un element important în deliberare și acest aspect și să se orienteze spre o poziție defavorabilă angajatului, fiind mai riguros în aplicarea legii în raport cu acesta, decât în raport cu angajatorul. Aceasta, în condițiile în care sancțiunile disciplinare reglementate de Codul muncii sunt relativ disproporționate, trecându-se direct de la diminuarea salariului pe o perioadă de cel mult 3 luni cu cel mult 10%, la concedierea disciplinară. … 14.<!–>Instanța de judecată arată și că reglementarea actuală creează și alte situații critice și nereglementate, cum ar fi cea a angajatului care s-a bucurat de ajutor de șomaj pe perioada concedierii nelegale și căruia, după reintegrare și după primirea despăgubirii în temeiul dispozițiilor art. 80 alin. (1) din Codul muncii, de regulă i se cere restituirea acestui ajutor de șomaj, în contextul unei legislații care nu reglementează această situație. … 15.–>În opinia Curții de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale – Complet A1, faptul în sine că un salariat nu s-a angajat și în cazul său prejudiciul pe care l-a suportat prin concediere constă, în mod efectiv, din integralitatea drepturilor salariale pe care le-ar fi putut obține dacă nu era concediat, nu atrage ca o consecință crearea unei situații de discriminare în comparație cu salariatul care s-a angajat în condițiile în care nu există identitate de situații în cazul celor două tipuri de salariați. Astfel, consideră că există un risc pe care salariatul care nu se angajează și-l asumă – în măsura în care aceasta reprezintă o opțiune personală, iar nu rezultatul unei conjuncturi obiective – astfel încât tratamentul diferențiat al acestuia este, finalmente, rezultatul riscului pe care astfel și l-a asumat. … 16.<!–>Concluzionând, Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale – Complet A1 susține următoarele: este încălcat art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât angajatorul se află pus într-o situație de inegalitate față de angajat; sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (1) și (2) și art. 124 alin. (2) din Constituție, întrucât angajatorul este împiedicat să se apere în mod eficient în justiție; se aduce atingere art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece se încalcă dreptul de proprietate al angajatorului, acesta fiind silit să plătească o despăgubire salariatului ce nu își are echivalentul într-o pagubă pe care acesta să o fi înregistrat; se încalcă art. 45 din Constituție, în sensul că exercitarea unei activități economice în condițiile impuse de dispozițiile art. 80 alin. (1) din Codul muncii nu este real garantată; este înfrânt art. 57 din Constituție, textul legal permițând exercitarea dreptului pe care îl reglementează cu rea-credință și într-un spirit speculativ; sunt înfrânte prevederile art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) din Constituție, în sensul că, prin obligarea unui angajator care a concediat un angajat se plătească acestuia despăgubirile în discuție pentru perioada în care acesta s-a angajat la concurentul său, sunt compromise tocmai libera și loiala concurență. … 17.–>Compania Indiilor Orientale Prod – S.R.L. din Pantelimon, județul Ilfov susține, la rândul său, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 44,art. 45,art. 57,art. 135,art. 16 ,art. 21 și art. 23, întrucât nu oferă suficientă claritate asupra înțelesului și întinderii juridice a despăgubirilor, nefiind corelate cu prejudiciul efectiv creat. … 18.<!–>În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 19.–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. …
CURTEA,<!–>–>examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:<!–>20.–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 21.<!–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, potrivit cărora „În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.“ … 22.–>Autorii excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției și art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) referitor la economie. … 23.<!–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 80 alin. (1) din Codul muncii fac parte din secțiunea a 7-a – „Controlul și sancționarea concedierilor nelegale“ a capitolului V – „Încetarea contractului individual de muncă“ și stabilesc că, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Astfel, dispozițiile de lege criticate reprezintă o concretizare a principiului repunerii părților în situația anterioară deciziei de concediere, aceasta fiind o consecință firească a lipsirii de efecte a deciziei de concediere. Obligația angajatorului de plată a acestor despăgubiri operează în toate cazurile în care s-a constatat netemeinicia sau nelegalitatea actului de concediere ope legis. Spre deosebire de aceasta, reintegrarea în funcția deținută anterior poate avea loc numai dacă cel concediat solicită expres acest lucru instanței judecătorești. În acest sens, art. 80 alin. (2) din Codul muncii prevede că „La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere“, iar alin. (3) prevede că, „În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.“ … 24.–>Așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, nulitatea unui act juridic aduce părțile în situația în care acestea au fost înainte de apariția acelui act, deci operează regula repunerii în situația anterioară (Decizia nr. 150 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010). Repunerea în situația anterioară se poate realiza pe două căi specifice dreptului muncii, respectiv prin reintegrarea salariatului și plata de către angajator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, sau numai prin plata acestor despăgubiri. Astfel, anularea măsurii concedierii este însoțită în mod obligatoriu de plata despăgubirii menționate și, facultativ, la solicitarea angajatului, de reintegrarea acestuia. … 25.<!–>Deși autorul excepției, respectiv Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale – Complet A1, susține că argumentele invocate reprezintă aspecte noi ce justifică o reconsiderare a jurisprudenței anterioare a Curții Constituționale, Curtea constată că acestea au mai fost analizate în jurisprudența sa. … 26.–>Astfel, cu privire la existența unei pretinse inegalități între salariat și angajator din perspectiva protecției legale a drepturilor și intereselor acestora, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, antereferită, a reținut, în esență, că soluția legislativă criticată nu aduce atingere egalității în drepturi a cetățenilor, întrucât „între părțile contractului de muncă – angajator și salariat – există o discrepanță vădită din punctul de vedere al potențialului economic și financiar în favoarea celui dintâi, de natură să îi permită a-și impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului“, astfel că „statul de drept, democratic și social, așa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituție, – este ținut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziție de inferioritate economică“. Prin Decizia nr. 1.241 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 17 decembrie 2010, Curtea a reținut și că „angajatorul care a cauzat un prejudiciu salariatului prin desfacerea nelegală a contractului de muncă nu se află în aceeași situație cu cel prejudiciat, iar obligația de despăgubire nu poate fi interpretată ca instituind o situație privilegiată pentru acesta din urmă.“ … 27.<!–>Argumentul invocat de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate, potrivit căruia salariatul are dreptul de a solicita acordarea daunelor morale și de a le proba este apreciat ca fiind irelevant, de vreme ce articolul de lege supus controlului de constituționalitate nu reglementează posibilitatea acordării daunelor morale, materie care face obiectul art. 253 alin. (1) din Codul muncii. De altfel, în ceea ce privește acordarea daunelor morale, angajatorul poate invoca probe care să demonstreze inexistența sau/și caracterul nejustificat al acordării acestora. … 28.–>Curtea a reținut însă că angajatorul se bucură de dreptul la un proces echitabil și de dreptul la apărare și în contextul dispozițiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003. Astfel, Curtea a reținut că norma de lege criticată are ca ipoteză concedierea unui salariat în mod netemeinic sau nelegal, fapt ce trebuie stabilit în cadrul unui proces desfășurat cu respectarea principiului contradictorialității și pe baza unui probatoriu pertinent și convingător. Numai în urma stabilirii cu corectitudine a acestui fapt, instanța va dispune anularea măsurii de concediere și obligarea angajatorului în culpă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Lipsirea salariatului de aceste drepturi reprezintă un prejudiciu efectiv suferit, indiferent dacă în perioada cuprinsă între data concedierii și cea a reîncadrării a realizat sau nu venituri din alte surse. Salariatul nu poate abuza de acest drept, întrucât beneficiază de el numai cu condiția stabilirii netemeiniciei sau a nelegalității măsurii de concediere luate unilateral de angajator (Decizia nr. 318 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007). … 29.<!–>De asemenea, așa cum a reținut prin Decizia nr. 1.241 din 7 octombrie 2010, precitată, considerentele mai sus amintite răspund totodată și aspectelor invocate de autorul excepției referitoare la legitimitatea despăgubirii în situația în care salariatul a realizat venituri din executarea unui alt contract de muncă, ulterior concedierii. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, de o deosebită relevanță pentru toate aspectele analizate sunt și considerentele Deciziei nr. 193 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 6 august 2001, prin care au fost declarate ca neconstituționale prevederile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, care prevedeau însăși ipoteza considerată ca fiind constituțională de către autorul excepției din prezenta cauză, și anume acordarea unei despăgubiri reduse, constând în diferența dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă și câștigul realizat între timp. Prin decizia amintită s-a statuat că o asemenea prevedere este contrară art. 16 alin. (1), art. 38 alin. (1) și art. 134 alin. (1) din Constituție, în forma anterioară revizuirii din 2003. … 30.–>Cât privește argumentele referitoare la rolul pe care instanța de judecată trebuie să-l aibă în stabilirea întinderii despăgubirilor acordate salariatului, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate – care obligă angajatorul la plata unei despăgubiri, egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal – nu reprezintă o imixtiune în procesul de realizare a justiției, de vreme ce instanța trebuie mai întâi să stabilească dacă actul de concediere a fost dispus și efectuat în mod temeinic și legal. În situația în care concedierea a fost netemeinică sau nelegală, legiuitorul a prezumat că prejudiciul suferit de angajat este egal cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, indiferent dacă persoana concediată a obținut sau nu alte venituri între timp. Această obligație a angajatorului poate fi privită și ca o sancțiune pentru nerespectarea dispozițiilor de lege referitoare la concediere (Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 1 iulie 2016, paragraful 21). În același sens, Curtea a arătat că anularea măsurii concedierii dispusă cu încălcarea Codului muncii trebuie să producă efecte juridice care să fie suficient de disuasive și care, în consecință, să prevină pe viitor comportamentul arbitrar al angajatorului (Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, precitată). … 31.<!–>Referitor la susținerea potrivit căreia dispozițiile de lege criticate nu țin cont de situația angajatorului, astfel că drepturile și interesele sale pot fi vătămate, Curtea a reținut că angajatorul nu suferă o pierdere patrimonială, ci își execută obligațiile bănești la care angajatul era îndrituit în lipsa actului nelegal/netemeinic al angajatorului. Obligarea la executarea contractului încălcat și obligațiile pecuniare care decurg din acest lucru nu reprezintă o pierdere patrimonială, ci constituie expresia protecției principiului securității raporturilor juridice civile, principiu inerent unui stat de drept. Totodată, Curtea a arătat că situația financiară a angajatorului nu poate reprezenta un argument pentru a fi scutit de plata despăgubirilor datorate salariatului, întrucât, dacă s-ar accepta această ipoteză, s-ar ajunge în situația în care măsura anulării concedierii să fie lipsită de substanță, mai ales dacă angajatul nu ar cere reintegrarea (Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011). … 32.–>În sfârșit, răspunzând susținerilor potrivit cărora aspectele formale ale deciziei de concediere nu ar trebui să prevaleze atunci când salariatul este suspectat de a fi săvârșit o faptă penală incompatibilă cu funcția deținută, Curtea a reținut că această perspectivă ignoră diferența dintre condițiile cerute de lege pentru a angaja răspunderea disciplinară a salariatului și răspunderea penală a acestuia. Astfel, răspunderea penală, al cărei izvor este însăși legea, se angajează în urma pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare, moment până la care persoana este considerată nevinovată, potrivit art. 23 alin. (11) din Constituție. Pe de altă parte, răspunderea disciplinară, având ca temei contractul încheiat între părțile raportului de muncă, este rezultatul parcurgerii unei proceduri disciplinare și al constatării faptului că există o faptă în legătură cu munca, ce constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. Decizia de sancționare disciplinară este supusă unor condiții care, așa cum a arătat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.675 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010 și Decizia nr. 1.243 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 22 decembrie 2011, „au ca scop asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă“. În același timp, aceste condiții „sunt menite să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziția obiectiv dominantă a angajatorului în desfășurarea raportului de muncă. Aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului. Prin deciziile mai sus amintite, Curtea a subliniat că mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului. De asemenea, Curtea a precizat că „angajatorul, întrucât deține toate datele, probele și informațiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei și legalității acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, mențiunile și precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare și pentru instanța judecătorească, în vederea soluționării legale și temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.“ Mai mult, Curtea a reținut că despăgubirile pe care, pe de o parte, angajatorul le datorează salariatului pentru concedierea nelegală și cele pe care, pe de altă parte, salariatul le datorează angajatorului în urma constatării vinovăției sale penale se referă la aspecte diferite, ce nu pot fi confundate (Decizia nr. 199 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 9 iulie 2018). … 33.<!–>Curtea apreciază că cele reținute în deciziile mai sus amintite răspund criticilor de neconstituționalitate invocate în prezenta cauză, iar argumentele invocate de Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale – Complet A1 nu constituie aspecte nou intervenite, care să determine o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale în materie, astfel că soluțiile și considerentele acestor decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 34.–>Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ<!–>
În numele legii–>
DECIDE:<!–>–>Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale – Complet A1 și de Compania Indiilor Orientale Prod – S.R.L. din Pantelimon, județul Ilfov în Dosarul nr. 3.229/117/2017 și constată că dispozițiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.<!–>Definitivă și general obligatorie. –>Decizia se comunică Curții de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale – Complet A1 și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.<!–>Pronunțată în ședința din data de 6 octombrie 2020.–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE<!–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU–>
Magistrat-asistent,<!–>
Patricia Marilena Ionea–>–-<!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește