DECIZIA nr. 707 din 6 octombrie 2020

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 13/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 25 ianuarie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 102
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 102
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 102
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 3 17/05/2018
ART. 3REFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 102
ART. 3REFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 109
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 3REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 4REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 5REFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 102
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 3 17/05/2018
ART. 7REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 8REFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 102
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 102
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 13REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 151 27/03/2018
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 1054 11/12/2012
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 1313 04/10/2011
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 47 13/01/2009
ART. 14REFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 109
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 280 23/04/2019
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 854 18/10/2012
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 1057 14/07/2011
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 345 25/03/2010
ART. 15REFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 102
ART. 16REFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 405
ART. 17REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 236
ART. 17REFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 118
ART. 17REFERIRE LAOG 2 12/07/2001 ART. 34
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 18REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu<!–> – președinte–>
Cristian Deliorga<!–> – judecător–>
Marian Enache<!–> – judecător–>
Daniel Marius Morar<!–> – judecător–>
Mona-Maria Pivniceru<!–> – judecător–>
Gheorghe Stan<!–> – judecător–>
Livia Doina Stanciu<!–> – judecător–>
Elena-Simina Tănăsescu<!–> – judecător–>
Varga Atilla<!–> – judecător–>
Simina Popescu-Marin<!–> – magistrat-asistent–>

<!–>Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.–>1.<!–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Marius Robert Dediu în Dosarul nr. 946/189/2018 al Tribunalului Bacău – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 179D/2019.2.–>La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.<!–>Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a transmis la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, sens în care susține că, în măsura în care prevederile art. 102 alin. (3) lit. e) și art. 109 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, interpretate în lumina Deciziei nr. 3/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, permit sancționarea unei persoane pentru depășirea vitezei legale printr-o determinare aproximativă, fără deducerea marjei de eroare a cinemometrului din măsurătoarea efectuată, încalcă art. 20 din Constituție și art. 6 alin. (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 4.–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Arată că instituirea unei prezumții privind viteza legală a autoturismului, măsurată pe baza mijloacelor tehnice omologate, la care face referire Decizia nr. 3/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu este de natură să încalce dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
CURTEA,<!–>–>
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:<!–>5.–>Prin Încheierea din 21 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 946/189/2018, Tribunalul Bacău – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Marius Robert Dediu cu prilejul soluționării apelului formulat împotriva unei sentințe pronunțate într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.6.<!–>În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece, interpretate prin prisma Deciziei nr. 3/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, permit sancționarea unei persoane pentru depășirea vitezei legale printr-o determinare aproximativă, fără deducerea marjei de eroare a cinemometrului din măsurătorile efectuate. În susținerea criticilor de neconstituționalitate, se arată că domeniul contravențional este asimilat domeniului penal, contravenientul beneficiind de garanții specifice. În acest sens, invocă aspecte de jurisprudența Curții Constituționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului și din literatura de specialitate.7.–>Tribunalul Bacău – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal opinează că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care la stabilirea vitezei de 50 km/h nu se ia în considerare marja de eroare a aparatului de măsurare a vitezei (cinemometru). Instanța observă că, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că domeniul răspunderii contravenționale, astfel cum este reglementat de dreptul intern român, intră în sfera acuzațiilor de natură penală, contravenientul beneficiind de toate garanțiile oferite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv cu privire la respectarea principiului in dubio pro reo. În același timp, instanța reține că orice aparat de măsură, inclusiv cinemometrele, prezintă o marjă de eroare a măsurătorilor efectuate. Acest aspect prezintă un caracter notoriu, dar este și confirmat de adresele Biroului Român de Metrologie Legală, în care se indică erorile înregistrate de aparatele radar la momentul testării acestora. În aceste condiții, viteza indicată de aparatul radar la momentul înregistrării faptei nu exprimă viteza reală de deplasare a autovehiculului.8.<!–>Viteza reală de deplasare a autovehiculului este cuprinsă într-un interval având drept valoare inferioară (minimă) viteza indicată, din care se scade marja de eroare a aparatului radar, iar ca valoare superioară (maximă) viteza indicată, la care se adaugă marja de eroare a aparatului radar. Or, în aceste condiții, respectarea principiului potrivit căruia îndoiala profită acuzatului ar impune să se rețină că viteza sa de deplasare a fost cea mai mică viteză posibilă/probabilă, adică viteza înregistrată de aparatul radar din care se scade marja de eroare a aparatului radar. De asemenea, instanța judecătorească invocă prevederile Directivei (UE) 2015/413 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2015 de facilitare a schimbului transfrontalier de informații privind încălcările normelor de circulație care afectează siguranța rutieră și consideră că, deși domeniul de aplicare al directivei este limitat la schimbul transfrontalier de informații, aceasta neavând aplicare în speță, este relevant faptul că la nivel european necesitatea stabilirii vitezei de circulație implică luarea în considerare a vitezei corectate cu marja de eroare. Mai mult, instanța consideră greu de acceptat și lipsit de justificare ca pentru resortisanții unui alt stat membru al Uniunii Europene care săvârșesc contravenția prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 să se ia în considerare viteza corectată cu marja de eroare, iar pentru cetățenii români aflați în aceeași situație să se ia în considerare viteza indicată de cinemometru.9.–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,–><!–>
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:–>11.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…) e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.“13.<!–>În opinia autorului excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor art. 20 din Constituție, referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.14.–>În prealabil, referitor la aspectele privind completarea excepției de neconstituționalitate cu dispozițiile art. 109 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, invocate de autor în notele scrise depuse la dosar, Curtea reține că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (…)“, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“. Cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate este, așadar, cel fixat prin încheierea de sesizare a Curții Constituționale, iar motivarea scrisă formulată de autor nu poate fi completată în fața Curții Constituționale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuția părților în fața instanței de judecată. Obiectul excepției de neconstituționalitate nu poate fi altul decât cel stabilit prin respectiva încheiere, fără ca acesta să poată fi ulterior modificat de vreuna dintre părți. Prin urmare, nu poate fi primită cererea prin care se completează excepția de neconstituționalitate formulată direct în fața Curții Constituționale, după sesizarea acesteia prin încheiere (a se vedea în același sens, de exemplu, Decizia nr. 47 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 25 februarie 2009, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.054 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, paragraful I, și Decizia nr. 151 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 16 iulie 2018, paragraful 24). Așa fiind, în prezenta cauză, Curtea se va pronunța asupra excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost sesizată prin încheierea instanței de judecată.15.<!–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar, prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 280 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 16 iulie 2019, Decizia nr. 854 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012, Decizia nr. 1.057 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 8 septembrie 2011, sau Decizia nr. 345 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2010), Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate.16.–>Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancțiunea principală a amenzii, a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, în cazul depășirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, este consecința legăturii directe în care se află cu fapta sancționată și a pericolului social sporit al acesteia. O atare reglementare contribuie la înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și asigură ocrotirea unor valori sociale de o însemnătate sporită. Astfel, textele de lege criticate prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, respectiv „asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“.17.<!–>De asemenea, Curtea a constatat că liberul acces la justiție al persoanei care a fost sancționată contravențional este asigurat prin posibilitatea de a formula plângere, în condițiile art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, potrivit căruia „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la serviciul poliției rutiere în a cărui rază de competență a fost constatată fapta“, cadru în care, beneficiind de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, aceasta poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, iar instanța de judecată, verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunilor aplicate. În acest sens, art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, reglementare-cadru în materie contravențională, prevede că: „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 236^1 și ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.“18.–>Așadar, Curtea a reținut că instanțele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.19.<!–>Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.20.–>Referitor la celelalte critici privind interpretarea și aplicarea prevederilor de lege invocate, Curtea precizează că soluționarea acestora excedează controlului de constituționalitate, fiind de competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea cauzei ad quo.21.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–><!–>
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Robert Dediu în Dosarul nr. 946/189/2018 al Tribunalului Bacău – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.–>Definitivă și general obligatorie.<!–>Decizia se comunică Tribunalului Bacău – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.–>Pronunțată în ședința din data de 6 octombrie 2020.<!–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU<!–>
Magistrat-asistent,–>
Simina Popescu-Marin<!–>
–>

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters