DECIZIA nr. 743 din 21 noiembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. <!–>1.–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Răzvan Mihail Bumbu în Dosarul nr. 2.133/89/2017/a1 al Curții de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.518D/2017. … 2.<!–>La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Ionel Nicolae Nechita, cu delegație la dosar. Lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care expune, mai întâi, pe larg, cadrul procesual în care a fost invocată această excepție. Precizează, ca element de noutate, faptul că excepția de neconstituționalitate nu are ca obiect înregistrările spontane, ci activitățile specifice folosirii metodelor speciale de supraveghere și cercetare, în condițiile în care textul criticat trimite la capitolul IV – Metode speciale de supraveghere sau cercetare, dispozițiile generale fiind reglementate în art. 138 din același capitol. Se apreciază că nu se înțelege ce înseamnă „înregistrări“, înregistrarea neputându-se realiza fără interceptarea semnalelor acustice, iar aceasta trebuie să fie dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți, atunci când sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile reglementate de alin. (1) al art. 139. Se arată că fără existența unui mandat, a unei autorizații, ordonanțe, chiar și provizorii, nu poate fi dispusă supravegherea tehnică. Se încalcă astfel condițiile prestabilite de legiuitor, de garantare a drepturilor procesuale, sens în care se detaliază deficiențele neconstituționale, astfel cum sunt acestea expuse și în dosarul cauzei. În continuare se arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o ingerință în drepturile unei persoane este justificată dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop prevăzut de legiuitor și este necesară și proporțională pentru atingerea acestui scop, sens în care se face referire la Cauza Iordachi și alții împotriva Moldovei. Având în vedere și această jurisprudență, se conchide că dispozițiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la viață intimă, familială și privată ca urmare a certificării oricărei înregistrări, realizate din proprie inițiativă, efectuate de părți sau alte persoane, fără existența unui mandat. Prin raportare la art. 20 din Constituție se invocă prevederile art. 6 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Drepturile procesuale sunt încălcate ca urmare a lipsei de claritate și de precizie a normei penale. În concluzie, se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. … 4.<!–>Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Cu referire la ingerința în viața privată, arată că este justificată prin prisma politicii penale a statului de prevenire și combatere a infracțiunilor. Nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia înregistrările realizate de alte persoane ar fi lipsite de garanții, câtă vreme acestea pot fi contestate și expertizate la cererea inculpatului și deci înlăturate, existând acel control a posteriori. Caracterul complet și intact al înregistrării poate fi verificat de experți. Nu se pune problema controlului a priori, pentru că aceste înregistrări se realizează fără a exista un acord al autorităților. Se mai reține că durata înregistrării este limitată la perioada pregătirii sau săvârșirii infracțiunii, deci nu este necesar să se prevadă prin lege o durată. Având în vedere că nu este o măsură stabilită de autorități, nu se impun măsuri de informare ulterioară a inculpatului cu privire la înregistrarea sa de către o persoană privată. …
CURTEA,–><!–>având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:–>5.<!–>Prin Încheierea nr. 54/CC din 20 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.133/89/2017/a1, Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Răzvan Mihail Bumbu într-o cauză având ca obiect soluționarea unor contestații formulate în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară. … 6.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că economia dispozițiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală relevă abateri de la suma garanțiilor oferite de ansamblul prevederilor legale. Astfel, prin raportare la posibilitatea efectuării înregistrărilor de către părți sau martori anterior începerii urmăririi penale, se ajunge la încălcarea condițiilor prestabilite de legiuitor privind garantarea drepturilor procesuale. Se indică în acest sens o serie de „deficiențe neconstituționale fundamentate de prezentarea lacunară în cuprinsul alin. (3)“, care permit ipoteza înregistrărilor premeditate efectuate de părți sau de alte persoane cu scopul deschiderii procesului penal, respectiv: lipsa de obiectivitate și pregătire profesională adecvată a persoanei care realizează ingerința în viața privată a subiectului; lipsa unui control a priori (aspect care poate conduce la existența unei ingerințe în viața privată a persoanei, fără a exista, în fapt, premisele săvârșirii unei infracțiuni); lipsa unui control a posteriori (lacună care poate conduce la prezentarea subiectivă a faptelor, interpretarea eronată, scoasă din context a înregistrărilor și înaintarea unei ipoteze false organului de urmărire penală); lipsa garanțiilor referitoare la păstrarea caracterului intact și complet al înregistrărilor (fapt ce poate atrage arbitrarul hotărârilor de condamnare); lipsa prevederii unei durate limitate de efectuare a supravegherii tehnice (fără a exista această constrângere asupra persoanei interesate, subiectul poate fi supus unor măsuri, fără a avea cunoștință de acestea, pentru un termen stabilit în mod discreționar); lipsa informării ulterioare cu privire la existența măsurii de supraveghere tehnică (persoana care efectuează înregistrarea nu se află sub obligația de a informa, ulterior efectuării, subiectul în cauză, fapt care poate crea premisele unei presiuni asupra subiectului înștiințat, dar care nu poate audia înregistrarea, sau neînștiințat, aflat în imposibilitatea de a se apăra). Se apreciază că oricare dintre deficiențele prezentate poate conduce la producerea unei vătămări prin continuarea urmăririi penale față de suspect sau punerea în mișcare a acțiunii penale ale cărei consecințe nu pot fi înlăturate nici chiar după obținerea unei soluții de clasare sau achitare. Altfel spus, chiar dacă instanța de judecată ar constata ulterior nelegalitatea înregistrărilor, acestea vor fi constituit deja fundamentul dispunerii unor alte măsuri, fie acestea de supraveghere sau chiar preventive. Se mai susține că drepturile procesuale recunoscute atât în legislația internă, cât și în legislația europeană sunt încălcate ca urmare a lipsei de claritate, precizie și previzibilitate a normei penale. Dat fiind faptul că persoana interesată, care realizează activități specifice supravegherii tehnice, nu poate fi constrânsă la limitarea în timp a activității, înștiințarea subiectului, asigurarea integrității înregistrării sau respectarea regulilor referitoare la obținerea probelor, se încalcă dreptul la apărare, sub aspectul desfășurării tuturor acțiunilor care să susțină o eventuală soluție favorabilă. Se invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerințele de calitate a legii și se apreciază că în contextul supravegherii secrete exercitate de viitoare părți în proces sau alte persoane, chiar dacă înregistrările privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții, obținerea acestora de către organele de urmărire penală printrun procedeu probator nelegal permite intervenții arbitrare, contrare dispozițiilor art. 6 și 8 din Convenție. … 7.<!–>Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile legale criticate „reiau în mod integral vechile dispoziții legale“, prevăzute de art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, cu privire la care, în repetate rânduri, Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea (a se vedea Decizia nr. 539 din 7 decembrie 2004, Decizia nr. 593 din 21 septembrie 2006 și Decizia nr. 825 din 16 noiembrie 2006). Se apreciază că dispoziția legală criticată reprezintă opțiunea legiuitorului și a fost adoptată conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție, principiul necesității, proporționalității, aplicării nediscriminatorii și conservării substanței dreptului în restrângerea exercițiului unor drepturi, prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituție și principiul înfăptuirii justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituție. … 8.–>Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.<!–>Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale asupra unei soluții legislative similare prevăzute în art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, respectiv Decizia nr. 1.562 din 7 decembrie 2010. … 10.–>Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, rațiunea reglementării în conținutul art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală a posibilității ca înregistrările prezentate de părți să poată „constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege“ este aceea ca oricine are o probă ce poate servi aflării adevărului să o poată prezenta, dispozițiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau împrejurări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Culegerea de informații și date cu privire la pregătirea săvârșirii unor infracțiuni sau derularea acțiunilor cu caracter infracțional se realizează, fără îndoială, în scopul „desfășurării instrucției penale“ (chiar dacă se face anterior momentului începerii urmăririi penale) și constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de „prevenire a faptelor penale“. În jurisprudența Curții de la Strasbourg s-a statuat că în cazul în care „înregistrările nu au constituit singura probă împotriva acuzatului, iar acesta a avut posibilitatea să conteste atât autenticitatea, cât și folosirea ei“ nu se aduce atingere dreptului la un proces echitabil (Hotărârea din 25 septembrie 2001, pronunțată în Cauza P.G. și J.H. contra Regatului Unit). De asemenea, dispozițiile criticate se aplică numai în cazul săvârșirii unei infracțiuni, în vederea aflării adevărului, înregistrările putând fi supuse expertizei tehnice, potrivit dispozițiilor art. 172-181^1 din Codul de procedură penală. Totodată, în procedura camerei preliminare, inculpatul poate formula cereri și ridica excepții referitoare la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, inclusiv în ceea ce privește înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane. În plus, dispoziția de lege criticată dispune, în mod expres, că sunt avute în vedere înregistrările, efectuate de părți sau de alte persoane, care privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Astfel, sunt avute în vedere convorbirile sau comunicările personale ale părții în cauză, neputând fi înregistrate și prezentate ca mijloc de probă convorbirile unor terți, în acest caz fiind incidente dispozițiile art. 226 din Codul penal referitoare la violarea vieții private. Totodată, prevederile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală includ și persoana inculpatului, care se poate prevala de acestea în scopul dovedirii netemeiniciei acuzațiilor aduse. … 11.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–><!–>examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: –>12.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 13.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Supravegherea tehnică, având următorul conținut: „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.“ … 14.<!–>Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cuprinse în art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare și art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată. Se invocă și dispozițiile art. 6 – Dreptul la un proces echitabil și art. 8 – Dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitor la dreptul la protecția legii împotriva imixtiunilor sau atingerilor vieții private, de familie, atingerilor aduse onoarei și reputației sale. … 15.–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curții Constituționale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 756 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 25 aprilie 2017, prin care Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității aceluiași text de lege, în raport cu prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), ale art. 20 și art. 21 alin. (3), precum și cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate deopotrivă și în prezenta cauză, s-a observat că un text asemănător a fost introdus în vechea reglementare procesual penală prin art. I pct. 47 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Ulterior, prin art. I pct. 51 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, acest text a fost modificat, căpătând o formă identică cu cea din prezent, în Codul de procedură penală din 1968 dispoziția similară regăsindu-se în art. 91^6 alin. 2. În continuare, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 1.562 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011, Decizia nr. 593 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 19 octombrie 2006, Decizia nr. 825 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, și Decizia nr. 134 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2011, a statuat că rațiunea reglementării este aceea ca oricine are o probă ce poate servi aflării adevărului să o poată prezenta, dispozițiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau întâmplări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanță cu prevederile art. 53 din Constituție, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, inclusiv ale exercițiului dreptului la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private – invocat în motivarea excepției -, dacă acestea se fac prin lege și în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfășurarea instrucției penale sau prevenirea faptelor penale (a se vedea paragrafele 21 și 22 din Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016, precitată). … 16.<!–>În ceea ce privește eventualele abuzuri, prin aceeași decizie (paragraful 23), Curtea a reținut că legislația procesualpenală anterioară prevedea suficiente garanții în vederea înlăturării acestora, dispozițiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 aplicându-se numai în cazul săvârșirii unei infracțiuni, când, în vederea aflării adevărului, înregistrările pot fi supuse expertizei tehnice (art. 91^6 alin. 1), părțile având posibilitatea contestării lor potrivit prevederilor art. 64, 67 și 68 din Codul de procedură penală. În ceea ce privește noua reglementare, Curtea a observat că, și în acest caz, dispozițiile criticate se aplică numai în cazul săvârșirii unei infracțiuni, în vederea aflării adevărului, înregistrările putând fi supuse expertizei tehnice, potrivit dispozițiilor art. 172-181^1 din Codul de procedură penală. De asemenea, în procedura camerei preliminare, inculpatul poate formula cereri și ridica excepții referitoare la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, inclusiv în ceea ce privește înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane. … 17.–>Curtea constată că s-a mai pronunțat și cu privire la critici similare formulate în raport cu aceleași dispoziții din acte internaționale, invocate în temeiul art. 20 din Constituție. În acest sens a reținut că art. 8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale admite ingerința unei autorități publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și familiale a persoanei, a domiciliului său și a corespondenței sale, „în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale […]“. Culegerea de informații și date cu privire la pregătirea săvârșirii unor infracțiuni sau la derularea acțiunilor cu caracter infracțional se realizează, fără îndoială, în scopul „desfășurării instrucției penale“ (chiar dacă se face anterior momentului începerii urmăririi penale) și constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de „prevenire a faptelor penale“ (a se vedea Decizia nr. 1.562 din 7 decembrie 2010, precitată). Totodată, art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că „Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondență, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri“. Același document internațional prevede însă, la art. 29 pct. 2, că „în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți și în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o societate democratică“. Curtea a apreciat, de asemenea, că în examinarea excepției de neconstituționalitate trebuie avută în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, în Hotărârea din 25 septembrie 2001, pronunțată în Cauza P.G. și J.H. împotriva Regatului Unit, a apreciat că, în cazul în care „înregistrările nu au constituit singura probă împotriva acuzatului, iar acesta a avut posibilitatea să conteste atât autenticitatea, cât și folosirea ei“, nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil. (a se vedea paragrafele 24 și 25 din Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016, precitată) … 18.<!–>Curtea a mai reținut că, fiind chemată să se pronunțe asupra constituționalității unor dispoziții prin care se modifică art. 91^6 din Codul de procedură penală din 1968, în sensul eliminării posibilității de a se folosi ca mijloace de probă înregistrările realizate de părți sau de alte persoane fără încălcarea vreunei dispoziții legale, a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor modificatoare (paragraful 26 din Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016, precitată). Astfel, prin Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 23 ianuarie 2009, Curtea a statuat că prin modificarea propusă se elimină, de exemplu, posibilitatea de a se utiliza ca mijloace de probă imaginile înregistrate de camerele de supraveghere video din incinta unei bănci pentru identificarea autorilor unui jaf, înregistrările efectuate de victima unei agresiuni în propriul domiciliu, înregistrările efectuate de persoane particulare cu ocazia unui grav accident de circulație în urma căruia au rezultat victime, iar autorul accidentului a părăsit locul faptei etc. Prin eliminarea posibilității de probațiune se limitează dreptul persoanei vătămate prin infracțiune, și nu numai al acesteia, de a se apăra pe cale judiciară, încălcânduse astfel principiul dreptului la apărare consacrat prin art. 24 alin. (1) din Constituție și principiile accesului la justiție și dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 din Legea fundamentală. Curtea a mai observat că dispoziția de lege criticată dispune, în mod expres, că sunt avute în vedere înregistrările, efectuate de părți sau de alte persoane, care privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Astfel, sunt avute în vedere convorbirile sau comunicările personale ale părții în cauză, neputând fi înregistrate și prezentate ca mijloc de probă convorbirile unor terți, în acest caz fiind incidente dispozițiile art. 226 din Codul penal referitoare la violarea vieții private. Totodată, Curtea a reținut că, referindu-se la înregistrările personale efectuate de părți sau de alte persoane, dispoziția de lege criticată include și persoana inculpatului, care se poate prevala de acestea în scopul dovedirii netemeiniciei acuzațiilor aduse. … 19.–>Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 20.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–><!–>Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Răzvan Mihail Bumbu în Dosarul nr. 2.133/89/2017/a1 al Curții de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. –>Definitivă și general obligatorie.<!–>Decizia se comunică Curții de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. –>Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2019.<!–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE–>
prof. univ. dr. Valer Dorneanu <!–>
Prim-magistrat-asistent,–>
Marieta Safta <!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește