DECIZIA nr. 775 din 28 noiembrie 2017

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 1 februarie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 281
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 281
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 281
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 302 04/05/2017
ART. 3REFERIRE LALEGE 255 19/07/2013 ART. 5
ART. 3REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 326
ART. 3REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 325
ART. 4REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 281
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 6REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 281
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 8REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 281
ART. 8REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 282
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 281
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 302 04/05/2017
ART. 14REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 281
ART. 16REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 58
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 348 17/06/2014
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 302 04/05/2017
ART. 22REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 281
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 23REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 23REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu<!–> – președinte–>
Marian Enache<!–> – judecător–>
Petre Lăzăroiu<!–> – judecător–>
Mircea Ștefan Minea<!–> – judecător–>
Daniel Marius Morar<!–> – judecător–>
Mona-Maria Pivniceru<!–> – judecător–>
Livia Doina Stanciu<!–> – judecător–>
Simona-Maya Teodoroiu<!–> – judecător–>
Varga Attila<!–> – judecător–>
Mihaela Ionescu<!–> – magistrat-asistent–>

<!–>Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.–>1.<!–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Pamfil Berar în Dosarul nr. 3.030/337/2016/a1 al Tribunalului Sălaj – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 973D/2017.2.–>La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3.<!–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017. Consideră că declararea ca neconstituționale a dispozițiilor care fac obiect al prezentei excepții vizează acele situații în care legea nu instituie o prorogare de competență, caz în care nu se poate vorbi despre o lipsă de competență materială, personală a organelor de urmărire penală. Reține că astfel de situații sunt cele reglementate în art. 325 din Codul de procedură penală referitor la preluarea cauzelor de la alte parchete, art. 326 din Codul de procedură penală privind trimiterea cauzei la un alt parchet, cu toate că în acest din urmă caz este vorba despre o prorogare teritorială de competență, sau art. 5 din Legea nr. 255/2013, care instituie o prorogare de competență materială și personală în situații tranzitorii, ori art. 60 din Codul de procedură penală, care prevede o prorogare de competență în cazuri urgente. În speța de față apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 44 alin. (1) din Codul de procedură penală privind competența în caz de reunire a cauzelor. În consecință, fiind vorba despre un caz legal de prorogare de competență, apreciază că nu se poate pune problema lipsei competenței, cu atât mai puțin a unei critici de neconstituționalitate a unei nesancționări a unei inexistente necompetențe. În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, cu precizarea că își întemeiază concluziile pe modul cum a înțeles Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017.
CURTEA,–><!–>
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:–>4.<!–>Prin Încheierea din 1 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.030/337/2016/a1, Tribunalul Sălaj – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Pamfil Berar într-o cauză penală.5.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, deoarece nu sancționează cu nulitatea absolută efectuarea urmăririi penale de către un organ de urmărire penală necompetent. La baza noțiunii „stat de drept“ stau două principii, respectiv principiul legalității și cel al constituționalității. Astfel, principiul legalității poate fi exprimat prin două cerințe – pe de o parte, ordonarea normelor juridice într-un sistem unic și unitar, armonios și ierarhizat, iar, pe de altă parte, respectarea regulilor de drept de către toate subiectele – autorități publice, persoane fizice sau juridice. Totodată, principiul constituționalității cumulează și articulează mijloacele juridice având ca scop asigurarea conformității regulilor dreptului cu Constituția. Așadar, aplicarea sancțiunii nulității absolute doar pentru nerespectarea competenței instanțelor judecătorești, nu și a parchetelor, în cursul urmăririi penale, oferă posibilitatea organelor de cercetare penală de a-și alege competența după bunul plac, în lipsa unei sancțiuni efective, acest lucru fiind contrar unui stat de drept, care se opune arbitrarului.6.<!–>Tribunalul Sălaj – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente. Susține că în prezenta cauză situația este diferită, având în vedere că, în mod legal, s-a declinat competența de soluționare a cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, fiind vorba despre o infracțiune de evaziune fiscală concurentă cu o altă faptă. Aspectul referitor la plata prejudiciului pentru infracțiunea care a atras competența unității de parchet superioare nu poate conduce la susținerea că urmărirea penală este nelegală. Mai mult, prevederile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală atrag nulitatea atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente. În speță, chiar dacă efectele nulității s-ar extinde și asupra fazei de urmărire penală, urmărirea penală a fost efectuată de instanța superioară celei inferioare, dispozițiile invocate nefiind aplicabile.7.–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.8.<!–>Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Arată că nulitatea reprezintă o sancțiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul, în art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, a instituit regula potrivit căreia încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deși, inițial, nu au respectat formele procedurale, își pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce și să dovedească vătămarea pretinsă. Aplicarea regimului nulității relative nerespectării dispozițiilor referitoare la competența organului de urmărire penală nu echivalează cu lipsa unei sancțiuni efective a încălcării normelor procedurale. În final, susține că autorul excepției de neconstituționalitate critică reglementarea art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece nu prevede sancțiunea nulității absolute și în situația descrisă de acesta. Asemenea critici vizează însă completarea textului de lege, soluția legislativă în cauză nemulțumindu-l pe autorul excepției din perspectiva a ceea ce nu cuprinde. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.9.–>Avocatul Poporului arată că, având în vedere decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate, devin incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Apreciază că excepția de neconstituționalitate din prezenta cauză a devenit inadmisibilă.10.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,–><!–>
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:–>11.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: (…) b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;“.13.<!–>Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept.14.–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.15.<!–>Cu acel prilej, Curtea a observat că, deși există modificări ale normelor ce guvernează urmărirea penală și, implicit, a competenței de realizare a acesteia, aceste modificări nu au determinat o diminuare a importanței acestei faze procesuale și nici a rolului pe care organul de urmărire penală îl ocupă în cadrul procesului penal, astfel încât să se desprindă o justificare rezonabilă a eliminării din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.16.–>Curtea a constatat că reglementarea competențelor organelor judiciare reprezintă un element esențial ce decurge din principiul legalității, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esențială a statului de drept este aceea că atribuțiile/competențele autorităților sunt definite prin lege. Principiul legalității presupune, în principal, că organele judiciare acționează în baza competenței pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispozițiile de drept substanțial, cât și pe cele de drept procedural incidente, inclusiv cele ale normelor de competență. În acest sens, dispozițiile art. 58 din Codul de procedură penală reglementează instituția verificării competenței de către organul de urmărire penală, care este dator să își verifice competența imediat după sesizare, iar, dacă se constată că nu este competent, să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, fie să dispună de îndată, prin ordonanță, declinarea de competență, fie să trimită de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent.17.<!–>Pe de altă parte, în ceea ce privește legiuitorul, principiul legalității – componentă a statului de drept – îl obligă pe acesta să reglementeze în mod clar competența organelor judiciare. În acest sens, Curtea a statuat că legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, paragraful 17). Cu toate acestea, Curtea a apreciat că sarcina legiuitorului nu poate fi considerată îndeplinită doar prin adoptarea unor reglementări relative la competența organelor judiciare. Având în vedere importanța regulilor de competență în materia penală, legiuitorului îi incumbă obligația de a adopta prevederi care să determine respectarea acesteia în practică, prin reglementarea unor sancțiuni adecvate aplicabile în caz contrar. Aceasta deoarece aplicarea efectivă a legislației poate fi obstrucționată prin absența unor sancțiuni corespunzătoare, precum și printr-o reglementare insuficientă sau selectivă a sancțiunilor relevante.18.–>Astfel, deși este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, Curtea a apreciat că aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicații decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competență, Curtea a observat că, pentru buna desfășurare a activității organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenței lor materiale și după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competența materială și după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiția. Aceasta este și explicația pentru care încălcarea dispozițiilor legale privind această competență se sancționa în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută.19.<!–>Or, eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancțiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenței sale materiale și după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competență pe care le-a adoptat.20.–>Totodată, Curtea a constatat că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispozițiilor referitoare la competența după materie și după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica și, implicit, determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Tocmai de aceea legiuitorul codurilor de procedură penală anterioare a prevăzut sub sancțiunea nulității absolute nerespectarea normelor de competență materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, vătămarea procesuală fiind, în această situație, prezumată iuris et de iure.21.<!–>Așa fiind, Curtea a constatat că, prin eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația ce decurge din respectarea principiului legalității, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) și alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție.22.–>În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și reținând că Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017 a fost publicată la data de 17 iulie 2017, iar încheierea de sesizare a instanței de contencios constituțional în prezentul dosar este pronunțată anterior acestei date, respectiv din 1 martie 2017, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.23.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–><!–>
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Pamfil Berar în Dosarul nr. 3.030/337/2016/a1 al Tribunalului Sălaj – Secția penală.–>Definitivă și general obligatorie.<!–>Decizia se comunică Tribunalului Sălaj – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.–>Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2017.<!–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU<!–>
Magistrat-asistent,–>
Mihaela Ionescu<!–>
–>

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters