DECIZIA nr. 79 din 16 februarie 2021

–>Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.<!–>1.–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicoleta Magdalena Bostan în Dosarul nr. 36.332/3/2017 al Tribunalului București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 29D/2018. …

2.<!–>La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, arată că dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală sunt clare și previzibile, întrucât legea prevede condițiile în care se constată abaterea judiciară. Împrejurarea că dosarul poate fi repartizat succesiv mai multor polițiști ține de modul de instrumentare a cauzei și de aplicarea legii, ceea ce excedează obiectului unei excepții de neconstituționalitate. De asemenea, consideră nefondată susținerea că se creează un tratament diferențiat referitor la sancțiunile aplicabile organului de cercetare penală și cele aplicabile procurorului, ținând cont de regimul juridic diferit stabilit de legiuitor cu privire la abaterea săvârșită – abatere judiciară în privința organului de cercetare penală și, respectiv, abatere disciplinară în privința procurorului, care are efecte mult mai grave. …
CURTEA,<!–>–>având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:<!–>4.–>Prin Încheierea din 19 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 36.332/3/2017, Tribunalul București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Nicoleta Magdalena Bostan cu ocazia soluționării cererii de anulare a unei amenzi judiciare aplicate în temeiul dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală. … 5.<!–>În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității și egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. În acest sens, arată că textul de lege criticat aduce atingere principiului egalității în drepturi, întrucât creează un tratament diferențiat pentru cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, existând, totodată, o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Astfel, pornind de la rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut în Codul de procedură penală aplicarea de amenzi judiciare – care nu poate fi decât aceea de a face ca desfășurarea unui proces penal să nu fie obstrucționată prin abateri de natură a îngreuna finalizarea unei cercetări penale în condiții optime -, susține că lucrătorul de poliție judiciară (organul de cercetare penală) este sancționat dacă săvârșește o asemenea abatere (în speță, neîndeplinirea în mod nejustificat a dispozițiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta), însă procurorul, care, la rândul său, este susceptibil să comită abateri de natură a afecta finalizarea urmăririi penale în condiții optime (de exemplu, prin lăsarea în nelucrare a dosarului o perioadă mare de timp sau prin efectuarea de cercetări incomplete care duc la soluții infirmate și la reluarea urmăririi penale), nu este supus sancțiunii amenzii judiciare, ci este cercetat disciplinar, fiind pasibil de o sancțiune disciplinară. Astfel, se ajunge la situația în care, pentru abateri similare – cel puțin sub aspectul consecințelor – în cadrul unui proces penal, sancțiunile aplicabile sunt diferite. Consideră că, „prin sancționarea directă și efectivă de către procurorul de caz, nu se oferă organului de cercetare penală o protecție împotriva arbitrarului și nici măcar posibilitatea unei argumentări complete“. De asemenea, susține că dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală nu întrunesc cerințele de claritate, previzibilitate și accesibilitate cu privire la calitatea legii. Arată că ordonanțele de stabilire a sarcinilor într-un dosar penal nu indică în mod nominal lucrătorul de poliție judiciară, ci sunt emise în abstract, adresându-se doar „organului de cercetare penală“. Astfel, în multe situații, până la expirarea termenului stabilit de procuror, un dosar se află în lucru, în mod succesiv, la mai mulți lucrători de poliție judiciară, prin repartizarea făcută de conducerea organului de cercetare penală, fără ca procurorul să cunoască nominal polițiștii respectivi. Abia când se hotărăște să aplice amenda, procurorul solicită informații conducerii organului de cercetare penală cu privire la identitatea polițistului care are în lucru dosarul. În practică s-a constatat că procurorul aplică amenda judiciară polițistului care avea în lucru dosarul la momentul când s-a împlinit termenul stabilit pentru îndeplinirea sarcinilor. Pe de altă parte, faptul că în ordonanță nu se indică nominal polițistul desemnat să îndeplinească sarcinile stabilite face ca polițiștii cărora li se repartizează dosarul de către șefii ierarhici să nu conștientizeze pe deplin responsabilitatea personală. … 6.–>Tribunalul București – Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Consideră că textul de lege criticat este clar și previzibil, în sensul că neîndeplinirea în mod nejustificat și în termenul stabilit de procuror a oricărei dispoziții date de acesta poate fi legal sancționată, fiind imposibilă detalierea în cuprinsul normei a fiecărei situații concrete care poate apărea în practică. Textul precizează clar și fără ambiguitate că în ipoteza dată poate fi sancționat organul de cercetare penală, și anume lucrătorul de poliție căruia i s-a repartizat dosarul, neputând fi primită critica potrivit căreia nu este indicat nominal lucrătorul de poliție judiciară. Apreciază că dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală nu discriminează nicio persoană, fiind aplicabile numai în condițiile expres specificate în cuprinsul lor. Împrejurarea că pot apărea în practică diverse situații în care procurorul sancționează conform textului de lege criticat nu face ca acesta să fie neconstituțional, cu atât mai mult cu cât organul de cercetare penală sancționat are posibilitatea legală de a contesta amenda judiciară. De aceea, apreciază că dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală sunt enunțate cu suficientă precizie și nu lasă loc echivocului, așa încât orice destinatar al textului de lege criticat poate să prevadă consecințele unui act al său determinat. … 7.<!–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.–>Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Arată, în acest sens, că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale, care a reținut că la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar violarea principiului egalității și nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 și Decizia nr. 40 din 11 aprilie 1996). În plus, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, ci și necesitatea lui (Decizia nr. 653 din 5 octombrie 2006). … 9.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–><!–>examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:–>10.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(4) Următoarele abateri săvârșite în cursul procesului penal se sancționează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei: […] m) neîndeplinirea în mod nejustificat de către organul de cercetare penală a dispozițiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta;“. … 12.<!–>În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. … 13.–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că abaterea judiciară este fapta persoanei care, fiind obligată printr-o dispoziție a legii de procedură penală sau a unei legi speciale să îndeplinească o anumită activitate procesuală ori să se abțină de la îndeplinirea unei activități contrare acesteia, cu știință, nu a îndeplinit-o sau a îndeplinit-o fără respectarea condițiilor prevăzute de lege. Existența unei dispoziții din legea de procedură penală care prevede o obligație pentru cei care participă la activitatea procesuală penală constituie o cerință prealabilă în conținutul abaterilor judiciare. Astfel, dispozițiile art. 283 din Codul de procedură penală prevăd structura de bază a conținutului abaterilor judiciare, conținut care se completează cu alte norme procesuale. Prevederile art. 283 din Codul de procedură penală au, așadar, caracter de norme în alb, care se întregesc prin intermediul altor norme procedurale. … 14.<!–>Curtea reține că abaterile judiciare în materie penală sunt reglementate în mod exhaustiv de dispozițiile art. 283 din Codul de procedură penală, care stabilesc toate situațiile ce pot da naștere unei abateri judiciare. Ele pot fi săvârșite în cursul oricăreia dintre etapele procesuale corespunzătoare exercitării funcțiilor procesuale, cu excepția celor care se pot săvârși numai în cursul urmăririi penale sau numai în cursul judecății, astfel cum decurge din textul art. 283 din Codul de procedură penală. … 15.–>Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală, constituie abatere săvârșită în cursul urmăririi penale neîndeplinirea în mod nejustificat de către organul de cercetare penală a dispozițiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta. În temeiul prevederilor art. 303 alin. (1) și alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, procurorul poate să dispună cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală de organele de cercetare penală ale poliției judiciare sau de organele de cercetare penală speciale, după caz, dispozițiile date de procuror în legătură cu efectuarea actelor de cercetare penală fiind obligatorii și prioritare pentru organul de cercetare, precum și pentru alte organe ce au atribuții prevăzute de lege în constatarea infracțiunilor. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 300 alin. (4) din Codul de procedură penală, procurorul poate să ceară spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală, care este obligat să îl trimită de îndată, cu toate actele, materialele și datele privitoare la fapta care formează obiectul cercetării. Astfel, neîndeplinirea nejustificată a oricăreia dintre dispozițiile date de procuror în scris și cu stabilirea unui termen de executare, circumscrise atribuțiilor prevăzute de textele mai sus menționate, poate atrage aplicarea amenzii judiciare de către procuror. Forma scrisă a dispozițiilor date este impusă de necesitatea stabilirii certe a faptului că acestea au fost date, iar organul de cercetare penală a luat cunoștință de ele. … 16.<!–>Curtea nu poate reține critica autoarei excepției de neconstituționalitate, potrivit căreia dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, pe motiv că ar crea un tratament diferențiat pentru cazuri egale, întrucât organul de cercetare penală care nu îndeplinește în mod nejustificat dispozițiile scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta, este pasibil de amendă judiciară, în timp ce procurorul care comite abateri de natură a afecta finalizarea urmăririi penale în condiții optime nu este supus sancțiunii amenzii judiciare, ci este cercetat disciplinar. … 17.–>Sub aspectul asigurării egalității în drepturi, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că principiul consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, și Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003). Totodată, Curtea a constatat că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 23, Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 23, și Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 18 decembrie 2017, paragraful 28). … 18.<!–>Făcând referire la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 și, respectiv, 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene“ împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 și 40, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, paragraful 29, și, respectiv, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24), Curtea Constituțională a reținut în numeroase decizii că aplicarea unui tratament diferit unor cazuri egale este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit prin tratamentul inegal (Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 25, Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, paragraful 25, Decizia nr. 573 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 13 noiembrie 2018, paragraful 30, și Decizia nr. 535 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1026 din 20 decembrie 2019, paragraful 25). … 19.–>Astfel, Curtea constată că organul de cercetare penală care nu îndeplinește în mod nejustificat dispozițiile scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta, nu se află într-o situație identică și nici măcar similară cu situația procurorului care comite abateri disciplinare și nu este supus sancțiunii amenzii judiciare, având în vedere rolul constituțional al Ministerului Public – consacrat de prevederile art. 131 din Constituție -, potrivit căruia procurorii, constituiți în parchete, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, astfel că, în exercitarea atribuției de a conduce și supraveghea activitatea organelor de cercetare penală, procurorul veghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale, ia măsurile necesare sau dă dispoziții organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri [art. 300 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală]. … 20.<!–>De asemenea, Curtea observă că dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală întrunesc cerințele de claritate, previzibilitate și accesibilitate cu privire la calitatea legii. … 21.–>Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, una dintre cerințele principiului respectării legilor, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, se referă la calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se claritatea și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală, iar o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care să nu afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 13, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 46, și Decizia nr. 802 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 20 martie 2019, paragraful 80). … 22.<!–>În jurisprudența sa, Curtea a mai precizat că dispozițiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilității acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14, Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, paragraful 23, și Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, paragraful 17). … 23.–>În ceea ce privește dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală, Curtea apreciază că destinatarul normei de procedură poate obține, printr-o analiză a ansamblului normativ din care face parte textul de lege criticat, suficiente elemente de determinare a conținutului acestuia din urmă, mai ales că este vorba de o persoană avizată, având calitatea de lucrător al poliției judiciare. Formularea dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală este clară și previzibilă, permițând destinatarului legii să își adapteze conduita, inclusiv prin recurgerea la consiliere de specialitate în materie. Așadar, destinatarul normei are posibilitatea să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta din fapta sa și să își corecteze conduita. … 24.<!–>Prin urmare, dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere principiului legalității și principiului egalității cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, consacrate de prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 16 alin. (1) din Constituție. … 25.–>Pe de altă parte, Curtea observă că autoarea excepției este nemulțumită și de modul de aplicare de către procurorul de caz a dispozițiilor de lege criticate. Or, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii de către organele judiciare (Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, și Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14). … 26.<!–>În ceea ce privește solicitarea autoarei excepției de a extinde critica – potrivit notelor scrise depuse la dosar înainte de data dezbaterilor – și asupra unui alt temei constituțional, și anume asupra prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea constată că această solicitare nu poate fi reținută. Astfel, potrivit dispozițiilor alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești […]“, iar alin. (4) fraza întâi din același articol prevede că „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.“ Temeiurile excepției de neconstituționalitate sunt, așadar, cele precizate prin încheierea de sesizare a instanței de judecată în fața căreia a fost invocată excepția, astfel că în fața Curții Constituționale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepției decât cele stabilite prin încheierea de sesizare. O extindere a acestora de către instanța de contencios constituțional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curții Constituționale, ceea ce depășește cadrul stabilit de Legea nr. 47/1992. De altfel, jurisprudența Curții Constituționale a statuat că invocarea în fața Curții, în cadrul unei excepții de neconstituționalitate, a unui alt temei, care nu are legătură cu cel invocat în sesizare și nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificația ridicării unei excepții direct în fața Curții, eludându-se astfel prevederile art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 10 alin. (2) și ale art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 (Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, și Decizia nr. 137 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 20 aprilie 2013). … 27.–>Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ<!–>
În numele legii–>
DECIDE:<!–>–>Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicoleta Magdalena Bostan în Dosarul nr. 36.332/3/2017 al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.<!–>Definitivă și general obligatorie.–>Decizia se comunică Tribunalului București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.<!–>Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2021.–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE<!–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU–>
Magistrat-asistent,<!–>
Oana-Cristina Puică–>––<!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește