DECIZIA nr. 790 din 4 noiembrie 2020

1.<!–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (1) și ale art. 253 alin. (4) din Codul penal, excepție ridicată de Adrian Ionescu în Dosarul nr. 2.931/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 499D/2018. … 2.–>Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 3 noiembrie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea Constituțională, în temeiul art. 50 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 4 noiembrie 2020, dată la care a pronunțat prezenta decizie. …
CURTEA,<!–>–>având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:<!–>3.–>Prin Încheierea din 26 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.931/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 244 alin. (1) și ale art. 253 alin. (4) din Codul penal, excepție ridicată de Adrian Ionescu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, printre care și cele de violare de domiciliu și instigare la infracțiunea de distrugere, prevăzute de dispozițiile legale criticate. … 4.<!–>În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la prevederile art. 224 alin. (1) din Codul penal, se susține că sintagma „fără consimțământul persoanei care le folosea“ din cuprinsul acestora, neurmată de mențiunea că bunurile în cauză trebuie să fi fost folosite de respectiva persoană în mod legal sau în temeiul unui drept recunoscut de lege, contravine prevederilor constituționale și convenționale invocate. Se arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, autorul excepției a pătruns într-un imobil care nu era deținut cu titlu de proprietate de către locatari, acesta fiindu-le atribuit în mod fictiv și nelegal; se arată că Primăria a comunicat organelor de urmărire penală că respectivul număr poștal nu a fost niciodată atribuit, că acesta nu există în evidențele poștale sau cadastrale și că proprietarul de drept al terenului este o terță persoană. De asemenea, se susține că sintagma „loc împrejmuit ținând de acesta“, din cuprinsul aceleiași dispoziții legale, cu referire la domiciliul sau locuința unei persoane, determină neconstituționalitatea prevederilor art. 224 alin. (1) din Codul penal, întrucât o curte deținută fără drept/un drum de servitute constituie un spațiu exterior locuinței ce nu poate face obiectul protecției prin norme de drept penal. … 5.–>În ceea ce privește dispozițiile art. 253 alin. (4) din Codul penal, se susține că sintagmele „prin orice alt asemenea mijloc“, „dacă este de natură să pună în pericol alte bunuri“ și „alte bunuri“ din cuprinsul acestora încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21 și art. 53, precum și dispozițiile art. 6 și art. 7 din Convenție. Se arată că primele două expresii anterior menționate nu particularizează modalitățile în care bunurile pot fi puse în pericol și mijloacele prin care poate fi creată această stare de pericol, fiind astfel lipsite de previzibilitate. Se susține că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, autorul excepției a fost acuzat de faptul că a determinat autorii infracțiunii de distrugere să distrugă construcții prin folosirea de utilaje grele care au acționat în forță, distrugând în acest fel și obiecte gospodărești rămase în imobile; or, se arată că, pentru o astfel de faptă, dispozițiile legale prevăd o pedeapsă mai mare decât cea reglementată la alin. (3) al art. 253 din Codul penal, pentru faptele de distrugere a unor bunuri din patrimoniul cultural. Se susține, totodată, că, din folosirea în cuprinsul textului criticat a sintagmei „alte bunuri“ nu se poate deduce dacă este vorba despre bunuri ut singuli sau despre bunuri, în sens larg, însoțite de accesoriile lor. … 6.<!–>Judecătoria Sectorului 2 București opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că dispozițiile legale criticate sunt clare, precise și previzibile, necontravenind prevederilor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției. … 7.–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–><!–>examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:–>9.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 244 alin. (1) și ale art. 253 alin. (4) din Codul penal. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autorul critică, în realitate, dispozițiile art. 224 alin. (1) și ale art. 253 alin. (4) din Codul penal, care au următorul cuprins: – Art. 224 alin. (1): „Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.“; … – Art. 253 alin. (4): „Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.“ … … 11.<!–>Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, ale art. 15 cu privire la universalitate, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiție, ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată și ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederilor art. 6 și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la legalitatea pedepsei și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 12.–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, într-adevăr, sintagma „fără consimțământul persoanei care le folosea“ nu beneficiază de o definiție legală, în sensul normei penale. Lipsa acestei autonomii conceptuale denotă intenția legiuitorului de a conferi expresiei analizate sensul ce rezultă din interpretarea coroborată a termenilor care o compun, aceștia având înțelesul comun tuturor ramurilor de drept. … 13.<!–>Este unanim acceptat că atât consimțământul, cât și folosința sunt instituții de drept civil. Codul civil reglementează la art. 1.182-1.224 „Consimțământul“, ca o condiție a încheierii contractelor, arătând care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca exprimarea acestuia să fie valabilă și care sunt viciile de consimțământ, fără a reglementa însă o definiție a consimțământului. Potrivit doctrinei, consimțământul este voința exprimată de o persoană în scopul producerii unor efecte juridice. La rândul său, folosința este un atribut al dreptului de proprietate, conform art. 555 alin. (1) din Codul civil, iar, drept consecință a separării atributelor componente ale dreptului de proprietate privată, au fost narativizate, în mod corespunzător, dezmembrămintele dreptului de proprietate, sens în care se rețin dispozițiile art. 551 pct. 2-6 din Codul civil, care valorizează, ca drepturi reale, dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitație și dreptul de servitute. Aceleași rațiuni au stat, în mod corespunzător, la baza reglementării dreptului de proprietate publică, sens în care dispozițiile art. 551 pct. 7-9 din Codul civil valorizează dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință. Astfel, titularul dreptului de proprietate asupra unui bun poate fi și titularul folosinței respectivului bun sau poate fi distinct de acesta, în cea de-a doua ipoteză transmiterea dreptului de a folosi bunul de către proprietarul acestuia, unei alte persoane, făcându-se conform mijloacelor juridice reglementate în cuprinsul Codului civil. Așa fiind, exercitarea ilegală a folosinței unui bun, de către o altă persoană decât proprietarul bunului, reprezintă o circumstanță ce poate fi constatată, de principiu, de către instanțele de drept civil, prin aplicarea dispozițiilor legale corespunzătoare instituțiilor ce permit transmiterea dreptului real anterior menționat. … 14.–>Având în vedere aceste considerente, procedând la interpretarea literală a normei criticate, prin raportare la sensul juridic al noțiunilor de „consimțământ“ și „folosință“ anterior analizat, Curtea constată că, în contextul definirii infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută la art. 224 alin. (1) din Codul penal, prin expresia „fără consimțământul persoanei care le folosea“ se înțelege pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără acordul valabil exprimat al titularului folosinței respectivului bun imobil. … 15.<!–>De altfel, infracțiunea analizată se regăsește la capitolul IX, intitulat Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private, al titlului I – Infracțiuni contra persoanei, a Părții speciale din Codul penal. Așa fiind, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 224 din Codul penal, rezultă intenția legiuitorului de a proteja, prin norma de incriminare analizată, relațiile sociale referitoare la domiciliu, indiferent dacă persoana care are calitatea de subiect pasiv al infracțiunii deține imobilul ce formează obiectul material al acesteia în calitate de proprietar sau de titular al folosinței bunului, după caz. Prin urmare, sensul mai sus menționat al sintagmei „fără consimțământul persoanei care le folosea“ este consecința firească a scopului reglementării infracțiunii de violare de domiciliu. … 16.–>În ceea ce privește susținerile autorului excepției referitoare la exercitarea ilegală a folosinței bunului care formează obiectul material al infracțiunii de violare de domiciliu în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, Curtea reține că acestea nu constituie aspecte de constituționalitate, ci vizează circumstanțele concrete ale cauzei, urmând a fi supuse analizei unei instanțe de drept civil. Aceasta întrucât, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată […]“. … 17.<!–>Referitor la sintagma „loc împrejmuit ținând de acesta“, din cuprinsul aceluiași art. 224, Curtea constată că nici aceasta nu are o definiție legală, motiv pentru care acesteia trebuie să-i fie atribuit sensul ce rezultă din înțelesul comun al cuvintelor care o compun, acela de spațiu, delimitat prin marcarea limitelor sale laterale exterioare, ce însoțește o locuință, o încăpere sau o dependință. … 18.–>Având în vedere considerentele mai sus arătate, rezultă că potrivit viziunii legiuitorului asupra obiectului material al infracțiunii prevăzute la art. 224 din Codul penal, în sfera noțiunii de „domiciliu“ nu intră doar locuințele, încăperile și dependințele, ci și orice alte spații, cu condiția ca acestea să fie împrejmuite și să țină de imobilele anterior referite. … 19.<!–>În mod similar, sintagmele „prin orice alt asemenea mijloc“ și „dacă este de natură să pună în pericol alte bunuri“ fac parte din elementele care definesc conținutul constitutiv al infracțiunii de distrugere, în varianta agravată, prevăzută la art. 253 alin. (4) din Codul penal. Cea dintâi expresie criticată denotă caracterul exemplificativ al mijloacelor prevăzute de legiuitor, prin care poate fi realizată acțiunea de distrugere, arătând că aceasta poate fi comisă prin incendiere sau explozie ori prin orice altă formă de punere în aplicare a rezoluției infracționale asemănătoare celor expres enumerate, lăsând, astfel, la aprecierea instanței încadrarea unor asemenea mijloace în ipoteza normei de incriminare analizate, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze. Totodată, expresia „dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri“ arată condiția pe care trebuie să o îndeplinească mijloacele de distrugere, degradare sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, pentru a putea fi reținută forma agravată, prevăzută la art. 253 alin. (4) din Codul penal, a infracțiunii de distrugere. În acest context, din analiza gramaticală a dispoziției legale criticate, Curtea reține că, prin „alte bunuri“ se înțelege alte bunuri decât cel supus distrugerii, degradării sau aducerii în stare de neîntrebuințare. În acest context, noțiunea de „bun“ are sensul ce rezultă din dispozițiile Cărții a III-a a Codului civil, intitulată „Despre bunuri“, cu distincțiile reglementate de acestea. … 20.–>Aspectele arătate nu sunt însă de natură a afecta claritatea, precizia și previzibilitatea dispozițiilor art. 224 și ale art. 253 alin. (4) din Codul penal, sensul textelor criticate putând fi, cu ușurință, determinat de către destinatarii legii penale, prin simpla interpretare gramaticală a prevederii legale analizate. Astfel, atât organele judiciare chemate să aplice legea penală, cât și persoanele cu o educație medie, apelând, eventual, la interpretarea dată de către un profesionist, pot stabili dacă faptele de violare de domiciliu și cele de distrugere analizate și, respectiv, săvârșite pot fi plasate în sfera de incriminare a normelor penale prevăzute la art. 224 și art. 253 alin. (4) din Codul penal, putându-și adapta actele și, respectiv, conduita la exigențele dispozițiilor legale analizate. … 21.<!–>Cu privire la respectarea principiului legalității incriminării, Curtea a constatat, în jurisprudența sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 și 31, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Cu aceeași ocazie, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a reținut că formularea normelor juridice nu poate prezenta o precizie absolută și că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale, decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. S-a arătat, astfel, că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. S-a reținut, totodată, că nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna și că, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. S-a constatat, prin urmare, că rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, s-a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 și 21 octombrie 2013, pronunțate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, și Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). … 22.–>Pentru aceste motive, Curtea reține că prevederile art. 224 alin. (1) și ale art. 253 alin. (4) din Codul penal respectă standardele de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție, și, prin urmare, principiul legalității incriminării, reglementat la art. 1 din Codul penal și la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 23.<!–>Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că prevederile legale criticate nu contravin prevederilor art. 44 din Constituție și nici celor ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, ce reglementează proprietatea privată, ci urmează a fi interpretate și aplicate în coroborare cu dispozițiile legale din cuprinsul Codului civil ce reglementează relațiile sociale referitoare la dreptul de proprietate, la atributele acestuia, precum și la dezmembrămintele dreptului de proprietate, prevederi ce constituie o aplicație a normei constituționale anterior menționate. … 24.–>Totodată, Curtea constată că dispozițiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor destinatarilor legii penale, nefiind de natură a contraveni prevederilor art. 16 din Constituție. … 25.<!–>Curtea reține că elementele ce formează conținutul constitutiv al infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută la art. 224 alin. (1) din Codul penal, și a celei de distrugere, în varianta agravată prevăzută la art. 253 alin. (4) din Codul penal, reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată conform politicii sale penale și în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție, nefiind de natură a contraveni dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 17). … 26.–>Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 21 din Constituție, Curtea reține că norma constituțională anterior menționată garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenție. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. De asemenea, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. Așa fiind, dispozițiile constituționale ale art. 21 vizează drepturi procesuale, motiv pentru care nu sunt incidente în prezenta cauză, întrucât art. 224 și art. 253 alin. (4) din Codul penal constituie norme de drept penal substanțial, prin intermediul cărora nu pot fi asigurate standardele de constituționalitate mai sus enumerate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragrafele 19 și 20). … 27.<!–>Având în vedere că dispozițiile legale criticate nu prevăd restrângeri ale drepturilor fundamentale invocate de autorul excepției, Curtea reține că acestea nu contravin prevederilor art. 53 din Constituție. … 28.–>În ceea ce privește invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și ale art. 15 din Constituție, referitoare la statul de drept și universalitatea legii, Curtea reține că reglementarea la art. 224 și art. 253 din Codul penal a infracțiunilor de violare de domiciliu și de distrugere are ca scop protejarea valorilor ce decurg din normele constituționale anterior menționate, respectiv a dreptului de proprietate, neputând constitui o încălcare a acestora. … 29.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–><!–>Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Ionescu în Dosarul nr. 2.931/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București și constată că dispozițiile art. 224 alin. (1) și ale art. 253 alin. (4) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. –>Definitivă și general obligatorie.<!–>Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.–>Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2020.<!–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU<!–>
Magistrat-asistent,–>
Cristina Teodora Pop<!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește