DECIZIA nr. 826 din 12 decembrie 2019

<!–>Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.–>1.<!–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de avocat Dănuț Popa în Dosarul nr. 12.884/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.536 D/2017. … 2.–>La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.<!–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate. …
CURTEA,–><!–>având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:–>4.<!–>Prin Sentința penală nr. 1.813 din 25 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 12.884/302/2017, Judecătoria Sectorului 5 București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de domnul avocat Dănuț Popa, apărător ales de către Sorin Bărbuleț, fiul persoanei condamnate Vasile Bărbuleț (decedat), în dosarul menționat, având ca obiect soluționarea unei contestații formulate conform art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013 împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate. … 5.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece oferă posibilitatea de acces la justiție prin formulare de plângeri pentru nerespectarea drepturilor prevăzute de lege doar persoanelor condamnate sau mandatarilor acestora, obstrucționând soluționarea unor astfel de plângeri formulate de către alte persoane în numele persoanei condamnate, care se află în mod obiectiv în imposibilitatea de a formula plângere în temeiul dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013. … 6.<!–>Judecătoria Sectorului 5 București – Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 56 din Legea nr. 254/2013 reglementează exclusiv drepturile persoanelor condamnate, astfel că, în mod justificat, dreptul de a face plângere la judecător împotriva măsurilor luate de administrația penitenciarului prin care se aduce atingere unui asemenea drept revine persoanei private de libertate, acest drept putând fi exercitat personal sau printr-o persoană împuternicită în acest sens. … 7.–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.<!–>Guvernul consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, faptul că doar persoanele condamnate și mandatarul acestora pot face plângere împotriva măsurilor care aduc atingere unor drepturi nu încalcă drepturile fundamentale ale condamnatului. Persoana condamnată este singura în măsură să aprecieze dacă i-au fost încălcate drepturile pe care le are pe perioada executării pedepsei și să facă plângere împotriva măsurilor care au adus atingere drepturilor sale. Susținerea că, dacă persoana condamnată se află în imposibilitate să formuleze plângere aceasta nu poate fi formulată de către o altă persoană este neîntemeiată, de vreme ce dispoziția legală criticată nu interzice ca plângerea să fie formulată prin intermediul unui mandatar. … 9.–>Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, prevederile legale contestate se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, și anume fazei de executare, acestea reglementând o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existența vinovăției în materie penală, astfel încât aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situația juridică a persoanei condamnate și cea a inculpatului nu sunt identice. De aceea, în considerarea diferenței mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluționare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, procedură care să nu mai implice în mod necesar prezența persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispozițiile constituționale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind reglementat de legiuitor, care stabilește și situațiile în care consideră că este necesar. Așadar, Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie. În plus, stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituție, are deplina libertate de a reglementa. Împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie. În ceea ce privește dreptul de petiționare, Curtea Constituțională a statuat că acesta este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești, iar sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției nu reprezintă un aspect al dreptului la petiționare. În consecință, textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constituționale cu privire la dreptul de petiționare, din moment ce conținutul normativ nu are nicio relevanță asupra acestora. … 10.<!–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,–><!–>examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:–>11.<!–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (2) Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, având următorul conținut: „Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată.“ … 13.<!–>În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (1) referitor la beneficiul drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție și prin alte legi, ale art. 21 – Accesul liber la justiție, ale art. 24 – Dreptul la apărare și ale art. 51 – Dreptul de petiționare. Se invocă, de asemenea, dispozițiile art. 6 – Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în cauză, în calitate de apărător ales pentru a formula o cerere de întrerupere a executării pedepsei, autorul excepției a aflat că, după reîncarcerarea persoanei condamnate Vasile Bărbuleț, în urma respingerii ultimei cereri de prelungire a întreruperii executării pedepsei, acesta nu ar mai fi beneficiat în penitenciar de medicația necesară, deși boala de care suferea acesta impunea un tratament obligatoriu. Ulterior, a fost contactat de fiul condamnatului, care l-a informat că starea de sănătate a acestuia din urmă s-a înrăutățit. Apărătorul ales a mai realizat o serie de demersuri, consemnate detaliat în actul de sesizare al Curții Constituționale, iar la data de 22 mai 2017, deci după decesul condamnatului, a formulat o plângere cu privire la care judecătorul de supraveghere i-a solicitat să depună dovada calității de reprezentare a persoanei condamnate și să precizeze temeiul de drept al plângerii. Prin Încheierea nr. 629/SP din 30 mai 2017, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a constatat că, după momentul decesului, în procedura instituită de art. 56 din Legea nr. 254/2013, orice împuternicire dată de către sau în numele persoanei respective își încetează efectele și, în consecință, apărătorul ales nu mai are posibilitatea să acționeze în numele acesteia. Împotriva acestei încheieri apărătorul ales a formulat contestație conform art. 56 din Legea nr. 254/2013, cadru procesual în care a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate. … 15.<!–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, mai întâi, că prevederile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, și anume fazei de executare, iar acest cadru reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existența vinovăției în materie penală, astfel încât aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situația juridică a persoanei condamnate nu este identică celei a inculpatului. Într-un sens similar s-a pronunțat Curtea în jurisprudența sa referitoare la Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin Legea nr. 254/2013, de exemplu, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007. De aceea, în considerarea diferenței mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluționare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, fără ca în acest mod să fie încălcate dispozițiile constituționale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că garanțiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea – nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 22 februarie 1995 – A.B. împotriva Elveției, Cererea nr. 20.872/92, Decizia din 13 mai 2003 – Montcomet de Caumont împotriva Franței, Cererea nr. 59.290/00, Decizia din 23 septembrie 2004 – Pilfa împotriva Italiei, Cererea nr. 64.088/00, Decizia din 27 iunie 2006 – Szabo împotriva Suediei, Cererea nr. 28.578/03, și Decizia din 23 octombrie 2012 – Ciok împotriva Poloniei, Cererea nr. 498/10, paragraful 33. … 16.–>Curtea a mai reținut că în procedura de soluționare a plângerii împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, potrivit art. 56 alin. (3) din lege, persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, alin. (4) al aceluiași articol stabilind că, în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, audiere care va avea loc prin videoconferință, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată. Totodată, în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunțată în soluționarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-și formula apărările prin intermediul memoriilor și concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată. De asemenea, prin Decizia nr. 368 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, și prin Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, Curtea a reamintit cele statuate în jurisprudența sa anterioară, respectiv faptul că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind reglementat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care consideră că este necesar. Așadar, Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, nu și pe cel referitor la asistență juridică obligatorie. Curtea a reținut, prin aceeași jurisprudență, că stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituție, are deplină libertate de a reglementa (în acest sens sunt Decizia nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, și Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005). Curtea a arătat, totodată, că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie (a se vedea Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014). … 17.<!–>Analizând textul de lege criticat, în raport cu statuările de principiu mai sus enunțate, Curtea constată că acesta conferă în mod expres persoanelor condamnate dreptul de a face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor legale. Nu există nicio interdicție pentru aceste persoane de a fi reprezentate în protejarea drepturilor lor de către un apărător, persoana condamnată putând să formuleze plângere în acest sens personal sau prin reprezentant. … 18.–>Curtea reține, totodată, că prin procedura specială prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013 se realizează o reparație în natură a dreptului încălcat, sens în care sunt și dispozițiile art. 56 alin. (6) din lege, potrivit cărora „Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia și pronunță una dintre următoarele soluții: a) admite plângerea, în tot sau în parte, și dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măsurile legale care se impun; b)respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz; c) ia act de retragerea plângerii.“ Așa cum se poate observa din textul citat, această procedură nu poate avea ca finalitate o simplă constatare a unor situații de fapt anterioare, ci încălcări actuale ale drepturilor persoanei condamnate, așadar cât timp condamnatul este în viață. În acest mod se urmărește realizarea unui control judecătoresc asupra modalității în care administrația penitenciarului respectă drepturile deținuților, iar în caz de încălcare a lor, judecătorul de supraveghere poate obliga administrația penitenciarului să ia măsuri pentru încetarea încălcării. Ca urmare, împrejurarea că un condamnat aflat în penitenciar a decedat este de natură a stinge orice litigiu în procedura menționată, întrucât nu mai este posibilă obligarea administrației penitenciarului la luarea unei măsuri în sensul textului legal citat. Pentru eventualele încălcări ale drepturilor persoanei condamnate care a decedat, moștenitorii se pot adresa cu acțiune civilă instanțelor de drept comun în vederea obținerii unor reparații financiare. … 19.<!–>Cât privește critica raportată la dispozițiile art. 51 din Constituție, Curtea reține că dreptul de petiționare este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești, consacrat de art. 21 alin. (1) din Constituție, și se referă la cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției și la care autoritățile publice au obligația să răspundă în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluționează după reguli specifice activității de judecată. Sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încălcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției nu este un aspect al dreptului de petiționare, reglementat de prevederile constituționale ale art. 51. În consecință, textul constituțional invocat nu este incident în cauză. … 20.–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ<!–>
În numele legii–>
DECIDE:<!–>–>Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de avocat Dănuț Popa în Dosarul nr. 12.884/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. <!–>Definitivă și general obligatorie.–>Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. <!–>Pronunțată în ședința din data de 12 decembrie 2019.–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE<!–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU–>
Prim-magistrat-asistent,<!–>
Marieta Safta–>–-<!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește