DECIZIA nr. 840 din 12 decembrie 2019

<!–>Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.–>1.<!–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă, ale art. 5 din Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță și ale art. I pct. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, excepție ridicată de Ștefan Chelcan în Dosarul nr. 7.626/3/2018 al Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.231D/2018. … 2.–>La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.<!–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și arată că prevederile de lege criticate nu conțin norme contrare prevederilor din Constituție invocate. …
CURTEA,–><!–>având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:–>4.<!–>Prin Încheierea din 13 iulie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 7.626/3/2018, Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă, ale art. 5 din Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță și ale art. I pct. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță. Excepția a fost ridicată de Ștefan Chelcan într-o cauză având ca obiect pretenții. … 5.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă, care cuprind sintagma „codul numeric personal“, sunt neconstituționale, deoarece prin impunerea obligației de completare a cererii de chemare în judecată cu codul numeric personal (CNP-ul), aceste dispoziții legale elimină garanțiile statuate de art. 26 din Constituție, transpuse în plan legislativ prin Legea nr. 677/2001, în condițiile în care aceste date (informații) personale, din confidențiale, devin publice. Prin tipărirea acestor date, se poate ajunge în situația în care terțul are posibilitatea să le folosească în orice fel, fără a avea nicio răspundere. … 6.<!–>Autorul consideră că se încalcă, totodată, prevederile art. 21 din Constituție, deoarece, în cazul în care reclamantul nu este de acord cu completarea cererii de chemare în judecată cu codul numeric personal, cererea sa va fi anulată de instanța judecătorească. În același timp, obligația includerii codului numeric personal în cererea de chemare în judecată are caracter disproporționat față de necesitatea identificării părților din proces, ceea ce încalcă dispozițiile art. 53 din Constituție, de vreme ce divulgarea față de terți a datelor personale nu mai poate fi corectată. … 7.–>În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate și dispozițiile art. 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. … 8.<!–>Referitor la dispozițiile art. I pct. 5 din Legea nr. 94/2014 și ale art. I pct. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017, autorul excepției susține că sintagma „numai sub forma voucherelor de vacanță“ din cuprinsul acestor prevederi este neconstituțională, raportat la obligația societăților naționale, companiilor naționale și societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, de a înlocui primele de vacanță, cuantificate în sume fixe, negociate de angajați, de-a lungul anilor, cu vouchere de vacanță. O asemenea reglementare creează discriminări între angajații care din diverse motive refuză aceste vouchere și cei care le acceptă. De asemenea, fiind impozitate la angajat, suma aferentă impozitului se recuperează din salariu, ceea ce determină diminuarea veniturilor salariale. Acordarea unor asemenea vouchere implică o ingerință în dreptul la viață privată și în dreptul persoanei de a dispune liber de ea însăși, în condițiile în care angajatorul care acordă voucherele decide indirect, în locul salariatului, în ce loc acesta își petrece concediul. Se încalcă și prevederile art. 41 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate“, sens în care autorul invocă Decizia Curții Constituționale nr. 448 din 15 septembrie 2005 și Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. … 9.–>În același timp, autorul excepției susține că permanentizarea reducerii drepturilor salariale, în speța de față, prima de vacanță, echivalează practic cu o expropriere, fără să fi existat o cauză de utilitate publică și fără să fi fost acordată în prealabil o justă despăgubire, deoarece se produce o anulare totală a drepturilor de natură salarială câștigate de-a lungul timpului, din anul 2003. Or, în speța de față, obligația Societății Naționale de Radiocomunicații – S.A., reglementată de Legea nr. 31/1990, unde statul este acționar unic sau acționar majoritar, de a înlocui prima de vacanță în valoare de 1.400 lei cu vouchere, având în vedere că salariile angajaților săi nu vin de la bugetul statului, ci din surse private, încalcă dreptul de a dispune de un „bun patrimonial“ câștigat de peste 15 ani, fiind practic confiscat un bun de la un particular în beneficiul altor particulari – firmele de turism, care, în esență, nu mai aparțin statului și nici nu sunt de interes național. … 10.<!–>Autorul excepției mai susține că prevederile legale criticate instituie o restrângere neconstituțională a dreptului la salariu, componentă a dreptului la muncă, motivată, în mod nejustificat însă, prin necesitatea susținerii turismului românesc. … 11.–>Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 5 din Legea nr. 94/2014 și ale art. I pct. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017, considerând că, prin exprimarea opiniei, ar antama fondul pretenției clamate în cauză. Opinia instanței referitoare la prevederile art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă este în sensul că dispoziția legală nu este neconstituțională, fiind vorba despre nevoia identificării riguroase a subiectelor de drept participante la desfășurarea procesului civil, exigența legală criticată impunând-se în egală măsură tuturor părților litigante, indiferent de poziția procesuală deținută. … 12.<!–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 13.–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. …
CURTEA,<!–>–>examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:<!–>14.–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.<!–>Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, ale art. 5 din Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 3 iulie 2014, și ale art. I pct. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 30 iunie 2017. … 16.–>Referitor la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 94/2014 și ale art. I pct. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017, din examinarea actului de sesizare și a notelor scrise ale autorului excepției, Curtea constată, pe de o parte, că, în realitate, critica de neconstituționalitate vizează prevederile art. I pct. 5 din Legea nr. 94/2014, care introduc în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță prevederile art. 1^1. Pe de altă parte, Curtea observă că, anterior sesizării sale, prevederile art. 1^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 au fost modificate prin art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 30 iunie 2017, care constituie, de asemenea, obiect al excepției invocate de autor. În aceste condiții, având în vedere critica de neconstituționalitate formulată cu privire la sintagma „numai sub forma voucherelor de vacanță“, Curtea urmează a reține ca obiect al excepției prevederile de lege care cuprind această sintagmă, în forma în vigoare la data sesizării Curții Constituționale, și anume, art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017. … 17.<!–>Prevederile art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: Cererea de chemare în judecată va cuprinde:a)–>numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;. … <!–> … 18.–>Dispozițiile art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017 au următorul cuprins: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (…) … 3.Articolul 1^1 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 1^1Începând cu data de 1 decembrie 2018, operatorii economici astfel cum sunt definiți de Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, vor acorda angajaților proprii primele de vacanță numai sub forma voucherelor de vacanță, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit, în condițiile legii, pentru un salariat.<!–> … 19.–>În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 26 privind viața intimă, familială și privată, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. … 20.<!–>Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate instituie unele dintre elementele pe care trebuie să le conțină cererea de chemare în judecată, stabilind că aceasta va cuprinde și codul numeric personal al reclamantului, precum și al pârâtului-persoane fizice, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Aceste prevederi legale au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 680 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 13 mai 2019, Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate, a statuat, potrivit jurisprudenței sale constante (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiție. Mai mult, s-a statuat în jurisprudența citată că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. … 21.–>Curtea a mai observat că, în ceea ce privește atributele de identificare ale persoanei fizice, art. 59 din Codul civil prevede că „Orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reședință, precum și la o stare civilă, dobândite în condițiile legii“. Prin urmare, reglementarea-cadru referitoare la elementele de identificare ale persoanei nu face nicio mențiune expresă cu privire la codul numeric personal, iar art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă precizează faptul că, numai în măsura în care părțile posedă ori li s-au atribuit elementele de identificare stabilite de text, precum și dacă sunt cunoscute, reclamantul le va indica în cererea de chemare în judecată. Așadar, mențiunile enunțate de textul legal criticat, inclusiv cea referitoare la codul numeric personal, contribuie la buna administrare a justiției prin corecta și cât mai completa identificare a părților între care se constituie raporturile procesuale și prezintă interes din perspectiva art. 425 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă care reglementează conținutul dispozitivului hotărârii judecătorești, precum și din cea a executării hotărârilor judecătorești. … 22.<!–>În aceste condiții, având în vedere că elementele de identificare cuprinse în cererea de chemare în judecată prezintă interes în desfășurarea judecății și a executării, Curtea a reținut că instanțele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării (a se vedea în acest sens Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014). … 23.–>Curtea a mai statuat că dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă dispun verificarea cererii introductive de instanță de către completul învestit aleatoriu cu soluționarea cauzei. Constatând neconformitatea acesteia în raport cu cerințele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alin. (3) al art. 200 din același cod, instanța are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (4) al aceluiași articol. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalității legitime urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, cât și la asigurarea celerității procesului, permițând astfel o bună desfășurare a judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție (a se vedea în acest sens Decizia nr. 510 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 5 decembrie 2014, paragraful 30). … 24.<!–>Distinct de acestea, Curtea observă că obligația instituită prin textul de lege criticat este însoțită de o serie de garanții legale menite să asigure o protecție adecvată a datelor cu caracter personal. Astfel, codul numeric personal face parte din categoria datelor cu caracter personal a căror prelucrare se realizează potrivit regulilor stabilite prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE și prin Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 26 iulie 2018. Astfel, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 190/2018 include codul numeric personal în categoria „număr de identificare național“ prin care se identifică o persoană fizică în anumite sisteme de evidență și care are aplicabilitate generală, în timp ce art. 4 din lege stabilește reguli privind prelucrarea unui număr de identificare național. Potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Regulamentul general privind protecția datelor, prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul. … 25.–>Or, în cauza de față, prin instituirea obligației de a completa cererea de chemare în judecată cu codul numeric personal se urmărește fixarea corectă a cadrului procesual în care urmează să se desfășoare judecarea cauzei, ceea ce corespunde exigenței fundamentale a unui proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil, fără a avea semnificația unei încălcări a dreptului fundamental la viață intimă familială și privată. … 26.<!–>Referitor la dispozițiile art. 53 din Constituție, Curtea constată că invocarea acestora nu are relevanță în prezenta cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept fundamental. … 27.–>În ceea ce privește dispozițiile art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017, criticate în prezenta cauză sub aspectul sintagmei „numai sub forma voucherelor de vacanță“, Curtea observă că dreptul la vouchere de vacanță are o sorginte exclusiv legală, neavând consacrare la nivel constituțional (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 102 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 30 aprilie 2015). Art. 53 din Constituție stabilește condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Norma constituțională evocată are în vedere însă drepturile și libertățile fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituția României, nu și alte drepturi. Or, dispozițiile de lege criticate se referă la beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și dreptul la vouchere de vacanță, care nu reprezintă un drept fundamental, și, prin urmare, prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în cauză. … 28.<!–>Totodată, Curtea observă că dreptul la concediul de odihnă plătit, ca măsură de protecție socială garantată de prevederile constituționale, nu se confundă cu dreptul la vouchere de vacanță, astfel că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție. Voucherele de vacanță se acordă, în condițiile legii, în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, astfel cum dispune art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009. … 29.–>Curtea observă că, prin art. II din Legea nr. 173/2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 1 iulie 2015, s-a stabilit că: „Prin excepție de la prevederile art. 1^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările ulterioare, regiile autonome, societățile și companiile naționale, precum și societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori dețin o participație majoritară, pot acorda angajaților proprii prime sau vouchere de vacanță, cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în conformitate cu prevederile art. 1 și a contractului colectiv de muncă în vigoare, până la data expirării acestuia, în funcție de sumele prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate.“ … 30.<!–>Referitor la compatibilitatea dispozițiilor de lege criticate cu prevederile constituționale referitoare la dreptul de proprietate, analizând pretinsa încălcare a art. 44 din Constituție, coroborat cu art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că dispozițiile art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt incidente decât cu privire la sumele deja încasate cu acest titlu, sume devenite certe, lichide și exigibile, iar nu și cu privire la sumele viitoare, asupra cărora legiuitorul este liber să dispună în privința cuantumului și a condițiilor de acordare (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 708 din 29 noiembrie 2016, paragraful 30). Legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații consacrate la nivel constituțional, care sunt măsurile menite să asigure echilibrul financiar al statului și protejarea intereselor naționale în activitatea financiară, în acord cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție. … 31.–>Totodată, opțiunea legiuitorului cu privire la conținutul, condițiile și modalitatea de acordare a indemnizației de vacanță sau a primei de vacanță angajaților din cadrul operatorilor economici, astfel cum sunt definiți de Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ai regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, precum și ai societăților reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori dețin o participație majoritară, apare ca justificată și prin prisma dispozițiilor art. 137 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege“. … 32.<!–>De asemenea, din examinarea notei de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2017 Curtea reține că „prin introducerea indemnizațiilor de vacanță sau a primelor de vacanță, după caz, sub forma voucherelor Guvernul intervine printr-o măsură urgentă în favoarea angajatului din sectorul bugetar, căruia îi cresc veniturile reale, își poate petrece o vacanță în țară, cu rol de recuperare a capacității de muncă, de creștere a productivității muncii salariatului și de motivare a acestuia“. … 33.–>În raport cu acestea, Curtea constată că, stabilind acordarea dreptului la prima de vacanță sau indemnizația de vacanță, sub forma voucherelor, legiuitorul a acționat în limitele marjei sale permise de Legea fundamentală, fără a încălca dreptul de proprietate privată și fără ca măsura dispusă să echivaleze cu o expropriere, astfel cum susține autorul excepției de neconstituționalitate. … 34.<!–>De asemenea, nu poate fi reținută nici critica referitoare la nesocotirea principiului egalității în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât cele două categorii de salariați pe care autorul excepției le evidențiază, și anume angajați care acceptă voucherele de vacanță și angajați care le refuză sau nu le pot folosi din diferite motive, se află, în mod evident, în ipoteze juridice diferite. Or, Curtea a statuat în mod constant, în jurisprudența sa, că principiul egalității impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice și, per a contrario, presupune ca în situații de fapt diferite să se aplice un regim juridic diferit, inclusiv sub aspectul impozitării voucherelor de vacanță. Totodată, faptul că, în considerarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv prin prisma propriilor interese, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective (a se vedea în acest sens Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). … 35.–>În același timp, Curtea precizează că încălcarea dreptului la viață intimă, familială și privată, prevăzut de art. 26 din Constituție, nu poate fi reținută, de vreme ce acordarea voucherelor de vacanță este reglementată sub forma unei posibilități legale recunoscute angajatului, și nicidecum a unei obligații juridice în sarcina acestuia, a cărei neîndeplinire să atragă sancțiuni. Acceptarea voucherelor de vacanță reprezintă, așadar, o opțiune personală a fiecărui angajat beneficiar și nu are semnificația unei încălcări a dreptului la viață privată, astfel cum, în mod eronat, susține autorul excepției. … 36.<!–>Referitor la critica vizând încălcarea prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (5), Curtea precizează că normele din Legea fundamentală invocate nu implică existența unei autonomii de reglementare prin încheierea contractelor colective de muncă, respectiv de decizie în privința conținutului acestora, în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Curtea Constituțională a statuat în mod constant că dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate de Constituție, prin dispozițiile art. 41 alin. (5), însă încheierea convențiilor colective nu se poate face decât prin respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii; în consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie. În caz contrar, s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale. În acest sens sunt Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, și Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011. Mai mult, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că dispozițiile art. 41 alin. (5) din Constituție privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a interveni, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat. … 37.–>În fine, aspectele referitoare la respectarea clauzelor contractelor colective de muncă de către angajator, precum și cele privind interpretarea și aplicarea legii excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, fiind de resortul instanței judecătorești învestite cu soluționarea cauzei. … 38.<!–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, …
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ–>
În numele legii<!–>
DECIDE:–>Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ștefan Chelcan în Dosarul nr. 7.626/3/2018 al Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că prevederile art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă și ale art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță sunt constituționale în raport cu criticile formulate.<!–>Definitivă și general obligatorie.–>Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.<!–>Pronunțată în ședința din data de 12 decembrie 2019.–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE<!–>
prof. univ. dr. VALER DORNEANU–>
Magistrat-asistent, <!–>
Simina Popescu-Marin–>––<!–>–>

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește