DECIZIA nr. 85 din 25 februarie 2025

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 26/08/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 31 iulie 2025
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 78 08/05/2000 ART. 18
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 78 08/05/2000 ART. 18
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 4REFERIRE LALEGE 78 08/05/2000 ART. 18
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 405 15/06/2016
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 110 28/02/2019
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 897 17/12/2015
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 552 15/05/2008
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LALEGE 283 08/12/2020
ART. 11REFERIRE LALEGE 187 24/10/2012 ART. 79
ART. 11REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 11REFERIRE LALEGE 161 19/04/2003 ART. 1
ART. 11REFERIRE LALEGE 78 08/05/2000
ART. 11REFERIRE LALEGE 78 08/05/2000 ART. 18
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 110 28/02/2019
ART. 16REFERIRE LALEGE 78 08/05/2000 ART. 18
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 4 04/04/2016
ART. 17REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 5
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 717 29/10/2015
ART. 18REFERIRE LAHOTARARE 24/05/2007
ART. 18REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 18REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 7
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache<!–> – președinte–>
Mihaela Ciochină<!–> – judecător–>
Cristian Deliorga<!–> – judecător–>
Dimitrie-Bogdan Licu<!–> – judecător–>
Gheorghe Stan<!–> – judecător–>
Livia Doina Stanciu<!–> – judecător–>
Varga Attila<!–> – judecător–>
Mihaela Ionescu<!–> – magistrat-asistent–>

<!–>Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.–>1.<!–>Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Bărăian Sergiu Răzvan Întreprindere Individuală, reprezentată de mandatar Ioan Traian Bărăian, în Dosarul nr. 5.209/117/2015/a7 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.235D/2020.2.–>La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.<!–>Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate și solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale.
CURTEA,–><!–>
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:–>4.<!–>Prin Încheierea penală din 29 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.209/117/2015/a7, Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Excepția a fost ridicată de Bărăian Sergiu Răzvan Întreprindere Individuală, reprezentată de mandatar Ioan Traian Bărăian, întro cauză având ca obiect soluționarea apelurilor declarate, printre alții, și de autoare împotriva sentinței penale pronunțate în dosarul în care aceasta a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă continuată și agravată, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.5.–>În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că sintagma „pe nedrept“ nu este definită în lege, așa încât textul criticat este neconstituțional prin prisma lipsei de claritate, previzibilitate și accesibilitate, având un caracter ambiguu ce afectează însuși principiul accesului liber la justiție. În aceste condiții, cetățeanul nu poate cunoaște conduita ce i se pretinde, existând posibilitatea ca obținerea de fonduri să poată fi considerată ca fiind una „pe nedrept“, deoarece contravine unor norme emise de alte autorități decât cea legislativă și având un caracter inferior legii. Susține că, în acest fel, sunt create premisele unor interpretări subiective și abuzive. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 în considerentele căreia s-a stabilit că îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor subiectului activ al infracțiunii trebuie să fie realizată prin încălcarea legii pentru a intra sub incidența dreptului penal.6.<!–>Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 sunt clare, precise și previzibile și permit persoanelor interesate să înțeleagă care sunt consecințele încălcării lor, apelând, la nevoie, la consultanță juridică de specialitate. Totodată, precizează că instanța de control constituțional s-a mai pronunțat cu privire la claritatea, precizia și previzibilitatea dispozițiilor legale criticate prin mai multe decizii, în acest sens fiind deciziile nr. 552 din 22 aprilie 2008, nr. 897 din 17 decembrie 2015 și nr. 110 din 28 februarie 2019, ale căror considerente sunt valabile și în prezenta cauză.7.–>Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.<!–>Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că, potrivit literaturii juridice de specialitate, sintagma „obținerea pe nedrept de fonduri“ presupune, în primul rând, existența unor manopere dolosive realizate de persoana responsabilă pentru implementarea proiectului, în baza documentelor și declarațiilor false, inexacte sau incomplete și, totodată, o încălcare a clauzelor contractuale și a prevederilor din memorandumurile de finanțare ratificate prin lege, care în final să aducă beneficii materiale injuste pentru firma beneficiară și prejudicii autorității contractante. Apreciază că folosirea sintagmei „pe nedrept“, criticată de autoarea excepției, privește procedura prin care sunt obținute fondurile (modus operandi) și semnifică utilizarea unor mijloace frauduloase (folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete). Consideră că locuțiunea „pe nedrept“ se raportează nu atât la aspectele invocate de autorul excepției, ci – mai degrabă – la caracterul necuvenit al fondurilor, rezultat al utilizării procedeelor frauduloase, menite să inducă în eroare. Cu alte cuvinte, deși atașată urmării imediate, sintagma „pe nedrept“ este strâns legată de elementul material, care o determină. În consecință, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată sub aspectul motivelor invocate, deoarece s-a demonstrat că previzibilitatea – deși o cerință de calitate inerentă oricărui act normativ – nu poate fi absolută, legile trebuind să fie de aplicare generală, astfel încât redactarea lor nu poate fi întotdeauna precisă; de aceea, una dintre tehnicile obișnuite de reglementare este utilizarea clasificărilor generale în detrimentul enumerărilor exhaustive.9.–>Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,<!–>–>
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:<!–>10.–>Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11.<!–>Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 au fost introduse prin prevederile art. I pct. 18 din titlul I al cărții a II-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Textul de lege criticat a fost modificat prin prevederile art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 au fost modificate prin Legea nr. 283/2020 privind modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1.371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1199 din 9 decembrie 2020. Autoarea excepției critică norma de incriminare prevăzută de dispozițiile art. 18^1 alin (1) din Legea nr. 78/2000 în redactarea dată prin prevederile art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012, care au produs efecte în cauză, astfel încât Curtea se va pronunța asupra acestor norme juridice în forma menționată, având următorul cuprins: „Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.“12.–>În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil.13.<!–>Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că normele criticate au mai fost supuse controlului instanței constituționale din perspectiva unor critici similare, Curtea pronunțând Decizia nr. 110 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 5 iunie 2019, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.14.–>În motivarea soluției de respingere, în paragrafele 15-21 ale deciziei precitate, Curtea Constituțională a constatat că textul criticat reprezintă o transpunere a art. 1 alin. (1) lit. (a) din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 316 din 27 noiembrie 1995, conform căruia constituie fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene în materie de cheltuieli orice acțiune sau omisiune intenționată cu privire la folosirea sau prezentarea unor declarații sau documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect perceperea sau reținerea pe nedrept a unor fonduri care provin din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele gestionate de aceasta sau în numele ei.15.<!–>Totodată, Curtea a constatat că sintagma „pe nedrept“ din cuprinsul art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu beneficiază de o definiție legală, în sensul legii penale, și nici nu este definită, în mod expres, prin norme juridice specifice altor ramuri de drept, motiv pentru care instanța de control constituțional a reținut că intenția legiuitorului a fost de aceea de a-i atribui acesteia înțelesul ce rezultă din sensul comun al cuvintelor ce o compun. Astfel, conform Dicționarului explicativ al limbii române, prin „drept“ se înțelege „totalitatea regulilor de conduită, a normelor instituite sau sancționate de puterea de stat, (…), reguli a căror respectare și aplicare este asigurată prin forța de constrângere a statului (…).“ Acesta este și sensul dat cuvântului „drept“ de literatura de specialitate, acesta fiind definit ca reprezentând „un sistem de reguli, care sunt create și puse în aplicare prin intermediul unor instituții sociale sau guvernamentale pentru a reglementa comportamentul“. Așa fiind, Curtea a reținut că expresia „pe nedrept“ semnifică situația existenței unei dispoziții legale care să prevadă, direct sau indirect, că o anumită situație de fapt este în dezacord cu prevederile legale. Prin urmare, Curtea a constatat că, în contextul reglementat de dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, sintagma „pe nedrept“ are în vedere principala caracteristică, în viziunea legiuitorului, a rezultatului faptei de obținere de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prin folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete. Cu alte cuvinte, „pe nedrept“, în sensul textului criticat, arată caracterul ilicit al rezultatului comiterii faptei prevăzute în ipoteza normei de incriminare criticate.16.–>Așa fiind, interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu este aceea că folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete ar putea avea ca rezultat și obținerea, în mod legal, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Dimpotrivă, interpretând per a contrario dispozițiile legale examinate, Curtea a reținut că săvârșirea acelorași fapte, fără atingerea rezultatului anterior menționat, nu va fi sancționată potrivit art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ci conform dispozițiilor art. 18^4 din aceeași lege, referitoare la sancționarea tentativei la infracțiunea reglementată la art. 18^1 din Legea nr. 78/2000.17.<!–>În acest sens, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 2 iunie 2016, a stabilit că fapta de a folosi, în cadrul autorității contractante, printr-o acțiune a autorului, documente ori declarații inexacte, ce a avut ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și de fonduri din bugetul național, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă. Prin aceeași decizie, la paragraful 52, s-a statuat că acțiunea de folosire (constând în utilizarea sau întrebuințarea documentelor ori declarațiilor false, inexacte sau incomplete) sau de prezentare (înfățișare în vederea examinării) de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care a avut ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și de fonduri din bugetul național, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, atât în situațiile în care nu ne aflăm în prezența unei succesiuni de norme penale în timp, cât și în situațiile tranzitorii, în care își găsește aplicarea textul art. 5 din Codul penal, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.18.–>Prin urmare, Curtea a reținut că semnificația sintagmei „pe nedrept“, folosită de legiuitor în reglementarea dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, poate fi determinată prin interpretarea gramaticală a textului criticat de către orice persoană care cunoaște sensul comun al cuvintelor din vocabularul limbii române și, cu atât mai mult, dacă o astfel de persoană apelează la consultanță juridică de specialitate. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa – spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 și 31 – invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. S-a reținut totodată că noțiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi – S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Río Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91]. De asemenea, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. S-a reținut astfel că principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi – S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). S-a constatat, prin aceeași jurisprudență, că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută și că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică. În acest context s-a arătat că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Totodată, s-a arătat că, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Pentru acest motiv s-a statuat că rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, s-a reținut că art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Río Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).19.<!–>Or, prin raportare la exigențele constituționale și convenționale mai sus arătate, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 respectă standardele de calitate a legii, impuse de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, sensul sintagmei „pe nedrept“ putând fi determinat de către destinatarii legii prin utilizarea semnificației obișnuite a cuvintelor ce o compun și, la nevoie, prin recurgerea la consultanță juridică de specialitate. Mai mult, Curtea a observat că sintagma „pe nedrept“, criticată în susținerea excepției, este folosită, în mod similar, în cuprinsul art. 1 alin. (1) lit. (a) din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, astfel cum aceasta a fost publicată, în limba română, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 316/49, 19/Volumul 12.20.–>Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea a reținut că acestea nu sunt aplicabile, întrucât norma juridică de la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este o normă de drept penal substanțial, iar dreptul la un proces echitabil este un drept fundamental care se asigură prin normele dreptului procedural.21.<!–>Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.22.–>Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ<!–>
În numele legii–>
DECIDE:<!–>–>
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Bărăian Sergiu Răzvan Întreprindere Individuală, reprezentată de mandatar Ioan Traian Bărăian, în Dosarul nr. 5.209/117/2015/a7 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.<!–>Definitivă și general obligatorie.–>Decizia se comunică Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.<!–>Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2025.–>
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE<!–>
MARIAN ENACHE–>
Magistrat-asistent,<!–>
Mihaela Ionescu–>
––<!–>–>

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters