DECIZIE nr. 1.020 din 14 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1^1), art. 18 lit. c) şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi art. I pct. 2 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorCristina Toma – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1^1), art. 18, art. 46 alin. (4) şi art. 48 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Reuven Ben Ari în Dosarul nr. 1.758/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ca fiind inadmisibilă, şi a celorlalte prevederi invocate de autorul excepţiei, ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.758/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1^1), art. 18, art. 46 alin. (4) şi art. 48 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Reuven Ben Ari într-o cauză civilă ce are ca obiect revendicare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt neconstituţionale întrucât instituie posibilitatea despăgubirii prin echivalent, respectiv acţiuni la o societate de stat, care nu prezintă încredere.În privinţa dispoziţiilor art. I pct. 2 din Legea nr. 1/2009, ce abrogă prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, autorul apreciază că sunt neconstituţionale, fără a motiva în vreun fel excepţia sub acest aspect.În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1^1) din Legea nr. 10/2001, arată că acestea sunt neconstituţionale întrucât statul „şi-a dictat singur o lege prin care nu mai poate, tot el, să reinstaureze situaţia iniţială”.Referitor la dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, autorul consideră că acestea contravin prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece legiuitorul a transformat o lege de restituire într-una de deposedare, luând proprietarului de drept orice posibilitate de a-şi recupera imobilul. Arată că textul de lege criticat încalcă liberul acces la justiţie, precum şi egalitatea în faţa legii, deoarece transformă chiriaşul cumpărător în „câştigătorul loteriei proprietăţilor naţionalizate”, precum şi că el, proprietarul de drept, ar fi fost pe deplin mulţumit dacă ar fi primit despăgubiri băneşti la valoarea de piaţă a imobilului, aşa cum primeşte, în mod discriminatoriu, chiriaşul cumpărător. Consideră că „harababura” legislativă ar putea fi rezolvată de către instanţa de judecată prin raportarea la principiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca putere a legislaţiei interne.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, arată că logica legiuitorului este depăşită, întrucât, la 8 ani după intrarea în vigoare a unei legi, persoana îndreptăţită este obligată să urmeze calea legii respective, şi încalcă principiul legalităţii, deoarece nu prevede condiţiile şi limitele de aplicare prioritară a legii. Consideră că textul criticat contravine şi dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, deoarece persoana care nu a fost lipsită decât de prerogativa dispoziţiei putea uza de calea dreptului comun pentru readucerea din patrimoniu a bunului aflat în posesia unui neproprietar. Astfel, în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, există două situaţii diferite, respectiv cea în care persoanele au obţinut hotărâri definitive şi irevocabile, prin care s-a constatat calitatea lor de proprietari, şi cea în care litigiile persoanelor interesate sunt în curs de judecată şi acestea nu vor mai putea obţine recunoaşterea calităţii lor, fapt ce contravine şi prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Arată că legea nu reglementează situaţia juridică a acestei ultime categorii de persoane, respectiv modalitatea concretă în care ele vor beneficia de măsuri reparatorii.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând în acest sens că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile Constituţiei şi nici pe cele în materie comunitare.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu mai sunt în vigoare, astfel încât, în privinţa acestora, excepţia este inadmisibilă. În ceea ce priveşte celelalte prevederi criticate, precizează că acestea nu contravin normelor constituţionale invocate. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1^1), art. 18, art. 46 alin. (4) şi art. 48 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.Din argumentarea excepţiei reiese însă că autorul acesteia consideră ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1^1), art. 18 lit. c) şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.Referitor la critica de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se constată că aceasta priveşte, în realitate, prevederile art. I pct. 2 din Legea nr. 1/2009, care abrogă art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1^1), art. 18 lit. c) şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009, şi art. I pct. 2 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, având următorul conţinut:I. Legea nr. 10/2001:– Art. 1 alin. (1): "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi.”;– Art. 7 alin. (1^1): "Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condiţiilor cerute de lege.”;– Art. 18: "Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în următoarele cazuri: […] c) imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.”;– Art. 46 alin. (4): "Persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate."II. Art. I din Legea nr. 1/2009: „Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: […] 2. La articolul 2, alineatul (2) se abrogă.”Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (1) privind statul român, art. 15 referitor la universalitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 61 referitor la rolul şi structura Parlamentului şi art. 75 privind sesizarea Camerelor Parlamentului. De asemenea, autorul consideră că textele de lege criticate încalcă şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.Curtea constată că, referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor criticate, aceasta s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 720 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 7 iulie 2010. Cu acel prilej s-a arătat că, în ceea ce priveşte modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate, deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cât şi în privinţa întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri, astfel încât nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin raportare la textele constituţionale invocate. Curtea a statuat că textele de lege criticate dispun pentru viitor şi se aplică, de la data intrării lor în vigoare, unor situaţii juridice în curs de derulare, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea principiului neretroactivităţii legii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul propriu de reglementare”. Persoanele ale căror bunuri au fost preluate în mod abuziv de către stat beneficiază, în condiţiile legii, de măsuri reparatorii, astfel încât nu se poate reţine caracterul retroactiv al textelor de lege criticate. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu contravin în niciun fel principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, astfel încât nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. De altfel, în ceea ce priveşte modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate, deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cât şi în privinţa întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice. De asemenea, invocarea culpei entităţilor responsabile pentru derularea procedurilor administrative cu privire la nesoluţionarea notificărilor depuse în intervalul legal nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare şi interpretare a legii de către instanţele de judecată şi de către instituţiile abilitate să soluţioneze cererile de notificare depuse în termenul legal, astfel încât, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acelaşi timp, Curtea a statuat că nici nemulţumirea unei persoane cu privire la instituţiile statului nu constituie o cauză de neconstituţionalitate, astfel încât excepţia apare ca fiind inadmisibilă. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei, argumentele expuse îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În privinţa dispoziţiilor art. I pct. 2 din Legea nr. 1/2009, ce abrogă prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, autorul apreciază că acestea sunt neconstituţionale, fără a motiva în vreun fel excepţia. În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea trebuie făcută în formă scrisă şi motivată, astfel încât, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate apare ca inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1^1), art. 18 lit. c) şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Reuven Ben Ari în Dosarul nr. 1.758/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 2 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Toma––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește