DECIZIE nr. 1.021 din 14 iulie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Biroul Notarilor Publici Asociaţi Cîrstoiu Valerica şi Cîrstoiu Marin din Piteşti în Dosarul nr. 12.720/280/2007 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.222D/2010.La apelul nominal răspunde Marin Cârstoiu pentru Biroul Notarilor Publici Asociaţi Cîrstoiu Valerica şi Cîrstoiu Marin, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, arătând că dispoziţiile de lege criticate duc la o îngrădire a dreptului de proprietate. În continuare, susţine că, deşi existenţa datoriilor trebuie relevată, lipsa certificatului de atestare fiscală nu trebuie să determine nulitatea actelor prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport.Reprezentantul Ministerului Public arată că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o măsură de politică fiscală menită să crească gradul de colectare la bugetul de stat. De altfel, autorul excepţiei nu realizează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci doreşte ca instanţa de contencios constituţional să legifereze o distincţie în funcţie de existenţa sau inexistenţa obligaţiilor fiscale locale datorate autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială se află înregistrat fiscal bunul, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate. În final, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 12.720/280/2007, Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Biroul Notarilor Publici Asociaţi Cîrstoiu Valerica şi Cîrstoiu Marin din Piteşti, într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei civile pronunţate de Tribunalul Argeş prin care s-a respins apelul împotriva sentinţei civile pronunţate de Judecătoria Piteşti, sentinţă prin care s-a constatat nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, reţinându-se că la încheierea acestuia nu a existat certificatul de atestare fiscală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate limitează dreptul de dispoziţie al proprietarului asupra bunurilor imobile deţinute în proprietate. Totodată, obligativitatea obţinerii unui certificat de atestare fiscală chiar şi în condiţiile în care proprietarul şi-a achitat obligaţiile fiscale este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată. În continuare, arată că în cauză s-a refuzat eliberarea acestui certificat de atestare, deşi nu existau creanţe fiscale.Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege referitoare la obligaţia contribuabilului de a prezenta un certificat de atestare fiscală din care să rezulte plata tuturor obligaţiilor fiscale datorate autorităţii administraţiei publice locale, în cazul înstrăinării unui imobil, nu sunt de natură a încălca prevederile referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii şi sunt în acord cu art. 56 alin. (1) din Constituţie, care prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. Consacrând această obligaţie, Constituţia a prevăzut şi limitele acesteia, care reprezintă, printre altele, o garanţie constituţională a dreptului de proprietate privată. În plus, dispoziţiile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 139 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora "impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, şi art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare.Textele criticate au următorul conţinut:– Art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale locale datorate autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor prezentului alineat, sunt nule de drept.”;– Art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „Înstrăinarea unei clădiri, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra clădirii respective nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativteritoriale unde este amplasată clădirea sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligaţiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale. Actele prin care se înstrăinează clădiri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.”;– Art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „Înstrăinarea unui teren, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligaţiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale. Actele prin care se înstrăinează terenuri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitate, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) referitoare la dreptul de proprietate privată şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate prevăd că înstrăinarea unui teren sau a unei construcţii nu poate fi efectuată, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului translativ de proprietate, până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză.Curtea constată că nu poate reţine critica de neconstituţionalitate formulată, întrucât aceasta neagă legiuitorului competenţa conferită prin Constituţie de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea să şi-l valorifice, luând în considerare drepturile şi interesele legitime ale celorlalţi titulari, pe care este ţinut să le respecte. În jurisprudenţa sa constantă instanţa de contencios constituţional a statuat că absolutizarea exerciţiului unui drept ar avea ca revers negarea drepturilor altor titulari, cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situaţie de neconceput într-un stat de drept. Întrucât chiar textul constituţional referitor la garantarea dreptului de proprietate statorniceşte că limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii, care, dacă nu sunt respectate, fac ca valorificarea respectivului drept să nu mai fie posibilă. Curtea a constatat că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, precum şi drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire în egală măsură.Totodată, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, a statuat că raţiunea care a stat la baza soluţiei legislative criticate a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor. Astfel, Curtea a reţinut că o asemenea măsură este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiţionat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităţi de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege care instituie obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscală drept condiţie pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport sunt constituţionale.Soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Biroul Notarilor Publici Asociaţi Cîrstoiu Valerica şi Cîrstoiu Marin din Piteşti în Dosarul nr. 12.720/280/2007 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește