Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 2 decembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Leontina Drul în Dosarul nr. 318/26/2008 al Tribunalului Suceava Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.431D/2008, care are acelaşi obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea celor două dosare, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public este de acord ca aceste dosare să fie conexate.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.431D/2008 la Dosarul nr. 883D/2008, care este primul înregistrat.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 11 martie 2008 şi din 8 mai 2008, pronunţate în Dosarul nr. 318/86/2008 şi în Dosarul nr. 6.859/95/2007, Tribunalul Suceava – Secţia civilă şi Curtea de Apel Craiova – Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Leontina Drul şi Nicolae Gh. Ciocioi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii şi celor privind accesul liber la justiţie, întrucât acţiunea în revendicare este imprescriptibilă. Astfel, susţin aceştia, nici formularea cererii de restituire a unui imobil în baza Legii nr. 10/2001 nu ar trebui limitată la 6 luni.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Tribunalul Suceava – Secţia civilă şi Curtea de Apel Craiova – Secţia civilă apreciază excepţia ca neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Invocă în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Examinând încheierile de sesizare, Curtea constată că, deşi a fost sesizată de instanţa de judecată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în realitate obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, având următorul cuprins: „Nerespectarea termenului de 6 luni*) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.”Textele constituţionale considerate ca fiind încălcat sunt cele ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale, Curtea, prin mai multe decizii, statuând în sensul constituţionalităţii acestor prevederi.Astfel, prin Decizia nr. 289 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, şi Decizia nr. 428 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, Curtea a decis că recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare.Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii. Legiuitorul este aşadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.Şi, în fine, în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea a decis că prevederile art. 22 alin. (5) nu contravin acestui text constituţional, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea dreptului, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia procedura de judecată este prevăzută numai prin lege.Atât considerentele, cât şi soluţiile acestor decizii sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Leontina Drul în Dosarul nr. 318/26/2008 al Tribunalului Suceava – Secţia civilă şi de Nicolae Gh. Ciocioi în Dosarul nr. 6.859/95/2007 al Curţii de Apel Craiova – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatoriePronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu––