privind retragerea autorizaţiei de funcţionare, la cerere, a Societăţii Comerciale "Confort Broker de Asigurare" – S.R.L.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240/01.07.2001, reprezentată legal de preşedinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum şi al art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor adoptată în şedinţa din data de 11 decembrie 2007, conform art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentaţia aferentă Notei nr. IX 564 din 20 noiembrie 2007 privind controlul inopinat efectuat la Societatea Comercială „Confort Broker de Asigurare” – S.R.L., s-a decis retragerea, la cerere, a autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Comerciale „Confort Broker de Asigurare” – S.R.L, cu sediul în municipiul Bucureşti, Prelungirea Ghencea nr. 38-40, et. 1, sectorul 6, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr. J40/11069/22.06.2005, cod unic de înregistrare 17714179, şi înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare sub nr. RBK – 305/25.08.2005, reprezentată legal de domnul Vlad Viorel Florian, în calitate de administrator,avându-se în vedere motivele de drept şi de fapt, s-au reţinut următoarele:Prin Adresa înregistrată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sub nr. 20.236 din 4 octombrie 2007, Societatea Comercială "Confort Broker de Asigurare" – S.R.L a solicitat autorităţii de supraveghere aprobarea retragerii autorizaţiei de funcţionare.În vederea aprobării cererii de retragere a autorizaţiei de funcţionare, direcţia de specialitate a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a procedat la verificarea situaţiei financiare a societăţii, conform prevederilor art. 5 lit. g) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constatând următoarele:– societatea a solicitat tuturor societăţilor de asigurare cu care a colaborat rezilierea contractelor de intermediere încheiate cu acestea;– societatea, în perioadele 1 ianuarie 2006 – 5 iulie 2006 şi 1 ianuarie 2007 – 8 februarie 2007, a deţinut poliţe de răspundere civilă profesională ce nu au respectat limitele legale ale contractului de asigurare, încălcând prevederile art. 35 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 lit. a) şi b) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.110/2004, cu modificările ulterioare. Totodată, în perioada 5 iulie 2006 – 13 iulie 2006, societatea nu a deţinut poliţa de răspundere civilă profesională, încălcând prevederile legale sus-menţionate. Pentru aceste fapte Societatea Comercială „Confort Broker de Asigurare” – S.R.L. a fost sancţionată cu avertisment scris prin Decizia de sancţionare nr. 574 din 16 august 2007;– raportările lunare privind virarea taxei de funcţionare au fost transmise conform prevederilor art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile Ordinului preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.135/2006;– raportările semestriale şi anuale au fost depuse în integralitate şi la termen;– raportările trimestriale au fost transmise cu întârziere, încălcându-se astfel prevederile art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. c) din Normele privind forma şi conţinutul raportărilor financiare, precum şi informaţiile, documentele şi certificările necesare pentru întocmirea acestor raportări, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.117/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 3 alin. (4) din Normele privind forma şi conţinutul raportărilor pe care trebuie să le întocmească brokerii de asigurare şi/sau reasigurare, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.139/2006.Având în vedere cererea societăţii de retragere a autorizaţiei de funcţionare, precum şi rezultatele acţiunii de control, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) şi ale art. 8 alin. (2) lit. a), coroborate cu prevederile art. 35 alin. (7) lit. e) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât în şedinţa din data de 11 decembrie 2007 retragerea autorizaţiei de funcţionare, la cerere, a Societăţii Comerciale „Confort Broker de Asigurare” – S.R.L.,drept care se decide: +
Articolul 1Se retrage autorizaţia de funcţionare, la cerere, a Societăţii Comerciale "Confort Broker de Asigurare" – S.R.L., cu sediul în municipiul Bucureşti, Prelungirea Ghencea nr. 38-40, et. 1, sectorul 6, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr. J40/11069/22.06.2005, cod unic de înregistrare 17714179, şi înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare sub nr. RBK 305/25.08.2005, reprezentată legal de domnul Vlad Viorel Florian, în calitate de administrator. +
Articolul 2Se interzice Societăţii Comerciale "Confort Broker de Asigurare" – S.R.L. să desfăşoare activitatea de broker de asigurare de la data primirii prezentei decizii, conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor date în aplicarea acesteia. +
Articolul 3Societatea comercială sus-menţionată are obligaţia să îşi notifice clienţii, în termen de 3 zile de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plăţii ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurători, rămânând direct răspunzătoare pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractele în vigoare la data emiterii prezentei decizii. +
Articolul 4(1) Împotriva prezentei decizii, Societatea Comercială "Confort Broker de Asigurare" – S.R.L. poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, conform art. 40 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) În conformitate cu art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea adresată Curţii de Apel Bucureşti nu suspendă pe timpul soluţionării acesteia executarea deciziei emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. … +
Articolul 5Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.Preşedintele Comisiei deSupraveghere a Asigurărilor,Angela ToncescuBucureşti, 13 decembrie 2007.Nr. 1.061.–-