DECIZIE nr. 1.075 din 8 septembrie 2009

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 26/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 19 octombrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 848 09/10/2007
ActulREFERIRE LAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 4
ActulREFERIRE LAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 15
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 11
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 84
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 92
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 161 28/02/2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11, art. 84 alin. (1) şi art. 92 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11, art. 84 alin. (1) şi art. 92 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Vitalie Guţu în Dosarul nr. 699/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 699/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) şi (2), art. 84 alin. (1) şi art. 92 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Vitalie Guţu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României emise de Oficiul Român pentru Imigrări.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că "dreptul la un proces echitabil nu presupune doar formularea unor cereri pentru protejarea unor drepturi subiective, ci include toate aspectele, garanţiile şi obligaţiile pozitive ale autorităţilor statului pe care jurisprudenţa aplicabilă pe teritoriul României le-a definit sau stabilit pentru aplicarea acestui text legal".Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul opinează în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că aceasta nu este motivată în sensul cerinţelor din art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a precizat că se impune să se demonstreze contrarietatea între prevederea legală criticată şi dispoziţii sau principii constituţionale, iar nu prezentarea textuală a prevederilor constituţionale şi aprecieri cu caracter general.Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege ce formează obiect al excepţiei sunt constituţionale, întrucât nu conţin norme contrare accesului la justiţie sau dreptului la un proces echitabil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11, art. 84 alin. (1) şi art. 92 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 11: "Dispoziţii generale privind şederea străinilor(1) Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere.(2) În cazul în care prin convenţiile internaţionale sau actele normative prin care se desfiinţează unilateral regimul de vize nu este prevăzută perioada pentru care vizele sunt desfiinţate, străinilor care nu au obligaţia obţinerii vizei pentru a intră în România li se permite accesul pe teritoriul statului român şi pot să rămână până la 90 de zile, în decurs de 6 luni, începând cu ziua primei intrări în ţară.";– Art. 84 alin. (1): "Contestarea deciziei de returnare(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este irevocabilă.";– Art. 92: "Interzicerea îndepărtării(1) Îndepărtarea este interzisă în următoarele cazuri:a) străinul este minor, iar părinţii acestuia au drept de şedere în România;b) străinul este părinte al unui minor care are cetăţenia română, dacă minorul se află în întreţinerea acestuia sau dacă există obligaţia plăţii pensiei alimentare, obligaţie pe care străinul şi-o îndeplineşte cu regularitate;c) străinul este căsătorit cu un cetăţean român, iar căsătoria nu este de convenienţă;d) străinul a depăşit vârsta de 80 de ani;e) există temeri justificate că viaţa îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie trimis străinul;f) îndepărtarea este interzisă de documentele internaţionale la care România este parte.(2) Persoanelor prevăzute la alin. (1) li se poate acorda sau, după caz, prelungi dreptul de şedere în România de către Oficiul Român pentru Imigrări, pentru unul dintre scopurile şi în condiţiile prevăzute la capitolul IV, fără a mai fi necesară obţinerea în prealabil a unei vize de lungă şedere.(3) Punerea în executare a măsurilor de îndepărtare se suspendă în cazul străinilor care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1), până la data la care încetează motivele de nepermitere a ieşirii din România.(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1), (2) şi (3) străinii care constituie un pericol pentru ordinea publică, securitatea naţională ori care suferă de o boală care ameninţă sănătatea publică şi refuză să se supună măsurilor stabilite de către autorităţile medicale."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, la art. 20 alin. (2) care consacră prioritatea reglementărilor internaţionale în ipoteza existenţei unor neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne şi la art. 21 alin. (3) care instituie dreptul părţilor la un proces echitabil. Se invocă, de asemenea, şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 cuprinde, astfel cum precizează chiar denumirea sa marginală, dispoziţii generale privind şederea străinilor pe teritoriul României. Prin Decizia nr. 848 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 14 noiembrie 2007, instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor alin. (1) al articolului menţionat, care limitează în timp dreptul acelor străini care se află în România, temporar şi în mod legal, de a rămâne pe teritoriul statului român „numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere”. Cu acel prilej, Curtea a statuat că o asemenea condiţie este pe deplin justificată de raţiuni de control al fenomenului migraţionist, prin impunerea respectării anumitor obligaţii de către străinii care au dobândit dreptul de şedere temporară pe teritoriul României. Curtea a mai arătat că aceste dispoziţii legale trebuie privite prin prisma prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, text constituţional care se aplică nu numai cetăţenilor României, ci şi străinilor şi apatrizilor. Din această perspectivă, Curtea a constatat că textul de lege criticat trebuie interpretat prin coroborare cu prevederile art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, potrivit cărora „Străinii aflaţi pe teritoriul României sunt obligaţi (…) să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat şederea, precum şi să depună toate diligenţele necesare pentru a ieşi din România până la expirarea acestei perioade”. Acelaşi raţionament este valabil şi în ceea ce priveşte prevederile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 referitor la acei străini care nu au obligaţia de a obţine viză pentru a intră în România şi care pot rămâne pe teritoriul statului român până la 90 de zile, în decurs de 6 luni, începând cu ziua primei intrări în ţară. Aşadar, prevederile art. 11 nu cuprind elemente de neconstituţionalitate, excepţia având acest obiect urmând să fie respinsă ca neîntemeiată.În continuare, Curtea observă că prevederile art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 oferă străinului interesat posibilitatea de a contesta în justiţie legalitatea şi temeinicia deciziei de returnare emise de autoritatea competentă, cererea sa urmând să fie examinată de o instanţă judecătorească independentă şi imparţială, în cadrul unui proces care întruneşte toate exigenţele şi garanţiile care caracterizează procesul echitabil într-o societate democratică. Totodată, Curtea constată că textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalităţii în drepturi, întrucât nu introduce discriminări de nicio natură între cei care au vocaţia de a intra sub incidenţa normei.În fine, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 92 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, Curtea observă că nu conţin elemente de neconstituţionalitate, ci enumeră, la alin. (1), acele categorii de străini care, fie din motive pur obiective, fie din considerente umanitare, nu sunt susceptibili de a fi supuşi măsurii îndepărtării de pe teritoriul României. Acelaşi text de lege prevede, în următoarele două alineate, reguli în favoarea acestor categorii de străini, justificate de situaţia specială în care aceştia se află, astfel că nu se poate susţine încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11, art. 84 alin. (1) şi art. 92 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Vitalie Guţu în Dosarul nr. 699/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters