DECIZIE nr. 1.108 din 16 octombrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 6.449/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.La apelul nominal răspunde Dragoş Marian Ene, în calitate de mandatar al autorului excepţiei, avocatul Constantin Ianculescu din cadrul Baroului Bucureşti, pentru partea Denisa Mariana Hodărnescu, precum şi consilierul juridic Raluca Băloiu din partea Oficiului Român pentru Adopţii.Mandatarul autorului excepţiei solicită amânarea judecăţii, întrucât la dosarul cauzei nu au fost comunicate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi Guvernului.Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public se opun amânării judecăţii.În continuare, mandatarul autorului excepţiei depune o cerere prin care solicită recuzarea judecătorilor Curţii.Curtea, deliberând, respinge cererile formulate, având în vedere prevederile art. 30 alin. (1) şi art. 55 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.Cauza se află în stare de judecată.Dragoş Marian Ene solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Depune note scrise în acest sens.Avocatul Constantin Ianculescu solicită respingerea excepţiei, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Reprezentantul Oficiului Român pentru Adopţii solicită, de asemenea, respingerea excepţiei. Depune concluzii scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele :Prin Încheierea din 14 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 6.449/1/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de George Nicanor Ene într-un proces de strămutare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate contravin, în principal, dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, 53, 126 şi 127, întrucât judecarea cererilor de strămutare în camera de consiliu şi interzicerea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate cu privire la aceste cereri este de natură să împiedice accesul liber la justiţie şi să încalce drepturile justiţiabililor.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 40 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă, cu următoarea redactare:"Cererea de strămutare se judecă în camera de consiliu.[…]Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă niciunei căi de atac. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie păstrate."Dispoziţiile constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 127 privind caracterul public al dezbaterilor. Mai este invocată şi încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (1), (3), (4) şi (5), art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (2), art. 8, art. 11, art. 15 alin. (2), art. 21, art. 30, art. 36, art. 38, art. 44, art. 52, art. 53, art. 54 alin. 2, art. 57, art. 69, art. 82 alin. (2), art. 125, art. 134 alin. (2) şi (4), art. 142, art. 146, art. 147 şi art. 148.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că strămutarea procesului civil reprezintă un incident procedural referitor la instanţa sesizată cu judecarea pricinii şi are ca finalitate înlăturarea suspiciunilor ce ar putea să apară cu privire la independenţa sau imparţialitatea acesteia. Cererea de strămutare formează obiectul unei judecăţi distincte şi se adresează instanţei competente potrivit art. 39 din Codul de procedură civilă, care, soluţionând acest incident procedural, se desesizează în mod definitiv. În situaţia în care instanţa a dispus strămutarea, prin hotărârea pronunţată va arăta şi în ce măsură actele îndeplinite înainte de strămutare urmează a fi păstrate. Aşadar, strămutarea procesului civil nu atrage în mod implicit şi necondiţionat anularea tuturor actelor de procedură, instanţa având posibilitatea de a aprecia cu privire la păstrarea sau, dimpotrivă, refacerea acestora, în baza elementelor probatorii corespunzătoare prezentate de părţi. Date fiind motivele de strămutare, actele anterioare vor fi menţinute doar în măsura în care nu au fost afectate de poziţia lipsită de obiectivitate a instanţei datorată împrejurării pricinii, calităţii părţilor sau vrăjmăşiilor locale.Autorul excepţiei consideră că prevederile art. 40 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă împiedică accesul liber la justiţie, întrucât cererea de strămutare se judecă în camera de consiliu, iar hotărârea asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac.În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, dar aceasta nu înseamnă, însă, că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.Prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite. În acest sens s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Aşa cum s-a reţinut prin aceeaşi decizie, dispoziţia înscrisă la alin. (2) al art. 21 din Constituţie, şi anume că nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social.Desigur, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă niciunei căi de atac, în considerarea faptului că prin această instanţă nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili.De altfel, asupra constituţionalităţii alin. 4 al art. 40 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunţat prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 79 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, Decizia nr. 624 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 24 august 2007, şi Decizia nr. 468 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iulie 2007.În aceste decizii Curtea a reţinut că hotărârea pronunţată de instanţă cu ocazia soluţionării cererii de strămutare este rezultatul unui act de administrare a justiţiei, iar nu de soluţionare în fond a unei cauze civile. Astfel, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susţine că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, ştirbindu-se în acest fel exerciţiul drepturilor constituţionale invocate.Considerentele deciziilor mai sus menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 6.449/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește