DECIZIE nr. 1.113 din 23 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorBenke Karoly – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, excepţie ridicată de Oana Aurora Baciu în Dosarul nr. 17.188/3/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât Guvernul a motivat urgenţa reglementării.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 17.188/3/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, excepţie ridicată de Oana Aurora Baciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva deciziei de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că ordonanţa de urgenţă criticată a fost adoptată în lipsa existenţei unei situaţii extraordinare, afectează o instituţie fundamentală a statului, respectiv Guvernul, şi a intrat în vigoare anterior depunerii ordonanţei de urgenţă la Camera Deputaţilor, contrar art. 115 alin. (5) din Constituţie. Totodată, se arată că este discriminatorie şi încalcă dreptul la muncă, prin faptul că preluarea personalului Cancelariei Primului-Ministru în structura Secretariatului General al Guvernului se face prin trimiterea la un criteriu generic şi subiectiv. În consecinţă, se apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă şi art. 1 alin. (5) din Constituţie.În fine, se mai susţine că ordonanţa de urgenţă criticată a fost emisă cu încălcarea prevederilor Codului muncii.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia ridicată este întemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 9 martie 2009. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, se constată că autorul acesteia critică numai prevederile art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009, texte asupra cărora Curtea urmează să se pronunţe şi care au următorul cuprins:– Art. VII: "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Cancelaria Primului-Ministru, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, se desfiinţează.";– Art. VIII: "(1) Personalul Cancelariei Primului-Ministru, în limita atribuţiilor transferate, se preia, potrivit pregătirii profesionale, în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi aparatului propriu de lucru al primului-ministru, care preiau atribuţii corespunzătoare celor din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, în limita numărului de posturi aprobat pentru acestea.(2) Pentru personalul Cancelariei Primului-Ministru care nu se încadrează în prevederile alin. (1) se aplică dispoziţiile legale în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv de serviciu." … Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv al supremaţiei Constituţiei şi respectării legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă şi art. 115 alin. (4)-(6) privind delegarea legislativă. Totodată, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi prevederile Codului muncii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Guvernul, în expunerea de motive a ordonanţei de urgenţă criticate, a arătat motivele care au stat la baza adoptării acesteia. Astfel, cu privire la măsura desfiinţării Cancelariei Primului-Ministru, argumentele care justifică existenţa stării extraordinare, aşa cum rezultă din expunerea de motive, sunt următoarele:– existenţa unor paralelisme şi suprapuneri în unele domenii (coordonarea procesului politicilor publice, planificare strategică), precum şi a unor disjungeri, în mod nejustificat, a unor competenţe (calitatea de ordonator principal de credite, reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti etc.) între Cancelaria Primului-Ministru şi Secretariatul General al Guvernului;– necesitatea reformării şi restructurării aparatului de lucru al Guvernului, întrucât România este singurul stat care are centrul Guvernului format din două instituţii distincte;– lipsa răspunsului rapid al Cancelariei Primului-Ministru la multitudinea de probleme de pe agenda Guvernului, datorită domeniului extins de competenţe care îi revine, în condiţiile în care aceasta a devenit o structură cu multiple atribuţii, cu un mare număr de personal şi care coordonează o serie de autorităţi şi agenţii aflate în subordinea Guvernului;– continuarea procesului de modernizare a administraţiei publice prin luarea unor măsuri adecvate de reorganizare a aparatului de lucru al Guvernului de aşa manieră încât acesta să reprezinte, cu adevărat, începutul funcţionării unui aparat administrativ care să fie atât performant, cât şi competitiv cu structurile din ţările membre ale Uniunii Europene;– obiectivul Guvernului de restrângere a cheltuielilor bugetare în contextul crizei economice;– dificultăţile reale în ceea ce priveşte o funcţionare optimă, la cel mai înalt nivel, a aparatului de lucru al Guvernului.Toate aceste argumente ale Guvernului duc la concluzia că a existat o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu a putut fi amânată în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie.Totodată, se constată că instituţia Cancelariei Primului-Ministru nu este o instituţie fundamentală a statului, astfel încât critica de neconstituţionalitate raportată la art. 115 alin. (6) din Constituţie este neîntemeiată. În fine, nici art. 115 alin. (5) din Constituţie nu este încălcat din moment ce ordonanţa de urgenţă a fost depusă la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi înregistrată cu nr. 190 din 9 martie 2009 chiar în ziua intrării sale în vigoare.Cu referire la criticile de neconstituţionalitate ce vizează art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că şi acestea sunt neîntemeiate. Desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru a fost efectivă, a avut cauze reale şi serioase în sensul art. 65 din Codul muncii, astfel încât măsura concedierii, ca rezultat al desfiinţării structurii în cauză, se supune aceloraşi exigenţe precum acelora reglementate de dispoziţiile art. 65 din Codul muncii. Astfel, ordonanţa de urgenţă criticată nu afectează în niciun fel dreptul constituţional la muncă, încetarea raporturilor de serviciu fiind reglementată distinct de art. 65 din Codul muncii. În fine, se observă că măsurile prevăzute de art. VII şi VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 se aplică cu privire la toate persoanele aflate în ipoteza normei legale. Referitor la susţinerea că art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 ar conţine un criteriu generic şi subiectiv, în baza cărora unii angajaţi ar fi preluaţi din structura fostei Cancelarii a Primului-Ministru în cea a Secretariatului General al Guvernului, este neîntemeiată, întrucât, de principiu, toţi angajaţii sunt preluaţi în noua structură pe poziţii care presupun atribuţii corespunzătoare celor din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, dar „în limita numărului de posturi aprobat”. În lipsa unor poziţii similare sau în lipsa unui anumit număr de posturi aprobate, angajatul în cauză nu poate fi preluat în noua structură, făcându-se, în consecinţă, aplicarea art. 65 din Codul muncii.În aceste condiţii, se constată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.Desigur, verificarea în concret a respectării legii atunci când angajatorul a dispus măsura concedierii revine instanţei de judecată, care este singura competentă să controleze şi să sancţioneze eventualele concedieri nelegale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, excepţie ridicată de Oana Aurora Baciu în Dosarul nr. 17.188/3/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Benke Karoly––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește