DECIZIE nr. 1.137 din 23 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 1, art. 13^2, art. 16, art. 29 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în ansamblul ei, şi ale art. 13 din acelaşi act normativ, precum şi ale Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul ei, şi ale art. 1, art. 13 pct. 2, art. 16, art. 29 şi art. 33 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Petre Trandafir şi Neculai Coman în Dosarul nr. 6.130/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2010 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 23 septembrie 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 6.130/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în ansamblul ei, şi ale art. 13 din acelaşi act normativ, precum şi ale Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul ei, şi ale art. 1, art. 13 pct. 2, art. 16, art. 29 şi art. 33 din acelaşi act normativ.Excepţia a fost ridicată de Petre Trandafir şi Neculai Coman cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect infracţiuni de corupţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia Petre Trandafir susţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 73 alin. (3) lit. l) referitoare la reglementarea prin lege organică a organizării şi funcţionării Ministerului Public şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile şi domeniul de reglementare prin ordonanţe de urgenţă, deoarece, fără să existe o situaţie extraordinară, Guvernul a adoptat actul normativ criticat, de natură a afecta regimul unei instituţii fundamentale a statului, parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi anume Ministerul Public, a cărui organizare şi funcţionare reprezintă un domeniu de reglementare rezervat exclusiv Parlamentului.Referitor la prevederile criticate din Legea nr. 78/2000, autorul excepţiei Neculai Coman invocă, după cum urmează:– neconstituţionalitatea art. 1 din Legea nr. 78/2000 raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora, precum şi ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei, deoarece incriminează persoane, şi nu fapte. Astfel, dispoziţiile de lege criticate creează un regim juridic separat de dreptul comun pentru persoanele circumstanţiate, cărora li se aplică pedepse majorate pentru săvârşirea unor infracţiuni preexistente în Codul penal sau în legi penale speciale;– neconstituţionalitatea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi, întrucât legiferează o circumstanţă agravantă pentru infracţiunile de abuz în serviciu reglementate de Codul penal, cu consecinţa majorării pedepsei aplicabile subiectului circumstanţiat la art. 1 din lege, ceea ce a dus la confuzii în practica instanţelor de judecată;– neconstituţionalitatea art. 16 din Legea nr. 78/2000 în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, deoarece impune aplicarea legii penale mai severe;– neconstituţionalitatea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 126 alin. (5) teza întâi privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare, întrucât instituirea de complete specializate echivalează cu înfiinţarea de instanţe extraordinare;– neconstituţionalitatea art. 33 din Legea nr. 78/2000 raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale şi ale art. 124 alin. (1) referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii, deoarece legea penală este de strictă interpretare, iar sintagma „lege contrară” ar putea fi sursă de arbitrar.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală apreciază că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, Guvernul a încălcat limitele de competenţă stabilite prin art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât a reglementat, pe calea ordonanţei de urgenţă, regimul unei instituţii fundamentale a statului, şi anume Ministerul Public, parte componentă a autorităţii judecătoreşti. Arată că Legea nr. 78/2000 reprezintă o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun şi aplicabilă unei categorii de persoane circumstanţiate, reglementare care nu încalcă principiul constituţional al egalităţii, întrucât acesta permite instituirea unor reglementări juridice diferite pentru situaţii diferite. Criticile referitoare la prevederea aceloraşi fapte ca infracţiuni prin texte din legi diferite reprezintă o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, de competenţa instanţei de judecată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate de autorii excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile "Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în ansamblul ei, şi ale art. 13 din acelaşi act normativ”, excepţie ridicată de Petre Trandafir, precum şi ale „Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul ei, şi ale art. 1, art. 13 pct. 2, art. 16, art. 29 şi art. 33 din acelaşi act normativ”, excepţie ridicată de Neculai Coman. În realitate, potrivit concluziilor scrise ale autorului excepţiei Petre Trandafir, acesta critică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, prin care „s-au făcut mai multe modificări ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie”, nefiind vizat, în mod distinct, art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005. Totodată, din notele scrise ale autorului excepţiei Neculai Coman reiese că acesta formulează, de fapt, critici punctuale cu privire la anumite dispoziţii ale Legii nr. 78/2000, şi anume referitor la prevederile art. 1, art. 13^2, art. 16, art. 29 alin. (1) şi art. 33 din respectivul act normativ.Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, precum şi asupra dispoziţiilor art. 1, art. 13^2, art. 16, art. 29 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.Textele criticate din Legea nr. 78/2000 au următorul cuprins:– Art. 1: "Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane:a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice; … b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici; … c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii; … d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa; … e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale; … f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie; … g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condiţiile prevăzute de lege."; … – Art. 13^2, introdus prin Legea nr. 521/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.123 din 29 noiembrie 2004: „Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.”;– Art. 16: "Dacă faptele prevăzute în prezenta secţiune constituie, potrivit Codului penal sau unor legi speciale, infracţiuni mai grave, acestea se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile stabilite în aceste legi.";– Art. 29 alin. (1), modificat prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003: „Pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.”;– Art. 33: "Orice prevedere contrară prezentei legi se abrogă".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. În acest sens este Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, pentru motivele acolo arătate.Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru aceleaşi motive, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 nu încalcă nici prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Legea fundamentală.Referitor la dispoziţiile art. 1, art. 13^2, art. 16, art. 29 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 78/2000, criticile de neconstituţionalitate formulate sunt neîntemeiate. Astfel, art. 1, art. 13^2şi art. 16 din Legea nr. 78/2000 nu aduc nicio atingere principiului egalităţii, câtă vreme aceste prevederi de lege se aplică în mod nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în ipoteza lor, respectiv tuturor celor care au săvârşit infracţiuni de corupţie. Aşa fiind, cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că persoanele care au săvârşit infracţiuni de corupţie se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanelor care au săvârşit alte infracţiuni, astfel încât este justificată distincţia făcută de legiuitor. Într-adevăr, principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit. Pentru acelaşi motiv, art. 1 din Legea nr. 78/2000 nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. h) şi art. 124, iar art. 16 din Legea nr. 78/2000 nu încalcă art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală. Art. 15 alin. (2) din Constituţie nu este aplicabil în cauză.Totodată, nu pot fi reţinute nici criticile aduse art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. În exercitarea acestei competenţe exclusive conferite de Legea fundamentală, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, cum este şi cazul normelor criticate, prin care s-a stabilit ca pentru judecarea în primă instanţă a unei anumite categorii de infracţiuni, şi anume infracţiunile de corupţie, să se instituie complete specializate, în scopul perfecţionării actului de justiţie. Constituirea unor astfel de complete nu are semnificaţia instituirii unor instanţe extraordinare, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”, iar judecătorii care compun completele specializate fac parte din instanţele judecătoreşti prevăzute de lege, îndeplinind cerinţele de independenţă şi imparţialitate impuse de prevederile constituţionale [art. 124 alin. (2) şi (3)]. De altfel, niciun text constituţional nu interzice specializarea completelor de judecată, ci, dimpotrivă, Legea fundamentală permite chiar înfiinţarea de instanţe specializate în anumite materii [art. 126 alin. (5) teza a doua din Constituţie].În fine, nici dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 78/2000, referitoare la abrogarea oricăror prevederi contrare acestui act normativ, nu aduc nicio atingere principiului universalităţii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor şi principiului înfăptuirii justiţiei în numele legii. În plus, critica formulată priveşte modul de aplicare a dispoziţiilor de lege atacate şi, prin urmare, nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 1, art. 13^2, art. 16, art. 29 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Petre Trandafir şi Neculai Coman în Dosarul nr. 6.130/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește