DECIZIE nr. 1.146 din 28 septembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi a celor ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi a celor ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prima Construct” – S.A. din Timişoara în dosarele nr. 1.279/325/2007 şi nr. 7.719/325/2006 ale Tribunalului Timiş – Secţia civilă, de Societatea Comercială „Faur” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 18.705/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti – Secţia civilă, precum şi de către Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 4.735/303/2009 al acestei instanţe.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că, la Dosarul nr. 322D/2010, Societatea Comercială "Faur" – S.A. din Bucureşti a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 şi a celor ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990.Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor nr. 146D/2010, nr. 322D/2010, nr. 544D/2010 şi nr. 3.285D/2010, având în vedere obiectul acestora.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 322D/2010, nr. 544D/2010 şi nr. 3.285D/2010 la Dosarul nr. 146D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,Prin încheierile din 18 decembrie 2009 şi 12 ianuarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 1.279/325/2007 şi nr. 7.719/325/2006, Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 18.705/301/2006, precum şi prin Încheierea din 12 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.735/303/2009, Tribunalul Timiş -Secţia civilă, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – Secţia civilă şi Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi a celor ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prima Construct” – S.A. din Timişoara, Societatea Comercială „Faur” – S.A. din Bucureşti şi, din oficiu, de către Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă în cauze civile având ca obiect obligaţia de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că reglementarea criticată este neconstituţională, întrucât "consacră" obligaţia de a vinde locuinţele construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat către titularii contractelor de închiriere, fără a diferenţia între calitatea de persoană de drept public şi cea de drept privat, precum şi impunerea unui preţ de vânzare derizoriu şi fără a se avea în vedere că între timp aceste unităţi de stat s-au privatizat, iar locuinţele fac parte din "patrimoniul" acestora. De asemenea, apreciază că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale şi datorită faptului că vânzarea se poate încheia doar cu chiriaşul locuinţei de serviciu şi nu dă posibilitatea de a-l încheia cu un terţ, eventual cu respectarea unui drept de preempţiune al chiriaşului, ceea ce contravine atât art. 45 din Constituţie, cât şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţie, care consacră în mod clar şi imperativ interzicerea discriminării. Totodată, se arată că o normă juridică care obligă proprietarul de drept să vândă aceste apartamente chiriaşilor reprezintă o sfidare a dreptului de proprietate garantat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reglementarea criticată reprezintă un caz de restrângere a componentei de dispoziţie a dreptului de proprietate, cu încălcarea art. 53 din Legea fundamentală care prevede că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi este posibilă numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de norma constituţională.Autorii excepţiei susţin că prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 aduc atingere şi art. 135 din Constituţie, potrivit cărora „economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă”, prin aceea că prin norma legală criticată se creează „disparităţi sociale greu de surmontat şi se impun restrângeri unor agenţi economici cu capital integral privat”.Aşa fiind, aceştia apreciază că art. 7 din Legea nr. 85/1992 şi art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate şi a inviolabilităţii acestuia, precum şi a dreptului la exercitarea unei activităţi economice.Tribunalul Timiş – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reglementarea legală criticată nefiind în contradicţie cu normele constituţionale invocate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – Secţia civilă şi Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, apreciază că prin instituirea obligaţiei de vânzare în sarcina unităţilor proprietare se aduce atingere dreptului de proprietate privată a acestor persoane juridice asupra bunurilor din patrimoniul propriu, patrimoniu care este distinct de cel al statului. Obligaţia de înstrăinare astfel instituită de lege reprezintă o limitare a dreptului de dispoziţie asupra bunurilor din patrimoniul persoanelor juridice la care se referă art. 7 din Legea nr. 85/1992, ceea ce contravine art. 44 alin. (1) din Constituţie. Instanţa consideră că a institui, prin lege, obligaţia de înstrăinare a bunurilor din patrimoniul propriu al acestor persoane juridice, la un preţ stabilit în mod expres de art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990, reprezintă o limitare neconstituţională a dreptului la garantarea proprietăţii.Aşa fiind, apreciază că raţiunile şi considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 870/2007, prin care s-a statuat că „prin înlăturarea posibilităţii autorităţilor publice locale de a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul de a opta sau nu pentru vânzarea acestora, se încalcă în mod vădit dreptul unităţilor administrativ-teritoriale de exercitare a prerogativei dispoziţiei, ca atribut ce ţine de esenţa dreptului de proprietate” şi se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate privată, sunt aplicabile şi în cazul prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, precum şi cele ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990.– Art. 7 din Legea nr. 85/1992 are următorul cuprins: „Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat.Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.Beneficiază de prevederile alin.1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste locuinţe nu se vând.Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi să construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor.Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu se vând.";– Art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 prevede că:"Preţurile de vânzare către populaţie pentru locuinţele construite din fondurile statului şi recepţionate până la data de 31 decembrie 1989 se stabilesc potrivit anexelor nr. 1 şi 2.În vederea corelării preţurilor de vânzare cu preţurile de deviz pentru locuinţele recepţionate după 1 ianuarie 1990, Ministerul Economiei Naţionale, Ministerul Finanţelor şi Comisia Naţională pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului vor prezenta în termen de 60 de zile de la data prezentului decret-lege nivelurile corespunzătoare ale preţurilor de vânzare în funcţie de numărul de camere, suprafeţele utile, gradul de confort şi finisaj."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi legale, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 privind Economia. De asemenea, este invocată înfrângerea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Primul Protocol adiţional şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale, având motivări similare, prilej cu care a statuat că prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 şi cele ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 sunt constituţionale.În acest sens, este Decizia nr. 437/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, şi Decizia nr. 651/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 27 mai 2009, prin care Curtea a statuat că „art. 7 din Legea nr. 85/1992 consacră o normă de justiţie socială, întrucât dă posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această bază s-a apreciat că dispoziţiile criticate sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 44 din Constituţie, ci şi legitime din punct de vedere economic, social şi moral. Curtea reţine că, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii în condiţiile contractului de privatizare, legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriaş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective. Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine nici contrarietatea prevederilor criticate raportat la dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri a fost construită locuinţa ce a făcut obiectul vânzării, obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este, astfel cum a statuat Curtea Constituţională, o obligaţie în rem, instituită în considerarea obiectului (locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie în personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială ce a luat naştere pe calea privatizării”.Prin aceleaşi decizii, Curtea a constatat că "textele de lege criticate nu prevăd o expropriere şi nici o naţionalizare sau orice altă măsură de trecere silită a locuinţelor în proprietatea publică a statului. În acelaşi mod, Curtea reţine că art. 7 din Legea nr. 85/1992 nu instituie o confiscare, ci o transmitere în proprietatea deţinătorilor de locuinţe, foşti chiriaşi ai acestora, a locuinţelor şi a terenurilor aferente acestor locuinţe dobândite prin cumpărare de la unităţile economice sau bugetare de stat.De asemenea, Curtea nu a reţinut nici contrarietatea textelor de lege criticate în raport cu dispoziţiile art. 45 din Constituţie referitoare la libertatea economică, de vreme ce posibilitatea chiriaşilor de a cumpăra locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic a fost reglementată, prin textul de lege criticat, înainte de încheierea contractului de privatizare".În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut că "acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângere care nu a fost constatată".Totodată, Curtea a constatat că "nu poate fi reţinută nici invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (1) referitoare la principiile economiei de piaţă, de vreme ce prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 sunt o concretizare a obligaţiei statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, potrivit art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie”.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi a celor ale art. 6 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prima Construct” – S.A. din Timişoara în dosarele nr. 1.279/325/2007 şi nr. 7.719/325/2006 ale Tribunalului Timiş – Secţia civilă, de Societatea Comercială „Faur” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 18.705/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti – Secţia civilă, precum şi de către Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 4.735/303/2009 al acestei instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește