Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 26 octombrie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17-22 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorBenke Karoly – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17-22 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, excepţie ridicată de Iulian Nicu în Dosarul nr. 4.262/85/2009 al Tribunalului Sibiu – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 410D-412D/2010, nr. 617D-620D/2010, nr. 1.305D/2010, nr. 1.355D/2010, nr. 1.877D/2010, nr. 1.948D/2010, nr. 1.975D/2010 şi nr. 1.976D/2010, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 298D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 410D-412D/2010, nr. 617D-620D/2010, nr. 1.305D/2010, nr. 1.355D/2010, nr. 1.877D/2010, nr. 1.948D/2010, nr. 1.975D/2010 şi nr. 1.976D/2010 la Dosarul nr. 298D/2010.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 410D-412D/2010, nr. 617D-620D/2010, nr. 1.305D/2010, nr. 1.355D/2010, nr. 1.877D/2010, nr. 1.948D/2010, nr. 1.975D/2010 şi nr. 1.976D/2010 la Dosarul nr. 298D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 26 şi 28 ianuarie 2010, 2 şi 9 februarie 2010, 3, 18 şi 30 martie 2010, 7 aprilie 2010 şi 10 iunie 2010, pronunţate în dosarele nr. 4.262/85/2009, nr. 4.266/85/2009, nr. 4.261/85/2009, nr. 4.259/85/2009, nr. 212/108/2010, nr. 213/108/2010, nr. 214/108/2010, nr. 187/108/2010, nr. 60/85/2010, nr. 81/88/2010, nr. 4.257/85/2009, nr. 106/88/2010, nr. 109/88/2010 şi nr. 107/88/2010, Tribunalul Sibiu – Secţia civilă, Tribunalul Arad – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Sibiu – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, comercială şi contencios administrativ au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17-22 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, excepţie ridicată de Iulian Nicu, Mihai Antonovici, Ioan Popa, Ioan Bogati, Rodica Dubat, Ioan Halaciuga, Sabin Chiş, Mircea Sandu Godea, Dumitru Lucian Roşu, Victor Cherciu, Ioan Băraş, Nicolae Cobuz, Eogen Stroe şi Lucian Sterie în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii împotriva deciziilor de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate afectează în substanţa lor atât dreptul la muncă, cât şi dreptul la pensie, ceea ce este inadmisibil; în acest sens, sunt invocate considerentele de principiu ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.189/2008, prin care aceasta a precizat sensul noţiunii „a afecta” din cuprinsul art. 115 alin. (6) din Constituţie. Se mai arată că pensia este plătită din bugetul asigurărilor sociale, este un drept câştigat şi se datorează pentru munca trecută, fără a putea veni în concurs cu munca prezentă pentru care salariatul primeşte o retribuţie lunară de la bugetul de stat.Aplicarea tale quale a prevederilor legale criticate încalcă şi un alt drept câştigat, şi anume calitatea obţinută prin încheierea unui contract individual de muncă.Totodată, dispoziţiile legale criticate încalcă principiul egalităţii, întrucât condiţionează continuarea raporturilor de muncă de nivelul pensiei aflate în plată. Discriminarea rezultă şi din faptul că prevederile criticate se aplică numai persoanelor care nu deţin un mandat constituţional. De asemenea, textul criticat încalcă dreptul de proprietate şi este lipsit de predictibilitate, întrucât, odată cu intrarea sa în vigoare, autorii excepţiei sunt privaţi de pensiile speciale de care beneficiaseră.Judecătoria Sibiu – Secţia civilă, în dosarele nr. 298D/2010, nr. 411D/2010 şi nr. 412D/2010, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Tribunalul Sibiu – Secţia civilă, în Dosarul nr. 410D/2010, consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Tribunalul Arad – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 617D-620D/2010, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.Tribunalul Sibiu – Secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarele nr. 1.305D/2010 şi nr. 1.877D/2010, consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, comercială şi contencios administrativ, în dosarele nr. 1.355D/2010 şi nr. 1.948D/2010, consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată.Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, comercială şi contencios administrativ, în dosarele nr. 1.975D/2010 şi nr. 1.976D/2010, consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în dosarele nr. 298D/2010 şi nr. 410D-412D/2010, consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În celelalte dosare Guvernul nu a comunicat punctul de vedere solicitat.Avocatul Poporului, în dosarele nr. 298D/2010 şi nr. 410D-412D/2010, consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În celelalte dosare nu a comunicat punctul de vedere solicitat.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17-22 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, care au următorul cuprins:– Art. 17: "(1) Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care: … a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi; … b) după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi."; … – Art. 18: "(1) Pensionarii prevăzuţi la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.(2) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b) au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de cumul, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat."; … – Art. 19: "(1) În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, de pensie/pensii stabilită/stabilite atât în sistemul public cât şi/sau în sisteme neintegrate sistemului public de pensii, la determinarea plafonului stabilit la art. 17 alin. (1) se are în vedere venitul cumulat din acestea.(2) Dacă nivelul pensiilor nete cumulate se situează sub nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat acesta va putea fi cumulat cu veniturile realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie, potrivit legii, în cadrul entităţilor prevăzute la art. 17 alin. (1). … (3) În cazul în care nivelul venitului realizat din pensiile nete cumulate este mai mare decât nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, persoana are obligaţia de a-şi exprima opţiunea, în scris, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, cu privire la menţinerea în plată a pensiei faţă de cuantumul căreia, potrivit art. 17, este permis cumulul. … (4) Prevederile alin. (3) se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b), acestea având obligaţia de a-şi exprima opţiunea în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de imposibilitate a exercitării cumulului."; … – Art. 20: "Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu.";– Art. 21: "În cazul în care opţiunea este exprimată în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4), plata pensiei/pensiilor se suspendă începând cu luna următoare celei în care a fost exprimată opţiunea pentru continuarea activităţii.";– Art. 22: "Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripţie."Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 29 alin. (1) privind libertatea gândirii şi a opiniilor, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii şi art. 136 alin. (5) privind proprietatea. Totodată, se consideră a fi încălcate şi prevederile art. 9, 14 şi art. 15 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, precum şi ale art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi Convenţie, art. 1 pct. 2 şi 4, art. 20, 23 şi 24 din Carta Socială Europeană, art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 15 paragraful 1 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 23 paragraful 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 6 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, prevederile art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (îi) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, precum şi cele ale Codului muncii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, se constată următoarele:Prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a stabilit, în raport cu o critică similară de neconstituţionalitate, că textele de lege criticate, precum şi cap. IV al legii, în ansamblul său, sunt constituţionale în măsura în care nu vizează persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres în Constituţie.Neintervenind elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În fine, Curtea reţine că nu sunt incidente în cadrul controlului de constituţionalitate prevederile art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (îi) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi nici cele ale Codului muncii invocate în susţinerea excepţiei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17-22 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, excepţie ridicată de Iulian Nicu, Mihai Antonovici, Ioan Popa, Ioan Bogati, Rodica Dubat, Ioan Halaciuga, Sabin Chiş, Mircea Sandu Godea, Dumitru Lucian Roşu, Victor Cherciu, Ioan Băraş, Nicolae Cobuz, Eogen Stroe şi Lucian Sterie în dosarele nr. 4.262/85/2009, nr. 4.266/85/2009, nr. 4.261/85/2009, nr. 4.259/85/2009, nr. 212/108/2010, nr. 213/108/2010, nr. 214/108/2010, nr. 187/108/2010, nr. 60/85/2010, nr. 81/88/2010, nr. 4.257/85/2009, nr. 106/88/2010, nr. 109/88/2010 şi nr. 107/88/2010 ale Tribunalului Sibiu – Secţia civilă, Tribunalului Arad – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Sibiu – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi Tribunalului Tulcea – Secţia civilă, comercială şi contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Benke Karoly–––