DECIZIE nr. 1.166 din 17 septembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială în Dosarul nr. 45.219/3/2008.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 nu asimilează judecătorul delegat unei instituţii de sine stătătoare, ci doar conferă acestuia atribuţii speciale reglementate de lege, atribuţii ce se desfăşoară sub autoritatea tribunalului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 45.219/3/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat, din oficiu, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind anularea unei încheieri pronunţate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială arată că dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale sunt neconstituţionale, deoarece „instituţia judecătorului delegat nu este o instanţă judecătorească” în sensul prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituţie, „în măsura în care se apreciază că aceasta înfăptuieşte, în exercitarea atribuţiilor sale, un act de justiţie”. Se susţine, în acest sens, că judecătorul delegat nu realizează un act de justiţie, atribuţiile sale, de natură administrativă, putând fi îndeplinite de funcţionari, astfel cum este caracteristic unui stat de drept guvernat de principiul separaţiei puterilor. În majoritatea statelor europene, Registrul Comerţului este ţinut de grefele de pe lângă Tribunale, iar atribuţiile sale sunt apreciate ca administrative şi se realizează de funcţionari şi grefieri, controlul de legalitate fiind realizat de instanţe, dacă se formulează plângeri sau contestaţii. În plus, munca administrativă de la Registrul comerţului afectează timpul rezervat actelor de justiţie efectivă. Dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 încalcă acelaşi text constituţional şi „în măsura în care se interpretează că numai judecătorii unei secţii din cadrul Tribunalului trebuie să efectueze controlul de legalitate la Registrul Comerţului”. Ar trebui să fie suficientă condiţia ca judecătorul delegat să aparţină tribunalului, fără a fi necesară, în plus, şi aceea a apartenenţei lui la o anumită secţie a respectivei instanţe, deoarece, dacă se apreciază că judecătorul delegat realizează un act de justiţie, atunci acest act se realizează de instanţa judecătorească, adică de Tribunal în întregul său, nu de o secţie de judecători, care nu poate avea semnificaţia de „instanţă”.Cât priveşte invocarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Constituţie, instanţa de judecată face referire la jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, care, în calitate de "acte adoptate de instituţiile europene", este obligatorie pentru România prin efectul Actului de Aderare la Uniunea Europeană. Se afirmă, astfel, că "există decizii ale Curţii Europene de Justiţie în care se demonstrează analogic cu alte organe de natură administrativă că judecătorul român delegat la Registrul Comerţului nu reprezintă o instanţă de judecată, deoarece are atribuţii administrative (C 61/65, Vaassen; C 17/00, de Coster): judecătorul delegat nu conduce o procedură contradictorie, nu emite hotărâri obligatorii şi nu soluţionează un litigiu propriu-zis". Mai mult, judecătorul delegat nu are drepturile pe care le are o instanţă de judecată, de pildă nu poate adresa Curţii Europene de Justiţie o întrebare preliminară şi nu poate invoca excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, consideră că dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, oficiile registrului comerţului se organizează în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal. Rolul tribunalului constă în controlul legalităţii operaţiunilor specifice de înregistrare a comercianţilor, efectuate de oficiile registrului comerţului. Judecătorii cu atribuţii la Oficiul Registrului Comerţului sunt delegaţi de preşedinţii tribunalelor şi îndeplinesc o funcţie publică, de interes general. Desfăşurându-şi activitatea sub autoritatea tribunalului, judecătorul delegat nu poate fi considerat instanţă de sine stătătoare, ci un judecător cu anumite atribuţii speciale în materia Registrului Comerţului, pe care le dobândeşte prin numirea sa de către preşedintele instanţei în această funcţie. Dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Constituţie, invocate, nu au incidenţă în cauza de faţă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, având următoarea redactare: „(1) Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului se exercită de justiţie printr-un judecător delegat.(2) La începutul fiecărui an judecătoresc, preşedintele tribunalului va delega la oficiul registrului comerţului unul sau mai mulţi judecători ai tribunalului." … Dispoziţiile constituţionale invocate sunt cele ale art. 11 alin. (2) potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, în acest sens fiind indicată jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene (cauzele C61/65, Vaassen şi C 17/00, de Coster) şi ale art. 126 alin.(1) conform cărora justiţia se realizează prin Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională observă că în prezenta cauză este invocată, din prisma prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea fundamentală, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, respectiv cauzele C 61/65, G. Vaassen-Gobbels v. Management of the Beambtenfonds voor het Mijnbedrijf şi C 17/00 Francois De Coster v. College des bourgmestre et echevins de Watermael-Boitsfort. Curtea constată că aceste cauze reprezintă exemple în care Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a interpretat, în contextul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, noţiunea de "instanţă judecătorească" competentă să i se adreseze cu un recurs preliminar, stabilind în acest sens câteva cerinţe specifice de delimitare a acestui concept faţă de alte noţiuni utilizate ce definesc diferite organisme în dreptul intern al statelor membre. Aceste criterii (organ stabilit de lege, apartenenţa sa faţă de una dintre puterile de stat, caracter permanent, jurisdicţie obligatorie, procedură contradictorie, aplicarea dreptului, independenţa) se circumscriu însă sferei dreptului aplicat de Curtea de la Luxemburg, şi anume dreptului comunitar, şi nu dreptului intern. Aşa fiind, la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională nu poate avea în vedere criteriile de determinare a unei instanţe judecătoreşti pe care le utilizează, în activitatea sa, Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene.În ceea ce priveşte conceptul de "instanţă judecătorească" în dreptul naţional, acesta este definit la nivel constituţional de art. 126 din Legea fundamentală. Instanţele judecătoreşti care înfăptuiesc justiţia în numele legii sunt, pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – nominalizată expres de norma fundamentală -, "celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", adică, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească: curţile de apel, tribunalele, tribunalele specializate, instanţele militare şi judecătoriile.În acest context, Curtea constată că dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale – criticate pentru neconstituţionalitate – conferă judecătorului delegat competenţa de a exercita controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului. Controlul legalităţii este exercitat, potrivit alin. (1) al art. 37, de justiţie, prin intermediul unuia sau a mai multor judecători ai tribunalului pe care preşedintele respectivei instanţe îi deleagă la oficiul registrului comerţului în scopul îndeplinirii acestei competenţe specializate. Delegarea unui judecător de la o instanţă de judecată, în speţă tribunal, la oficiul registrului comerţului nu neagă atributul acelei instanţe judecătoreşti de reprezentant al autorităţii judecătoreşti învestite prin Constituţie cu înfăptuirea justiţiei.De altfel, cu privire la aceeaşi problemă, a judecătorului delegat, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 366 din 17 martie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009. Cu acel prilej Curtea a conchis, pentru argumentele acolo expuse, că „activitatea desfăşurată de judecătorul delegat potrivit art. 6 din Legea nr. 26/1990 nu poate fi considerată o activitate de jurisdicţie specifică unei instanţe extraordinare şi nu contravine, în consecinţă, prevederilor art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie”. Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 26/1990 cuprind reglementări cu privire la încheierea judecătorului delegat, competenţa acestuia în materia înregistrării în registrul comerţului, înmatriculării şi a oricăror alte înregistrări în registrul comerţului, recursul, procedura recursului şi instanţa superioară competentă. Aceleaşi dispoziţii de principiu se regăsesc şi la art. 60 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.Cât priveşte susţinerea instanţei de judecată care a ridicat din oficiu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, potrivit căreia judecătorul delegat nu poate invoca excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, dimpotrivă, acest lucru este admisibil, în acest sens pronunţând Decizia nr. 1.054 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială în Dosarul nr. 45.219/3/2008.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește