DECIZIE nr. 1.219 din 5 octombrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tim Group” – S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 7.489/314/2009 al Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.489/314/2009, Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Tim Group” – S.R.L. din Suceava într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale, aflată în stadiul procesual al recursului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, "dreptul de acces la o instanţă specializată" şi principiul egalităţii şi al nediscriminării, deoarece, în materie contravenţională, competenţa materială de judecată ar trebui să revină unei instanţe specializate, de contencios administrativ, iar nu instanţei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Stabilirea competenţei materiale de judecată în funcţie de acest criteriu generează, în opinia autorului excepţiei, şi încălcarea dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, de vreme ce probatoriul necesar a fi administrat de instanţă pentru exercitarea dreptului la apărare se află, în general, la sediul contestatorului. Susţine existenţa unei discriminări nejustificate generată de faptul că plângerile împotriva unor acte administrative se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar altele, formulate împotriva altor acte administrative, cum este şi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, se soluţionează în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care, mai mult, nu are nici caracterul unei legi organice, fiind astfel în dezacord şi cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. k) şi l) din Constituţie.Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal consideră că textul de lege criticat nu încalcă normele constituţionale invocate. În opinia sa, faptul că se stabileşte care instanţă este competentă teritorial să soluţioneze plângerea în primă instanţă se datorează unor aspecte ce privesc interesul general şi vizează organizarea justiţiei, fără să aducă atingere dreptului de acces liber la justiţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Acestea prevăd următoarele: „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.”Dispoziţiile din Constituţie invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 52 alin. (1) şi (2) care consacră dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 73 alin. (3) lit. k) şi l) potrivit cărora contenciosul administrativ, respectiv organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi, se reglementează prin lege organică şi ale art. 126 alin. (6) teza întâi, prin care controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat. De asemenea, este invocat art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale invocate şi în cauza de faţă şi cu motivări asemănătoare, iar prin mai multe decizii, instanţa de control constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia. În acest sens pot fi menţionate, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 1.117 din 10 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 5 octombrie 2009, Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, Decizia nr. 1.128 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007, sau Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că regimul juridic al contravenţiilor şi, pe cale de consecinţă, procedura judiciară de soluţionare a plângerii contravenţionale nu intră în domeniul de reglementare al legii organice aşa cum este acesta prevăzut de art. 73 din Legea fundamentală. De asemenea, Curtea a statuat că art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reprezintă o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, în sensul competenţei atribuite legiuitorului de art. 126 alin. (2) din Constituţie, care poate institui, pentru situaţii deosebite, reguli speciale în ceea ce priveşte stabilirea competenţei instanţelor de judecată şi a procedurii de judecată. Totodată, instanţa de contencios constituţional a observat că textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Curtea a apreciat că, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale. În plus, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în materie contravenţională este menită să dea expresie garanţiilor prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia pronunţată prin deciziile menţionate, cât şi argumentele pe care aceasta s-a bazat îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tim Group” – S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 7.489/314/2009 al Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește