DECIZIE nr. 1*) din 7 ianuarie 1997

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 14 mai 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 12 30/01/1991
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 12/1991 privind impozitul pe profit



Notă *) Definitivă prin nerecurareLucian Stangu – preşedinteNicolae Popa – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentCompletul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:Prin Încheierea din 7 octombrie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 854/1995, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia de contencios administrativ – a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, invocată de Societatea Comercială „General Transport” – S.A. Bucureşti. În susţinerea excepţiei se arata ca dispoziţia legală, prin care se stabileşte competenţa de soluţionare a procesului-verbal de către Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti, este neconstitutionala, întrucît încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, care garantează accesul liber la justiţie. Se mai arata ca, în speta, nu este aplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 34 din 26 iunie 1993.Exprimindu-şi opinia, Curtea Suprema de Justiţie apreciază ca procedura de atacare a actelor administrativ-financiare, prevăzute de Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, nu încalcă prevederile constituţionale.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, pentru motivul ca art. 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, modificat prin Legea nr. 59/1993, dispune ca persoanele nemultumite de modul de rezolvare a contestaţiilor de către Ministerul Finanţelor se pot adresa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ competente.Cele două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, controlul legitimitatii constituţionale se exercită numai asupra legilor şi ordonanţelor în vigoare, deoarece numai acestea, fiind aplicabile, ar putea veni în conflict cu ordinea normativa instituită de Constituţie.În speta, Legea nr. 12 din 30 ianuarie 1991 privind impozitul pe profit a fost abrogată în mod expres, începând cu anul fiscal 1995, prin Ordonanţa Guvernului nr. 70 din 29 august 1994 privind impozitul pe profit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 73 din 12 iulie 1996.Întrucît controlul de constituţionalitate a legii nu poate privi decît legile în vigoare, intervenţia Curţii Constituţionale în aprecierea constituţionalităţii unor norme juridice abrogate ar fi contrară nu numai rolului şi atribuţiilor sale stabilite prin Constituţie, ci şi doctrinei juridice, fiind o încălcare flagrantă a principiului neretroactivitatii legii. În acest sens este practica constanta a Curţii, consacrată prin Decizia nr. 14 din 10 martie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 18 mai 1993, prin Decizia nr. 46 din 10 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 7 decembrie 1993, şi prin Decizia nr. 57 din 31 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 24 august 1995.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, invocată de Societatea Comercială „General Transport” – S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 854/1995 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa din 7 ianuarie 1997.PREŞEDINTE,dr. Lucian StanguMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters