DECIZIE nr. 104 din 6 iunie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995 şi modificată prin Legea nr. 105/1997



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorMariana Trofimescu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995 şi modificată prin Legea nr. 105/1997, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Transtex” S.R.L. din Sighisoara în Dosarul nr. 3.038/1999 al Judecătoriei Sighisoara, judeţul Mures.La apelul nominal se constata lipsa părţilor: Societatea Comercială "Transtex" – S.R.L. din Sighisoara şi Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Mures, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca fiind neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, iar stabilirea vinovatiei este atributul exclusiv al instanţei de judecată, iar nu un motiv de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din data de 17 martie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.038/1999, Judecătoria Sighisoara, judeţul Mures, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995 şi ulterior modificată prin Legea nr. 105/1997, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Transtex” – S.R.L. din Sighisoara.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 constituie „o formă mascată de confiscare” a unor bunuri dobândite în mod ilicit, în baza unor relaţii comerciale. Se mai arata ca intervenţia statului în cazul unor raporturi juridice de natura comercială nu se justifica, deoarece statul nu a fost parte în contract. În opinia autorului excepţiei aceste dispoziţii legale aduc o restrangere exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale fără să fie îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 49 din Constituţie. Este o restrangere „nenumita” a dreptului de proprietate ce deriva din beneficiul realizat prin raporturi comerciale, precum şi a libertăţii comerţului. De asemenea, autorul excepţiei considera ca răspunderea contravenţională, stabilită în temeiul art. IV din ordonanţa criticata, este consecinţa neexecutării unei obligaţii contractuale „fără intervenţia statului”. Or, în aceste condiţii, executarea sau neexecutarea unei clauze stipulate în contract nici nu poate fi sancţionată de stat, care nu este parte în acel contract, ci numai de părţile contractante, care au la indemana mijloacele procedurale de executare a contractului sau de sancţionare a neexecutării acestuia. Mai mult, nu se verifica, cu ocazia aplicării acestei sancţiuni contravenţionale, existenta vinovatiei ca trasatura esenţială a contravenţiei, organele de control aplicând sancţiunea, indiferent de existenta sau inexistenta vreuneia dintre formele de vinovăţie.În opinia autorului excepţiei ordonanţa aduce atingere şi prevederilor art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece sumele obţinute sau pe cale de a fi obţinute prin aceste operaţiuni de import-export intră în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital privat, în a carei ordine juridică nu se poate interveni fortat din afară, de către stat, prin măsuri administrative. În acest mod proprietatea privată nu mai este inviolabilă, iar statul se imbogateste fără just temei prin "confiscare".Judecătoria Sighisoara, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia este neîntemeiată, deoarece obligaţia de repatriere a valutei şi efectuarea operaţiunilor prin conturile deschise în România la băncile autorizate nu încalcă prevederile art. 49 alin. (1) din Constituţie, care reglementează situaţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. Instanţa de judecată considera ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 134 alin. (1), alin. (2) lit. a şi b) şi nici pe cele ale art. 135 alin. (6) din Constituţie, referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private care nu poate fi opusă cerinţelor apărării intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară. Economia de piaţa şi libertatea comerţului nu justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei, a termenului maxim de repatriere, întrucât de constituirea fondurilor valutare depinde însăşi funcţionarea sistemului economic. În final, instanţa considera ca desfăşurarea activităţii agenţilor economici trebuie să se realizeze în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994, aprobată prin Legea nr. 12/1995, şi în privinta încasării sumelor în valută aferente importurilor de mărfuri, executării de lucrări şi prestaţiilor de servicii în străinătate, prin conturile deschise în România la bănci autorizate.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:Art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 prevede unele măsuri în vederea consolidării regimului valutar şi intaririi disciplinei financiare privind disponibilităţile în conturile valutare ale persoanelor juridice şi fizice, care produc şi comercializează mărfuri, executa lucrări şi prestează servicii în străinătate. În acest cadru este prevăzută atât obligaţia de repatriere a valutei, cat şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii. Obligaţia de repatriere a valutei nu este contrară prevederilor art. 41 alin. (7) din Constituţie prin care este garantată proprietatea privată dobandita în mod licit, proprietate care nu poate fi confiscată, deoarece utilizarea bunurilor proprietate privată, indiferent de natura lor, nu justifica, în opinia Guvernului, încălcarea unui interes naţional, asa cum este cel al asigurării disponibilităţilor valutare necesare pentru asigurarea obligaţiilor externe de plată. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998. Guvernul considera ca prevederile art. 41 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”, nu pot fi desprinse din interpretarea sistematica a întregului text constituţional. Aceasta prevedere constituţională a fost respectata, având în vedere ca Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 a fost aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995. În continuare Guvernul apreciază că nu au fost incalcate nici prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece acest text constituţional priveşte drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi nu are incidenţa în domeniul raporturilor dintre societăţile comerciale. Considera, de asemenea, ca prin dispoziţiile legale criticate nu sunt incalcate nici prevederile art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) şi nici ale art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece inviolabilitatea, în condiţiile legii, a proprietăţii private nu poate fi opusă cerinţelor apărării intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară, în actualul stadiu de dezvoltare a economiei de piaţa. Economia de piaţa şi libertatea comerţului nu pot justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei sau a termenului maxim de repatriere, deoarece constituirea fondurilor valutare este vitala pentru economia naţionala. Se invoca, în acest sens, jurisprudenta Curţii Constituţionale (Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, Decizia nr. 60 din 31 martie 1998, Decizia nr. 157 din 10 noiembrie 1998, Decizia nr. 186 din 17 decembrie 1998, Decizia nr. 94 din 17 iunie 1999, Decizia nr. 105 din 1 iunie 1999). Referitor la invocarea lipsei de vinovăţie, Guvernul considera ca aceasta nu este o problemă de constituţionalitate, ci un element al stării de fapt, a carei apreciere constituie un atribut exclusiv al instanţei de judecată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995, dispoziţii modificate ulterior prin Legea nr. 105/1997, prin abrogarea pct. 10 alin. 1 al art. IV. Acest text are următoarea redactare: – „În vederea consolidării regimului valutar în vigoare şi intaririi disciplinei financiare privind disponibilităţile în conturile valutare, se stabilesc următoarele:1. Persoanele juridice şi fizice autorizate în condiţiile legii, care produc şi comercializează mărfuri, executa lucrări şi prestează servicii pe teritoriul României, vor livra mărfurile, vor executa lucrările şi vor presta serviciile numai cu plata în lei, cu excepţia celor altfel reglementate în mod expres prin acte normative şi numai pe baza autorizării exprese a Băncii Naţionale a României.2. Persoanele juridice şi fizice prevăzute la art. 1 sunt obligate sa încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executarilor de lucrări şi prestărilor de servicii în străinătate, precum şi din orice alte operaţiuni şi tranzacţii externe, prin conturile deschise în România la bănci autorizate.3. În cazul operaţiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerţ internaţional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română, sau, după caz, a executării lucrărilor şi prestării serviciilor în străinătate, în funcţie de zona geografică a partenerului extern.Pentru operaţiunile cu încasare la termen între 90 şi 360 de zile, cat şi pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerţului a eliberat licenţe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naţionala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plăţii, stabilite conform clauzelor contractuale.În cazul plăţilor în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeaşi perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.Ministerul Comerţului, în raport cu obiectivele politicii comerciale va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum şi lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 şi 360 de zile calendaristice.4. Deţinerea de disponibilitati valutare în conturi bancare în străinătate de către persoanele juridice şi fizice prevăzute la pct. 1 poate fi facuta numai pe baza şi în condiţiile autorizării prealabile a Băncii Naţionale a României.5. Operaţiunile de transferuri externe privind investiţiile directe în străinătate, investiţiile de portofoliu şi alte transferuri de sume în valută, efectuate potrivit normelor legale, se pot face numai cu avizul prealabil al Ministerului Finanţelor şi cu autorizarea Băncii Naţionale a României.Pentru operaţiunile prevăzute la alineatul precedent se va asigura repatrierea sumelor în valută rezultate din aceste operaţiuni, după cum urmează:– în termen de 30 de zile calendaristice de la data stabilirii şi disponibilizarii în valută convertibilă a sumelor reprezentând dividende din activitatea de investiţii în străinătate, precum şi a cotelor-părţi provenind din lichidarea acestor investiţii, ţinând seama de reglementările legale şi de datele calendaristice de început şi de sfârşit ale anului financiar în ţările în care s-au efectuat aceste investiţii;– în termen de 15 zile calendaristice calculate de la scadenta plăţii stabilite conform clauzelor contractuale pentru celelalte operaţiuni prevăzute la alin. 1.6. Pentru operaţiunile legate de export-import fără încasare efectivă în valută, destinate completării fondului de marfa pe piaţa interna, autorizate de organele abilitate în acest scop prin hotărâre a Guvernului, persoanele juridice şi fizice prevăzute la pct. 1 sunt obligate, în situaţia efectuării în prealabil a exportului, sa realizeze importurile corespunzătoare în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data efectuării exporturilor. În caz contrar, acestea sunt obligate la repatrierea în valută a contravalorii exporturilor într-un termen suplimentar de maximum 15 zile calendaristice.7. În cazul constatării nerespectării termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Băncii Naţionale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenţionale reprezentând:– 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;– 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice;– 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depăşeşte primele 60 de zile de întârziere. În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenţiei.În cazul depăşirii termenului de la alineatul precedent, penalităţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanţă, se majorează cu 50% .9. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la pct. 7 revin organelor Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale a României, împuternicite în acest scop.10. Pentru calcularea amenzilor contravenţionale prevăzute la pct. 7 se utilizează cursul de schimb valutar în vigoare la data constatării contravenţiei."Autorul excepţiei considera ca textul legal menţionat este neconstitutional în raport cu prevederile cuprinse în art. 41 alin. (7), art. 49, art. 134 alin (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), precum şi în art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece prin instituirea obligaţiei agenţilor economici de a incasa sumele în valută doar prin conturi deschise în România şi la bănci autorizate de Banca Naţionala a României se realizează o restrangere a exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale, întrucât libertatea comerţului înseamnă şi posibilitatea pentru agenţii economici de a-şi stabili împreună cu partenerii contractului locul unde urmează a se face plata şi modalităţile de plată.Prevederile constituţionale invocate au următoarea redactare:– Art. 41 alin. (7): "Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma";– Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 134: "(1) Economia României este economie de piaţa. (2) Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; … b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară"; … – Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:Aceste dispoziţii legale prevăd măsuri care au ca scop consolidarea regimului valutar în vigoare şi întărirea disciplinei financiare privind disponibilităţile în conturile valutare ale persoanelor fizice şi juridice care produc şi comercializează mărfuri, executa lucrări şi prestează servicii în străinătate. Este prevăzută, de asemenea, atât obligaţia de repatriere a valutei, cat şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii.Prin dispoziţiile art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995 şi modificată prin Legea nr. 105/1997, nu sunt incalcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (7), deoarece nu se instituie „o confiscare mascată”, astfel cum susţine autorul excepţiei, ci se prevăd măsuri de consolidare a regimului valutar, de intarire a disciplinei financiare a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de importexport, prevăzându-se obligaţia acestora de repatriere a valutei, precum şi sancţiuni pentru nerespectarea acestei obligaţii, nerespectare care constituie contravenţie. Conform alin. (1) al art. 41 din Constituţie „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”, iar în temeiul alin. (8) al art. 41 din Constituţie „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”. Curtea constata ca aceste prevederi constituţionale au fost respectate, deoarece limitele dreptului de proprietate au fost stabilite prin lege (Legea nr. 12/1995 prin care a fost aprobată cu modificări Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994), iar amenzile contravenţionale prevăzute la pct. 7 al art. IV din ordonanţa criticata sunt de asemenea prevăzute în condiţiile legii.Pe de altă parte, Curtea considera ca protecţia proprietăţii private şi, respectiv, a averii dobândite în mod licit, care nu poate fi confiscată, nu justifica utilizarea bunurilor proprietate privată, indiferent de natura lor, pentru încălcarea unui interes naţional, asa cum este cel al asigurării disponibilităţilor valutare necesare în vederea asigurării obligaţiilor externe de plată ale economiei. În acelaşi sens Curtea Constituţională s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998.Referitor la încălcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor art. 49 din Constituţie, Curtea observa ca acestea nu au incidenţa în cauza, deoarece se referă la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, iar nu ale unor societăţi comerciale.Curtea constata că nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora prin art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995 şi modificată prin Legea nr. 105/1997, sunt incalcate prevederile art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, ci, dimpotriva, considera ca acestea sunt respectate, deoarece tocmai în temeiul art. 134 alin. (2) lit. b) „Statul trebuie să asigure: […] b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;”. Aceasta obligaţie fundamentală a fost respectata de Guvern şi Parlament, ordonanţa criticata având ca scop însăşi protejarea intereselor naţionale prin consolidarea regimului valutar, asigurarea disponibilităţilor valutare necesare în vederea îndeplinirii obligaţiilor externe de plată ale economiei. Nici economia de piaţa şi nici libertatea comerţului nu justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde însăşi funcţionarea sistemului economic, astfel încât autonomia juridică a agenţilor economici în activitatea de comerţ exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligaţii.În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat, de altfel, şi prin Decizia nr. 60 din 31 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 18 mai 1998, respingând excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995 şi modificată ulterior prin Legea nr. 105/1997.Curtea a considerat ca ordonanţa "îşi are temeiul în dispoziţiile constituţionale cuprinse în titlul IV lt; lt;Economia şi finanţele publice gt; gt;, în special cele prevăzute la art. 134 alin. (2) lit. b), potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară".Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza.Lipsa culpei societăţii comerciale exportatoare în repatrierea valutei în termenul prevăzut de lege, invocată de autorul excepţiei, nu constituie un aspect de neconstituţionalitate care să poată fi supus controlului Curţii, ci un aspect ce priveşte legalitatea sancţiunii, de competenţa exclusiva a instanţei de judecată.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995 şi modificată prin Legea nr. 105/1997, excepţie ridicată de Societatea Comercială „TRANSTEX” – S.R.L. din Sighisoara în Dosarul nr. 3.038/1999 al Judecătoriei Sighisoara, judeţul Mures.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iunie 2000.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Marioara Prodan––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește