DECIZIE nr. 110 din 12 aprilie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. 2 şi ale art. 128 alin. 2 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. 2 şi ale art. 128 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Aron Manea în Dosarul nr. 4.473/2000 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată, considerând ca dispoziţiile legale criticate nu creează un tratament discriminatoriu pentru categoria de condamnaţi căreia i se aplică prevederile referitoare la întreruperea sau amânarea executării pedepsei pe motive medicale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 23 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 4.473/2000, Curtea de Apel Oradea – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. 2, raportate la art. 128 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Aron Manea într-un dosar penal în care are calitatea de inculpat recurent, în cauza având ca obiect judecarea contestaţiei la executare, formulată în baza art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca a fost condamnat în 1989 la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni la regimul mijloacelor de plată străine (art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960), pedeapsa din care a executat 15 luni, de la 27 mai 1989 până la 28 august 1990, când a fost eliberat prin admiterea cererii sale de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale (a suferit un infarct miocardic în timpul detentiei). Autorul excepţiei mai arata ca, datorită agravarii stării sănătăţii, a formulat mai multe cereri de întrerupere a executării pedepsei, cereri ce au fost soluţionate de instanţa în sensul admiterii lor. În aceste condiţii, la data de 18 mai 2000 condamnatul a sesizat Judecătoria Oradea cu o contestaţie la executare, în baza art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, prin care a solicitat să se constate împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, contestaţie ce i-a fost respinsă prin Sentinta penală nr. 1.292 din 3 iulie 2000. În motivarea acestei sentinţe instanţa a arătat ca, deoarece, începând din 1990 şi până în prezent, condamnatul a beneficiat de întreruperea şi prelungirea întreruperii executării pedepsei, cursul prescripţiei executării pedepsei a fost suspendat în tot acest interval, astfel încât nu a putut opera prescripţia executării pedepsei. Aceeaşi soluţie a fost menţinută şi de instanţa de apel, iar împotriva deciziei tribunalului contestatorul a declarat recursul în cauza, în cadrul căruia a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.În esenta, autorul excepţiei considera ca, în comparatie cu prevederile art. 127 alin. 2 din Codul penal, potrivit cărora cei ce se sustrag de la executarea pedepsei beneficiază de efectele prescripţiei, "dispoziţiile lacunare" ale art. 128 alin. 2, în sensul cărora termenul de prescripţie prevăzut la art. 126 este suspendat în cazurile şi în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală, lasă loc la interpretări, creandu-se o situaţie discriminatorie. Astfel, faţă de persoanele care beneficiază de întreruperea sau amânarea executării pedepsei pe motive sociale sau medicale cursul prescripţiei este suspendat, fiind în felul acesta foarte dificil, dacă nu chiar imposibil ca aceste categorii de persoane sa beneficieze de prescripţia executării pedepsei, prevăzută la art. 125 din Codul penal.Curtea de Apel Oradea – Secţia penală, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondata. Dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece ele nu creează o situaţie discriminatorie pentru persoanele care beneficiază de întreruperea sau amânarea executării pedepsei, în sensul că acestea nu ar putea beneficia de prescripţia executării pedepsei.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca dispoziţiile art. 127 alin. 2, raportate la art. 128 alin. 2 din Codul penal, sunt constituţionale şi se propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Aceste prevederi legale nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie prin faptul ca, în cazul persoanelor condamnate, beneficiare de întreruperea sau amânarea executării pedepsei pe motive sociale sau medicale, cursul prescripţiei se suspenda.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se apreciază ca în mod eronat autorul excepţiei a raportat dispoziţiile art. 127 alin. 2 la cele ale art. 128 alin. 2 din Codul penal, deoarece cele doua dispoziţii reglementează situaţii distincte, primele referindu-se la cazurile care întrerup cursul termenului prescripţiei executării pedepsei, iar celelalte se referă la cazurile şi condiţiile care determina suspendarea cursului prescripţiei executării. Prin dispoziţiile legale criticate nu se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi nu se creează un tratament discriminatoriu condamnaţilor care beneficiază de întreruperea sau amânarea executării pedepsei pe motive sociale sau medicale. Totodată Guvernul considera ca prevederile art. 128 alin. 2 din Codul penal sunt constituţionale, deoarece reglementează cazuri de suspendare a cursului prescripţiei executării pedepsei, cum ar fi amânarea sau întreruperea executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei în cazul judecării căilor extraordinare de atac.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 alin. 2 şi ale art. 128 alin. 2 din Codul penal, referitoare la întreruperea şi, respectiv, la suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei, texte având următorul conţinut:– Art. 127 alin. 2: "Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.";– Art. 128 alin. 2: "Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 126 este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală."Autorul excepţiei considera ca aceste prevederi legale instituie un tratament diferit, în ceea ce priveşte prescripţia executării pedepsei, pentru condamnaţii care se sustrag de la executarea pedepsei după începerea executării acesteia, în raport cu cei care beneficiază de întreruperi sau amânări ale executării pedepsei. În primul caz, prevăzut la art. 127 alin. 2 din Codul penal, de la data sustragerii de la executare se întrerupe executarea şi începe să curgă un nou termen de prescripţie, care, dacă se desfăşoară fără întrerupere sau suspendare, face sa opereze prescripţia. Dimpotriva, în cea de-a doua situaţie, prevăzută la art. 128 alin. 2 din acelaşi cod, pe timpul cat condamnatul beneficiază de întrerupere a executării pe motive medicale, precum în speta, cursul termenului prescripţiei se suspenda, astfel încât condamnatul nu poate beneficia de prescripţie.În felul acesta, potrivit susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, sunt incalcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care prevăd: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege." … Analizând prevederile legale criticate, Curtea Constituţională constata ca acestea nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Situaţia persoanelor care se afla în executarea pedepsei închisorii şi care se sustrag de la executarea ei după începerea executării este, evident, diferita în comparatie cu situaţia persoanelor faţă de care executarea pedepsei a fost amânată sau întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală. Or, tocmai situaţia diferita în care se afla cele două categorii de condamnaţi justifica tratamentul juridic diferenţiat în ceea ce priveşte prescripţia executării pedepsei, fără a se încalcă prin aceasta principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Din acest punct de vedere normele procedurii penale sunt deopotrivă valabile pentru toţi cetăţenii aflaţi într-o situaţie identică.În ceea ce priveşte existenta unor reguli referitoare la cazurile de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei închisorii, la întreruperea ori la suspendarea cursului prescripţiei, acestea constituie norme procedurale a căror stabilire revine exclusiv în competenţa legiuitorului, conform dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege".În legătură cu susţinerea autorului excepţiei în sensul că art. 128 alin. 2 din Codul penal ar face trimitere la dispoziţii referitoare la cazuri de suspendare a cursului prescripţiei, inexistente în Codul de procedură penală, Curtea Constituţională constata ca aceasta este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece trimiterile se fac la dispoziţiile privitoare la întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţa (art. 455-457 din Codul de procedură penală) ori la suspendarea executării pedepsei în timpul soluţionării căilor extraordinare de atac (art. 390, 400 şi 412 din Codul de procedură penală).Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. 2 şi ale art. 128 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Aron Manea în Dosarul nr. 4.473/2000 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește