DECIZIE nr. 141 din 13 iulie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Danut Carpaci în Dosarul penal nr. 898/2000 al Judecătoriei Gherla.La apelul nominal lipseşte Danut Carpaci, autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, cu susţinerea ca dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 140/1996, nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie. În jurisprudenta sa Curtea Constituţională a statuat în mod constant ca egalitatea nu înseamnă uniformitate şi ca pentru situaţii diferite se impun soluţii juridice diferite.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata rmatoarele:Prin Încheierea din 17 aprilie 2000, pronunţată în Dosarul penal nr. 898/2000, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară modificării acestuia prin Legea nr. 140/1996, excepţie ridicată de Danut Carpaci.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca textul de lege, care prevede condiţii diferite pentru obţinerea liberării condiţionate şi care este incident în cauza, dispoziţiile sale fiind mai favorabile, creează o situaţie de inegalitate între condamnaţii care prestează munca şi, prin aceasta, realizează mai repede fracţiunea de pedeapsa cerută de lege pentru obţinerea liberării condiţionate, pe de o parte, şi condamnaţii care, din cauze independente de voinţa lor, nu participa la munca şi de aceea trebuie să execute efectiv fracţiunile de pedeapsa, pe de altă parte, ceea ce contravine, în opinia sa, prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". El arata ca incapacitatea sa de muncă, determinata de cauze independente de voinţa sa, l-a adus în situaţia de a nu realiza fracţiunea de pedeapsa necesară liberării condiţionate, în timp ce condamnaţii sanatosi, care au putut presta munca în penitenciar, se pot libera condiţionat. După părerea sa, art. 60 alin. 3 din Codul penal creează o discriminare fatisa între, pe de o parte, cei care vor sa lucreze, dar din cauze obiective nu pot sa o facă şi, pe de altă parte, cei care vor sa lucreze şi pot sa o facă pentru ca sănătatea le permite. Se ajunge astfel la situaţia ca un om bolnav care ar dori sa lucreze, dar nu poate, să aibă mai puţine sanse de a fi liberat condiţionat decât unul sanatos. Textul art. 60 alin. 3 ingradeste dreptul la liberare condiţionată al detinutilor care nu au putut presta munca datorită unei boli grave de care suferă, creând o situaţie de inegalitate între persoanele care pot munci şi cele care nu pot munci din motive independente de voinţa lor.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, instanţa de judecată arata ca aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 140/1996, text aplicabil în speta, are, în principiu, aceeaşi formulare ca şi actualul text al art. 60 alin. 1, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996. În practica sa judiciară Curtea Constituţională a decis în mod constant ca principiul egalităţii în drepturi, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu înseamnă aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care prin specificul lor sunt diferite. Se citeaza în acest sens Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997. Liberarea condiţionată, arata instanţa, este un mijloc de individualizare a executării pedepsei închisorii în faza executării acesteia. Ea nu constituie un drept, ci doar o vocaţie a condamnatului, după cum nu constituie o obligaţie, ci doar o facultate pentru instanţa.Staruinta în munca şi disciplina constituie condiţii exprese după executarea de către condamnat a fractiei din pedeapsa închisorii prevăzute pentru acordarea liberării condiţionate. Când condamnatul este bolnav şi nu a putut fi folosit la munca, prima condiţie se rezuma doar la "dovezi temeinice de disciplina". Prin reglementarea de către legiuitor a modului de calculare a fractiilor de pedeapsa ce trebuie executate, prin includerea în aceste fractii a părţii din durata pedepsei care se considera, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, nu se creează un regim favorabil condamnaţilor care au prestat munca, în comparatie cu cei care, din motive de sănătate sau din cauze obiective, nu sunt folosiţi la munca. Pe de o parte, condamnaţii care muncesc trebuie să execute efectiv o fractie din pedeapsa, iar pe de altă parte, aceiaşi condamnaţi pot fi mai bine cunoscuţi după modul în care îşi îndeplinesc obligaţiile de muncă, după rezultatele obţinute, din atitudinea lor faţă de regulile de disciplina a muncii, din dorinţa de a-şi completa cunoştinţele generale şi profesionale şi din atitudinea faţă de regulamentul de ordine interioară a locului de detenţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului României, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, arătând ca aplicarea unui tratament diferenţiat persoanelor condamnate, în cazul liberării condiţionate, după criteriul muncii prestate, nu aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate. În acest sens este citata jurisprudenta Curţii Constituţionale, menţionându-se deciziile nr. 70/1993, nr. 79/1994 şi nr. 139/1996.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Textul de lege, considerat de autorul excepţiei ca fiind neconstitutional, este acela al art. 60 alin. 3 din Codul penal, anterior modificării acestuia prin Legea nr. 140/1996, cu următorul conţinut: „Condamnatul care din cauza sănătăţii sau din alte cauze nu a fost niciodată folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsa arătate în art. 59 sau, după caz, în alin. 1 şi 2 din prezentul articol, dacă da dovezi temeinice de disciplina şi de îndreptare”.Textul art. 60 alin. 3 din Codul penal în redactarea anterioară modificării, criticat de autorul excepţiei ca fiind neconstitutional, este preluat, în principiu, în art. 60 alin. 1 din Codul penal, în urma modificării acestuia prin Legea nr. 140/1996, şi are următorul conţinut: „Condamnatul care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsa arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 59^1, dacă da dovezi temeinice de disciplina şi de îndreptare.” În temeiul art. 15 alin. (2) din Constituţie şi al art. 13 din Codul penal, având în vedere ca prin Legea nr. 140/1996 au fost modificate, în sens restrictiv, condiţiile de acordare a liberării condiţionate, astfel încât sunt mai favorabile condamnatului reglementările anterioare modificării, rezultă ca în cauza de faţa sunt incidente dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară.Dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară, sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece creează o inegalitate între, pe de o parte, condamnaţii care participa la munca şi obţin un număr de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate şi pot obţine mai repede liberarea condiţionată şi, pe de altă parte, condamnaţii care din cauza sănătăţii sau din alte cauze nu sunt sau nu mai sunt folosiţi la munca şi, datorită acestui fapt, pot fi liberaţi condiţionat numai după executarea efectivă a fracţiunilor din pedeapsa.Susţinerile autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile legale criticate ar infrange principiul egalităţii în drepturi, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu pot fi primite. În jurisprudenta sa Curtea Constituţională a subliniat în mod constant ca egalitatea nu înseamnă uniformitate şi ca pentru situaţii diferite se impun soluţii juridice diferite. Astfel, în Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea Constituţională a arătat ca principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă "eo ipso" aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. De asemenea, în Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, Curtea Constituţională a statuat ca principiul egalităţii nu presupune uniformitate, asa încât toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci presupune ca la situaţii egale sa corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite sa existe un tratament diferit. Principiul egalităţii nu se opune ca o lege sa stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se afla în situaţii diferite.Este firesc şi echitabil ca legiuitorul sa îi stimuleze pe condamnaţii care desfăşoară o munca utila, sunt stăruitori în munca şi dau dovada prin aceasta ca s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste condiţii se bucura de acest tratament fără discriminări, după cum cei care nu prestează munca, indiferent din ce cauza, sunt supuşi altui tratament, tot fără discriminări. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată, mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei etc.Liberarea condiţionată nu este un drept al condamnaţilor, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului, toţi condamnaţii care, după ce au executat fracţiunile de pedeapsa stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează munca.Nu se poate susţine, asadar, ca dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară şi, în mod corespunzător, nici dispoziţiile art. 60 alin. 1, în redactarea data prin Legea nr. 140/1996, ar fi contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.De altfel, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ar conduce la rezultatul ca nici condamnaţii care pot munci sa nu beneficieze de o mai rapida liberare condiţionată, ceea ce ar fi contrar scopurilor politicii penale.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Danut Carpaci în Dosarul penal nr. 898/2000 al Judecătoriei Gherla.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iulie 2000.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Maria Bratu────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește