DECIZIE nr. 143 din 10 aprilie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicată de Vasilichia Nadu, Denisa Radu Copaceni şi Ilina-Minola-Magdalena Mirea în Dosarul nr. 988/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, avocat Sorin Munteanu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Avocatul autorilor excepţiei considera ca dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 sunt constituţionale, arătând ca este de acord cu punctele de vedere comunicate de Guvern şi Avocatul Poporului. În consecinţa, se solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondata, întrucât textul de lege criticat nu restrânge dreptul reclamantului de a se adresa instanţei cu acţiune în revendicare, ci prevede regimul proprietăţii statului asupra bunurilor ce fac obiectul domeniului public. Or, potrivit dispoziţiilor legale criticate, aceste bunuri sunt supuse principiului inalienabilitatii, asa cum este statuat în art. 135 alin. (5) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 15 octombrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 988/2001, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, excepţie ridicată de Vasilichia Nadu, Denisa Radu Copaceni şi Ilina-Minola-Magdalena Mirea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin ca Legea nr. 213/1998 este neconstitutionala deoarece, potrivit art. 11, bunurile cuprinse în cadrul listei-anexe la lege sunt scoase în afară circuitului civil, iar, pe cale de consecinţa, aceste bunuri nu pot face obiectul unei acţiuni în revendicare intentate de către o persoană abuziv deposedata. Pe baza acestui text, instanţele au considerat, susţin autorii excepţiei, „ca este nefondata o acţiune în revendicare a unui teren aflat în domeniul public al statului, date fiind dispoziţiile mai sus menţionatei legi care au ca efect faptul ca fac inoperabile prevederile art. 480 şi următoarele din Codul civil”. Se apreciază ca, în acest fel, se ajunge la „o restrangere a drepturilor şi libertăţilor pe care Constituţia le garantează, restrangere nejustificată de vreuna din situaţiile prevăzute la art. 49 din Constituţie”. Totodată, sunt incalcate astfel pactele şi tratatele la care România este parte. În cuprinsul memoriului prin care a fost formulată excepţia sunt invocate şi dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (6), precum şi cele ale art. 16 alin. (2), ale art. 20, 21, 41 şi 49 din Constituţie.În final, autorii excepţiei critica interpretarea instanţelor judecătoreşti, conform căreia legea "instituie imposibilitatea revendicării unui bun aflat în domeniul public al statului", sustinand ca aceasta ar contraveni pactelor şi tratatelor la care România este parte.Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază ca excepţia este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se susţine ca autorii excepţiei fac o confuzie, întrucât prin reglementarea criticata "nu este restrâns dreptul reclamantului la intentarea unei acţiuni în revendicare, ci se statuează asupra regimului proprietăţii statului asupra bunurilor ce fac obiectul domeniului public". În măsura în care bunurile respective sunt trecute sau se afla deja în domeniul public al statului, acestea sunt supuse principiului inalienabilitatii, asa cum este statuat în art. 135 alin. (5) din Constituţie. Astfel, Guvernul considera neîntemeiată referirea autorilor excepţiei la art. 41 şi art. 135 alin. (6) din Constituţie.În ceea ce priveşte dreptul la acţiune în revendicare al unei persoane care considera ca a fost prejudiciata, se susţine ca "acesta poate fi exercitat şi este recunoscut prin însăşi legea ale carei dispoziţii sunt contestate, în cuprinsul art. 6 alin. (2), care prevede că lt; lt;Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie gt; gt;". De aceea, apreciază Guvernul, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 nu încalcă prevederile art. 135 alin. (1) şi (6) şi nici pe cele ale art. 16 alin. (2) din Constituţie.Referitor la susţinerea conform căreia nu este respectat art. 20 din Constituţie, se arata ca însăşi Legea nr. 213/1998, prin art. 6, recunoaşte valabilitatea dispoziţiilor tratatelor internaţionale privind drepturile omului în dreptul intern.În ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie privind restrangerea exerciţiului unor drepturi, în punctul de vedere al Guvernului se susţine ca, întrucât "nu se poate constata o încălcare a dreptului de proprietate în sensul art. 41 din Constituţie, violarea art. 49 nu poate fi invocată", deoarece "acesta are drept obiect drepturile şi libertăţile fundamentale asa cum sunt acestea precizate şi reglementate în capitolul II titlul al II-lea din Constituţie".Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 sunt constituţionale. Acest punct de vedere se bazează pe susţinerea ca „legea nu ingradeste posibilitatea persoanei abuziv deposedate de a revendica bunuri pe calea unei acţiuni în justiţie, instanţa de judecată având posibilitatea verificării valabilităţii titlului statului asupra bunului revendicat”. Se face referire, de asemenea, la jurisprudenta Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998 şi la Decizia nr. 264 din 19 aprilie 2001. De altfel, Avocatul Poporului considera ca, „prin formularea excepţiei, autorii au solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra modului de interpretare şi aplicare a legii”, ceea ce, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu poate face obiect al controlului de constituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorilor excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările ulterioare.Deşi excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată cu privire la Legea nr. 213/1998, în întregul ei, din motivarea excepţiei, precum şi din precizările autorilor excepţiei formulate în memoriul depus la instanţa, Curtea constata ca este criticat, în realitate, doar art. 11 din lege, text care are următorul cuprins: „(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează:a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii; … b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale; … c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna-credinţa asupra bunurilor mobile. … (2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută." … Autorii excepţiei susţin ca aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (1) şi (6) privind ocrotirea proprietăţii şi, respectiv, inviolabilitatea proprietăţii private, ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 care reglementează tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 41 privind protecţia proprietăţii private şi celor ale art. 49 privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.Prevederile legale criticate stabilesc regimul proprietăţii publice, dezvoltand şi precizând conţinutul dispoziţiei art. 135 alin. (5) din Constituţie, potrivit căreia "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile". În temeiul acestui principiu constituţional, dezvoltat prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/1998, bunurile care fac obiect al proprietăţii publice sunt scoase din circuitul civil general. Or, este evident ca inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluţia interdicţiei înstrăinării lor, ci, ca o consecinţa, şi imposibilitatea dobândirii acestora de către terţi prin oricare alt mod de dobândire reglementat de lege.În consecinţa, din analiza comparativa a dispoziţiilor legale criticate şi a prevederilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei nu rezultă ca art. 11 din Legea nr. 213/1998 ar încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 41 şi ale art. 135 alin. (1) şi (6).În legătură cu invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a art. 20 din Constituţie, Curtea constata ca autorii excepţiei nu au indicat nici un tratat internaţional privind drepturile omului care să fi fost încălcat de prevederile criticate. Excepţia este, sub acest aspect, nemotivată, nefiind deci respectate dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.Din examinarea dispoziţiilor legale criticate, Curtea retine că nu este restrâns dreptul reclamanţilor la intentarea unei acţiuni în revendicare, ci, astfel cum s-a mai arătat, se statuează asupra regimului proprietăţii statului privind bunurile ce fac obiectul domeniului public, o dată ce acestea au fost astfel declarate şi încadrate. În aceste condiţii nu este încălcat nici accesul la justiţie al celor interesaţi, principiu prevăzut de art. 21 din Constituţie, şi nici principiul constituţional al egalităţii în drepturi.De altfel, Curtea observa ca, în cauza, ceea ce se judeca la instanţa este acţiunea în revendicare a unui teren. Or, sub acest aspect, Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, a stabilit, la art. 5 alin. (1), ca „Aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public, pieţe, cai de comunicaţii […]”, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol s-a prevăzut ca „Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public”.Pe de altă parte, este de menţionat ca Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 prevede, la art. 8 alin. (1), ca „Nu intra sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997„.Curtea nu poate retine nici încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, în condiţiile în care autorilor excepţiei nu li s-a restrâns, prin prevederile legale criticate, exerciţiul vreunuia dintre drepturile sau libertăţile înscrise în Constituţie.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicată de Vasilichia Nadu, Denisa Radu Copaceni şi Ilina-Minola-Magdalena Mirea în Dosarul nr. 988/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2003.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește