DECIZIE nr. 158 din 10 februarie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Jaf Dlshad Ahmed în Dosarul nr. 3.498/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limbă arabă, domnul Dalati Bassam, desemnat spre a asigura traducerea în cauză.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.498/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Jaf Dlshad Ahmed într-o cauză de contencios administrativ privind prelungirea măsurii de luare în custodie publică.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sunt contrare dreptului la apărare, liberului acces la justiţie şi principiului independenţei justiţiei „în măsura în care acestea nu reglementează o procedură clară de prelungire a perioadei de luare în custodie publică”, precum şi datorită faptului că durata procedurii este limitată, iar soluţia prelungirii custodiei este impusă instanţei prin lege. Mai arată că textul legal criticat nu include printre cazurile de încetare de drept a măsurii luării în custodie publică şi situaţia în care străinului i s-a acordat permisiunea de şedere în România, în conformitate cu prevederile legale.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 97 alin. (5) din ordonanţa criticată sunt constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sunt în concordanţă cu normele constituţionale şi convenţionale pretins încălcate, precizând că prevederile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conţinut:"(5) Prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuţi la alin. (2) care nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanţa trebuie să se pronunţe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanţei este irevocabilă."Autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 21 – Accesul liber la justiţie, ale art. 24 – Dreptul la apărare, art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 – Înfăptuirea justiţiei, din Constituţie. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la libertate şi la siguranţă.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată. Dispoziţiile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România nu conţin norme de natură să îngrădească liberul acces la justiţie al persoanelor cărora li se adresează şi nici nu afectează exercitarea neîngrădită a dreptului la apărare, cu garanţiile sale procesuale specifice. Dimpotrivă, textul criticat reglementează competenţa curţii de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare al străinului, de a se pronunţa asupra prelungirii duratei de luare în custodie, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Prin urmare, instanţa de judecată, şi nu legea, este cea care dispune această măsură, în urma soluţionării cauzei în care străinul, în calitate de parte, beneficiază de toate garanţiile dreptului la apărare şi ale unui proces echitabil în faţa unei instanţe independente şi imparţiale. Faptul că instanţei de judecată îi este impus un termen imperativ pentru pronunţarea hotărârii, raportat la data expirării termenului luării în custodie publică dispuse anterior, sau că hotărârea are caracter irevocabil nu sunt aspecte de natură să afecteze exercitarea drepturilor fundamentale invocate. Dimpotrivă, acestea dau expresie prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, circumstanţiat la necesitatea rezolvării cu celeritate şi în anumite termene a cauzelor referitoare la situaţia străinilor în România. Faptul că autorul excepţiei critică „durata limitată a procedurii” nu poate fi considerat în niciun caz ca fiind contrar prevederilor Legii fundamentale.Cât priveşte susţinerile referitoare la natura neclară a procedurii de prelungire a perioadei de luare în custodie publică, Curtea constată că acestea nu pot fi reţinute, textul de lege criticat cuprinzând elemente suficiente, clare şi previzibile, astfel încât subiectul de drept să înţeleagă conduita pe care norma juridică o impune. Sub aspectul criticilor privind lipsa de reglementare a unui anumit caz în care, în opinia autorului excepţiei, ar trebui să fie reglementată încetarea de drept a măsurii de prelungire a luării în custodie publică, instanţa de contencios constituţional constată că nu este de competenţa sa examinarea unei excepţii din prisma unor pretinse omisiuni legislative sau redactări nesatisfăcătoare, întrucât în acest mod ar încălca prevederile art. 61 din Legea fundamentală, referitoare la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării.Curtea constată că prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate în cauză, nu pot constitui un argument în susţinerea excepţiei, deoarece prelungirea duratei de luare în custodie publică reprezintă o măsură administrativă, iar nu o măsură privativă de libertate. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, de pildă prin Decizia nr. 773 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 19 decembrie 2006, sau Decizia nr. 28 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Jaf Dlshad Ahmed în Dosarul nr. 3.498/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 februarie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește