Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 29 martie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor”, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Getica Trans” – S.R.L. din Deva în Dosarul nr. 652/97/2006 al Tribunalului Hunedoara – Secţia comercială şi contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că obiectul excepţiei îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului. Astfel, solicită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) din lege, întrucât acestea nu sunt, în prezent, în vigoare, precum şi respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, deoarece nu sunt încălcate normele constituţionale şi internaţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 1 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 652/97/2006, Tribunalul Hunedoara – Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor”. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Getica Trans” – S.R.L. din Deva într-o cauză comercială având ca obiect dizolvare societate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că "dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002, aprobată prin Legea nr. 505/2003, nu oferă garanţiile cerute de noţiunea de «instanţă independentă»” şi ale unui proces echitabil. Se apreciază că prin exercitarea căilor de atac este asigurat accesul persoanelor interesate la o instanţă de judecată, însă aceasta trebuie să exercite un rol activ şi să nu se limiteze a fi un simplu „observator pasiv”, în caz contrar fiind încălcat însuşi principiul unui stat de drept.Tribunalul Hunedoara – Secţia comercială şi contencios administrativ opinează în sensul conformităţii dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 cu normele constituţionale invocate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 sunt constituţionale. Astfel, se arată că acestea nu încalcă art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni, şi nici nu contravin art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, invocând, în acest sens, Decizia nr. 1/1994 a Plenului Curţii Constituţionale privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor lor legitime. De asemenea, consideră că celelalte dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este formulat, îl constituie dispoziţiile "Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 11 octombrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 505/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 3 decembrie 2003. Din motivarea autorului excepţiei rezultă însă că acesta are în vedere doar prevederile art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002, prin care se modifică prevederile art. 9 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998. Ca atare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 şi ale articolului unic pct. 2 şi 3 din Legea nr. 505/2003. Textele de lege criticate au, în prezent, următorul conţinut:"(1) Oficiile registrului comerţului se organizează în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal.(2) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Justiţiei. … (3) Oficiile registrului comerţului prevăzute la alin. (1) comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului orice înmatriculare sau menţiune operată, în termen de cel mult 15 zile de la efectuare." … În motivarea excepţiei, autorul acesteia invocă dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 20, 21, 24 şi 129 din Constituţie, precum şi ale art. 1 şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 încalcă garanţiile constituţionale şi convenţionale ale dreptului la un proces echitabil din prisma asigurării liberului acces la o „instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege”.Curtea consideră că aceste susţineri nu pot fi reţinute. Textul de lege criticat nu face decât să reglementeze relaţia de subordonare dintre oficiile registrului comerţului organizate în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti faţă de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, precum şi funcţionarea acestora pe lângă fiecare tribunal din raza teritorială a respectivului oficiu. Rolul instanţei de judecată – în speţă, al tribunalului – nu este acela de "observator pasiv", cum consideră autorul excepţiei, ci constă în controlul legalităţii operaţiunilor specifice de înregistrare a comercianţilor, efectuate de oficiile registrului comerţului. Potrivit art. 6 din Legea nr. 26/1990, înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, dacă legea nu prevede altfel, iar încheierile pot fi atacate în termen de 15 zile cu recurs, soluţionat de către curtea de apel competentă, conform legii. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură a încălca, sub niciun aspect, accesul liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil al părţilor.Curtea constată că dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, criticate ca fiind neconstituţionale, au fost abrogate prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 505/2003 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, această excepţie urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.Cât priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 26/1990, astfel cum au fost modificate de articolul unic pct. 3 din Legea nr. 505/2003, Curtea constată că nici acestea nu afectează exercitarea liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale instituite nicio categorie sau grup social, aceasta presupunând, totodată, accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Ca atare, instanţa de contencios constituţional nu poate reţine pretinsa încălcare a art. 21, 24 şi 129 din Constituţie, a art. 1 şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi a art. 14 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, dispoziţii invocate în temeiul art. 11 alin. (2) şi al art. 20 din Legea fundamentală.Curtea observă, de asemenea, că normele constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) şi (2), invocate, nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Getica Trans” – S.R.L. din Deva în Dosarul nr. 652/97/2006 al Tribunalului Hunedoara – Secţia comercială şi contencios administrativ.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi_________