DECIZIE nr. 166 din 15 mai 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Codul familiei



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Codul familiei, excepţie ridicată de Dumitru Leonard Calin în Dosarul nr. 9.434/2001 al Judecătoriei Iaşi.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca nefondata, arătând ca dispoziţiile legale criticate nu contravin nici uneia dintre prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. Art. 60 din Codul familiei nu conţine prevederi discriminatorii. Situaţia copilului rezultat din căsătorie fiind diferita de cea a copilului din afară căsătoriei, este firesc ca acestora sa li se aplice regimuri juridice diferite. Totodată se susţine că nu sunt relevante în cauza convenţiile internaţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 7 octombrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 9.434/2001, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Codul familiei, excepţie ridicată de Dumitru Leonard Calin.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenta, ca textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) prin crearea unei discriminări, pe planul drepturilor procesuale, între copilul din afară căsătoriei şi copilul din căsătorie, ale art. 26 alin. (2), deoarece copilul rezultat din afară căsătoriei este împiedicat sa promoveze o acţiune prin care să solicite stabilirea filiaţiei sale fireşti, ale art. 44 alin. (3), deoarece finalitatea urmărită de lege este ocrotirea copilului şi egalitatea în drepturi a copilului din căsătorie cu cel din afară ei, precum şi a celor ale art. 45 alin. (1), întrucât copilul este lipsit de posibilitatea de a mai introduce acţiunea în stabilirea paternităţii în scopul de a se pune de acord situaţia de drept cu cea reală.De asemenea, autorul excepţiei invoca, în susţinerea acesteia, şi încălcarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a Convenţiei europene asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afară căsătoriei, ratificate de România.Se mai considera, în susţinerea excepţiei, ca, la data adoptării Codului familiei, la redactarea art. 60 s-a avut în vedere situaţia existenta, care, în prezent, este cu totul schimbată, ţinându-se seama de progresele remarcabile ale ştiinţei medicale, în special în ce priveşte expertiza ADN. De asemenea, autorul excepţiei apreciază ca drepturile copilului sunt grav afectate de instituirea termenului prevăzut de textul criticat, întrucât mama minorului sau reprezentantul legal poate să ignore interesele acestuia şi sa nu introducă în termen acţiunea de stabilire a paternităţii copilului din afară căsătoriei, cu consecinţe grave pentru acesta. În susţinerea excepţiei autorul acesteia face referire la jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului – în cazul Kroon şi alţii împotriva Olandei.Judecătoria Iaşi considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în susţinerea acestui punct de vedere se arata, în esenta, ca termenul pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii prevăzut de textul de lege criticat este justificat, nefiind incalcate prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere este invocată şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, cu referire la Decizia nr. 114 din 11 aprilie 2002, care a respins excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect acelaşi text de lege. În legătură cu hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată în motivarea excepţiei – cazul Kroon şi alţii împotriva Olandei -, Avocatul Poporului arata ca hotărârea respectiva se referă la alta situaţie, respectiv la titularii dreptului de a promova acţiunea în tagada paternităţii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 din Codul familiei, care au următorul cuprins: "Acţiunea în stabilirea paternităţii din afară căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la naşterea copilului.Dacă, în cazul prevăzut în art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afară căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă.În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tata ori dacă acesta din urma a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii."Critica de neconstituţionalitate a acestui text de lege este motivată prin încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 26, art. 44 alin. (3) şi ale art. 45 alin. (1), texte care au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 26 alin. (2): "Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";– Art. 44 alin. (3): "Copiii din afară căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.";– Art. 45 alin. (1): "Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca este neîntemeiată.Curtea retine ca invocarea încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie este irelevanta, întrucât dispoziţiile art. 60 din Codul familiei, care reglementează, numai pentru copilul din afară căsătoriei, acţiunea în stabilirea paternităţii, nu au nici o legătură cu situaţia copilului rezultat din căsătorie în cazul căruia nu se pune, sub nici o formă, problema pornirii acţiunii în stabilirea paternităţii. Pe de altă parte, textul criticat nu stabileşte, prin el însuşi, nici o inegalitate sau discriminare, toţi copiii din afară căsătoriei având acces de a intenta acţiune în stabilirea paternităţii, cu respectarea condiţiilor prevăzute de text.În legătură cu susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, Curtea constata ca este neîntemeiată, întrucât textul criticat da expresie acestor prevederi constituţionale tocmai prin reglementarea condiţiilor de exercitare a acţiunii de stabilire a paternităţii copilului din afară căsătoriei.Invocarea încălcării dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţie este irelevanta, întrucât acest text se referă la egalitatea de statut juridic dintre copiii rezultaţi din căsătorie şi cei din afară căsătoriei a căror filiatie faţă de tata a fost stabilită, iar nu la condiţiile în care numai copiii din aceasta din urma categorie pot porni acţiunea în stabilirea paternităţii.Referitor la susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat ar fi contrar dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Constituţie, Curtea retine ca este neîntemeiată deoarece regimul special de protecţie şi de asistenţa, instituit de stat pentru copii şi tineri, nu exclude stabilirea, prin lege, a unor condiţii pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii de către copilul minor din afară căsătoriei, prin reprezentanţii săi legali.De altfel, textul art. 60 din Codul familiei a mai format obiect al controlului de constituţionalitate.Curtea Constituţională, sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate în a carei motivare se invoca încălcarea art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, a respins-o ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 114 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002.Totodată, prin Decizia nr. 81 din 25 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 25 martie 2003, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei, prin care se invoca încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi 44 din Constituţie.În ambele decizii Curtea a reţinut, în esenta, ca instituţia prescripţiei, în general, şi termenele prevăzute au ca finalitate facilitarea accesului liber la justiţie, prin asigurarea climatului de ordine indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se eventualele efecte perturbatoare asupra stabilitatii şi securităţii raporturilor juridice. De asemenea, cu privire specială la termenul de un an prevăzut de textul criticat, Curtea a reţinut ca acesta are ca ratiuni: necesitatea de a nu lipsi copilul de întreţinerea la care este îndreptăţit din partea tatălui; valorificarea probelor existente a căror conservare ar fi afectată de trecerea timpului; evitarea unor eventuale incidente şi santaje.Referitor la invocarea încălcării art. 44 din Constituţie, prin Decizia nr. 81/2003, Curtea Constituţională a avut în vedere ca textul constituţional se referă la situaţii subsecvente stabilirii filiaţiei copilului şi nu indreptateste susţinerea ca pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii pentru copilul din afară căsătoriei ar trebui permisă oricând.În privinta ratiunilor care stau la baza instituirii termenului prevăzut de textul art. 60 din Codul familiei, precum şi a temeiurilor pentru care nu s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, considerentele care au stat la baza celor două decizii ale Curţii Constituţionale sunt valabile şi în cauza de faţa, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.Referitor la invocarea de către autorul excepţiei a celor două convenţii europene, Curtea retine ca atât dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cat şi cele ale art. 5 din Convenţia asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afară căsătoriei, dispoziţii expres invocate, dar şi celelalte prevederi ale celor două convenţii sunt irelevante în cauza, deoarece nu se referă la situaţia reglementată de textul de lege criticat.Astfel, dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au ca obiect respectul vieţii private şi familiale, fără nici un fel de legătură cu reglementarea care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.De asemenea, art. 5 din Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afară căsătoriei, la care România a aderat prin Legea nr. 101 din 16 septembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992, se referă la obligaţia statelor de a admite, în acţiunile referitoare la filiaţia paterna, probele ştiinţifice susceptibile sa stabilească sau sa îndepărteze paternitatea.În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a Hotărârii pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Kroon şi alţii împotriva Olandei, 1994, Curtea constata ca este irelevanta în cauza. Aceasta hotărâre se referă la un caz în legătură cu imposibilitatea legală pentru o femeie căsătorită de a contesta paternitatea soţului asupra copilului ei pentru a permite astfel o recunoaştere de către tatăl biologic.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Codul familiei, excepţie ridicată de Dumitru Leonard Calin în Dosarul nr. 9.434/2001 al Judecătoriei Iaşi.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 mai 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta──────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește