DECIZIE nr. 17 din 9 februarie 1999

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIon Bonini – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Ciomeica Valentin în Dosarul nr. 3.341/1998 al Judecătoriei Petrosani.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 1999, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 ianuarie 1999 şi apoi pentru data de 4 februarie 1999 şi 9 februarie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Judecătoria Petrosani, prin Încheierea din 15 septembrie 1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Ciomeica Valentin.Prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, se susţine ca, în comparatie cu prevederile alin. 3 al art. 171 din Codul de procedură penală, care reglementează obligativitatea asistenţei juridice în faţa instanţei de judecată, în cazul infracţiunilor pentru care legea penală prevede o pedeapsă cu închisoare mai mare de 5 ani, textul alin. 1 din acelaşi articol este discriminatoriu, întrucât lasă la latitudinea organului de urmărire penală posibilitatea asigurării asistenţei juridice. Or, pe tot parcursul procesului penal este necesară apărarea învinuitului, respectiv a inculpatului, atunci când limita maxima a pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia depăşeşte 5 ani de închisoare, aceasta cu atât mai mult cu cat în faza de urmărire penală cercetarea nu este publică, din care cauza se pot produce abuzuri cu consecinţe grave pentru inculpat.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia invocată este nefondata din următoarele motive:Art. 24 alin. (1) din Constituţie prevede că dreptul la apărare este garantat, iar alin. (2) statuează ca în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Din analiza textului rezultă ca acesta prevede, printr-o norma-cadru, dreptul constituţional de apărare al oricărei persoane în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti, lăsând în seama Codului de procedura penală reglementarea concretă a asigurării acestui drept.Instanţa considera ca art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală nu este în nici un fel discriminatoriu comparativ cu conţinutul alin. 3 al aceluiaşi articol, deoarece dispoziţiile din art. 1 reglementează generic dreptul la asistenţa juridică al oricărui invinuit sau inculpat şi obligaţia corelativa a organelor judiciare de a-i aduce la cunoştinţa acest drept, în timp ce alin. 3 prevede doua situaţii speciale în care asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie, şi anume când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa cu închisoare mai mare de 5 ani şi când instanţa apreciază ca inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea. De aceea opinia autorului excepţiei, în sensul de a se asigura asistenţa juridică obligatorie pentru orice invinuit care urmează a fi cercetat pentru săvârşirea unei fapte penale pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare mai mare de 5 ani, nu poate fi privită ca o excepţie de neconstituţionalitate referitor la conţinutul art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, ci mai curând ca o propunere de lege ferenda pentru modificarea textului menţionat în sensul celor de mai sus.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.În punctul de vedere primit din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca prevederile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală nu sunt discriminatorii în raport cu norma constituţională privitoare la dreptul de apărare şi cu dispoziţia alin. 3 al aceluiaşi articol, atâta timp cat din conţinutul lor rezultă în mod clar dreptul de apărare al învinuitului sau inculpatului în tot cursul urmăririi penale şi al judecaţii, iar încălcarea acestui drept poate să fie atacată prin căile prevăzute de lege. Se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată în speta este o problemă de interpretare care revine instanţei de judecată, pe fond neexistand contradictii între art. 24 din Constituţie şi art. 171 din Codul de procedură penală care stabileşte atât drepturile invinuitilor sau inculpaţilor, raportate la gravitatea faptei şi la faza procesului, cat şi obligaţiile organelor judiciare.În punctul de vedere primit din partea Guvernului se considera ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 24 din Constituţie, care reglementează dreptul la apărare al părţilor din proces, ci, dimpotriva, se afla în concordanta cu acestea atât sub aspectul conţinutului, cat şi al modului în care sunt formulate. Textul art. 171 alin. 3, la care face trimitere autorul excepţiei, prevede un aspect distinct, şi anume cauzele care au ca obiect infracţiuni sancţionate de lege cu o pedeapsă mai mare de 5 ani.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate îl constituie prevederile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţa acest drept".Deşi autorul excepţiei nu invoca expres un text constituţional, din încheierea de sesizare rezultă ca dispoziţia incalcata este art. 24 din Constituţie referitor la dreptul la apărare. Acesta prevede în alin. (1) ca "dreptul la apărare este garantat", iar în alin. (2) stabileşte ca "în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".Raportand prevederile criticate la aceste dispoziţii, se constată că între cele doua reglementări nu exista nici o contradictie, deoarece art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează în detaliu însuşi principiul constituţional al dreptului la apărare. De aceea critica autorului excepţiei, în sensul că a fost lipsit complet de dreptul la apărare, nu poate fi motivată prin neconstituţionalitatea legii, ci, eventual, prin nerespectarea ei, situaţie care însă intră în competenţa instanţelor de judecată, iar nu a Curţii Constituţionale.O alta critica susţinută de autorul excepţiei o reprezintă caracterul discriminatoriu al conţinutului art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, deoarece lasă la aprecierea organului de urmărire penală, respectiv a instanţei de judecată, necesitatea asigurării asistenţei juridice, în comparatie cu dispoziţiile art. 171 alin. 3 din acelaşi cod, care instituie obligativitatea asistenţei juridice pentru invinuit sau inculpat în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoare mai mare de 5 ani sau când instanţa apreciază ca inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea.Reglementarea diferita a dreptului de apărare, ca urmare a necorelarii unui text din Codul de procedură penală cu alte prevederi din acelaşi cod, nu intra însă în sfera activităţii Curţii Constituţionale, fiind o problemă de legiferare, care este de competenţa exclusiva a organului legislativ. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 660 din 16 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 26 ianuarie 1998.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, invocată de Ciomeica Valentin în Dosarul nr. 3.341/1998 al Judecătoriei Petrosani.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește