DECIZIE nr. 170 din 27 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorViorel Şerban Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006. Excepţia a fost ridicată de Anculia Virginica, Pavel-Valentin Morariu, Serafim Hadrian Mitar, Marius Ruian, Adina Morariu, Liliana Deaconu şi Meda Bredean în dosarele nr. 5.045/59/2006, nr. 5.046/59/2006, nr. 5.286/59/2006, nr. 6.086/59/2006, nr. 6.092/59/2006, nr. 6.093/59/2006 şi nr. 6.256/59/2006 ale Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă – Complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale, precum şi de Elisabeta Claudia Pintilie şi Milena Branca Todorov în Dosarul nr. 4.595/30/2006 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ. Cauzele au fost înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 2.308D/2006, nr. 2.309D/2006, nr. 2.310D/2006, nr. 2.311D/2006, nr. 2.312D/2006, nr. 2.313D/2006, nr. 2.440D/2006 şi nr. 2.445D/2006.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstitu-ţionalitate ridicate în dosarele menţionate au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea acestora.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.445D/2006, nr. 2.440D/2006, nr. 2.313D/2006, nr. 2.312D/2006, nr. 2.311D/2006, nr. 2.310D/2006 şi nr. 2.309D/2006 la Dosarul nr. 2.308D/2006, care a fost primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi din documentele internaţionale invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 8 noiembrie 2006 şi 5 decembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 5.045/59/2006, nr. 5.046/59/2006, nr. 5.286/59/2006, nr. 6.086/59/2006, nr. 6.092/59/2006, nr. 6.093/59/2006 şi nr. 6.256/59/2006, precum şi prin Încheierea din 13 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.595/30/2006, Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă – Complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006. Excepţiile au fost ridicate de Anculia Virginica, Pavel-Valentin Morariu, Serafim Hadrian Mitar, Marius Ruian, Adina Morariu, Liliana Deaconu, Meda Bredean, Elisabeta Claudia Pintilie şi Milena Branca Todorov în cauze având ca obiect modificarea încadrării în funcţia de consilier juridic.În motivarea excepţiei având un conţinut identic se susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 124 "în măsura în care limitează competenţa materială funcţională a instanţelor judecătoreşti doar la instanţele de contencios administrativ în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, excluzând pe cale de consecinţă competenţa materială funcţională a instanţelor civile specializate în soluţionarea conflictelor de muncă". De asemenea, se susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a O.S.C.E.În esenţă, autorii excepţiei consideră că litigiile de muncă având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, care este o specie a raportului de muncă în general, pot fi soluţionate de instanţele de drept comun specializate în litigii de muncă, cu aplicarea legislaţiei muncii, în măsura în care Legea nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziţii contrare acesteia. Or, prevederile de lege criticate instituie o vădită şi nepermisă discriminare de tratament juridic a angajaţilor – funcţionari publici faţă de ceilalţi angajaţi care nu au această calitate, cât priveşte modul de soluţionare a litigiilor de muncă (conflicte de drepturi sau de interese). Discriminarea constă într-o procedură „net” dezavantajoasă pentru cei din prima categorie, cu consecinţe negative privind „soluţionarea cu celeritate a litigiului de muncă”, constând în aspecte referitoare la naşterea dreptului de a sesiza instanţa de judecată, compunerea completului de judecată, timbrarea cererilor de chemare în judecată, soluţionarea în regim de urgenţă, sarcina probei, caracterul definitiv şi executoriu al hotărârilor, termenul de recurs, modalităţile concrete de executare silită a hotărârilor definitive. În consecinţă, se consideră că asemenea reglementare conduce la încălcarea art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 124 din Constituţie, precum şi a textelor din documentele internaţionale arătate. Se apreciază că, raportat la art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a O.S.C.E., care dispun „expres şi cumulativ” cu privire la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi dreptul la protecţie egală prin lege, fără discriminare, art. 16 alin. (1) din Constituţie „pătimeşte” prin aceea că stabileşte „doar principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fără a se mai institui şi recunoaşte cetăţenilor, în mod distinct, şi vreun drept la protecţie egală prin lege, fără discriminare”.În continuare, distinct de susţinerile de neconstitu-ţionalitate, se învederează Curţii Constituţionale "maniera greşită de interpretare de către instanţa constituţională", "des uzitată" în motivarea deciziilor pronunţate cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, constând în formularea că textul de lege se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza prevăzută de normă, fără privilegii şi discriminări. Se consideră că această formulare "nu îşi poate găsi locul în cazul de faţă", deoarece semnificaţia principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16, constă în existenţa egalităţii în faţa legii între o categorie de subiecţi, determinată de situaţia similară în care se află, cărora le este aplicabilă respectiva normă legală, raportat la restul cetăţenilor cărora nu le este aplicabilă norma legală. Or, în cauză, suntem în prezenţa discriminării la care "întreaga categorie a funcţionarilor publici este supusă în raport de toţi ceilalţi angajaţi care nu sunt funcţionari publici". Se mai arată că restrângerea, prin textele de lege criticate, a competenţei materiale "doar la instanţele de contencios administrativ şi excluderea competenţei materiale a instanţelor civile specializate în soluţionarea conflictelor de muncă" nu este justificată, eventual, "de criteriul naturii juridice a actului contestat", pentru că "nu toate actele (aparent) administrative sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ. În unele cazuri competenţa materială funcţională este stabilită de legiuitor în favoarea instanţelor civile comune, în ciuda naturii juridice aparente de act administrativ a actului atacat". În acest sens, se exemplifică cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ale art. II din Legea nr. 247/2005 şi ale art. 53 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi cu decizii ale Curţii Constituţionale referitoare la aceste prevederi. Se apreciază că cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 215 din 7 martie 2006 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 72 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu pot fi aplicate ex abrupto, deoarece motivarea acelei excepţii este diferită şi nu-şi păstrează valabilitatea în prezenta cauză.În concluzie, se arată că prin caracterul derogatoriu al reglementărilor din statutele profesionale speciale legiuitorul nu poate "încălca drepturi fundamentale, în sensul împingerii limitelor acestor derogări până la a încălca principii fundamentale de drept constituţional privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, prin crearea de discriminări vădite de tratament juridic pentru diferite categorii de cetăţeni aflaţi în situaţii similare".Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă – Complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Consideră că cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 215 din 7 martie 2006 referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 73 alin. (2) din legea criticată pot fi extinse şi cât priveşte constituţionalitatea celorlalte texte criticate prin prezenta şi, de altfel, prevederile „art. 126 alin. (6) din Constituţie au şi instituit contenciosul administrativ ca unică formă de control judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice”.Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale şi din documentele internaţionale invocate, iar "faptul că în aplicarea prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este prevăzută o anumită procedură de urmat nu este o chestiune de constituţionalitate, ci de interpretare a legii respective”. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 215/2006 prin care s-a statuat că art. 78 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, ci prevede în mod expres dreptul persoanei de a se adresa instanţei de contencios administrativ.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate stabilesc competenţa instanţelor de contencios administrativ de a soluţiona litigiile de muncă ale funcţionarilor publici, ceea ce concordă cu art. 126 alin. (6) din Constituţie, precum şi că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 şi 124. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 215/2006 referitoare la constituţionalitatea art. 78 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ale cărei considerente pot fi extinse şi cu privire la celelalte dispoziţii de lege ce fac obiectul prezentei excepţii.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile "art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 91^1" din Legea nr. 188/1999, republicată, şi ale art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006, modificată, sunt constituţionale. În acest sens, arată că nu se poate reţine încălcarea art. 16 alin. (1) şi art. 124 din Constituţie „în măsura în care normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Principiul egalităţii în faţa legii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifică chiar şi din punct de vedere constituţional tratamentul juridic diferit”; în deplină concordanţă cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură; textele de lege criticate „nu îngrădesc dreptul părţilor interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de garanţiile procesuale în cadrul unui proces public, judecat de o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Mai mult, chiar dispoziţiile legale criticate dau posibilitatea funcţionarului public de a se adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, precum şi ale art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 417/2006.Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, iar art. 89 alin. (1) din aceasta, criticat ca fiind neconstituţional, a fost modificat prin art. I pct. 87 din Legea nr. 251/2006 privind modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006. Prin aceasta din urmă lege a fost introdus, potrivit pct. 88 al art. I, art. 91^1 ce face, de asemenea, obiect al criticii de neconstituţionalitate.Art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 prevăd:– Art. 68: "Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.";– Art. 73 alin. (2): "Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.";– Art. 87 alin. (7): "În cazul în care conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice refuză încadrarea funcţionarilor publici în condiţiile alin. (6), funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente." [Alin. (6) la care se face trimitere prevede: "Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a numi funcţionari publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar."];– Art. 89 alin. (1): "În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.”;– Art. 91^1: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."Art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, prevede: „Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.” [Alin. (1) la care se face trimitere prevede: „Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanţe este de competenţa ordonatorilor de credite.”]În opinia autorilor excepţiei, aceste prevederi de lege contravin art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 124 din Constituţie, potrivit cărora:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; … – Art. 124: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. … (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii." Se mai invocă şi încălcarea prevederilor art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, referitoare la egalitatea şi protecţia oamenilor în faţa legii împotriva oricăror discriminări, ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unui tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, precum şi ale art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a O.S.C.E. 1990, referitoare la egalitatea în faţa legii, fără discriminări, beneficiind de protecţie egală în faţa legii. … Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine:În esenţă, potrivit criticilor formulate, dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei sunt neconstituţionale "în măsura în care limitează competenţa materială funcţională a instanţelor judecătoreşti doar la instanţele de contencios administrativ în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, excluzând pe cale de consecinţă competenţa materială funcţională a instanţelor civile specializate în soluţionarea conflictelor de muncă". Cu alte cuvinte, în opinia autorului excepţiei, litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, care, conform doctrinei, este "o specie a raportului de muncă în general", "pot" fi soluţionate potrivit legislaţiei muncii, care completează Legea nr. 188/1999, dacă aceasta nu cuprinde dispoziţii contrare. Se mai consideră că textele criticate din Legea nr. 188/1999 şi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006, care stabilesc pentru litigiile izvorâte din raporturile de serviciu o procedură de soluţionare diferită de procedura prevăzută de dispoziţii corespondente (amplu exemplificate) din Codul muncii, sunt „net” dezavantajoase şi discriminatorii pentru funcţionarii publici.Analizând aceste susţineri, Curtea constată că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, prin aceasta se „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”. Scopul legii, aşa cum este definit prin art. 1 alin. (2), este asigurarea „[…] unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală”. În conformitate cu alin. (1) al art. 4, raporturile reglementate prin această lege „[…] se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii”, astfel: numirea [art. 54 alin. (2)], suspendarea [art. 82 alin. (2) şi (4)], reluarea activităţii [art. 83 alin. (1)], încetarea raportului de serviciu [art. 84], precum şi aplicarea sancţiunilor disciplinare şi stabilirea răspunderii funcţionarului public se fac prin actul administrativ emis de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. Aşadar, chiar din prevederile legii criticate rezultă că suntem în prezenţa unor acte administrative, iar nu „(aparent) administrative”, aşa cum susţin autorii excepţiei. Mai mult, dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (6) prevăd în mod expres că actele administrative ale autorităţilor publice sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, care este garantat. În plus, prevederile art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 91^1 din legea criticată, care stabilesc în competenţa instanţelor de contencios administrativ soluţionarea litigiilor având ca obiect exercitarea raporturilor de serviciu, precum şi procedura de judecată în faţa acestora, au suport constituţional şi în prevederile alin. (2) al art. 126, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Ca atare, potrivit Constituţiei, revine exclusiv legiuitorului stabilirea prin lege a competenţei şi a procedurii de judecată. O asemenea lege este Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.În legătură cu susţinerile referitoare la deosebirile de reglementare dintre Legea nr. 188/1999 şi Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003, pe care se întemeiază în principal criticile privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. Constituţionalitatea unei dispoziţii de lege nu poate fi examinată prin raportare la o altă dispoziţie legală, ci, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta efectuează controlul de constituţionalitate numai prin raportare la prevederile şi principiile Constituţiei. De altfel, Curtea constată că nici în sine art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 şi art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 nu cuprind prevederi contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală prevede că statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 188/1999. Mai mult, art. 93 din Legea nr. 188/1999 prevede expres că dispoziţiile acesteia „[…] se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice”. Or, aşa cum s-a arătat, legislaţia specifică funcţiei publice cuprinde reglementări diferite faţă de dreptul comun, care este legislaţia muncii. De altfel, şi Codul muncii la care autorul excepţiei face trimitere stabileşte prin art. 295 alin. (2) că acesta se aplică „[…] cu titlu de drept comun […] în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective”.Curtea nu poate reţine nici încălcarea art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, privind "accesul liber la justiţie", mai exact, conform susţinerilor autorilor excepţiei, "soluţionarea cu celeritate a litigiului de muncă". Potrivit celor statuate de Curtea Constituţională în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, exercitarea accesului liber la justiţie presupune posibilitatea juridică a persoanei de a avea acces atât la structurile justiţiei, cât şi la mijloacele procedurale de înfăptuire a acesteia. Aceeaşi decizie se referă la imposibilitatea excluderii vreunei categorii sau grup social de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care legea le-a instituit. Legiuitorul poate însă să instituie, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură şi modalităţi specifice de exercitare a drepturilor procedurale. Cât priveşte conceptul "termen rezonabil", în sensul aceleiaşi jurisprudenţe, acesta vizează celeritatea procesului. Or, textele de lege criticate nu încalcă aceste prevederi constituţionale şi nici nu contravin jurisprudenţei enunţate, iar termenele pe care le stabilesc asigură soluţionarea într-un termen rezonabil a litigiilor privitoare la raporturile de serviciu.Curtea constată, de asemenea, că nu este încălcat nici art. 124 din Constituţie referitor la "înfăptuirea justiţiei" şi, pentru considerentele expuse, nu poate reţine nici încălcarea prevederilor din documentele internaţionale invocate.În sfârşit, aşa cum susţin şi autorii excepţiei, Curtea constată că Decizia nr. 215 din 7 martie 2006, referitoare la constituţionalitatea prevederilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 31 martie 2006, nu are relevanţă în cauză.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, excepţie ridicată de Anculia Virginica, Pavel-Valentin Morariu, Serafim Hadrian Mitar, Marius Ruian, Adina Morariu, Liliana Deaconu şi Meda Bredean în dosarele nr. 5.045/59/2006, nr. 5.046/59/2006, nr. 5.286/59/2006, nr. 6.086/59/2006, nr. 6.092/59/2006, nr. 6.093/59/2006 şi nr. 6.256/59/2006 ale Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă – Complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale, precum şi de Elisabeta Claudia Pintilie şi Milena Branca Todorov în Dosarul nr. 4.595/30/2006 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește