DECIZIE nr. 189 din 26 februarie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dual” – S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 127/1.371/2007 al Tribunalului Comercial Mureş – Judecătorul-sindic.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19 februarie 2008 şi au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 26 februarie 2008.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Sentinţa nr. 1.248/A din 26 iulie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 127/1.371/2007, Tribunalul Comercial Mureş – Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dual” – S.R.L. din Târgu Mureş.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale invocate, întrucât limitează dreptul debitorului de a solicita reorganizarea judiciară dacă a contestat, în prealabil, starea de insolvenţă, iar contestaţia sa a fost respinsă. Atâta timp cât contestaţia stării de insolvenţă este reglementată prin lege drept o cale procedurală de apărare a debitorului împotriva cererii creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei, exercitarea ei nu trebuie să conducă la consecinţe nefavorabile pentru debitorul a cărui stare de insolvenţă este constatată de instanţă. Sub acest aspect, pierderea dreptului de a formula un plan de reorganizare apare ca o sancţiune aplicată debitorului pentru demersul său exercitat în condiţiile legii.Tribunalul Comercial Mureş – Judecătorul-sindic apreciază excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei ca fiind neîntemeiată. Arată că legiuitorul a reglementat o procedură specială care pune la dispoziţia creditorului mijloace de realizare a creanţei sale cu celeritate, procedură în lipsa căreia exerciţiul dreptului subiectiv patrimonial al creditorului ar fi suferit o gravă încălcare.În ceea ce priveşte sancţionarea debitorului care contestă starea de insolvenţă cu pierderea dreptului de a mai depune un plan de reorganizare, instanţa apreciază că aceasta nu corespunde exigenţelor impuse de dispoziţiile constituţionale ce ocrotesc accesul liber la justiţie. Sancţiunea instituită limitează dreptul debitorului de a accede la un proces echitabil şi de a obţine o verificare a situaţiei sale de către o instanţă judecătorească, atunci când, cu bună-credinţă, a avut convingerea că nu este insolvabil. Punând în cumpănă dreptul de creanţă al creditorului şi dreptul la un proces echitabil al debitorului, instanţa consideră că ocrotirea celui dintâi nu impune încălcarea celui de-al doilea. Faptul că debitorul nu a fost capabil să aprecieze asupra situaţiei sale financiare, în condiţiile în care, în mod cert, este în discuţie o apreciere subiectivă, determinată tocmai de împrejurarea că este chemat să recunoască propriul eşec, nu ar trebui sancţionată atât de drastic, întrucât de cele mai multe ori debitorii care mai au totuşi active şi desfăşoară o activitate posibil profitabilă înţeleg să conteste starea de insolvenţă.Dispoziţiile de lege criticate nu disting dacă sancţiunea ridicării dreptului de a depune un plan de reorganizare este aplicabilă doar celor care au introdus contestaţia la cererea de deschidere a procedurii cu rea-credinţă sau şi celor care au fost de bună-credinţă. A concluziona că respingerea contestaţiei dovedeşte reaua-credinţă a debitorului ar însemna negarea rolului justiţiei de a soluţiona situaţii conflictuale, deci, calificarea tuturor celor care se adresează instanţelor de judecată şi ale căror cereri sunt respinse ca fiind de rea-credinţă. Or, bunacredinţă se prezumă şi, prin urmare, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 33 alin. (2) şi (4) raportat la alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt neconstituţionale, contravenind art. 21 din Constituţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul susţine netemeinicia criticii de neconstituţionalitate, arătând că procedura reglementată de dispoziţiile criticate reprezintă o formă specială de executare silită declanşată de creditor în acord cu prevederile constituţionale care ocrotesc libertatea comerţului şi concurenţa loială. Limitarea dreptului debitorului de a depune un plan de reorganizare a fost determinată de necesitatea reducerii la maxim a cauzelor ce pot conduce la prelungirea excesivă a duratei procesului. Această măsură restrictivă instituie o responsabilizare a debitorului prin obligarea acestuia de a folosi un mijloc procedural – contestaţia numai după efectuarea unei evaluări a situaţiei sale financiare. Legiuitorul furnizează totuşi mecanisme procedurale de compensare, prin instituirea obligaţiei administratorului judiciar desemnat în cauză de a întocmi, în condiţiile legii, un plan de reorganizare al debitorului, astfel încât se reechilibrează drepturile şi interesele în concurs în cadrul acestei proceduri.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Referitor la actul de sesizare a instanţei de contencios constituţional, Curtea constată că dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 prevăd că „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere […]”. Or, în speţa de faţă, sesizarea Curţii s-a realizat prin Sentinţa nr. 1.248/A din 26 iulie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 127/1.371/2007 de către Tribunalul Comercial Mureş – Judecătorul-sindic. Sub acest aspect, Curtea reţine că procedura insolvenţei prezintă anumite particularităţi, printre care şi aceea că se deschide printr-o sentinţă pronunţată de judecătorul-sindic, care respinge contestaţia debitorului şi stabileşte că acesta se află în stare de insolvenţă. Această sentinţă nu soluţionează litigiul declanşat între creditori şi debitor, situaţie în care sesizarea Curţii ar fi fost inutilă, controlul de constituţionalitate nemaiavând vreun efect asupra soluţiei deja pronunţate, ci reprezintă actul judecătoresc prin care se deschide procedura generală, astfel încât poate constitui actul de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.Prin urmare, Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a), art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au următorul conţinut:– Art. 3 pct. 1 lit. a): "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. insolvenţă este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile:a) insolvenţă este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;" … – Art. 33 alin. (2), (4) şi (6): "(2) În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară. […](4) Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2). […] … (6) Dacă debitorul nu contestă, în termenul prevăzut la alin. (2), că ar fi în stare de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentinţă de deschidere a procedurii generale. În cazul în care, din declaraţia debitorului, făcută până la data pronunţării sentinţei, rezultă că acesta se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) sau a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii simplificate." … Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii de lege criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi art. 45 privind libertatea economică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.138/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 16 ianuarie 2008, constatând netemeinicia criticilor formulate.Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, acesta instituie „o prezumţie de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadenţă. Instituirea acestei prezumţii, cu consecinţa răsturnării probei în sarcina debitorului, este justificată însă de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea raporturilor de drept comercial, cât şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind disponibilităţile băneşti ale acestuia. […]În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţa cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor."Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că aceasta are în vedere, de fapt, „doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existenţa stării de insolvenţă, iar contestaţia i-a fost respinsă. Curtea a reţinut că garantarea libertăţii economice trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toţi cei care desfăşoară o activitate economică. Astfel, garantarea drepturilor comercianţilor debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor creditorilor.Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce însă la dispariţia totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are posibilitatea de a opta între acceptarea soluţiei cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei şi propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluţiei de deschidere a procedurii insolvenţei, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. În plus, chiar dacă va fi respinsă contestaţia, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către creditori. Astfel, legea pune la dispoziţie mai multe căi prin care debitorul îşi poate valorifica drepturile sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiţie."Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dual” – S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 127/1.371/2007 al Tribunalului Comercial Mureş – Judecătorul-sindic.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 februarie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește