DECIZIE nr. 2.970 din 11 iunie 2007

privind examinarea recursului declarat de Sorin Simion împotriva Sentinţei civile nr. 2.984 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal



Dosar nr. 7.820/2/2006Preşedinte: Adriana Deneş – judecătorCamelia Bratu – judecătorLiliana Vişan – judecătorCorina Vîlcea – magistrat-asistentLa data de 15 mai 2007 s-a luat în examinare recursul declarat de Sorin Simion împotriva Sentinţei civile nr. 2.984 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.Dezbaterile au fost consemnate în Încheierea din data de 15 mai 2007, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 22 mai 2007, 29 mai 2007, 5 iunie 2007 şi apoi la 11 iunie 2007.CURTEA,asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2.984 din 15 noiembrie 2006, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Sorin Simion, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, prin ministrul Gheorghe Eugen Nicolăescu.Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:Reclamantul a deţinut funcţia de director general al Spitalului Clinic Colentina în baza Dispoziţiei nr. 159 din 17 aprilie 2002 a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, iar prin Contractul de administrare nr. 11.771 din 14 septembrie 2004, încheiat cu consiliul de administraţie al spitalului, s-au stabilit condiţiile privind organizarea şi conducerea activităţii spitalului pentru o perioadă de 4 ani, precum şi cele de încetare a contractului.Prin Acţiunea înregistrată sub nr. 7.820/2/4 august 2006 acesta a atacat ordinele nr. 576/2006 şi nr. 180/2006 emise de pârât, apreciindu-le ca fiind nelegale şi de natură a aduce atingere intereselor sale legitime prin revocarea abuzivă din funcţia deţinută.Prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 576/2006 pentru stabilirea unor măsuri cu caracter tranzitoriu privind conducerea unităţilor sanitare publice cu paturi din reţeaua Ministerului Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 29 mai 2006, s-a dispus încetarea activităţii consiliilor de administraţie şi a comitetelor directoare ale unităţilor sanitare publice, încetarea aplicabilităţii contractelor de administrare şi încetarea de drept a numirilor în funcţia de director general, precum şi asigurarea conducerii unităţilor sanitare publice cu paturi de către un comitet director interimar, condus de un manager numit prin ordin al ministrului.Începând cu data de 29 mai 2006 a fost numit un comitet director interimar, prin Ordinul nr. 180/2006, pe o perioadă de 6 luni, comunicându-se reclamantului încetarea numirii în funcţia de director general.Reclamantul a atacat aceste acte pe calea procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, la data de 22 iunie 2006, primind răspuns nefavorabil la data de 20 iulie 2006.Actele administrative în discuţie sunt emise în baza şi în executarea dispoziţiilor Legii nr. 95/2006.Astfel, contractul de administrare la care a făcut referire reclamantul a fost încheiat în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 270/2003, lege abrogată prin Legea nr. 95/2006, care prevede o altă conducere a spitalelor.Potrivit art. 178 din Legea nr. 95/2006, spitalul public este condus de un manager persoană fizică sau juridică, iar conform art. 183 în cadrul spitalelor publice se organizează şi funcţionează un comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical, directorul de cercetare-dezvoltare pentru spitale clinice, directorul financiar-contabil şi, după caz, directorul de îngrijiri, precum şi alţi directori, potrivit normelor interne de organizare a spitalelor.În consecinţă, numirea reclamantului a încetat de drept, prin efectul legii, operând principiul aplicării imediate a legii noi, concluzie bazată şi pe dispoziţiile art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, din care rezultă cu claritate că managerul interimar va fi numit de ministrul sănătăţii publice.În acest sens a fost emis Ordinul nr. 576/2006 care constată încetarea de drept a numirii în funcţia de director general, stabilită de Legea nr. 95/2006, iar data aplicării acestuia a fost 29 mai 2006, în condiţiile în care titlul VII din Legea nr. 95/2006 a intrat în vigoare la 28 mai 2006.Ordinul nr. 180/2006 a fost emis tot în aplicarea Legii nr. 95/2006, care dă dreptul ministrului sănătăţii publice de a emite ordine prin care să numească manageri generali, prin actele administrative atacate reclamantul nefiind vătămat în drepturile sale recunoscute de lege.Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul Sorin Simion, solicitând modificarea ei în tot în sensul admiterii acţiunii şi anulării ordinelor atacate.În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că aceste ordine au fost emise cu încălcarea Legii nr. 95/2006, inserând practic noi articole şi contrar termenelor stabilite imperativ prin aceasta, respectiv celui de 90 de zile prevăzut pentru numirea unor noi manageri.Astfel, susţine recurentul, în cuprinsul Legii nr. 95/2006, în titlul VII cap. III şi V nu sunt cuprinse menţiuni cu privire la posibilitatea Ministerului Sănătăţii de a emite ordine în aplicarea acesteia prin care să revoce numirea din funcţia de director general a persoanelor care au asigurat conducerea spitalelor şi să numească, până la data selectării prin concurs a managerilor, comitete directoare interimare, iar, potrivit art. 206 din lege, numirea managerilor selectaţi prin concurs se face în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a respectivului titlu.În aceste condiţii, în raport cu dispoziţia tranzitorie conţinută de art. 206 din lege, cu referire şi la art. 178, conchide recurentul, până la numirea prin ordin al ministrului sănătăţii a managerilor de spitale, selectaţi prin concurs sau licitaţie publică, îşi continuă mandatul foştii directori de spitale.Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispoziţiilor art. 304 din Codul de procedură civilă şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304^1 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în speţă este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greşită a legii, pentru considerentele în continuare arătate.În sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, actul administrativ are semnificaţia unui act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.Elementul central al regimului juridic al actelor administrative îl reprezintă legalitatea, înţeleasă ca fiind conformarea acestora cu legile adoptate de Parlament, precum şi cu actele administrative cu o forţă juridică superioară, principiul legalităţii în sistemul constituţional actual fiind unul dintre principiile fundamentale ale administraţiei publice.Prezumţia de legalitate stă la baza întregului edificiu al fundamentării forţei juridice deosebite a actelor administrative, ca acte administrative de autoritate, care implică şi executarea lor, precum şi a teoriei regimului juridic administrativ.În virtutea acesteia, atâta vreme cât fiinţează actul administrativ, se prezumă că a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi formă prevăzute de lege, obligativitatea respectării lui fiind desprinsă din aceea a respectării legii.Această prezumţie are însă un caracter relativ, actele administrative fiind supuse controlului principial de legalitate al instanţelor judecătoreşti.Momentul de la care actul administrativ produce efecte este cel al publicării actelor normative şi, respectiv, al comunicării actelor individuale.Cu toate acestea, ca efect al aplicării principiului legalităţii în activitatea organelor administrative publice, se impune a se admite, ca regulă a regimului juridic al actelor administrative, faptul că, pentru organul emitent, actul creează obligaţii din momentul adoptării lui, în sensul că trebuie să-l aducă la cunoştinţa celor interesaţi şi nu-l mai poate revoca decât în condiţiile legii. Cu alte cuvinte, pentru organul emitent, actul administrativ intră în vigoare din momentul în care există, adică din momentul în care s-a produs manifestarea expresă de voinţă, cu respectarea condiţiilor procedurale prevăzute de lege.Tocmai de aceea condiţiile de legalitate a actului administrativ se examinează prin raportare la data emiterii lui şi nu numai în raport cu momentul de la care acesta produce efecte.Una dintre condiţiile generale de legalitate este aceea ca actul administrativ să fie emis în litera şi spiritul legilor adoptate de Parlament.În speţă, prin Ordinul nr. 576/2006 s-a dispus că începând cu 29 mai 2006 îşi încetează activitatea consiliile de administraţie şi comitetele directoare ale unităţilor sanitare publice cu paturi, cu aceeaşi dată încetând de drept şi numirile în funcţia de director general.Potrivit art. 4 din acest ordin, conducerea unităţilor sanitare publice cu paturi va fi asigurată de un comitet director interimar, condus de un manager numit prin ordin al ministrului sănătăţii, până la finalizarea concursurilor sau licitaţiilor organizate în vederea ocupării funcţiei de manager, potrivit legii.Ordinul a fost emis în baza Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Titlul VII al acestei legi privind spitalele a intrat însă în vigoare numai la data de 28 mai 2006, respectiv la 30 de zile de la publicare, astfel cum se prevede prin art. 863 lit. b).Analizând comparativ data emiterii ordinului şi cea a intrării în vigoare a legii în executarea căreia a fost emis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că ordinul a fost emis în baza unei legi care nu intrase în vigoare şi, ca urmare, nu putea produce efecte juridice.În conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, ale art. 1 din Codul civil şi cu principiile generale de drept, legea dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă.Titlul VII al Legii nr. 95/2006 a intrat în vigoare la o dată ulterioară prevăzută în textul ei, şi anume la 30 de zile de la publicare, în speţă, la data de 28 mai 2006, cum s-a arătat mai sus.Anterior acestei date, legea nu avea putere şi nu se puteau emite acte şi măsuri în baza ei pentru că nu intrase în vigoare. Prin urmare, aceasta nu putea constitui temei al adoptării unor acte administrative, impunându-se anularea Ordinului nr. 576/2006 pentru neîndeplinirea condiţiei de legalitate anterior arătate.Întrucât anularea unui act administrativ are ca efect nulitatea tuturor actelor juridice ulterioare care au fost condiţionate, sub aspectul egalităţii, de existenţa acestui act administrativ, aceeaşi soluţie se impune şi în privinţa Ordinului nr. 180/2006 prin care s-a numit un comitet interimar pe o perioadă de 6 luni.Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 alin. 1) din Codul procedură civilă, coroborat cu art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamantul Sorin Simion, modificând în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării celor două ordine emise de ministrul sănătăţii.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul declarat de Sorin Simion împotriva Sentinţei civile nr. 2.984 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în tot, în sensul că:– admite acţiunea formulată de reclamantul Sorin Simion;– anulează ordinele nr. 576/2006 şi nr. 180/2006, emise de ministrul sănătăţii.Irevocabilă.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2007.Judecător, Judecător, Judecător,Adriana Deneş Camelia Bratu Liliana VişanMagistrat-asistent,Corina Vîlcea_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește