Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 20 martie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
| Nu exista actiuni suferite de acest act | |
| Nu exista actiuni induse de acest act | |
| Acte referite de acest act: | |
| Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Unicredit Ţiriac Bank" – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.962/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 1 iulie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 14.962/3/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Unicredit Ţiriac Bank" – S.A. din Bucureşti într-o cauză comercială având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 24. De asemenea, autorul mai invocă şi încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Instanţa de judecată apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră textul de lege criticat ca fiind constituţional.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 şi art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins:– Art. 403 alin. 1: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.";– Art. 399 alin. 1 şi 3: "Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. […]În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţa judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, autorul mai invocă şi încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.În ceea ce priveşte criticile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că prin Decizia nr. 540 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, a statuat că, întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.De asemenea, prin Decizia nr. 365 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, Curtea a statuat că aceste texte de lege nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 24 din Legea fundamentală, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 8 din 10 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 17 februarie 2006, că aceste susţineri sunt neîntemeiate, având în vedere, pe de o parte, urgenţa care impune suspendarea provizorie a executării silite – urgenţă care nu îngăduie întârzieri generate de exercitarea vreunei căi de atac împotriva încheierii instanţei -, iar pe de altă parte, faptul că măsura provizorie dispusă de preşedintele instanţei nu îl prejudiciază pe creditor în valorificarea pretenţiilor sale, acesta beneficiind de toate drepturile şi garanţiile procedurale.Referitor la critica dispoziţiilor art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea, reglementând contestaţia la executare, sunt destinate să înlăture neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite sau să ofere lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu ce urmează să fie valorificat. În cadrul soluţionării contestaţiei, instanţa nu poate examina împrejurări ce vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie hotărâri ce emană de la organe cu activitate jurisdicţională, în faţa cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părţile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluţie contrară, sub acest aspect, ar nesocoti principiul autorităţii de lucru judecat. În acest sens, Curtea s-a pronunţat, cu valoare de principiu, prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 454 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003.Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru aceleaşi argumente, nu poate fi reţinută neconstituţionalitatea textelor de lege criticate în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 24 din Constituţie, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Unicredit Ţiriac Bank" – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.962/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman–––-